Defunctul Cod comercial se răzbună

Comentariu la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă , nr. 3113 din 07.06.2012

Pentru a demonstra că această decizie este nelegală, vom începe prin a reda un amplu extras din motivarea deciziei:

Instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită (singurul motiv al contestaţiei la executare), cu ignorarea textelor legale aplicabile.

Astfel, Decretul nr. 167/1958 prevede, pe de o parte, suspendarea cursului prescripţiei (art. 13 şi 14), iar pe de altă parte, întreruperea acestuia (art. 16) cea dintâi constând în oprirea temporară a curgerii ei, pe timpul cât durează cauza suspendării, în timp ce întreruperea prescripţiei, presupune ştergerea prescripţiei scurse până la data survenirii cauzei întreruptive şi începerea unei noi prescripţii.

Totodată, prin art. 36 din Legea nr. 64, republicată şi modificată prin actele normative emise ulterior, respectiv Legea nr. 85/2006, s-a prevăzut că deschiderea procedurii falimentului (insolvenţei) suspendă orice termen de prescripţie, cursul prescripţiei reluându-se după 30 de zile de la data încheierii procedurii.

Potrivit art. 1868 C. civ., cererea de chemare în judecată întrerupe cursul prescripţiei dacă asupra acestei cereri s-a pronunţat instanţa de judecată prin hotărâre definitivă. În acest caz, nicio prescripţie nu curge de la formarea cererii de chemare în judecată şi până la pronunţarea unei asemenea hotărâri.

În speţă, împotriva debitoarei SC S.M.O. SRL s-a formulat o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă la data de 08 septembrie 2000 în Dosarul nr. 5759/111/2000 aflat pe rolul Tribunalului Bihor, iar împotriva debitoarei SC E.O. SRL procedura insolvenţei a fost deschisă la data de 28 octombrie 2002 în Dosarul nr. 300/F/2001 al Tribunalului Bihor şi închisă irevocabil prin decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea.

Potrivit textului legal menţionat, la data depunerii cererilor de deschidere a procedurii de insolvenţă faţă de debitorii principali a intervenit suspendarea cursului prescripţiei. Se constată că această suspendare a intervenit în cadrul termenului de prescripţie, dosarul de insolvenţă al debitoarei SC S.M.O. SRL nefiind soluţionat definitiv, procedura de insolvenţă nefiind încă finalizată.

Potrivit art. 1873 C. civ., întreruperea civilă a prescripţiei (prin formularea cereri de chemare în judecată) făcută în contra debitorului principal, are efecte şi în contra cauţiunii. Astfel, formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva debitorului principal, urmată de pronunţarea sentinţei de deschidere a procedurii a avut ca efect nu numai suspendarea cursului prescripţiei faţă de acesta, ci, în conformitate cu textul legal citat, a provocat şi suspendarea cursului prescripţiei care curgea în favoarea garanţilor ipotecari.

Având în vedere că dreptul de a executa obligaţiile principale asumate de către SC E.O. SRL şi SC S.M.O. SRL nu este prescris, prescripţia fiind suspendată, nici dreptul de a executa garanţiile, ca accesorii ale obligaţiei principale nu pot fi prescrise, având în vedere principiul „accesoriul urmează regimul juridic al principalului” şi din interpretarea „per a contrario” a art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, contractele de garanţie imobiliară au un caracter accesoriu faţă de contractele de împrumut bancar.

În consecinţă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale menţionate, instanţa de fond, a constatat prescris dreptul de executare silită împotriva garanţilor ipotecari, în condiţiile în care exista o întrerupere civilă a termenului de prescripţie.

Vom demonstra că această decizie este nu doar nelegală ci și neprofesională, pentru următoarele motive:

1.Deciziile pronunțate de secțiile ICCJ își pot aroga un caracter îndrumător și obligatoriu pentru instanțele inferioare numai dacă, printre altele, au fost pronunțate într-un domeniu al dreptului în care ICCJ posedă competență materială de jurisdicție.

Este evident că în cazul din speță ICCJ a judecat un litigiu în care se cere aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței (art. 36 și art. 40) deși ICCJ nu posedă în acest domeniu competență jurisdicțională materială după cum rezultă, fără dubiu, din textele art. 6 și 8 ale aceleiași legi.

2. Și mai grav este că întreg completul instanței a judecat cu lipsă de calificare profesională în acest domeniu și a distorsionat textul legii atribuind unui articol un conținut denaturat, pe lângă invocarea ca argumente de text a unor articole din Codul civil 1865 care erau modificate din anul 1958 prin Decretul nr. 167/1958 (art. 1868 din Codul civil 1865).

3. Dacă în materie civilă, în care se aplică numai Codul civil, efectul suspensiv de curgere a termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune se produce și față de fideiusor odată cu producerea acestui efect față de debitor. Concluzia nu este valabilă și în procedura insolvenței care conține derogări perfect justificate. Această procedură creează o excepție în favoarea creditorului, oferindu-i posibilitatea de a-l urmări silit pe fideiusor, sau după caz, pe garantul cu cauțiune reală, în afara procedurii de insolvență și fără a se ține seama de mersul și rezultatele acesteia.

4. Decizia ICCJ nu sesizează distincția între fideiusiune și cauțiune reală, astfel cum erau reglementate în Codul civil din 1865:

a) fideiusorul garantează obligația debitorului,cu întregul său patrimoniu, fără a fi obligat să își înghețe patrimoniul;

b) cauțiunea reală garantează obligația debitorului doar cu acele bunuri pe care le-a oferit în acest scop, iar garanția urmărește bunul în orice alt patrimoniu ar fi transferat.

5. În motivarea deciziei ICCJ pe care o comentăm se citează ”amputat” texul art. 36 din Legea nr. 64/1995, text pe care îl prezintă ca fiind legea aplicabilă în acel caz.

Observație:

Este vizibilă cu ochiul liber amputarea textului Legii nr. 64/1995 art. 35 prin ignorarea propoziției: ”pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”

6. Atunci când se referă la actul normativ pe care îl aplică în speță, decizia ICCJ prepară un coctail legislativ din care cititorul avizat va extrage, după gust și preferințe, legea bună sau legea favorită. Cităm din textul deciziei: Totodată, prin art. 36 din Legea nr. 64, republicată şi modificată prin actele normative emise ulterior, respectiv Legea nr. 85/2006, s-a prevăzut că deschiderea procedurii falimentului (insolvenţei) suspendă orice termen de prescripţie, cursul prescripţiei reluându-se după 30 de zile de la data încheierii procedurii.  Potrivit art. 1868 C. civ., cererea de chemare în judecată întrerupe cursul prescripţiei dacă asupra acestei cereri s-a pronunţat instanţa de judecată prin hotărâre definitivă. În acest caz, nicio prescripţie nu curge de la formarea cererii de chemare în judecată şi până la pronunţarea unei asemenea hotărâri.

Cu această clarificare, fraza din Decizie: ”prin art. 36 din Legea nr. 64/1995 republicată și modificată prin actele normative emise ulterior, respectiv Legea nr. 85/2006” nu este de natură să ne ajute să înțelegem care este actul normativ avut în vedere de redactorul deciziei.

În concluzie, suspendarea cursului prescripției extinctive a dreptului la acțiune operează exclusiv cu privire la acțiunile contra debitorului sau bunurilor acestuia, nu și cu privire la acțiunile și măsurile de executarea silită contra fideiusorului și bunurilor oferite ca garanție cu titlu de cauțiune reală.

În continuare, decizia pe care o comentăm operează cu procedeul analogiei: dacă, în conformitate cu dispozițiile ”art. 1873 Cod civil, întreruperea civilă a prescripției (prin formularea cererii de chemare în judecată)făcută în contra debitorului principal are efecte și în contra cauțiunii” atunci, la fel, ”formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență împotriva debitorului principal, urmată de pronunțarea sentinței de deschidere a procedurii a avut ca efect nu numai suspendarea cursului prescripției față de acesta, ci, în conformitate cu textul legal citat, a provocat și suspendarea cursului prescripției care curge în favoarea garanților ipotecari.”

Două observații sunt utile:

1) Cererea de deschidere a procedurii reorganizării și lichidării judiciare nu are aceleași  efecte ca și sentința de deschidere a procedurii.

2) În motivarea deciziei nu a fost citat niciun articol de lege dar au fost redate cu cuvintele proprii fragmente din textele legislative.

Temeiul legal cu care se sfârșește raționamentul judiciar al deciziei este alin. (2) al art. 1 din decretul nr. 167/1958: ”(2) O dată cu stingerea dreptului la cauțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”

Instanța își însușește în acest fel motivul de recurs care se prevalează de principiul de drept conform căruia accesoriul urmează soarta principalului, în cazul din speță principalul fiind obligația debitorului și accesoriul fiind obligația fideiusorului.

În materie de obligații civile, acest raționament este corect, însă în materia obligațiilor comerciale, acest raționament este fals.

Instanța nu s-a preocupat să califice natura raporturilor juridice deduse judecății, raporturi de natură civilă sau de natură comercială, pentru că nu a conștientizat că se află în domeniul comercial, nefiind încă scoase înafara legii legile comerciale iar creanța cesionată de A.V.A.S. la 13 dec. 1999, fostă creanță bancară, având ca debitor o societate comercială, are un regim legal de drept comercial din naștere, păstrând acest regim și după cesiune. În acest moment intervin dispozițiile art. 42 din Codul comercial abrogat : ”(1)În obligațiunile comerciale codebitorii sunt ținuți solidaricește, afară de stipulațiune contrarie. (2) Aceeași prezumțiune există și contra fideiusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligațiune comercială.”

Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a textelor de mai sus prin Decizia nr. 168/2003.

Așadar, după ce fusese trecut în neființă, Codul comercial redivivus reamintește ”civiliștilor” că, datorită solidarității între debitor și garantul fideiusor, acesta din urmă nu va putea opune creditorului beneficiul de discuțiune, spre deosebire de garantul obligației civile.

Recapitulând:

Creanța bancară neperformantă este cesionată de A.V.A.S. după ce a fost înzestrată cu calități ieșite din comun și cursul prescripției se suspendă pentru a se alătura celorlalte creanțe concurente în procedura colectivă de insolvență.

Aceeași creanță are garanți fideiusori care nu participă în procedura de insolvență decât în situația de excepție în care se subrogă creditorului și cer înscrierea creanței lor în tabel.

De regulă, însă, fideiusorul rămâne pe un teren de vânătoare rezervat creditorului care se vede scutit de înghesuiala din procedura colectivă.

Atunci când creanța este civilă, creditorul se poate vedea blocat de fideiusor cu excepția beneficiului de discuțiune și va rămâne în procedura colectivă până la final. Suspendarea curgerii termenului de prescripție va funcționa și în privința fideiusorului, cursul fiind reluat după închiderea procedurii de insolvență numai contra fideiusorului. Creanței comerciale nu i se poate întâmpla așa ceva pentru că defunctul Cod comercial a avut înțelepciunea să-l declare pe fideiusor ca fiind răspunzător solidar cu debitorul (art. 42 Cod comercial abrogat).

Și cum rămâne cu reproșul formulat de autorii deciziei la adresa instanței de fond în sensul că a soluționat excepția prescripției dreptului de a cere executraea silită ”cu ignorarea textelor legale aplicabile”?

prof. univ. dr. Ion TURCU
avocat, Baroul Cluj

Secţiuni: Drept civil, Drept comercial, Recuperare creanțe, RNSJ

Cuvinte cheie: debitor, deschiderea procedurii insolventei, Inalta Curte de Casatie si Justitie, intreruperea cursului prescriptiei, Ion Turcu, suspendarea cursului prescriptiei

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.

Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro

Am citit, am înţeles şi sunt de acord cu Politica privind protecţia datelor şi condiţiile procesatorului de newsletter Privacy Policy

Da, vreau să primesc newsletter

Abonare

Login | Nu aveti cont? Click aici pentru abonare!