Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Drept civil Drept comercial Recuperare creanțe RNSJ

Defunctul Cod comercial se răzbună

29 martie 2013 | Ion TURCU

Comentariu la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă , nr. 3113 din 07.06.2012

Pentru a demonstra că această decizie este nelegală, vom începe prin a reda un amplu extras din motivarea deciziei:

Instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită (singurul motiv al contestaţiei la executare), cu ignorarea textelor legale aplicabile.

Astfel, Decretul nr. 167/1958 prevede, pe de o parte, suspendarea cursului prescripţiei (art. 13 şi 14), iar pe de altă parte, întreruperea acestuia (art. 16) cea dintâi constând în oprirea temporară a curgerii ei, pe timpul cât durează cauza suspendării, în timp ce întreruperea prescripţiei, presupune ştergerea prescripţiei scurse până la data survenirii cauzei întreruptive şi începerea unei noi prescripţii.

Totodată, prin art. 36 din Legea nr. 64, republicată şi modificată prin actele normative emise ulterior, respectiv Legea nr. 85/2006, s-a prevăzut că deschiderea procedurii falimentului (insolvenţei) suspendă orice termen de prescripţie, cursul prescripţiei reluându-se după 30 de zile de la data încheierii procedurii.

Potrivit art. 1868 C. civ., cererea de chemare în judecată întrerupe cursul prescripţiei dacă asupra acestei cereri s-a pronunţat instanţa de judecată prin hotărâre definitivă. În acest caz, nicio prescripţie nu curge de la formarea cererii de chemare în judecată şi până la pronunţarea unei asemenea hotărâri.

În speţă, împotriva debitoarei SC S.M.O. SRL s-a formulat o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă la data de 08 septembrie 2000 în Dosarul nr. 5759/111/2000 aflat pe rolul Tribunalului Bihor, iar împotriva debitoarei SC E.O. SRL procedura insolvenţei a fost deschisă la data de 28 octombrie 2002 în Dosarul nr. 300/F/2001 al Tribunalului Bihor şi închisă irevocabil prin decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea.

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

Potrivit textului legal menţionat, la data depunerii cererilor de deschidere a procedurii de insolvenţă faţă de debitorii principali a intervenit suspendarea cursului prescripţiei. Se constată că această suspendare a intervenit în cadrul termenului de prescripţie, dosarul de insolvenţă al debitoarei SC S.M.O. SRL nefiind soluţionat definitiv, procedura de insolvenţă nefiind încă finalizată.

Potrivit art. 1873 C. civ., întreruperea civilă a prescripţiei (prin formularea cereri de chemare în judecată) făcută în contra debitorului principal, are efecte şi în contra cauţiunii. Astfel, formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva debitorului principal, urmată de pronunţarea sentinţei de deschidere a procedurii a avut ca efect nu numai suspendarea cursului prescripţiei faţă de acesta, ci, în conformitate cu textul legal citat, a provocat şi suspendarea cursului prescripţiei care curgea în favoarea garanţilor ipotecari.

Având în vedere că dreptul de a executa obligaţiile principale asumate de către SC E.O. SRL şi SC S.M.O. SRL nu este prescris, prescripţia fiind suspendată, nici dreptul de a executa garanţiile, ca accesorii ale obligaţiei principale nu pot fi prescrise, având în vedere principiul „accesoriul urmează regimul juridic al principalului” şi din interpretarea „per a contrario” a art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, contractele de garanţie imobiliară au un caracter accesoriu faţă de contractele de împrumut bancar.

În consecinţă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale menţionate, instanţa de fond, a constatat prescris dreptul de executare silită împotriva garanţilor ipotecari, în condiţiile în care exista o întrerupere civilă a termenului de prescripţie.

Vom demonstra că această decizie este nu doar nelegală ci și neprofesională, pentru următoarele motive:

1.Deciziile pronunțate de secțiile ICCJ își pot aroga un caracter îndrumător și obligatoriu pentru instanțele inferioare numai dacă, printre altele, au fost pronunțate într-un domeniu al dreptului în care ICCJ posedă competență materială de jurisdicție.

Este evident că în cazul din speță ICCJ a judecat un litigiu în care se cere aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței (art. 36 și art. 40) deși ICCJ nu posedă în acest domeniu competență jurisdicțională materială după cum rezultă, fără dubiu, din textele art. 6 și 8 ale aceleiași legi.

2. Și mai grav este că întreg completul instanței a judecat cu lipsă de calificare profesională în acest domeniu și a distorsionat textul legii atribuind unui articol un conținut denaturat, pe lângă invocarea ca argumente de text a unor articole din Codul civil 1865 care erau modificate din anul 1958 prin Decretul nr. 167/1958 (art. 1868 din Codul civil 1865).

3. Dacă în materie civilă, în care se aplică numai Codul civil, efectul suspensiv de curgere a termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune se produce și față de fideiusor odată cu producerea acestui efect față de debitor. Concluzia nu este valabilă și în procedura insolvenței care conține derogări perfect justificate. Această procedură creează o excepție în favoarea creditorului, oferindu-i posibilitatea de a-l urmări silit pe fideiusor, sau după caz, pe garantul cu cauțiune reală, în afara procedurii de insolvență și fără a se ține seama de mersul și rezultatele acesteia.

4. Decizia ICCJ nu sesizează distincția între fideiusiune și cauțiune reală, astfel cum erau reglementate în Codul civil din 1865:

a) fideiusorul garantează obligația debitorului,cu întregul său patrimoniu, fără a fi obligat să își înghețe patrimoniul;

b) cauțiunea reală garantează obligația debitorului doar cu acele bunuri pe care le-a oferit în acest scop, iar garanția urmărește bunul în orice alt patrimoniu ar fi transferat.

5. În motivarea deciziei ICCJ pe care o comentăm se citează ”amputat” texul art. 36 din Legea nr. 64/1995, text pe care îl prezintă ca fiind legea aplicabilă în acel caz.

Textul redat în decizie Textul Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului republicată în Monitorul Oficial al României nr. 608 din 13 dec. 1999, modificată și completată prin O.G.nr. 38/2002 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 95 din 02.02.2002
” prin art. 36 din Legea nr. 64, republicată şi modificată prin actele normative emise ulterior, respectiv Legea nr. 85/2006, s-a prevăzut că deschiderea procedurii falimentului (insolvenţei) suspendă orice termen de prescripţie, cursul prescripţiei reluându-se după 30 de zile de la data încheierii procedurii.” ”Art. 36.-Deschiderea procedurii suspendă orice teremene de prescripție a acțiunilor prevăzute la art. 35( s.n. I.T).Termenele vor reîncepe să curgă după 30 de zile de la închiderea (s.n.I.T.) procedurii.””ART. 35.-De la data deschiderii procedurii, se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale (s.n. I.T).”

Observație:

Este vizibilă cu ochiul liber amputarea textului Legii nr. 64/1995 art. 35 prin ignorarea propoziției: ”pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale”

6. Atunci când se referă la actul normativ pe care îl aplică în speță, decizia ICCJ prepară un coctail legislativ din care cititorul avizat va extrage, după gust și preferințe, legea bună sau legea favorită. Cităm din textul deciziei: Totodată, prin art. 36 din Legea nr. 64, republicată şi modificată prin actele normative emise ulterior, respectiv Legea nr. 85/2006, s-a prevăzut că deschiderea procedurii falimentului (insolvenţei) suspendă orice termen de prescripţie, cursul prescripţiei reluându-se după 30 de zile de la data încheierii procedurii.  Potrivit art. 1868 C. civ., cererea de chemare în judecată întrerupe cursul prescripţiei dacă asupra acestei cereri s-a pronunţat instanţa de judecată prin hotărâre definitivă. În acest caz, nicio prescripţie nu curge de la formarea cererii de chemare în judecată şi până la pronunţarea unei asemenea hotărâri.

Cu această clarificare, fraza din Decizie: ”prin art. 36 din Legea nr. 64/1995 republicată și modificată prin actele normative emise ulterior, respectiv Legea nr. 85/2006” nu este de natură să ne ajute să înțelegem care este actul normativ avut în vedere de redactorul deciziei.

În concluzie, suspendarea cursului prescripției extinctive a dreptului la acțiune operează exclusiv cu privire la acțiunile contra debitorului sau bunurilor acestuia, nu și cu privire la acțiunile și măsurile de executarea silită contra fideiusorului și bunurilor oferite ca garanție cu titlu de cauțiune reală.

În continuare, decizia pe care o comentăm operează cu procedeul analogiei: dacă, în conformitate cu dispozițiile ”art. 1873 Cod civil, întreruperea civilă a prescripției (prin formularea cererii de chemare în judecată)făcută în contra debitorului principal are efecte și în contra cauțiunii” atunci, la fel, ”formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență împotriva debitorului principal, urmată de pronunțarea sentinței de deschidere a procedurii a avut ca efect nu numai suspendarea cursului prescripției față de acesta, ci, în conformitate cu textul legal citat, a provocat și suspendarea cursului prescripției care curge în favoarea garanților ipotecari.”

Două observații sunt utile:

1) Cererea de deschidere a procedurii reorganizării și lichidării judiciare nu are aceleași  efecte ca și sentința de deschidere a procedurii.

2) În motivarea deciziei nu a fost citat niciun articol de lege dar au fost redate cu cuvintele proprii fragmente din textele legislative.

Temeiul legal cu care se sfârșește raționamentul judiciar al deciziei este alin. (2) al art. 1 din decretul nr. 167/1958: ”(2) O dată cu stingerea dreptului la cauțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”

Instanța își însușește în acest fel motivul de recurs care se prevalează de principiul de drept conform căruia accesoriul urmează soarta principalului, în cazul din speță principalul fiind obligația debitorului și accesoriul fiind obligația fideiusorului.

În materie de obligații civile, acest raționament este corect, însă în materia obligațiilor comerciale, acest raționament este fals.

Instanța nu s-a preocupat să califice natura raporturilor juridice deduse judecății, raporturi de natură civilă sau de natură comercială, pentru că nu a conștientizat că se află în domeniul comercial, nefiind încă scoase înafara legii legile comerciale iar creanța cesionată de A.V.A.S. la 13 dec. 1999, fostă creanță bancară, având ca debitor o societate comercială, are un regim legal de drept comercial din naștere, păstrând acest regim și după cesiune. În acest moment intervin dispozițiile art. 42 din Codul comercial abrogat : ”(1)În obligațiunile comerciale codebitorii sunt ținuți solidaricește, afară de stipulațiune contrarie. (2) Aceeași prezumțiune există și contra fideiusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligațiune comercială.”

Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a textelor de mai sus prin Decizia nr. 168/2003.

Așadar, după ce fusese trecut în neființă, Codul comercial redivivus reamintește ”civiliștilor” că, datorită solidarității între debitor și garantul fideiusor, acesta din urmă nu va putea opune creditorului beneficiul de discuțiune, spre deosebire de garantul obligației civile.

Recapitulând:

Creanța bancară neperformantă este cesionată de A.V.A.S. după ce a fost înzestrată cu calități ieșite din comun și cursul prescripției se suspendă pentru a se alătura celorlalte creanțe concurente în procedura colectivă de insolvență.

Aceeași creanță are garanți fideiusori care nu participă în procedura de insolvență decât în situația de excepție în care se subrogă creditorului și cer înscrierea creanței lor în tabel.

De regulă, însă, fideiusorul rămâne pe un teren de vânătoare rezervat creditorului care se vede scutit de înghesuiala din procedura colectivă.

Atunci când creanța este civilă, creditorul se poate vedea blocat de fideiusor cu excepția beneficiului de discuțiune și va rămâne în procedura colectivă până la final. Suspendarea curgerii termenului de prescripție va funcționa și în privința fideiusorului, cursul fiind reluat după închiderea procedurii de insolvență numai contra fideiusorului. Creanței comerciale nu i se poate întâmpla așa ceva pentru că defunctul Cod comercial a avut înțelepciunea să-l declare pe fideiusor ca fiind răspunzător solidar cu debitorul (art. 42 Cod comercial abrogat).

Și cum rămâne cu reproșul formulat de autorii deciziei la adresa instanței de fond în sensul că a soluționat excepția prescripției dreptului de a cere executraea silită ”cu ignorarea textelor legale aplicabile”?

prof. univ. dr. Ion TURCU
avocat, Baroul Cluj

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership