Varia
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

STOICA & ASOCIAȚII – lider Dispute Resolution în Legal 500
01.04.2013 | JURIDICE.ro

Firma de avocatură STOICA & ASOCIAȚII a fost cotată de ghidul juridic internaţional Legal500, ediţia 2013, pentru al patrulea an consecutiv, pe primul nivel al performanţei profesionale în aria de practică Dispute Resolution. De altfel, activitatea litigatorilor coordonaţi de Cristiana şi Valeriu Stoica a fost apreciată şi în alte prestigioase ghiduri internaţionale precum: Chambers Global, Chambers Europe sau PLC.

Legal 500, unul dintre cele mai apreciate ghiduri independente de specialitate la nivel internaţional, plasează firma STOICA & Asociaţii, încă din anul 2010, în rândul celor mai buni jucători în această arie de practică.

Analiştii Legal 500 au notat: „Practica de Litigii şi Arbitraj a firmei STOICA & Asociaţii, extrem de apreciată, este condusă de partenerul fondator şi fostul ministru al Justiţiei Valeriu Stoica, un avocat apreciat fiind şi Cristiana Stoica. Printre clienţii firmei sunt Unilever, Deutsche Bank şi BBC World Service”.

De asemenea, încă din anul 2011, când Legal 500 a introdus categoria „Leading individuals”, domnul Valeriu Stoica a fost printre avocaţii de top evidenţiati în fiecare an pentru activitatea din sfera litigiilor.

Ultima ediţie a ghidului Chambers Europe (2012)  a lăudat echipa de Litigii de la STOICA & Asociaţii  pentru expertiza demonstrată în domeniul Soluţionării Disputelor şi Arbitrajului. Ghidul Chambers Europe l-a descris pe domnul Valeriu Stoica drept „o figură dominantă în domeniul litigiilor, clienţii beneficiind de cunoştinţele procedurale şi de splendidele sale abilităţi oratorice”, în timp ce, despre Cristiana Stoica, ghidul juridic a spus că este „un avocat cu o îndelungată experienţă pe litigii imobiliare şi corporative „.


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.