Procedura angajamentelor în practica recentă a Comisiei Europene
1 aprilie 2013 | Adrian ȘTER
În data de 27 februarie 2013 Comisia Europeană, în exercitarea atribuțiilor sale de control al concentrărilor economice care au o dimensiune comunitară, a respins operațiunea de achiziționare a companiei de transport aerian Air Lingus de către operatorul de transport aerian low-cost Ryanair[1], în ciuda faptului că Ryanair a oferit Comisiei nişte angajamente descrise ca fiind “fără precedent” şi capabile să înlăture orice îngrijorare de natură concurenţială care ar fi putut fi ridicată de respectiva operaţiune. Ulterior, pe data de 06 martie 2013, Comisia Europeană a sancţionat Microsoft[2] pentru nerespectarea angajamentelor asumate în cadrul unei investigaţii privind un potenţial abuz de poziţie dominantă cu o amendă de 561 milioane EUR.
Deciziile de mai sus aduc o serie de clarificări binevenite în materia angajamentelor, sintetizând de o manieră extrem de utilă modul în care Comisia înţelege să acţioneze în acest domeniu. Având în vedere deschiderea manifestată de Consiliul Concurenţei în ultima vreme cu privire la acceptarea angajamentelor în cadrul investigaţiilor privind conduite anticoncurenţiale[3], considerăm utilă o scurtă prezentare a instituţiei angajamentelor în forma reglementată la nivel comunitar în lumina deciziilor Comisiei Europene identificate mai sus.
Instituţia angajamentelor
Angajamentele pot fi definite drept asumarea voluntară de către întreprinderi a unor obligaţii de a urma o anumită conduită (angajamente comportamentale) şi/sau de a înstrăina o parte din fondul de comerţ, incluzând elemente precum active, mărci, activităţi etc (angajamente de natură structurală) şi pot fi asumate fie în cadrul unei investigaţii privind încălcarea prevederilor art. 101 . şi/sau 102 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene (“TFEU”), fie în cadrul procedurii de control a operaţiunilor de concentrare economică.
Condiţiile în care este posibilă asumarea angajamentelor, procedura de asumare a acestora şi tipul de angajamente preferat de către Comisie sunt specifice fiecăreia dintre cele două situaţii în care se pot oferi angajamente, adică în cadrul investigaţiilor privind art. 101 şi/sau 102 din TFEU sau în cadrul procedurii de control a operaţiunilor de concentrare economică. Astfel, în cadrul investigaţiilor privind practicile anticoncurenţiale angajamentele pot fi acceptate în măsura în care Comisia consideră că implementarea acestora ar înlătura orice îngrijorări de natură conurenţială privind conduita investigată şi ar restaura concurenţa efectivă pe piaţă, iar acceptarea angajamentelor duce la închiderea investigaţiei fără stabilirea oficială a existenţei unei încălcări sau a impunerii vreunei sancţiuni. În ceea ce priveşte concentrările economice, angajamentele sunt propuse atunci când, în urma analizei iniţiale, Comisia constată că operaţiunea propusă are capacitatea de a restricţiona concurenţa şi sunt acceptate în măsura în care pot oferi Comisiei certitudinea că, implementate corespunzător, acestea înlătură riscurie concurenţiale identificate.
În ciuda unor reglementări diferite a celor două tipuri de angajamente acestea prezintă câteva caracteristici de bază comune, după cum urmează:
1) Oferirea de angajamente este voluntară. Comisia Europeană, chiar dacă acordă asistenţă întreprinderilor implicate prin definirea îngrijorărilor concurenţiale care trebuie înlăturate prin angajamente, nu are competenţa de a forţa oferirea unor anumite angajamente.
2) Acceptarea de angajamente este discreţionară. Comisia Europeană are posibilitatea de a refuza orice angajamente propuse în măsura în care consideră că, luând în calcul tipul potenţialei încălcări, natura angajamentelor şi îngrijorările concurenţiale existente, angajamentele propuse nu sunt apte de a restaura un mediu concurenţial normal.
3) Sarcina de a demonstra că angajamentele propuse înlătură îngrijorările concurenţiale identificate de Comisie aparţine părţilor.
4) Odată acceptate de către Comisie prin intermediul unei decizii, angajamentele devin obligatorii pentru întreprinderile care şi le-au asumat, nerespectarea acestora ducând la sancţionarea respectivelor întreprinderi.
5) Implementarea corespunzătoare a angajamentelor asumate este verificată de Comisie fie direct, prin intermediul reprezentanţilor săi, fie indirect, prin intermediul unui agent de monitorizare. Agentul de monitorizare este remunerat de către întreprinderea care şi-a asumat angajamentele – o consecinţă directă a caracterului voluntar al angajamentelor – dar acţionează în numele şi pe seama Comisiei.
1. Cazul Ryanair
Prima tentativă de preluare
Încercarea de preluare a Air Lingus de către Ryanair a început în anul 2006, Ryanair notificând Comisiei Europene intenţia sa de a dobândi controlul asupra Air Lingus prin intermediul unei oferte publice de preluare pe 30 octombrie 2006. În urma analizei preliminare Comisia Europeană a considerat că operaţiunea ridică anumite îngrijorări concurenţiale din cauza faptului că Ryanair şi Air Lingus erau principalele companii care ofereau zboruri cu plecare din Irlanda având ca aeroport principal aeroportul din Dublin, o eventuală fuziune ducând la dispariţia concurenţei pe un număr de 35 de rute. Ca răspuns la îngrijorările concurenţiale identificate de Comisie, Ryanair a propus două seturi de angajamente.
Primul set de angajamente a fost înaintat pe 29 noiembrie 2006 şi revizuit ulterior pe 14 decembrie 2006. În cadrul primului set de angajamente, Ryanair se obliga să faciliteze intrarea pe aeroportul din Dublin a unui nou operator de transport aerian pe o perioadă de 2-4 ani prin oferirea unui număr de 5-10 sloturi orare pe rute prestabilite, sloturi orare deţinute anterior de Ryanair sau Air Lingus, să se abţină de la creşterea capacităţii de transport a Ryanair sau Air Lingus pe o perioadă de până la trei ani ulterior intrării respectivului nou operator pe aeroportul din Dublin, pentru a asigura o cerere suficientă pentru serviciile acestuia şi să reducă tariful mediu pe distanţe scurte al Air Lingus cu până la 2,5%. Varianta angajamentelor transmisă pe 14 decembrie conţinea şi obligaţia furnizării de sloturi orare în perioada de vârf, împreună cu o suplimentare a numărului de sloturi orare oferite.
Comisia Europeană a considerat că angajamentele respective nu erau suficiente pentru a înlătura îngrijorările de natură concurenţială existente, în principal din cauza faptului că acestea nu acopereau toate rutele identificate ca fiind afectate de respectiva preluare, numărul de sloturi orare oferit fiind considerat ca insuficient pentru a stimula intrarea unui nou concurent pe aeroportul din Dublin. Mai mult, în urma testelor de piaţă efectuate de Comisie privind angajamentele nu a fost identificat nici măcar un concurent care să îşi manifeste interesul privind intrarea pe aeroportul din Dublin.
În urma analizei desfăşurate Comisia Europeană a declanşat o investigaţie privind potenţialele efecte anticoncurenţiale ale fuziunii, fază în cadrul căreia Ryanair a înaintat un al doilea set de angajamente, după cum vom dezvolta în cele ce urmează.
Al doilea set de angajamente
În cadrul fazei a doua a procesului de examinarea a tranzacţiei, Ryanair a înaintat un al doilea set de angajamente pe 17 aprilie 2007, angajamente revizuite ulterior pe 3 mai 2007. Astfel, în forma lor iniţială, angajamentele prevedeau că Ryanair urma să reducă tarifele percepute de Air Lingus pe distanţe scurte cu minim 10% imediat ce preluarea urma să fie aprobată, să elimine taxa pe combustibil percepută de Air Lingus pe distanţe lungi şi să faciliteze intrarea unui nou operator prin oferirea unui număr ridicat de sloturi orare pe rutele identificate ca fiind afectate de preluare, incluzând un număr fix de sloturi orare pentru cursa Dublin – Heathrow şi suficiente sloturi orare pentru a permite unui nou concurent să opereze cu 4-8 avioane din Dublin.
Forma revizuită a celui de-al doilea set de angajamente includea obligaţia Ryanair de a oferi un număr de 2-6 sloturi orare zilnice pentru ruta Dublin – Heathrow pe o perioadă nedeterminată, exclusiv pentru British Airways şi/sau Air France, să ofere un număr de sloturi orare unor alte companii aeriene pe alte rute identificate ca fiind afectate de preluare care să permită respectivelor companii să opereze un număr de 4-8 avioane din aeroportul Dublin, să ofere 6-10 sloturi orare la aeroporturile din Shannon, Cork şi Stansted pentru a facilita intrarea unui concurent pe rutele Shannon-Stansted şi Cork–Stansted, să ofere până la 4 sloturi orare zilnice la aeroporturile din Cork şi Liverpool pentru a facilita intrarea unui competitor pe aceste rute şi să se abţină de la finalizarea tranzacţiei până la identificarea unui cumpărător care să achiziţioneze sloturile orare necesare operării a 4-8 aeronave din aeroportul din Dublin. Pe lângă aceste angajamente privind sloturile orare, Ryanair a reiterat oferta sa de a reduce cu cel puţin 10% tarifele practicate de Air Lingus pe distanţe scurte, de a elimina suprataxa de combustibil, de a nu creşte frecvenţa curselor pe rutele afectate pe o perioadă de 6 sezoane IATA în eventualitatea intrării unui nou concurent şi de a nu reduce frecvenţa zborurilor pe rutele afectate decât în situaţia în care acestea devin neprofitabile.
Analiza Comisiei
Comisia Europeană a analizat angajamentele propuse de Ryanair, analiza incluzând şi solicitarea de păreri avizate unor entităţi economice care activau pe aceeaşi piaţă, şi a ajuns la concluzia că acestea prezentau un număr de neajunsuri atât din punct de vedere al formei cât şi din punct de vedere al remediilor oferite. Din punct de vedere formal, angajamentele nu erau suficient de clare pentru a se putea previziona cu precizie modul în care urmau să fie implementate; prevederile privind înstrăinarea unor sloturi orare care să permită unui terţ să opereze 4-8 aeronave din aeroportul din Dublin erau ambigue, mecanismul prin care ar fi fost puse la dispoziţie unele sloturi către concurenţi era vag definit, nu era menţionat modul în care implementarea angajamentelor urma să fie monitorizată de către un agent de monitorizare etc.
Din punct de vedere al remediilor oferite, Comisia Europeană a găsit că angajamentele privind sloturile orare care ofereau unui potenţial nou concurent posibilitatea de a accesa unele dintre rutele identificate de fuziune pe o perioadă determinată nu erau suficiente pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale identificate cu privire la peste 30 de rute, neputându-se concluziona, cu gradul de certitudine necesar, că oferirea de sloturi orare va rezulta în intrarea unor noi concurenţi pe rutele respective. În ceea ce priveşte angajamentele comportamentale oferite, Comisia Europeană a concluzionat că acestea nu înlăturau efectele dispariţiei concurenţei pe respectivele rute.
În consecinţă, în urma analizei sale, Comisia Europeană a concluzionat că operaţiunea supusă aprobării sale ridică îngrijorări concurenţiale substanţiale, îngrijorări care nu sunt înlăturate de angajamentele propuse, şi a emis o decizie de neautorizare a tranzacţiei[4]. Decizia Comisiei a fost atacată de Ryanair în faţa Curţii Generale. Curtea Generală a respins apelul Ryanair[5], susţinând că analiza Comisiei a fost suficient de amănunţită şi a luat în considerare toţi factorii relevanţi, iar definirea pieţei relevante ca fiind piaţa fiecărei rute afectate de preluare a fost corectă.
A doua tentativă de preluare
După ce o a doua tentativă de preluare a Air Lingus a fost retrasă de Ryanair în 2009 înainte ca notificarea transmisă Comisiei Europene să fi fost analizată, Ryanair a anunţat pe 19 iunie 2012 că intenţionează să facă o nouă ofertă publică de preluare a Air Lingus.
Notificarea tranzacţiei a avut loc pe 24 iulie 2012. Analiza preliminară a Comisiei Europene a arătat că Ryanair şi Air Lingus rămâneau în continuare cele mai importante companii aeriene care operau zboruri înspre şi dinspre Irlanda, având ca bază aeroportul din Dublin, iar o eventuală fuziune între cele două companii ar fi dus la dispariţia concurenţei pe 46 de rute aeriene, în contextul în care barierele la intrare pe respectivele rute păreau a fi extrem de ridicate şi majoritatea rutelor respective erau deservite doar de Ryanair şi Air Lingus, ducând, în viziunea Comisiei Europene, la creşterea preţurilor pentru clienţii finali.
Având în vedere rezultatele analizei preliminare, Comisia Europeană a decis, pe 29 august 2012, declanşarea unei investigaţii amănunţite cu privire la posibilitatea ca tranzacţia identificată mai sus să distorsioneze concurenţa pe piaţă.
În cadrul procedurii de examinare Ryanair a oferit Comisiei Europene nu mai puţin de patru seturi de angajamente[6] menite să înlăture îngrijorările de natură concurenţială ridicate de tranzacţie, trei dintre acestea făcând şi obiectul unor studii pe piaţă. Conform comunicatelor de presă ale Comisiei Europene, angajamentele conţineau, în forma lor finală şi îmbunătăţită, în principal asumarea înstrăinării operaţiunilor Air Lingus pe 43 dintre cele 46 de rute către Flybe, un alt operator de transport aerian, şi concesionarea unor sloturi orare la aeroporturile londoneze către IAG/British Airways, astfel încât IAG/British Airways ar fi putut opera pe rutele Dublin-Londra, Shannon-Londra şi Cork-Londra. Transferul operaţiunilor Air Lingus către Flybe ar fi inclus şi transferul unor contracte de leasing cu privire la aeronave Airbus A320, ale sloturilor orare necesare şi acordarea unei licenţe netransferabile, neexclusive, cu privire la folosirea numelui Air Lingus pe o perioadă de trei ani. Atât Flybe cât şi IAG-British Airways s-au angajat să opereze respectivele rute pe o durată de minimum 3 ani.
Principala obiecţie a Comisiei Europene cu privire la aceste angajamente a fost că, deşi identificau cu precizie entitatea care urma să preia activitatea Air Lingus pe cele 43 de rute, Flybe nu putea fi catalogat drept un cumpărător adecvat, care să poată exploata activitatea preluată de o manieră care să-i permită să concureze efectiv cu entitatea rezultată în urma fuziunii dintre Ryanair şi Air Lingus. Comisia a ajuns la această concluzie luând în calcul lipsa de experienţă a Flybe în operarea aeronavelor de tipul Airbus A320, experienţa limitată a Flybe pe piaţa irlandeză, lipsa resurselor financiare adecvate, faptul că, spre deosebire de Air Lingus, Flybe nu concurase anterior cu Ryanair, cunoscut drept un concurent extrem de agresiv, şi lipsa vreunui stimulent care să determine Flybe să opereze rutele respective pe o perioadă mai lungă de 3 ani.
În ceea ce priveşte concesionarea unor sloturi orare către IAG/British Airways, Comisia a concluzionat că, luând în calcul numărul de curse operate de Ryanair/Air Lingus pe rutele respective şi modelul de afaceri al IAG/British Airways, acesta din urmă nu ar fi putut să aplice suficientă presiune concurenţială asupra Ryanair/Air Lingus şi nici nu ar fi avut vreun stimulent pentru a opera rutele respective pe o perioadă mai lungă de 3 ani.
Având în vedere cele de mai sus, Comisia nu a putut concluziona, cu gradul de certitudine necesar, că respectivele angajamente ar fi putut fi implementate de o manieră suficient de rapidă sau că ar fi putut funcţiona în practică pentru o perioadă de timp îndelungată. Analiza Comisiei a luat în calcul şi rezultatele unor teste extinse de piaţă în cadrul cărora s-a solicitat punctul de vedere cu privire la eficienţa angajamentelor oferite de Ryanair unui număr ridicat de agenţi economici, incluzând companii aeriene, agenţii de turism, clienţi corporativi, asociaţii de consumatori şi operatori de aeroporturi.
Mai mult, Comisia a constatat că operaţiunea notificată ar crea un monopol pe 28 de rute, negăsind nici o dovadă semnificativă că aceasta ar genera sinergii sau beneficii pentru pasageri. În consecinţă, Comisia a emis o decizie de neautorizare a achiziţiei.
Reacţia Ryanair la ambele decizii de neautorizare a fost invocarea intereselor politice, întrucât un acţionar minoritar al Air Lingus era guvernul irlandez, acesta opunându-se achiziţiei. Întrucât sectorul transportului aerian trece printr-un proces de consolidare accentuat, Comisia analizând nu mai puţin de 16 operaţiuni de concentrare economică în sectorul transportului aerian din 2004 încoace, timp în care a emis 12 decizii de autorizare necondiţionată, una de autorizare condiţionată şi 3 de neautorizare – două cu privire la achiziţia Air Lingus de către Ryanair şi una privind fuziunea dintre Olympic Air şi Aegean Airlines[7] în 2011 – considerăm că acest reproş e complet nefondat.
2. Cazul Microsoft
Cazul Microsoft priveşte un potenţial abuz de poziţie dominantă săvărşit de Microsoft prin vânzarea legată a browserului de internet Internet Explorer şi a sistemului de operare Windows[8]. Microsoft, lider absolut de piaţă în domeniul sistemelor de operare, cu o cotă de piaţă de aproximativ 90%, includea browserul său de internet în toate sistemele de operare comercializate.
Comisia a declanşat o investigaţie privind potenţialul abuz de poziţie dominantă pe 14.01.2008. În cursul investigaţiei Microsoft a oferit un set de angajamente în ianuarie 2009 şi a revenit cu o propunere îmbunătăţită în urma discuţiilor cu Comisia în iulie 2009. Astfel, Microsoft se angaja să ofere posibilitatea tuturor utilizatorilor sistemelor sale de operare care aveau Internet Explorer setat drept browser implicit să aleagă, prin intermediul unei solicitări afişate pe ecran, browserul pe care doresc să îl instaleze şi să dezinstaleze Internet Explorer. Angajamentele au fost supuse unui test de piaţă şi au fost acceptate de Comisie[9] în forma lor finală, transmisă Comisiei pe 1 decembrie 2009. În urma acceptării angajamentelor oferite de Microsoft, Comisia a închis investigaţia privind potenţialul abuz de poziţie dominantă.
În 17 iulie 2012 Comisia Europeană a deschis o investigaţie împotriva Microsoft având ca obiect posibila încălcare a angajamentelor asumate anterior cu privire la Internet Explorer, pentru ca pe 24 octombrie 2012 să transmită Microsoft un raport de investigaţie care reţinea că, în perioada februarie 2011 – iulie 2012 utilizatorilor de sisteme de operare Windows 7 cu Service Pack 1 nu li se oferise posibilitatea de a alege browserul prin intermediul ‘ecranului de selecţie’ şi concluziona că Microsoft şi-a încălcat angajamentele asumate anterior. Pe data de 6 martie 2013 Comisia a emis o decizie de sancţionare prin care constata că, în perioada mai 2011-iulie 2012, Microsoft îşi încălcase angajamentele prin neoferirea respectivului ‘ecran de selecţie’ şi sancţiona Microsoft cu suma de 561 milioane EUR.
Trebuie menţionat că reprezentanţii Microsoft au recunoscut faptul că ‘ecranul de selecţie’ nu a fost implementat în toate versiunile sistemelor de operare Windows în perioada respectivă, dar au susţinut că această omisiune nu a avut loc cu intenţie, fiind o eroare de ordin tehnic. Reprezentanţii Comisiei nu au contestat aceste afirmaţii – mai mult, în declaraţiile oficiale ale d-lui Joaquín Almunia, Vice Preşedinte al Comisiei Europene, acesta afirma[10] că e de acord cu susţinerile Microsoft şi că reprezentanţii Microsoft au avut o atitudine cooperantă în cursul investigaţiei. Cu toate acestea, Comisia a considerat că sancţionarea Microsoft e absolut necesară pentru a sublinia importanţa respectării angajamentelor asumate, precum şi stricteţea cu care Comisia va trata orice caz de nerespectare a angajamentelor, chiar dacă încălcarea angajamentelor nu este realizată cu intenţie, ci din culpă.
3. Concluzii
În urma analizei celor două cazuri de mai sus se desprind o serie de concluzii privind instituţia angajamentelor, concluzii aplicabile atât în cazul angajamentelor oferite şi asumate în cadrul procedurii de control a concentrărilor economice cât şi în cazul investigaţiilor privind încălcarea art. 101 şi/sau 102 din TFEU:
– procedura angajamentelor este o procedură de substanţă, nu doar o formalitate;
– angajamentele oferite de către întreprinderi trebuie să înlăture toate îngrijorările concurenţiale identificate de către Comisie pe o bază durabilă, nu doar parţial şi pe termen scurt;
– angajamentele oferite trebuie să corespundă atât conceptual – înstrainarea unor active etc – cât şi în practică – identificarea unui cumpărător adecvat – cerinţelor Comisiei;
– toate beneficiile pretinse a fi obţinute în urma implementării angajamentelor trebuie substanţiate, urmând a fi confirmate şi de analiza Comisiei;
– angajamentele trebuie să prevadă atât măsurile care vor fi luate cât şi modalitatea practică de implementare a acestora;
– odată acceptate de Comisie prin intermediul unei decizii, angajamentele devin obligatorii pentru întreprinderea/întreprinderile care le-au oferit, nerespectarea acestora fiind sancţionată prin amenzi considerabile.
În urma tuturor celor expuse mai sus, găsim salutară disponibilitatea Consiliului Concurenţei de a recurge la acceptarea de angajamente atunci când acestea sunt de natură a înlătura îngrijorările concurenţiale existente cu privire la conduita unor entităţi economice sau la efectele asupra concurenţei pe care le poate avea o operaţiune de concentrare economică. Într-adevăr, recurgerea la angajamente poate fi percepută drept un rezultat pozitiv atât de către autoritatea de concurenţă, care nu mai trebuie să efectueze o analiză comprehensivă pentru a demonstra existenţa unei încălcări a legii concurenţei sau a unor efecte anticoncurenţiale în cazul unei concentrări, cât şi de întreprinderile implicate, care nu mai sunt supuse plăţii unei amenzi pentru încălcarea reglementărilor concurenţiale sau pot implementa operaţiunea deziderată.
Cu toate acestea, atât oferirea cât şi acceptarea unor angajamente are ca bază, în mod implicit, c0nştientizarea unor disfuncţionalităţi ale pieţei, piaţă care, pentru o anumită perioadă şi într-o anumită măsură, devine o piaţă reglementată, prin intermediul autorităţii de concurenţă. Ca atare, autoritatea de concurenţă are obligaţia de a aprecia aptitudinea reală a unor angajamente de a interveni în modul de desfăşurare a unei pieţe, fiind necesar ca asumarea formală, contractuală, a acestora să fie dublată şi de o conduită de piaţă consecventă şi de disponibilitatea/aptitudinea altor jucători din piaţă de a profita de limitările autoimpuse de întreprinderile supuse angajamentelor. Totodată, asumarea de angajamente trebuie să reprezinte un proces ferm, neechivoc şi ireversibil, în acest sens fiind important modul de monitorizare a acestora şi coerciţia aplicată întreprinderilor care încalcă angajamentele, în special în cazul în care angajamente similare sunt asumate de mai mulţi jucători din piaţă, iar o implementare asimetrică a acestora ar putea crea disfuncţionalităţi.
Cazurile expuse mai sus ilustrează dificultăţile inerente obţinerii unor angajamente care să fie acceptabile atât pentru autoritatea de concurenţă cât şi pentru întreprinderile implicate, precum şi riscurile considerabile asumate de respectivele întreprinderi în eventualitatea în care nu respectă angajamentele asumate şi acceptate de autoritatea de concurenţă prin intermediul unei decizii.
[1] A se vedea Comunicatul de presă al Comisiei IP/13/167.
[2] A se vedea Comunicatul de presă al Comisiei IP/13/196.
[3] A se vedea, în acest sens, deciziile Consiliului Concurenţei nr. 13/2011, 21/2012, 22/2012, 23/2012, 24/2012, 50/2012, 65/2012 şi 79/2012.
[4] Decizia Comisiei Case No COMP/M.4439.
[5] General Court, Cauza T-342/07.
[6] Având în vedere că decizia integrală a Comisiei Europene nu a fost publicată la momentul redactării acestui articol, toate informaţiile privind angajamentele oferite de Ryanair au fost obţinute fie din comunicatele de presă şi declaraţiile reprezentanţilor Comisiei Europene fie din declaraţiile reprezentanţilor Ryanair.
[7] Decizia Comisiei COMP/M.5830. Ambele companii ofereau zboruri pe rute interne în Grecia, operând din aeroportul din Atena şi, în urma fuziunii, compania rezultată ar fi deţinut o poziţie de cvasi-monopol pe 9 rute interne din Grecia.
[8] Oferirea sistemului de operare Windows cu Internet Explorer inclus a fost considerată vânzare legată, chiar dacă Internet Explorer nu era comercializat separat şi, în viziunea Microsoft, nu constituia un produs distinct.
[9] A se vedea decizia Comisiei COMP/C-3/39.530.
[10] A se vedea declaraţia susţinută pe 08 martie 2013, disponibilă la http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-13-210_en.htm
Adrian ȘTER
Managing Associate MUŞAT& ASOCIAŢII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
