Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Executor judecatoresc Florin Traian Copuzeanu
 
Print Friendly, PDF & Email

Scurte considerații privind executarea silită întemeiată pe contractul de asistență juridică, din prisma noilor reglementări procesual civile
02.04.2013 | Mihail DINU


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Exercitarea profesiei de avocat este tributară contextului socio-economic actual, caracterizat prin schimbări majore, instabilitate și nesiguranță. Astăzi, mai mult ca oricând, exercitarea acestei misiuni nobile se lovește de circumstanțe nefaste și imprevizibile, motiv pentru care se impune o raportare cum grano salo la normele din legislația specială dedicată profesiei de avocat, precum și o atenție sporită față de dispoziții care până acum nu ridicau probleme majore de interpretare.

Astfel fiind, se observă o aplecare față de însuflețirea practică a prevederilor relative la punerea în executare a contractului de asistență juridică, determinată de o dublă coerciție: refuzul clientului de a stinge obligația de plată a onorariului și/sau a celorlalte cheltuieli ocazionate de cauza sa și corelativul acestei atitudini reflectat în constrângerea avocatului de a solicita punerea în executare a acestei obligații.

Date fiind aceste coordonate, ne propunem să analizăm în cele ce urmează dispozițiile din legislația profesiei de avocat ce permit punerea în executare a contractului de asistență juridică (I), insistând în mod corespunzător asupra modificărilor aduse prin intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă (NCPC). De asemenea, ne asumăm obligația de a semnala și corecta o confuzie interpretativă pe care practica judiciară a perpetuat-o de-a lungul timpului (II).

I. Renunțarea la obligația învestirii cu formulă executorie a contractului de asistență juridică

În conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, contractul de asistență juridică este titlu executoriu. Textul în discuție menționează expres și procedura ce va fi urmată de creditor, arătând că „învestirea cu formulă executorie este de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al avocatului. Restanţele din onorarii şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului său se recuperează potrivit dispoziţiilor statutului profesiei”.

Corelativ, Statutul profesiei de avocat menționează în art. 124 alin. 1-2 următoarele: „contractul de asistenţă juridică învestit cu formulă executorie, în condiţiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului. Procedura de executare este cea prevăzută de dispoziţiile Codului de procedură civilă”.

Două concluzii se desprind din coroborarea normelor de mai sus.

Primo, pe calea deschisă de textele legale citate se pot recupera nu numai onorarii integrale sau restanțe din onorarii, ci și cheltuielile pe care avocatul le-a efectuat în interesul clientului său.

Secundo, deși contractul de asistență juridică este titlu executoriu, această caracteristică nu exclude imperativul învestirii sale cu formulă executorie, cerere a cărei competență de soluționare aparține judecătoriei în circumscripția căreia își are sediul forma de exercitare a profesiei[1].  Această ultimă concluzie comportă însă dezbateri suplimentare.

Este îndeobște cunoscut faptul că, după intrarea în vigoare a NCPC, învestirea cu formulă executorie nu mai este necesară. Astfel, pentru a înlătura formalismul excesiv și întârzierile inerente pentru debutul procedurii de executare silită, procedura de învestire cu formulă executorie a fost eliminată, urmând ca încheierea de încuviințare a executării silite să cuprindă, în partea sa finală, formula executorie consacrată prin art. 665 alin. 7 NCPC [2].

Mai mult chiar, potrivit art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „dispoziţiile Codului de procedură civilă privitoare la titlurile executorii se aplică şi hotărârilor judecătoreşti sau altor înscrisuri pronunţate ori, după caz, întocmite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost învestite cu formula executorie”.

Pe cale de consecință, de lege ferenda, se impune o modificare corespunzătoare și a normelor din legislația profesiei de avocat – art. 31 alin. 3 din Legea nr. 51/1995, respectiv art. 124 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat – care conțin în acest moment dispoziții anacronice prin raportare la dreptul obiectiv, abrogate implicit ca urmare a noilor prevederi procesual civile.

Indiferent de încheierea contractului de asistență juridică anterior sau ulterior intrării în vigoare a NCPC, avocatul nu mai are obligația de a solicita învestirea cu formulă executorie, fiind suficientă formularea cererii de executare silită la care va fi anexat contractul de asistență juridică. Ulterior, formula executorie va fi înscrisă în etapa încuviințării executării silite, potrivit dispozițiilor art. 665 alin. 7 NCPC.

Această soluție legislativă de directă și imediată aplicare suprimă atribuțiile instanței ce avea competența de învestire cu formulă executorie, acestea fiind preluate de instanța de executare. Consecințele acestei modificări implică nu numai simplificarea formelor specifice executării silite, ci și evitarea unor confuzii cu privire la atribuțiile ce reveneau instanței de învestire, astfel cum vom arăta în cele ce urmează.

II. Evitarea unor confuzii privind atribuțiile instanței de învestire – consecință indirectă a renunțării la procedura de învestire cu formulă executorie

Sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, privit în lumina dispozițiilor legislației profesiei de avocat relative la executarea obligațiilor asumate prin contractul de asistență juridică, era evidentă diferența dintre instanța de învestire și instanța de executare, indiferent dacă ne raportam la competența lor teritorială sau la atribuțiile pe care erau îndreptățite să le exercite. Cu toate acestea, unele instanțe de învestire își arogau în mod nelegal atribuțiile instanțelor de executare, în special în ceea ce privește competența de a analiza existența unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Astfel fiind, într-o speță recentă, instanța în fața căreia a fost formulată o cerere de învestire cu formulă executorie a contractului de asistență juridică a considerat că aceasta se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, sub principalul motiv al inexistenței unei creanțe certe și lichide asumate de client – având în vedere mențiunea aplicării unui onorariu orar. Întrucât factura emisă în temeiul contractului de asistență juridică nu menționa cuantumul orar căreia îi corespundea suma de plată, iar între actele dosarului nu se regăsea un înscris de natură a detalia numărul de ore aferente onorariului final, instanța a apreciat că cererea de învestire nu poate fi admisă, lipsind caracterele certitudinii și lichidității creanței[3].

În mod eronat însă instanța din speța menționată cu titlu de exemplu a analizat cererea de învestire cu formulă executorie din prisma unei responsabilități directe față de eventuala etapă subsecventă a executării silite. În realitate, cele două proceduri specifice Codului de procedură civilă de la 1865 sunt deosebite și independente una de cealaltă.

Primo, art. 374 C. proc. civ. 1865 atribuie întâietate învestirii cu formulă executorie, ca etapă prealabilă ce condiționează formularea cererii de executare silită.

Secundo, doar dacă partea îndreptățită înțelege să valorifice titlul executoriu prin formularea unei cereri de executare silită, începând procedura executării silite, instanța de executare, în exercitarea atribuțiilor consacrate prin art. 3731 alin. 4 C. proc. civ. 1865, va verifica, între altele, certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței. Conform aceleiași norme, dacă una dintre cele trei condiții nu este îndeplinită, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite.

Cu îndestulătoare evidență deci, învestirea cu formulă executorie este independentă de verificările pe care instanța de executare le întreprinde în cadrul procedurii executării silite. Dacă cea din urmă procedură implică o aplecare asupra creanței și elementelor sale, învestirea cu formulă executorie presupune un formalism dublat doar de verificarea îndeplinirii anumitor condiții legale – diferite în funcție de natura actului de creanță, însă niciodată identice cu condițiile pe care le analizează instanța de executare.

Astfel fiind, în privința învestirii cu formulă executorie a contractului de asistență juridică, sub imperiul codului de procedură civilă anterior, instanța era obligată să se limiteze la verificarea întrunirii cumulative a următoarelor două aspecte.

În principal, instanța era obligată să verifice întrunirea elementelor esențiale privind încheierea valabilă a unui contract de asistență juridică, astfel cum decurg acestea din legislația profesiei de avocat.

Ulterior, odată constatată încheierea valabilă a contractului, în aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. 3 din Legea nr. 51/1995 – conform cărora „contractul de asistență juridică, legal încheiat, constituie titlu executoriu” – instanța trebuia să învestească actul de creanță cu formulă executorie, spre a conferi creditorului posibilitatea de a accede la etapa executării silite.

Orice alte analize suplimentare cu privire la certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței ar fi fost nu numai redundante, dar chiar nelegale prin raportare la depășirea atribuțiilor pe care legiuitorul le-a recunoscut instanței de învestire.

În sistemul procesual al NCPC, din care a fost eliminată procedura prealabilă a învestirii cu formulă executorie, o atare confuzie nu mai este posibilă. În prezent, instanța de executare a preluat atribuțiile ce reveneau sub imperiul reglementării anterioare instanței de învestire, având obligația ca în partea finală a încheierii de încuviințare a executării silite să înscrie și formula executorie prevăzută în art. 665 alin. 7 NCPC.

Cu alte cuvinte, instanța de executare poate respinge cererea de încuviințare a executării silite doar în situațiile limitativ prevăzute de art. 665 alin. 5 NCPC – printre care se numără și inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile. Astfel, dacă instanța de executare nu va încuviința executarea silită, formula executorie nu va fi înscrisă în partea finală a încheierii de respingere, art. 665 alin. 7 NCPC exprimând clar faptul că această formalitate este valabilă exclusiv în situația în care este pronunțată o încheiere de încuviințare a executării silite.

Pentru considerentele detaliate în cele ce preced, apreciem că preluarea atribuțiilor instanței de învestire de către instanța de executare contribuie atât la unificarea procedurii executării silite, cât și la evitarea confuziilor prin care s-a produs sub reglementarea anterioară un melanj al atribuțiilor specifice fiecărei instanțe în parte.

Sub rezerva actualizării legislației profesiei de avocat cu noile reglementări relative la valorificarea titlurilor executorii, ne exprimăm convingerea că noul cadru procesual reprezintă o evoluție inclusiv pentru exercitarea profesiei de avocat, din prisma raporturilor juridice rezultate din încheierea, interpretarea și executarea contractului de asistență juridică.


[1] În acest sens, a se vedea Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 31 din 16.11.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 18.02.2010, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reținându-se că, deși contractelor de asistență juridică le este recunoscut ope legis caracterul de titlu executoriu, pot fi puse în executare silită numai după ce au fost învestite cu formulă executorie.
[2] Pentru detalii suplimentare, a se vedea expunerea de motive față de adoptarea NCPC, regăsită la adresa www.cdep.ro.
[3] Paradoxal, deși speța în discuție ar fi fost susceptibilă de dezbateri cu privire la valabilitatea consimțământului exprimat de client prin semnarea unei copii scanate a contractului de asistență juridică și transmiterea acesteia prin mijloace de comunicare la distanță (e-mail) către avocat, instanța și-a îndreptat atenția asupra unei probleme ce nu intra în competența sa, limitată exclusiv la soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie.


Mihail DINU
avocat în cadrul Corina-Ruxandra POPESCU CI

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate