Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Negotiation Games for Lawyers
Citeşte mai mult în legătură cu Drept civil, RNSJ

Legea nr. 247/2005 – act de reparaţie şi despăgubire sau generator de inechitate?

1 aprilie 2013 | Ciprian PĂUN

De curând Primul Ministru al României, domnul Victor Ponta, afirma că problematica restituirilor în echivalent definite prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente publicată în Monitorul Oficial din 22.07.2005 a creat o mare problemă autorității publice și a generat soluții inechitabile. Ulterior, domnul Prim-Ministru și-a nuanțat poziția și a afirmat că întreaga legislație post decembristă în domeniul restituirii proprietăților a creat un haos imobiliar și legislativ.

În fapt, opinia noastră este că toate neajunsurile pleacă de la lacunele grave ale Legii nr. 257/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, încercate a fi substituite prin decizii ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin sentințe ale instanțelor de judecată sau prin decizii ale Curții de Conturi.

A.  Despre „Reevaluarea Dosarelor” sau cum stabilim o metodologie justă şi corectă  

Să urmărim istoria sau isteria publică în acest domeniu și poziția instituțiilor implicate. Astfel, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Dorina DANIELESCU și purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan SUCIU, au susţinut un briefing de presă la finalul ședinței de Guvern din data de 13 martie 2012. Atunci au început dezvăluirile referitoare la ANRP, bazate însă pe decizia Guvernului de a nu mai face plăți către cetățeni sau emitere de titluri de conversie din lipsă de bani. Iată ce se menționa în comunicatul de presă al Guvernului „De asemenea, preşedintele Autorităţii a prezentat şi concluziile controlului exercitat de către Curtea de Conturi în anul 2009, la ANRP, cu privire la modul de evaluare a dosarelor având ca obiect acordarea de despăgubiri de către evaluatorii autorizaţi. În acest sens, doamna Danielescu a mai spus că potrivit raportului Curţii de Conturi, ANRP-ul este obligat să dispună reevaluarea unui număr de 688 de dosare, pentru care Comisia centrală a emis decizii, în cursul anului 2009, şi care au la bază rapoarte de evaluare ce depăşesc suma de 500.000 de lei şi cu privire la care există indicii că au fost supraevaluate, nefiind respectate standardele internaţionale, iar sumele astfel rezultate fiind mult peste preţul de piaţă, fiind cauzat, în acest mod, un prejudiciu bugetului ANRP.” De curând citim pe site-ul oficial al ANRP următoarele „Urmare solicitărilor Curţii de Conturi, A.N.R.P. a demarat în decembrie 2012 reevaluarea a 400 de dosare în care s-au acordat despăgubiri în 2008, iar primele rezultate arată diferenţe uimitoare, care conduc la ideea că evaluările iniţiale s-au făcut cu încălcarea legii. Reevaluarea presupune transmiterea dosarului la un alt evaluator şi refacerea raportului de evaluare, la preţurile şi condiţiile din 2008. Din cele 111 dosare pentru care au venit rapoartele de reevaluare, în 25 apar diferenţe de peste 20% faţă de evaluarea iniţială. Pentru o mai bună înţelegere prezentăm situaţia unui dosar în care s-a constatat o diferenţa de 32 milioane lei faţă de evaluarea iniţială, adică de la 51 milioane lei la 19 milioane lei. Dosarele cu probleme, aprobate în 2008, se regăsesc cu preponderenţă în municipiul Piteşti si municipiul Bucureşti. Pentru restul de dosare, rezultatele finale urmează a fi transmise ANRP până la sfârşitul lunii aprilie a.c.. Având în vedere situaţia creată, A.N.R.P. va sesiza organele de cercetare penală pentru clarificarea condiţiilor în care s-au făcut evaluările iniţiale şi tragerea la răspundere pentru eventualele ilegalităţi apărute în procesul de despăgubire.”

Am revăzut însă între timp prevederile legale din lege pentru a vedea cum a ajuns Curtea de Conturi să constate încălcarea prevederilor legale.

În baza articolului 16 din Legea nr. 247/2005 se prevede la alineatele ce vor fi menționate următoarele: (4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură. (5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Ceea ce ni s-a părut absolut ciudat în formularea textului legal este că în nici un paragraf nu se face referire la standarde internaționale de evaluare așa cum a menționat Curtea de Conturi. Mai mult însă, Legea stabilește evaluatorilor un cadru foarte subiectiv și larg de acțiune.

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

Astfel, în baza alineatului (64) la cererea evaluatorilor sau a reprezentanţilor societăţii de evaluare, băncile, notarii publici, agenţiile imobiliare, birourile de carte funciară, precum şi orice alţi deţinători de informaţii privind tranzacţiile cu proprietăţi imobiliare sunt obligaţi să le comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare efectuării evaluării, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Evaluatorii au obligaţia de a asigura secretul datelor şi informaţiilor astfel primite. Aceasta înseamnă că evaluatorii își realizează lucrarea în baza unor informații clar subiective, furnizate de terți fără interes în acest domeniu și care oricum nu vor furniza aceste informații fiind obligați a respecta confidențialitatea informațiilor.

Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 prevăd coparticiparea activă a benficiarului la evaluare, acesta având dreptul a depune probe în susținerea unui preț superior.  16.13. Dacă pentru întocmirea raportului de evaluare este necesară o lucrare la faţa locului, evaluatorul desemnat va convoca persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Convocarea va fi remisă persoanei îndreptăţite cu cel puţin 5 zile înaintea efectuării lucrării de evaluare. La calculul termenului nu se socotesc ziua primirii convocării şi nici data stabilită pentru efectuarea lucrării de evaluare. Confirmarea de primire va fi alăturată lucrării evaluatorului. Persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri sunt obligate să dea evaluatorului, la solicitarea acestuia, orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării. Ele vor prezenta evaluatorului orice înscrisuri pe care le posedă, de natură a furniza acestuia informaţii privind valoarea imobilului obiect al lucrării. La data stabilită pentru efectuarea lucrării de evaluare şi pe tot parcursul desfăşurării procedurii de specialitate, persoanele îndreptăţite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales şi remunerat de către acestea. Dacă evaluatorii au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale. Evaluatorii desemnaţi sunt datori să se înfăţişeze înaintea Comisiei Centrale spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere.
Dacă Comisia Centrală nu este lămurită prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize.
Mai mult, dacă beneficiarul are obiecțiuni acesta trebuie să le formuleze , iar acestea trebuie comunicate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Or, în cazul menționat de domnul președinte al ANRP, G. Băeșu, evaluările s-au refăcut în baza solicitării Curții de Conturi, dar (n.n.înțelegem noi), beneficiarii nu au contestat rapoarte de evaluare diminuate și nu s-au formulat obiecțiuni chiar dacă valoarea era mult inferioară. Dacă beneficiarii nu sunt consultați, aceste noi rapoarte, în baza legii 247/2005 nu le pot fi opozabile.

Iată că o procedură sui-generis de evaluare stabilită în baza legii nr. 247/2005 generează grave probleme atât pentru autoritatea publică învestită cu soluționarea dosarelor de despăgubiri , cât şi pentru beneficiari. Mai mult, pentru a fi validate , conform legii nr. 247din 2005, trebuie să existe o decizie de validare a Raportului de Evaluare emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor conform alin.7 din acelaşi articol 16. În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Astfel, evaluarea are un caracter obiectiv, dar decizia finală, definită de lege ca fiind clar subiectivă, este a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În fapt, Curtea de Conturi a impus o reevaluare a dosarelor de despăgubire repunând în termen atribuţia de reevaluare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Altfel, juridic această procedură nu are o fundamentare legală şi practică. Pe de altă parte, de ce Curtea de Conturi obligă ANRP şi nu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ANRP neavând calitate procesuală în demersul de evaluare? Discutând din altă perspectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este organizată în baza REGULAMENTULUI din 30 august 2005 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor aprobat de Decizia 425/2005 adoptată de Primul Ministru Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit art. 7 din Regulamentul nr. 30 din 2005, anume (3)”În baza raportului de evaluare Comisia centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”  Având în vedere Componenţa Comisiei Centrale pentru Stabilire a Despăgubirilor (anume în baza art. 2: (2) Comisia centrală este formată din 7 membri şi are următoarea componenţă: a) preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor; b) 2 reprezentanţi ai Cancelariei Primului-Ministru; c) 2 reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului; d) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice; e) un reprezentant al Ministerului Justiţiei. (3) Preşedintele Comisiei centrale este preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor) rezultă că intenţia legiuitorului a fost de a acorda acestora decizia SUBIECTIVĂ de interpretare a raportului de evaluare, pentru că Normele metodologice reţin că observaţiile beneficiarilor se trimit la Comisia Centrală.  Potrivit legii „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”

Potrivit art. 19 din Legea nr. 247 din 2005  deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exerciţiul dreptului de opţiune asupra titlului de despăgubire al titularului. (2) Valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care plângerea formulată în temeiul alin. (1) a fost respinsă, în cazul în care procedura administrativă a fost urmată de o procedură judecătorească. (3) În cazul în care, după parcurgerea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după parcurgerea procedurii în faţa instanţei judecătoreşti, a fost acordată o sumă mai mare decât cea stabilită în titlul de despăgubire iniţial emis, decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenţei cuvenite se emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. După emiterea respectivei decizii, reprezentând titlul de despăgubire emis în completare, se urmează procedura prevăzută la capitolul VI.

Astfel, beneficiarul are dreptul de a contesta raportul de evaluare întocmit fie direct prin depunere de observaţii, fie prin atacarea în instanţă a deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Acest drept, a fost suspendat în acest moment prin refacerea evaluării, beneficiarul neavând o decizie a Comisiei Centrale pe care să o poată ataca în justiţie. Iată că această procedură iniţiată de către Curtea de Conturi va genera alte litigii decurgând din aplicarea Conveţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului prin nerespectarea art. 6 anume garantarea dreptului la un proces echitabil.

B. Despre „durata” procedurilor administrative şi despre „dosarele soluţionate cu prioritate”

Preşedinţii succesivi ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor au făcut referiri asupra ordinii şi procedurii de soluţionare a unor dosare faţă de altele, în mandatele anterioare. Acestă chestiune pleacă tot din definirea greşită şi aplicarea greşită a prevederilor legale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a definit într-o speţă dedusă recent judecăţii lipsa de interes a reclamantului-persoană îndreptăţită faţă de modul în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor stabilesc ordinea de prioritate. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, Decizia nr. 14 din 2012 , in dosarul nr. 593/2/2011 pronunţată la 10.01.2012).

Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea şi soluţionarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamanţilor la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcţie de anumite situaţii de fapt, de greutăţi întâmpinate în soluţionarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituţiei ş.a.m.d.

Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluţionarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamanţilor, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluţionare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăşi negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultăţile întâmpinate de instituţia pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligaţiile sale, statul trebuind să găsească soluţii administrative pentru rezolvarea situaţiei.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanţie instituită de art. 6 din CEDO, garanţie ce priveşte, în cauzele de natură civilă, nu numai desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată, dar şi procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicţii este condiţionată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.

Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie „civilă”, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţilor competente.

Susţinerile recurentei privind ordinea de soluţionare a dosarelor pot fi reţinute doar în măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil, la care s-a făcut referire mai sus.

Instanţa supremă susţine că „dosarul a fost aprobat pentru soluţionarea cu prioritate, în baza art. 3 din Deciziei a Comisiei Centrale, în şedinţa Comisiei Centrale din data de 15 martie 2011. Or, în speţa dedusă judecăţii, recurenta (CCSD) susţine că în dosarul nr. 35731/CC lipsesc înscrisuri privind descrierea construcţiei demolate, situaţia încasării despăgubirilor, precum şi situaţia juridică actuală a terenului pentru care s-au propus măsuri reparatorii. Prin urmare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate trimite dosarul la evaluare, deoarece nu cunoaşte caracteristicile tehnice ale construcţiei, iar analiza legalităţii respingerii cererii de restituire în natură nu a fost finalizată. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are atribuţii de identificare a imobilelor preluate abuziv, aceasta fiind ţinută numai de Dispoziţia/Decizia prin care se acordă măsuri reparatorii, în privinţa întinderii acestor măsuri.

Mai mult, instanţa critică activitatea instituţiei afirmând că „activitatea pârâtei (CCSD) trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluţionarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.”

Această soluţie este confirmată de alte cauze în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat in cursul anului 2011 şi 2012 (aproape 60 de speţe deduse judecăţii), pe următoarea linie judiciară « Înalta Curte a constatat că intervalul mare de timp, pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţilor pentru imobilul preluat abuziv, care a rămas de altfel nefinalizată cu emiterea titlului de despăgubire, conferă consistenţă concluziei reţinută de instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. şi a Libertăţilor Fundamentale. Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară, având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor, nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că s-a înaintat în derularea procedurilor administrative.” (a se vedea în acest sens cu titlu exemplificativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, decizia nr. 1011/2012, dosar nr. 291/54/2011, şedinţa publică din 24 februarie 2012; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, decizia nr. 1079/2012, dosar nr. 8660/1/2011, şedinţa publică de la 28 februarie 2012).

Astfel, critica soluţionării cu prioritate a unor dosare în favoarea altora nu priveşte beneficiarii, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor singura în culpă de nerezolvarea dosarelor la termen.

3. Falsa problemă a lipsei disponibilului financiar de acoperire a cererilor

Cel mai adesea în acţiunile judiciare ANRP si CCSD au invocat lipsa acţiunilor deţinute de statul român la Fondul Proprietatea sau lipsa disponibilului financiar. Iată ce prevede însă Legea nr. 247 din 2005:

Potrivit  art. 10 din Legea nr. 247 din 2005, capitalul social al Fondului „Proprietatea” va fi dimensionat, la constituire şi pe parcursul existenţei acestuia, dacă va fi cazul, corespunzător valorii estimate a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 66/2004, cu modificările ulterioare, a Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Prin derogare de la prevederile referitoare la majorare de capital social şi la exercitarea dreptului de preferinţă prevăzute în Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile referitoare la majorarea de capital social şi la exercitarea dreptului de preferinţă prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, majorarea capitalului social al Fondului „Proprietatea”, în numerar sau în natură, din sursele menţionate în art. 9 alin. (2), art. 91 alin. (5) sau art. 10 alin. (1), sau cu alte surse aportate de statul român în temeiul prezentei legi sau al reglementărilor emise în aplicarea acesteia, se realizează de drept, prin hotărârea Consiliului de supraveghere al Fondului „Proprietatea” şi fără a fi necesară aprobarea adunării generale a acţionarilor, fără promovarea vreunei oferte publice şi fără prospect de emisiune, astfel: a) anterior înregistrării Fondului „Proprietatea” la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare – fără acordarea dreptului de preferinţă acţionarilor existenţi, acţiunile nou-emise urmând să fie atribuite Ministerului Economiei şi Finanţelor la valoare nominală; b) ulterior înregistrării Fondului „Proprietatea” la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare – cu respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi, acţiunile nou-emise urmând să fie atribuite la valoarea stabilită conform reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare aplicabile. (3) Majorările de capital menţionate la alin. 2 vor fi înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului în baza hotărârii Consiliului de supraveghere al Fondului „Proprietatea”. Hotărârile Consiliului de supraveghe al Fondului „Proprietatea” privitoare la majorarea capitalului social vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi vor avea acelaşi regim ca şi hotărârile adunării generale a acţionarilor, în ceea ce priveşte publicitatea acestora şi posibilitatea de contestare în instanţă.

Astfel, există baza legală, există capacitatea statului de a face majorarea de capital social, lipseşte doar interesul public al Statului Român de rezolvare a cererilor.

4. Concluzii

Având în vedere consideraţiile de mai sus rezultă că Legea nr. 247 din 2005 a generat o serie de complicaţii procedural-judiciare, în care din păcate a existat un dialog al surzilor între instanţe, autorităţi şi Curtea de Conturi. Astfel, există în situaţia de astăzi o densitate foarte mare de plângeri penale, acţiuni în instanţe, plângeri administrative şi acţiuni de control care nu fac decât să justifice interesul statului de a temporiza şi amâna soluţionarea petiţiilor personelor îndreptăţite. Culpa statului român de organizare a sistemului de despăgubire nu poate fi opusă beneficiarilor sau persoanelor îndreptăţite, aceştia, aşa cum menţionează şi instanţa supremă, neavând o culpă în haosul administrativ-legislativ generat de statul român.

În acelaşi timp eforturile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de rezolvare şi de centralizare a cererilor de despăgubire nu devin efective şi eficiente fără instrumente financiare menite să rezolve problema şi fără o modificare a legii care să impună proceduri clare şi stricte şi nu soluţii (proceduri) interne neopozabile beneficiarilor.

conf. univ. dr. Ciprian PĂUN, Universitatea Babeş-Bolyai
avocat, Baroul Cluj

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories