ADSA lansează proiectul „Împreună să stopăm infracțiunile din școli”
1 aprilie 2013 | JURIDICE.roAsociaţia pentru Dialog şi Solidaritate a Avocaţilor (ADSA) organizează conferința de lansare a proiectului
Împreună să stopăm infracțiunile din școli
care va avea loc în data de 5 aprilie 2013, în incinta Palatului Parlamentului, începand cu ora 11:00.
Evenimentul se bucură de susținerea și înaltul patronaj al domnului președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, precum și de prezența a numeroși oficiali și experți.
Partenerii cu care ADSA implementează acest proiect sunt Agenția Națională Antidrog, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Primăria Sector 4 – Administratia Școlilor, Liceelor și Grădinițelor Sector 4, Politia Locală Sector 4, Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Partener media: JURIDICE.ro
Grupul de participanţi la evenimentul de lansare va reuni reprezentanţi ai partenerilor sociali, ai autorităţilor publice centrale şi locale cu responsabilităţi în domeniile vizate in proiect, reprezentanţi ai unităţilor de invăţământ din toata tara, cadre didactice, elevi din clasele VIII-X , reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-media.
Grupul țintă al proiectului sunt elevii din clasele VIII-X.
Proiectul ADSA vizează, în principal, combaterea fenomenului infracţional juvenil şi al comportamentelor violente în şcoli, prin conştientizarea elevilor atât în ceea ce priveşte valorile ocrotite de lege, cât şi în ceea ce priveşte riscurile şi consecinţele la care se expun prin încălcarea normelor legale.
Formatul programului presupune o serie de seminanarii, ilustrate cu slide-uri – continând prezentarea distinctă a principalelor infractiuni săvârsite în unitătile de învătământ preuniversitar și de către minori, concepute într-un limbaj accesibil – si clipuri – conținând exemple concrete pentru fiecare subiect abordat – sustinute de specialisti din toate domeniile implicate în combaterea infractionalitătii juvenile si avocati, urmate de discutii libere pe marginea subiectelor prezentate.
Proiectul presupune crearea unei interacţiuni între elevi, pe de o parte şi specialişti din toate domeniile implicate în combaterea infracţionalităţii juvenile şi avocaţi, pe de altă parte, privind cauzele, formele de manifestare, riscurile şi consecinţele săvârşirii de fapte penale de către minori.
Pe parcursul derulării programului, elevilor participanți la program le vor fi distribuite materiale informative elaborate de organizațiile partenere și/sau alte instituții ale statului implicate în combaterea infractionalitătii juvenile, precum și ”Minicodul penal al adolescentului” – material elaborat de ADSA.