« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Despre atracție între unii și alții
02.04.2013 | Andrei SĂVESCU

JURIDICE - In Law We Trust

afaceri-profesionistiNoul Papă de la Roma povestea în cartea sa despre cer și pământ (On The Heavens and The Earth) că într-o zi a fost fascinat de frumusețea fizică și intelectuală a unei femei. Având în vedere vocația și hotărârea sa în direcția celibatului, a remarcat prin procedeul introspecției că timp de o săptămână de la interesanta observație nu a putut să și-o scoată din minte pe dânsa. Citez: “Când încercam să mă rog, fata îmi apărea în minte. A trebuit să mă gândesc la ceea ce făceam.”

Având în vedere că a ajuns Suveran Pontif, este de înțeles că după o săptămână lucrurile au revenit pe făgașul normal. Firește că instinctul este mai puternic decât rațiunea, cel puțin ca impuls motivațional, fiindcă provine din părțile adânci ale omului, profunde, din creierul vechi…, însă în speță vocația religioasă a învins tentațiile lumești.

Ce minunat ar fi fost dacă între vocație și instinct ar fi existat o suprapunere! Această suprapunere ar fi fost plină atât de savoare cât și de bucurie.

Din fericire, instinctul oamenilor de afaceri și rațiunea sunt împreunate în ceea ce privește atracția pe care aceștia o manifestă față de profesioniștii care lucrează exact în domenii care sunt indispensabile derulării afacerilor: banii și legea, tentația și pistolul. Oamenii de afaceri sunt inexorabil atrași de contabili și avocați, motiv de mare bucurie pentru acești profesioniști.

Luna Aprilie este Prier. Atracția există, este firească și benefică. Mult succes în relațiile dumneavoastră cu oamenii de afaceri!

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.