Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

Excepție de neconstituționalitate admisă referitoare la statutul deputaților și senatorilor
05.04.2013 | Sergiu ȘERBAN

Secţiuni: Content, Drept constitutional
JURIDICE - In Law We Trust

În data de 3 aprilie 2013,  a fost supusă discuției, în cadrul Plenului Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. I pct. 14 [ref. introducerea art. 19¹ alin. (1) în Legea nr. 96 ∕ 2006] din Legea de modificare şi completare a Legii nr. 96 ∕ 2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor. Obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de un număr de 51 de deputați, membri ai Parlamentului din partea  Partidului Democrat Liberal.

Curtea Constituțională a decis, cu majoritate de voturi, admiterea excepției de neconstituţionale, în raport de criticile formulate, şi respingerea, ca inadmisibilă, a obiecţiei de neconstituţionalitate cu privire la art. IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96 ∕ 2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor.

Sergiu ŞERBAN
student Universitatea Româno-Americană, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti