Condamnările suferite de România la CEDO în anul 2012. Analize şi perspective – București, 24 aprilie 2013
11 aprilie 2013 | JURIDICE.ro
Centrul de Studii de Drept European (CSDE) al Institutului de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române, Asociaţia Magistraţilor Europeni pentru Drepturile Omului (AMEDO), Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE) şi Editura Universitară organizează, în seria „Cultura dreptului european”, la data de 24 aprilie 2013, ora 14, la sediul Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125 conferința „Condamnările suferite de România la CEDO în anul 2012. Analize şi perspective”.
Partener media: JURIDICE.ro
Cu această ocazie va fi lansat volumul Hotărârile CEDO în cauzele împotriva României – 2012. Analiză, consecinţe, autorităţi potenţial responsabile (vol. VIII), publicat de Editura Universitară, aprilie 2013, care încununează eforturile depuse în ultimii 5 ani de un colectiv de tineri magistraţi pasionaţi în analiza condamnărilor suferite de România Curtea Europeană a Drepturilor Omului, găsirea autorităţilor potenţial responsabile şi observarea măsurii în care acestea s-au conformat şi au reacţionat concret, după pronunţarea hotărârilor. Utilitatea practică a culegerii de jurisprudenţă de faţă rezidă în faptul că sunt tratate toate hotărârile de condamnare pronunţate de Curtea europeană în cauzele împotriva României, de la 1 ianuarie 2012 şi până la 31 decembrie 2012, inclusiv cele nepublicate în Monitorul Oficial al României şi cele pentru care nu s-a realizat o traducere neoficială la care cei interesaţi să poată avea acces.
CSDE mulţumeşte pentru retransmiterea acestei invitaţii către toate persoanele interesate. Nu se percepe taxă de participare. Locurile sunt limitate, înscrierea participanţilor realizându-se în ordinea cronologică a confirmarilor, prin e-mail (mihai.sandru@csde.ro).
Partener principal: Editura Universitară
:: Agenda
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro