Rezultatele ediţiei a IV-a a Sesiunii de comunicări ştiințifice – 2013
16 aprilie 2013 | JURIDICE.ro
În data de 12 aprilie 2013 a avut loc Ediţia a IV-a a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice a Studenţilor şi Masteranzilor Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti.
Ediţia din acest an universitar a fost organizată de către Andreea Pacaleanu, grupa 311, Ionuţ Cofaru, grupa 310, si Tudor Colţan, grupa 315, sub coordonarea lector univ. dr. Adriana Almăşan.
În cursul Sesiunii de comunicări au fost prezentate materiale elaborate de către studenţi şi masteranzi în diferite domenii ale dreptului, în coordonarea cadrelor didactice ale Facultăţii. Evenimentul s-a bucurat de interesul atât al studenţilor şi masteranzilor cât şi al cadrelor didactice, numeroase dintre temele prezentate înregistrând dezbateri rezultate din observaţiile şi întrebările adresate susţinătorilor de comunicări ştiinţifice.
Întrecerea, moderată de lector dr. Adriana Almăşan, a început cu secțiunea drept public, care a avut un juriu compus din prof. univ. dr. Dan Oancea, președinte, lector dr. Simona Gherghina şi lector dr. Alexandru Sorin Ciobanu. După-amiază, a continuat cu secțiunea drept penal, cu un juriu format din conf. univ. dr. Bogdan Bulai, președinte, conf. univ. dr. Cristian Mitrache și asist. univ. dr. Andra Ilie. Ultima secțiune, cea a dreptului privat, a fost jurizată de lector dr. Claudiu Buglea, președinte, lector dr. Cristina Zamsa și lector dr. George Alexandru Ilie.
Lucrările premiate urmează a fi publicate în Revista Ştiinţifică a Studenţilor în Drept. Cele mai bune lucrări au fost recompensate cu premii în bani acordate din Fondul „Constantin Stoicescu”, în sumă de 1000 lei pentru premiul I, 750 lei pentru premiul II, respectiv 500 lei premiul III.
Organizatorii doresc să mulțumească pentru cărțile asigurate drept premii sponsorilor Sesiunii de comunicări, editurile Hamangiu, CH Beck și Universul Juridic. De asemenea, organizatorii sunt recunoscători domnului bibliotecar șef al Facultății, Laurențiu Stan, domnului inginer Vasile Grigoraș, domnului Andrei Săvescu, coordonator al web-site-ului JURIDICE.ro precum și doamnei Ioana Vârstă și companiei Red Apple, pentru sprijinul în organizarea evenimentului.
Secţiunea drept privat
PREMIUL I
„Reglementarea procedurii insolvenței simplilor particulari persoane fizice-responsabilitate juridică sau socială a statului român” – Pelican Stela, anul IV, seria II-a, grupa 407,
PREMIUL II
„Exercitarea abuzivă a dreptului de dezicere”- Munteanu Silviu-Marian, anul III, seria III-a, grupa 316,
PREMIUL III
„Tranzacția judiciară: aspecte de noutate în Codul Civil și Codul de procedură civilă actuale”- Călin Ionela Daniela, anul IV, seria I, grupa 406,
Secţiunea drept public
PREMIUL I
„Dreptul la obiecțiunea de conștiință și dreptul pacientului la servicii medicale de sănătate a reproducerii – protejează legislația română aceste drepturi suficient? ” – Ghineț Ana-Maria, master Drept Internațional Public,
PREMIUL II
„Aproprierea bunurilor aparținând patrimoniului cultural în cel de-al Doilea Război Mondial” – Ionuț-Florin Cofaru, anul III, seria II-a, grupa 310,
PREMIUL II
„Controlul de constituționalitate – viziune comparativă franco-română” –Armanu Andreea-Paula, anul II, seria I, grupa 205,
PREMIUL III
„Instituția angajării răspunderii Guvernului-perspective pentru revizuirea Constituției” – Lupu Andrei-Răzvan, anul II, seria III-a, grupa 217,
PREMIUL III
„Principiul echilibrului bugetar. Naturalizarea unui mit”- Ologu Mihai-Ionuț, anul II, seria III-a, grupa 217,
Mențiuni
„Exproprierea indirectă – în contextul dreptului internațional al investițiilor” –Stângaciu Geanina, anul II, grupa 201, seria I,
„Auditul public extern – elemente de subiectivitate” – Budur Alexandra Ana-Maria, anul 2, seria II-a, grupa 207, Niculae Beatrice, anul 2, seria II-a, grupa 207.
Secţiunea drept penal
PREMIUL I
„Conflictul de interese, temei al cooperãrii instituţionale dintre Agenţia Naţionalã de Integritate şi Parchetul de pe lângã Curtea de Apel”- Măruțoiu Alexandra-Mikaela, anul III, seria II-a, grupa 312,
PREMIUL II
„Egalitatea armelor în procesul penal” – Chiricioiu Viorel, anul III, seria II-a, grupa 410,
PREMIUL III
„Consecințele penale ale malpraxisului medical” – Măieț Alexandra-Corina-Victoria, anul III, seria II-a, grupa 312,
Mențiune
„Aspecte motivaționale privind infracțiunea de omor ” – Enescu Raluca anul IV, seria I, grupa 405, Stoicuț Simona, anul III, seria I, grupa 306.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro