Contestația privind tergiversarea procesului – instrument de prevenție și garanție a respectării dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

In reglementarea NCPC debuteaza institutia contestatiei privind tergiversarea procesului, in privinta careia practica judiciara ulterioara va demonstra daca reprezinta exclusiv o garantie formala privind solutionarea proceselor intr-un termen “optim si previzibil” (potrivit reglementarii art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului), determinata de contextul actual, al evaluarii sistemului judiciar roman – referitor la indeplinirea obiectivelor din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) – de catre Comisia Europeana [1] ori isi va gasi o reala aplicare practica, spre a se fundamenta intr-un remediu procesual de asigurare a celeritatii si eficientei solutionarii proceselor civile.

S-a retinut in jurisprudenta CEDO ca indeplinirea conditiei „termenului rezonabil” nu se limiteza la „crearea unui sistem judiciar eficient, care sa nu permita intarzieri procedurale ori administrative” ci implica si „oferirea unor remedii efective pentru situatia depasirii duratei rezonabile a procedurilor judiciare, conform art. 13 din Conventie”.[2]

Intaia raportare si evaluare a „termenului optim” incumba judecatorului investit cu solutionarea cauzei care – potrivit reglementarii art. 238 NCPC – are obligatia ca, la primul termen de judecata, sa asculte partile si apoi sa estimeze „durata necesara pentru cercetarea procesului, tinand cont de imprejurarile cauzei, astfel incat procesul sa fie solutionat intr-un termen optim si previzibil”. Aceasta durata poate fi ulterior reconsiderata.

In lipsa unei definitii a institutiei in chestiune in NCPC, opinam ca aceasta reprezinta un instrument de preventie, menit sa preintampine acele erori ale instantei de judecata, apte sa determine prelungirea nejustificata a cursului procesului civil, dincolo de limita unei durate „optime si previzibile” in sensul art. 6, alin.(1) din Conventia Europeana privind Drepturile Omului.

Subiectele contestatiei sunt reglementate la art. 522 alin. 1 NCPC, respectiv pot uzita de aceasta „oricare dintre parti, precum si procurorul care participa la judecata”.

Art. 522 alin. 2 NCPC enumera limitativ ipotezele in care se poate formula contestatia:

1. Cand pentru solutionarea unei proceduri ori pentru pronuntarea si motivarea unei hotarari, legea a stabilit un termen limita, care s-a implinit „fara rezultat”;

2. Cand instanta a dispus ca un participant la proces sa indeplineasca un act de procedura intr-un anumit termen, termenul s-a implinit fara insa a se indeplini obligatia stabilita, iar instanta nu a dispus fata de cei vinovati masurile reglementate in lege;

3. Cand instanta a solicitat unei persoane ori autoritati ce nu este parte in proces sa comunice intr-un termen stabilit un inscris, date sau informatii din evidentele proprii, necesare solutionarii cauzei, aceasta din urma nu si-a indeplinit obligatia in termen iar instanta nu a dispus masuri  privind remedierea situatiei ori sanctionatorii;

4. Ipoteza in care instanta si-a incalcat obligatia de solutionare a cauzei „intr-un termen optim si previzibil”, fie prin neadoptarea „masurilor prevazute de lege”, fie prin „neindeplinirea din oficiu… a unui act de procedura necesar solutionarii cauzei, desi timpul scurs de la ultimul sau act de procedura ar fi fost suficient pentru luarea masurii sau indeplinirea actului”.

Retragerea contestatiei poate fi efectuata de catre contestator la orice moment pana la solutionarea acesteia (art. 523 NCPC). Contestatia retrasa nu poate fi invocata pentru aceleasi motive (probabil, pentru cele cunoscute la data formularii acesteia).

S-a aratat ca aceasta reglementare se aplica atat contestatiei cat si in situatia judecarii caii de atac a plangerii, motivat pe de o parte de faptul ca textul art. 523 NCPC nu distinge intre cele doua, dar si de observatia ca aceasta reglementare a fost inserata de legiuitor chiar inaintea art. 524, respectiv 525 NCPC, ce reglementeaza procedurile contestatiei si a plangerii [3].

Art. 524 alin. 1 NCPC stabileste ca forma contestatiei este cea scrisa, iar instanta competenta sa o solutioneze este cea „investita cu solutionarea procesului in legatura cu care se invoca tergiversarea judecatii”. Contestatia poate fi formulata si verbal, in cadrul sedintei de judecata, in aceasta ipoteza fiind consemnata in incheierea de sedinta, impreuna cu motivele invocate de parte.

Cu privire la procedura solutionarii constestatiei, art. 524 alin. 2 stabileste ca formularea acesteia „nu suspenda solutionarea cauzei”.

Contestatia este solutionata fara citarea partilor, in termen de cel mult 5 zile de la inregistrare/invocare, „de catre completul investit cu judecarea cauzei” – art. 524 alin. 3 NCPC.

In cazul in care gaseste contestatia intemeiata, instanta „pronunta o incheiere nesupusa nici unei cai de atac”, prin care dispune „masurile necesare inlaturarii situatiei care a provocat tergiversarea judecatii”. O copie a respectivei incheieri ii este comunicata contestatorului – art. 524 alin. 4 NCPC.

Contestatiile apreciate ca neintemeiate se resping prin incheiere, impotriva careia poate fi formulata plangere in termen de decadere, de 3 zile de la comunicare. Plangerea se depune la instanta care a solutionat contestatia, insa este de competenta instantei ierarhic superioare. Nici formularea plangerii nu suspenda judecata – art. 524 alin. 5 NCPC.

Atat incheierea de admitere, cat si cea de respingere a contestatiei ca neintemeiate „se motiveaza in termen de 5 zile de la pronuntare” – art. 524 alin. 6 NCPC.

In ceea ce priveste procedura solutionarii plangerii, judecata se face in complet de 3 judecatori, in termen de 10 zile de la primirea dosarului de la instanta ierarhic inferioara, fara a fi citate partile. Hotararea de solutionare trebuie motivata in 5 zile de la pronuntare si nu este supusa nici unei cai de atac – art. 525 alin. 1 NCPC.

Daca plangerea este apreciata ca fiind intemeiata, instanta ce judeca procesul va fi obligata sa indeplineasca actul de procedura si/sau sa ia masurile legale necesare (indicandu-se prin hotarare care sunt masurile respective, precum si termenul pentru indeplinirea acestora) – art. 525 alin. 2 NCPC.

Art. 525 alin. 3 NCPC statueaza interdictia expresa pentru instanta care solutioneaza plangerea, de a da „dezlegari asupra unor probleme de fapt sau de drept” care sa aiba ca efect fie o anticipare a modalitatii de solutionare a cauzei de catre instanta ce judeca procesul, ori „care sa aduca atingere a libertatii judecatorului” in ceea ce priveste solutionarea procesului.

Sanctionarea contestatorului de rea-credinta opereaza atat in cazul contestatiei cat si a plangerii si poate consta in plata unei amenzi judiciare intre 500 si 2000 lei, precum si in obligarea autorului la plata catre partea adversa (la cererea acesteia din urma) de despagubiri pentru prejudiciul astfel cauzat (art. 526 alin. 1 NCPC).

Legiuitorul reglementeaza modul de stabilire a relei-credinte la art. 526 alin. 2 NCPC, stabilind doua criterii in acest sens, respectiv „caracterul vadit nefondat” al cererilor sau „orice alte imprejurari” care pot conduce la concluzia ca exercitarea cererii a fost intrerpinsa „in alt scop decat acela pentru care legea o recunoaste”. Opinam ca aceste criterii circumscriu o larga sfera de situatii procesuale, dintre care unele pur subiective (interpretari), urmand a fi apreciate raportat la particularitatile fiecarei cauze.

Cu privire la sanctionarea relei-credinte, s-a retinut ca amenda judiciara se aplica oricareia dintre subiectele contestatiei, intrucat nu se face distinctie, dupa cum cel care a formulat contestatia este parte in proces sau procurorul care participa la acesta. In fine, s-a observat si argumentat imprejurarea ca incheierea sau hotararea de sanctionare a contestatorului de rea-credinta nu poate fi supusa examinarii, nefiind aplicabile in speta dispozitiile art. 191 NCPC. [4]

Opinia unanima a teoreticienilor cat si a practicienilor dreptului este aceea potrivit careia instrumentul contestatiei privind tergiversarea procesului, desi util, trebuie utilizat cu masura, argumentandu-se ca in contextul actual, al unei incarcari excesive a instantelor judecatoresti si de „pronuntata instabilitate legislativa, care genereaza periodic valuri de procese” [5], initierea unei astfel de proceduri trebuie sa reprezinte o exceptie, iar nu regula, spre a preintampina o si mai mare ingreunare a activitatii magistratilor. Un numar insemnat de asemenea contestatii ar genera o imposibilitate a respectarii tuturor termenelor procesuale, prin adaugarea si a celor reglementate pentru solutionarea contestatiei ori a plangerii propriu-zise si generand un veritabil blocaj in activitatea instantelor de judecata.

[1] Jud. Liviu Zidaru – prelegeri in cadrul Conferintei nationale privind “Intelegerea si aplicarea noului cod de procedura civila”, Bucuresti, 13 aprilie 2013.
[2] Prof. Univ. Dr. Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei ,s.a., “Noul Cod de procedura Civila – comentariu pe articole”, edit. Hamangiu, 2013, vol. I, p. 1015.
[3] Idem, p. 1019.
[4] Idem, p. 1023.
[5] Idem, p. 1016.

Tiberiu PATANCIUS

Avocat, Baroul Bucuresti

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?