Pot fi acordate daune morale unei persoane juridice în cadrul acţiunii civile exercitate în procesul penal?
24 aprilie 2013 | Andra-Roxana TRANDAFIR (ILIE)
Problema acordării daunelor morale unei persoane juridice a fost dintotdeauna controversată. Pe tărâmul art. 54 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, o parte a doctrinei admitea că sunt supuse reparaţiei şi prejudiciile cauzate ca urmare a încălcării drepturilor sale cu conţinut neeconomic[1]. Bineînţeles, domeniul drepturilor nepatrimoniale recunoscute persoanelor juridice este restrâns la acele drepturi subiective pe care persoana juridică le poate avea potrivit legii. Persoana juridică poate invoca, spre exemplu, nesocotirea dreptului la denumire, sediu, emblemă, marcă de fabrică[2].
Şi în jurisprudenţa civilă s-a reţinut, de multe ori, că „dispoziţiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoane fizice si persoane juridice nu fac distincţie între persoanele fizice sau juridice si nici nu limitează drepturile nepatrimoniale ocrotite, astfel încât este recunoscut şi dreptul persoanei juridice de a obţine daune morale pentru vătămarea oricărui drept nepatrimonial.”[3]
De asemenea, într-o altă hotărâre[4], s-a arătat că „nu se poate generaliza în sensul că prejudiciul moral nu poate fi încercat decât de o persoană fizică, chiar dacă în marea majoritate a cazurilor doar aceste subiecte de drept sunt predispuse la suferirea unui astfel de prejudiciu. Existenţa daunelor morale a fost recunoscută pentru a stabili o modalitate de reparare a suferinţelor fizice încercate sau a atingerilor aduse onoarei, demnităţii, reputaţiei, prestigiului unei persoane. Dacă aceste atribute sunt în general proprii persoanelor fizice, unele dintre ele por fi atribuite şi persoanelor juridice.”
Este însă situaţia diferită atunci când fapta ilicită este o infracţiune, iar daunele morale se solicită în cadrul acţiunii civile exercitate în procesul penal?
În jurisprudenţa penală, s-a afirmat deseori că persoanele juridice nu pot primi despăgubiri pentru pretinse daune morale, întrucât nu există un prejudiciu psihic în aceste situaţii. Astfel, într-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti s-a arătat că „este nelegală soluţia de obligare a inculpatului la plata daunelor morale către persoane juridice, acestea acordându-se numai persoanelor fizice care au suferit un prejudiciu moral de pe urma comiterii unei suferinţe.”[5]
O hotărâre recentă a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor şi, ulterior, a recursurilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 5 aprilie 2012, pare a aduce o schimbare de optică în această materie.
În această cauză[6], pentru prima oară a fost condamnată o societate comercială pentru săvârşirea a două infracţiuni de contrafacere de marcă, prevăzute de art. 83 alin. (2) rap. la art. 35 alin. (2) lit. a) şi art. 35 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 84/1998, şi pentru o infracţiune de concurenţă neloială, prevăzută de art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că societatea comercială inculpată a aplicat, pe cutiile de electrozi pe care le comercializa, semnul „S. ALFA”, inspirându-se din conţinutul unei cutii de electrozi de sudură produşi de S.C. D. S.A. sub marca „S.”, reproducând identic atât sintagma „S.”, cât şi informaţiile referitoare la noxe, traduse în 12 limbi, care făceau trimitere la un site aparţinând S.F. Italia, acţionar majoritar al S.C. D. S.A. De asemenea, electrozii au fost promovaţi pe internet de către societatea comercială inculpată, sub sloganul „Electrozi s. ALFA sub licenţă suedeză, toate dimensiunile, calitate superioară celui de D. la preţ promoţional de 6 RON/kg+TVA”.
Soluţionând şi latura civilă a cauzei, instanţa a admis în parte acţiunea părţii civile S.C. D. S.A., obligând inculpaţii în solidar la 293.350 lei daune materiale şi 20.000 lei daune morale.
Astfel, cu privire la daunele morale, instanţa a considerat că acordarea unei sume de 20.000 lei cu acest titlu „este de natură a acoperi prejudiciul moral suferit prin contrafacerea mărfii şi concurenţă neloială efectuate de inculpaţi”.
Merită aşadar remarcată stabilirea, în sarcina unei persoane juridice, a daunelor morale cauzate altei persoane juridice pentru fapte de contrafacere şi concurenţă neloială, aceasta fiind, la cunoştinţa noastră, prima hotărâre judecătorească în care astfel de daune sunt acordate în cadrul acţiunii civile exercitate în procesul penal.
Trebuie totuşi observat că, în ceea ce priveşte infracţiunea de concurenţă neloială, posibilitatea acordării de daune morale este prevăzută expres de art. 9 din Legea nr. 11/1991 (nemenţionat însă de instanţă ca temei al acordării daunelor morale). Potrivit acestui articol, dacă infracţiunea cauzează daune morale, cel prejudiciat este în drept să se adreseze instanţei competente cu acţiune în răspundere civilă corespunzătoare. Textul nu distinge aşadar după cum cel prejudiciat este o persoană fizică ori juridică. Însă, cu privire la infracţiunea de contrafacere, nu există un text similar, ceea ce conduce la ideea că daunele morale pot fi acordate indiferent de existenţa vreunei menţiuni exprese în legea specială, adică indiferent de natura faptei ilicite care a cauzat prejudiciul moral.
De altfel, în sistemul noului Cod civil, recunoaşterea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice şi posibilitatea reparării prejudiciilor cauzate ca urmare a încălcării unor astfel de drepturi sunt expres prevăzute de art. 257. Nu există, aşadar, niciun motiv pentru care aceste dispoziţii să nu fie aplicabile şi în ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată în procesul penal.
[1] A se vedea A. Ionaşcu, La reparation dommages moreaux en droit socialiste roumain, Revue roumaine des sciences socials, 1966, nr. 2, p. 207 şi urm.
[2] A se vedea V. Brutaru, Daunele morale în procesul penal, Studii de drept românesc, nr. 1/2009, p. 71-85.
[3] A se vedea, de exemplu, Curtea de Apel Bucureşti, Sectia a VI-a comercială.decizia nr.609/10.12.2007.
[4] A se vedea, de exemplu, Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 348 din 5 aprilie 2011, nepublicată, în care partea care solicita despăgubiri era o instituţie de învăţământ superior, o universitate, instanţa arătând că reputaţia şi prestigiul sunt valori morale inerente acesteia şi care, împreună cu calitatea actului de învăţământ pe cate îl oferă, îi conferă acesteia o anumită poziţie în ierarhia universitară, astfel încât acordarea de daune morale este justificată.
[5] A se vedea Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a I-a penală, decizia nr. 162/3.02.2004.
[6] A se vedea, pentru comentariul detaliat al acestei hotărâri, A.-R. Ilie, Notă la sentinţa 41 din 10 martie 2011 a Tribunalului Buzău, Secţia penală, în curs de publicare în Curierul Judiciar nr. 2/2013.
Andra-Roxana ILIE
avocat, STOICA & Asociaţii
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
