« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

NMCC: o provocare în viața oricărui student la drept
24.04.2013 | Astrid BOLEA

Secţiuni: Opinii, UNIVERSITARIA | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Între 18-21 aprilie 2013, Timișoara și Arad au găzduit un eveniment național cu prilejul căruia s-au întâlnit studenți de la facultățile de drept din țară: NMCC (National Moot Court Competition), Concursul Național de Procese Simulate cu tema Drept Penal – Infracțiuni contra persoanei.

Dacă, în general, concursurile de procese simulate își propun să familiarizeze studenții cu mediul juridic, să îi ajute să ajungă la performanță și să aprofundeze materiile studiate, acest concurs, desfășurându-se la nivel național, a urmărit, în plus, realizarea acestei competiții între studenții de la diferite facultăți de drept din România. Organizatori au fost departamentele Activități Academice din cadrul grupurilor locale ELSA Timișoara și ELSA Arad, semifinala  desfășurându-se în paralel în cele două orașe, finala având loc la Timișoara.

Pe baza unei spețe date cu tema drept penal – infracțiuni contra persoanei, cei care au dorit să participe au redactat două memorii, câte unul pentru fiecare parte din proces, urmând a participa la o selecție, la nivel local, constând, de asemenea, într-un concurs de pledoarii. În urma acestei selecții, s-au calificat la etapa națională 8 echipe. Patru dintre acestea, reprezentând orașele Arad, București, Galați și Oradea au susținut semifinala la Arad, în timp ce la semifinala ce a avut loc în paralel la Timișoara au participat echipele de la Cluj, Timișoara și două echipe din Iași. Câștigătorii semifinalelor s-au întâlnit pentru a susține finala, în data de 21 aprilie, la Timișoara, pregătindu-și pledoariile pentru o nouă speță, anunțată ulterior, după aflarea finaliștilor. Aceștia au pledat în fața unui complet de judecată alcătuit din d-na. avocat Ligia Trocan, dl. avocat Mircea Ursuța și dl. avocat Zoltan Nemeth.

Participanții au fost: Andreea Galfi și Cosmin Tănase (Arad), Sabina Fugaru și Laura Irizea (București), Anca Todica și Radu Popșor (Cluj-Napoca), Ana-Maria Crăciun și Georgiana Simion (Galați), Andreea Roca și Dragoș Babenco (Iași), Codrin Timu și Răzvan Eva (Iași), Cosmina Ungur și Radu Filip (Oradea), Iulia Kiszely și Gianni Pascu (Timișoara).

În urma concursului ce a constat în susținerea, de către fiecare echipă, a pledoariilor reprezentând atât Ministerul Public, cât și inculpatul, echipa câștigătoare a premiului întâi, în valoare de 1200 lei, a fost cea a Facultății de Drept de la Universitatea București, alcătuită din Laura Irizea și Sabina Fugaru. Premiul al doilea, în valoare de 800 lei, a fost câștigat de echipa Facultății de Drept și Științe Administrative de la Universitatea de Vest Timișoara, reprezentată de Iulia Kiszely și Gianni Pascu. Premiul pentru cel mai bun pledant, valorând 500 lei, i-a revenit, de asemenea, Laurei Irizea din București, în timp ce echipa Facultății de Drept de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, formată din Codrin Timu și Răzvan Eva, a obținut premiul pentru cel mai bun memoriu, în valoare de 500 lei.

Pe lângă orele de emoții din cadrul concursului, participanții s-au bucurat și de un program social întocmit pentru a-i ajuta să se cunoască, să viziteze orașele gazdă și să aibă parte de activități variate în weekendul petrecut la Timișoara și Arad.

Pentru realizarea evenimentului, organizatorii s-au bucurat de sprijinul sponsorilor: JURIDICE.ro, Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad, Heaven Studio, Casa de Avocatură Țundrea și Asociații, Arq.ro, Societatea civilă profesională de avocați – Tărniceru & Asociații, Cabinet avocat Dr. Trăilescu Anton, PrintTech, avocat Barbură Ioan, Raiffeisen Bank, Casa Studenților Timișoara, Societatea civilă profesională de executori judecătorești – Crăciun Cristian & Chiru Marius, Inspire Business, ARDOR Banat, Buzz!Camp, UN Youth Banat și Universul Juridic.

Strădania organizatorilor de a asigura un eveniment de calitate, ajutorul domnilor avocați, magistrați și profesori, ajutorul sponsorilor, dedicația participanților și munca lor s-au concretizat în această competiție, într-un însorit weekend de primăvară. La finalul concursului rămâne speranța că studenții facultăților din drept din țară se vor reîntâlni și în cadrul altor concursuri, pentru a aplica cunoștințele dobândite prin orele de studiu.

Astrid BOLEA
membru ELSA Timișoara
Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea de Vest Timișoara

 
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD