Tehnicile speciale de supraveghere sau cercetare, procedee probatorii în NCPP
26 aprilie 2013 | Dumitru-Virgil DIACONUTehnicile speciale de supraveghere sau cercetare sunt reglementate în noul Cod de procedură penală (NCPP) în Capitolul IV la art. 138 – „Dispoziţii generale” ce face parte din Titlul IV intitulat „Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii”.
Cum în Titlul IV menţionat din NCPP sub denumirea „Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii” se regăsesc prevederile art. 97 alin. (1) ce reglementează probele iar mijloacele de probă sunt expres prevăzute în art. 97 alin. (2), rezultă implicit că procedeele probatorii ce completează ca şi titlul probele şi mijloacele de probă pot fi identificate în celelalte articole cuprinse în titlul IV cum sunt cele din Capitolul IV vizând „Tehnici speciale de supraveghere sau cercetare” arătate în art. 138 din acest capitol.
Aceste procedee probatorii din NCPP se adaugă procedeelor probatorii clasice prevăzute şi de vechiul cod de procedură penală, cum ar fi percheziţia, confruntarea ş.a., care se regăsesc şi în NCPP.
Distincţia esenţială între noul şi actualul cod de procedură penală aşa cum rezultă şi din titlurile corespondente este că în NCPP denumirea Titlului IV este „Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii”, pe când denumirea Titlului III din actualul cod, corespondent Titlului IV din noul cod este „Probele şi mijloacele de probă”.
Rezultă astfel, că în noul cod s-a adăugat în mod expres categoria „procedeelor probatorii”, printre care se regăsesc, aşa cum s-a menţionat, tehnicile speciale de supraveghere şi cercetare prevăzute de art. 138 alin. (1) .
De altfel, denumirea de „tehnici speciale de supraveghere sau cercetare” prevăzută de noul cod corespunde unei denumiri generice de „tehnici speciale de investigare” aşa cum rezultă din Recomandarea 10 (2005) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.
În general, sunt considerate ca tehnici speciale de investigare : 1. interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicaţiilor; 2. supravegherea video, audio sau prin fotografiere; 3. localizarea sau urmărirea prin GPS sau prin alte mijloace tehnice de supraveghere; 4. obţinerea listei apelurilor telefonice efectuate de un anumit post telefonic; 5. reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale; 6. conservarea imediată a datelor informatice ori a datelor referitoare la traficul internaţional; 7. accesul într-un sistem informatic; 8. reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii; 9. utilizarea investigatorilor sub acoperire; 10. livrarea supravegheată; 11. perchiziţia şi altele.
Aceste tehnici speciale de investigare prevăzute de reglementările internaţionale sunt preluate în genere şi în NCPP sub denumirea de „tehnici speciale de supraveghere sau cercetare” care se regăsesc în art. 138 alin. (1): a) interceptarea convorbirilor şi comunicărilor; b) accesul la un sistem informatic; c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere; d) localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice; e) obţinerea listei convorbirilor telefonice; f) reţinerea, predarea sau perchiziţionarea trimiterilor poştale;g) solicitarea şi obţinerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzacţiile financiare, precum şi a datelor financiare ale unei persoane; h) utilizarea investigatorilor sub acoperire; j) constatarea unei infracţiuni de corupţie sau a încheierii unei convenţii; k) identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicaţii sau a unui punct de acces la un computer.
Articolul de faţă vizează însă numai una dintre tehnicile speciale fie ele de investigare, aşa cum sunt denumite în reglementările internaţionale, fie ele denumite de supraveghere sau cercetare în noul cod şi anume tehnica specială a supravegherii video, audio sau prin fotografiere, singura pentru care este permisă în reglementarea NCPP pătrunderea în spaţii private.
Ce înseamnă această supraveghere video, audio sau prin fotografiere ca şi tehnică specială de supraveghere sau cercetare rezultă din explicaţiile privind conţinutul termenilor specifici utilizaţi, arătate în art. 138 alin. (6) din NCPP în care se menţionează că „Prin supravegherea video, audio sau prin fotografiere se înţelege fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversaţiilor, mişcărilor ori a altor activităţi ale acestora”.
Aşa cum am arătat, această tehnică specială a supravegherii video, audio sau prin fotografiere este considerată ca un procedeu probator care nu trebuie confundat cu proba sau cu mijlocul de probă.
Astfel, proba potrivit art. 97 alin. (1) este reprezentată de elementele de fapt desprinse din conţinutul imaginii şi a conversaţiilor ce însoţesc imaginea, ce servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la cunoaşterea împrejurărilor în care s-a săvârşit şi la identificarea autorului acesteia, pe când, mijlocul de probă este identificat de înregistrarea acestor conversaţii, aşa cum rezultă expres din dispoziţiile art. 139 alin. (3), la care se adaugă ulterior tot ca mijloc de probă procesul verbal de redare a conversaţiilor înregistrate sau planşele foto întocmite ca urmare a înregistrării video ambele prevăzute, de asemenea, expres, ca mijloc de probă în dispoziţiile art. 97 alin. (2) lit. e).
De altfel, în legătură cu natura juridică a acestor noi instituţii vizând tehnicile speciale de supraveghere reglementate de NCPP profesorul Nicolae Volonciu spunea: „Este greu să conturăm de pe acum natura juridică a acestor noi instituţii, întrucât ele nu sunt cu siguranţă nici probe, nici mijloace de probă. Tehnicile speciale seamănă mai degrabă cu procedee probatorii clasice regăsite de multă vreme în reglementările juridice penale. Dar şi aici apare o notă specifică. O cercetare la faţa locului, reconstituire, confruntare, ridicare de obiecte sau percheziţie are loc cu deplina cunoaştere a acestei activităţi de către persoana investigată, pe când în cazul tehnicilor speciale ele rămân oculte pentru subiectul vizat” .
Revenind la analiza tehnicii speciale a supravegherii video, audio sau prin fotografiere ca şi procedeu probatoriu se constată că aceasta serveşte la supravegherea tehnică, o nouă instituţie procesuală introdusă de NCPP prevăzută de art. 139, prin supravegherea tehnică înţelegându-se potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (13) „utilizarea uneia dintre tehnicile prevăzute la alin. (1) lit. a)–d) şi g)”.
De menţionat că supravegherea tehnică se realizează şi prin celelalte tehnici prevăzute la art. 138 alin. (1) şi anume cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a), b), d) şi g).
La prima vedere s-ar părea că există similitudine, chiar până la confundare sub anumite aspecte, cum este cel audio, între tehnica specială a interceptărilor convorbirilor şi comunicărilor prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. a) şi tehnica specială a supravegherii video, audio sau prin fotografiere prevăzută la art. 138 alin. (1) lit. c), ce face obiectul discuţiei de faţă.
Totuşi din analiza conţinutului termenilor vizaţi de aceste tehnici speciale de supraveghere şi cercetare, aşa cum rezultă în mod expres din dispoziţiile art. 138 alin. (2), respectiv art. 138 alin. (6) rezultă că aceste tehnici speciale sunt diferite, ele fiind poziţionate, de altfel, în cuprinsul art. 138 alin. (1), distinct, respectiv la lit. a) şi c), fiind utilizaţi în cazul art. 138 alin. (1) lit. a) termenul de „interceptare” şi „înregistrare” a „convorbirilor”, iar în cazul art. 138 alin. (1) lit. c) termenul de „înregistrare” a „conversaţiilor”.
Ori termenul folosit de „conversaţie” conduce la concluzia că poate fi vorba de dialoguri sau schimburi de cuvinte care pot fi asociate imaginii urmare a supravegherii video şi care sunt înregistrate audio odată cu imaginea, pe când termenii utilizaţi de „convorbire” vizează efectuarea discuţiilor, a dialogurilor prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare, însă fără imagine.
Rezultă astfel că supravegherea audio incidentă prevederilor art. 138 alin. (1) lit. c) vizează conversaţia ce este înregistrată cu ocazia filmării video, pe când interceptarea convorbirilor incidentă prevederilor art. 138 alin. (1) lit. a) vizează utilizarea telefonului sau altor mijloace de comunicare.
Ca atare, interceptările şi înregistrările audio, aşa cum sunt reglementate în actualul cod de procedură penală în art. 91 ind. 1–91 ind. 3 sunt corespondente interceptării convorbirilor şi comunicărilor prevăzute în art. 138 alin. (1 ) lit. a) din noul cod de procedură penală, iar interceptările video, aşa cum sunt reglementate, de asemenea, în actualul cod de procedură penală în art. 91 ind. 5 sunt corespondente supravegherii, audio sau prin fotografiere reglementate în art. 138 alin. (1) lit. c) din NCPP.
Având în vedere cele arătate, rezultă că înregistrările audio vizate de tehnica de supraveghere prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. c) din NCPP nu pot fi confundate cu înregistrările şi interceptările convorbirilor şi comunicărilor prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod.
Dumitru-Virgil DIACONU
judecător, Curtea de Apel Piteşti
