Secţiuni » Noutăţi
Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





NNDKP desemnată pentru a treia oară firma anului în România
29.04.2013 | JURIDICE.ro

Chambers Europe, cel mai reputat ghid juridic din Europa, reconfirmă statutul de leader în profesie al NNDKP,  prin desemnarea acesteia drept „Firma Anului în România”. La gala decernării premiilor Chambers Europe, care a avut loc aseară la Londra şi a reunit cele mai valoroase case de avocatură din Europa, Emil Bivolaru, partener în departamentul de litigii, a primit trofeul în numele NNDKP.

Emil Bivolaru„Având în vedere rigurozitatea evaluărilor Chambers&Partners şi dialogul cu clienţii şi competitorii noştri, suntem onoraţi că aprecierile mediului de afaceri local sunt reflectate la nivelul comunităţii juridice internaţionale. Astfel de distincţii completează clasamentele de excepţie, din ultimii 12 ani, în topurile marilor ghiduri juridice internaţionale – adevăratele „barometre” ale pieţelor de avocatură mature şi puncte de reper ale clienţilor atunci când evaluează serviciile avocaţiale dintr-o jurisdicţie”, a afirmat Emil Bivolaru după gala de decernare a premiilor.

De asemenea, în topul Chambers Europe lansat tot aseară, NNDKP a fost clasată pe primele poziţii în 10 arii de practică din cele 11 cercetate în România: drept bancar şi finanţări; drept corporatist/M&A; litigii; dreptul muncii; energie şi resurse naturale; proprietate intelectuală; proiecte PPP; tranzacţii imobiliare; restructurare/insolvenţă şi consultanţă fiscală. Firma a ocupat a doua poziţie în domeniul concurenţei.

NNDKP este cea mai bine cotată pe piaţa locală atât la nivelul practicilor, cât şi la nivel individual, unde 15 din cei 18 parteneri ai firmei sunt recomandaţi în secţiunea „Leading individuals”. Mai mult, Ion Nestor primeşte din nou cea mai înaltă distincţie („Senior Statesman”), după ce a fost astfel desemnat în versiunea globală a ghidului – o altă premieră pentru piaţa avocaţială din România.

La fel ca şi celelalte ghiduri juridice internaţionale, Chambers Europe îşi bazează cercetările, efectuate de-a lungul unui an, pe interviurile cu clienţii şi competitorii, pentru a evalua reputaţia, expertiza şi abilităţile tehnice ale avocaţilor cheie, conduita profesională şi maniera în care gestionează relaţia cu clienţii, orientarea comercială şi pragmatismul soluţiilor juridice, proactivitatea şi loialitatea faţă de clienţi.

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen este promotor al avocaturii de afaceri în România şi în prezent are o echipă formată din 115 avocaţi, 35 de consultanţi şi 75 de angajaţi, birouri proprii la Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov şi Craiova şi oferă servicii de avocatură complete companiilor care îşi desfăşoară activitatea în România.

NNDKP a primit de două ori, din partea Euromoney Legal Media Group, distincţia pentru cea mai bună firmă din România privind egalitatea de gen. De asemenea, continuă să domine toate topurile alcătuite de ghidurile juridice internaţionale (Chambers Global, The European Legal 500 şi IFLR 1000), fiind singura firmă clasată pe primele poziţii în toate ariile de practică cercetate în România.

În portofoliul de clienţi al firmei se regăsesc numeroase companii locale şi multinaţionale din diverse domenii de activitate printre care instituţii financiare, dezvoltatori imobiliari, societăţi din domeniul tehnologiei informaţiei, fonduri de investiţii de capital, companii din domeniul construcţiilor, societăţi cu profil farmaceutic, grupuri industriale, precum şi organizaţii profesionale şi organizaţii non-profit.


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.