Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

CJUE. C-214/13, Ciocoiu, a 49-a trimitere preliminară formulată de o instanţă din România
09.05.2013 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Cea de-a 49-a trimitere preliminară formulată de o instanţă din România (Curtea de Apel Bucureşti, din oficiu) a fost înregistrată la Curtea de Justiţie: C-214/13, Ciocoiu.

Întrebarea formulată de către instanţa naţională, în domeniul fiscalităţii, potrivit încheierii, care se constituie şi în trimiterea preliminară:

Se opune Art. 110 T.F.U.E. aplicării de către un stat membru a unei taxe pentru emisii poluante asupra unui autovehicul de ocazie (second-hand) provenit din celelalte state membre ale Uniunii Europene, cu ocazia primei înmatriculări a acelui autoturism în statul membru respectiv, în condiţiile în care perceperea şi plata aceleiaşi taxe, deşi prevăzută printr-un act normativ şi în cazul autoturismelor de ocazie (second – hand) de pe piaţa internă, similare ca vechime, stare tehnică şi rulaj, ca fiind datorată cu ocazia primului lor transfer de proprietate, a fost suspendată ulterior printr-un act normativ cu putere de lege?

sursa: IADUER – un proiect CSDE, ARDAE si FJR.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “CJUE. C-214/13, Ciocoiu, a 49-a trimitere preliminară formulată de o instanţă din România”

  1. Viorel PAPU spune:

    Aşteptam o întrebare preliminară pentru varianta în care Legea nr. 9/2012 nu a fost suspendată. Pentru perioada cât a fost suspendată lucrurile sunt foarte clare, nu cunosc instanţe care să respingă astfel de acţiuni.

  2. Traian VELEA spune:

    Aveţi perfectă dreptate, domnule PAPU. M-ar interesa opinia Domniei Voastre în ce priveşte încălcarea, de către Guvernul României, prin O.U.G. nr. 9/2013, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din REGULAMENTUL (CE) NR. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene, raportate la cele ale art. 101 alin. (1) lit. a), b), d) şi e) din TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE (T.F.U.E.)- ( ex–articolul 81 din T.C.E.):

    Textul art. 1 alin. (1) din REGUMEMENTUL (CE) NR. 1/2003 al C.U.E.:

    „(1).Acordurile , deciziile şi practicile concertate menţionate la articolul 81 alin. (1) din tratat , care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 81 alin. (3) din tratat, sunt interzise , fără a fi nevoie de o decizie prealabilă în acest sens” ( Notă : este vorba de art, 81 din T.C.E., devenit art. 101 din T.F.U.E.)

    Iată ce prevede acest articol:

    ( Textul art. 81 din T.C.E. – ( art. 101 din T.F.U.E.)):

    “ (1) Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care:

    (a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;

    (b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;

    (c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;

    (d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;

    (e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

    (2) Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept.

    (3) Cu toate acestea, prevederile alineatului (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul:

    —oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi;
    —oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi;
    —oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate
    care contribuie la îmbunătățirea produciei sau distribuției de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obținut și care:

    (a) nu impun întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;”

    (b) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor în cauză.” ( s.n., av. Tr.Tr.V.)

    Este de subliniat faptul că, în legislaţia internă , corespondentul REGULAMENTULUI NR. 1/2003 AL C.U.E. este Legea nr. 21/1996 – legea concurenţei – cu modificările ulterioare.

    Această lege redă aproape cuvânt cu cuvânt reglementarea comunitară.

    Iată dovada :

    ” Art. 6. – Este interzisa folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante detinute de catre unul sau mai multi agenti economici pe piata romaneasca ori pe o parte substantiala a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurentiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activitatii economice ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta, in special, in:

    a) impunerea, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau beneficiari;

    b) limitarea productiei, distributiei sau dezvoltarii tehnologice in dezavantajul utilizatorilor ori consumatorilor;

    c) aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala;

    d) conditionarea incheierii unor contracte de acceptare, de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;”…etc…

    Apoi, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 21/1996:

    “(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică actelor şi faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, săvârşite de:
    a)…
    b) AUTORITĂŢILE ŞI INSTITUŢIILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE SAU LOCALE ( în speţă GUVERNUL ROMÂNIEI – s.n., av. Tr.Tr.V.), în măsura în care acestea, prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând direct sau indirect concurenţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major”… ş.a.m.d.

    Am subliniat aceste prevederi ale reglementării interne pentru a se observa faptul că Legea concurenţei vizează şi GUVERNULUI ROMÂNIEI , cel care a emis O.U.G. nr. 9/2013 , întrucât din modul de redactare a textelor reglementării comunitare s-ar putea concluziona , într-o accepţiune restrictivă a interpretării, că această reglementare se referă doar la întreprinderi şi asocieri de întreprinderi din statele membre , nu şi la autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale.

    În concret, Guvernul României, prin adoptarea O.U.G. nr. 9/2013, care reglementează (şi) obligativitatea plăţii timbrului de mediu la prima vânzare după înmatricularea autovehiculului în România, influenţează concurenţa în piaţa auto second – hand din România creînd discriminări vădite la prestaţii
    echivalente – între autovehiculele similare înmatriculate în România puse în vânzare de către proprietarii lor.

    Astfel, pentru autovehicule identice,înmatriculate în România, Guvernul aplică – la prima vânzare după înmatriculare – două măsuri distincte : a): IMPUNE timbrul de mediu pentru cele la care înmatricularea s-a făcut fără plata taxei auto – declarată nelegală de către C.J.U.E. – sau pentru cele la care taxa auto a fost restituită prin hotărâri judecătoreşti definitive – şi b): NU IMPUNE acest timbru de mediu autovehiculelor pentru care s-a plătit această taxă auto nelegală, însă proprietarii nu au solicitat restituirea ei.

    IATĂ ÎNCĂLCAREA ÎN CONCRET DE CĂTRE O.U.G. nr. 9/2013
    A REGULAMENTULUI NR. 1/2003 AL CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE :

    1. Prin instituirea, în mod diferenţiat, a plăţii timbrului de mediu la prima vânzare – art. 4 lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 9/2013 – Guvernul României, stabileşte condiţii de tranzacţionare distincte pentru autovehucule similare existente pe piaţa internă ( aşa cum am arătat mai sus) şi astfel încalcă dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. a) din T.F.U.E.

    2. Prin instituirea , în mod diferenţiat, a plăţii timbrului de mediu la prima vânzare –art. 4 lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 9/2013 – Guvernul României limitează comercializarea autovehiculelor pentru care s-a restituit taxa auto ori au fost înmatriculate fără plata acestei taxe , dar lasă liberă comercializarea autovehicuilelor similare pentru care nu s-a solicitat restituirea acestei taxe – şi astfel încalcă dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. b) din T.F.U.E.

    3. Prin instituirea, în mod diferenţiat, a plăţii timbrului de mediu la prima vânzare – art. 4 lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 9/2013 – Guvernul României aplică proprietarilor de autovehicule similare înmatriculate în România „condiţii inegale la prestaţii echivalente” şi astfel încalcă dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. d) din T.F.U.E.

    4. Prin instituirea, în mod diferenţiat, a plăţii timbrului de mediu la prima vânzare -art. 4 lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 9/2013 – Guvernul României „condiţionează încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui autovehicul înmatriculat în România , de acceptarea de către cumpărător a unor prestaţii suplimentare” – în speţă plata timbrului de mediu – „care, prin natura sa, nu are nici o legătură cu obiectul contractului” de vânzare-cumpărare , şi astfel încalcă dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. e) din T.F.U.E.

    Sancţiunea pe care reglementarea comunitară o dă acestei “DECIZII”a “AUTORITĂŢII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE “care este „GUVERNUL ROMÂNIEI” respectiv sancţiunea pe care reglementarea comunitară o dă dispoziţiilor art. 4 lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 9/2013, este NULITATEA DE DREPT – art. 101 alin. (2) din T.F.U.E.

    AŞADAR, ÎN CONCRET , dispoziţiile art, 4 lit. c) şi d) din O.U.G. nr. 9/2013 SUNT NULE DE DREPT !

    Din punct de vedere procesual constatarea încălcării dispoziţiilor art. 110 din T.F.U.E. – (ex-art. 81 T.C.E.) este de competenţa instanţelor naţionale (art. 6 din REGULAMENT) iar sarcina probei revine reclamantului.(art. 2 din REGULAMENT).

    Redăm textele acestor articole din REGULAMENTUL (CE) NR. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene:

    Art. 2 din REGULAMENT : „Sarcina probei ”

    “ In orice procedura nationala sau comunitara de aplicare a articolelor 81 si 82 din tratat, sarcina probei unei incalcari a articolului 81 alineatul (1) sau a articolului 82 din tratat revine partii sau autoritatii care invoca incalcarea.
    Intreprinderii sau asociatiei de intreprinderi care invoca beneficiul articolului 81 alineatul (3) din tratat ii revine sarcina de a dovedi ca sunt indeplinite conditiile din respectivul alineat.”

    Art. 6 din REGULAMENT ,”Competentele instantelor nationale”

    “Instantele nationale sunt competente sa aplice articolele 81 si 82 din tratat. “

    NOI CONSIDERĂM , aşadar, că o întrebare preliminară ar putea fi formulată pe aceste coordonate şi nu pe cele formulate de C.A. BUCURESTI în cauza CIOCOIU.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate