Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Baroul Bucureşti - Societatea de Ştiinţe Juridice
Documentare juridică pentru avocaţi
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Când spunem MEDIERE despre ce vorbim?

13 mai 2013 | Dana BARBU

Nu de puține ori am auzit vorbindu-se despre mediere ca despre o nouă profesie juridică, precum și despre necesitatea studiilor juridice pentru mediator și, de aceea, consider oportun a da câteva explicații legate de aceste aspecte.

Confuzia cu privire la caracterul juridic al medierii poate porni din faptul că medierea este o profesie liberală prin care se urmărește soluționarea conflictelor, inclusiv a celor ce vor ajunge sau au ajuns deja în fața instanței de judecată. Medierea, fără a fi un substitut al avocaturii, reprezintă o cale alternativă la instanța de judecată care aduce soluții pentru cei aflați în conflict fără a folosi instrumente juridice.

Astfel, și în instanță și în procesul de mediere se urmărește soluționarea unui conflict, însă tehnicile sunt extrem de diferite, cea mai vizibilă dintre diferențe fiind aceea că, în mediere, părțile decid dacă și cum se vor înțelege, în timp ce, în instanță, judecătorul caută și pronunță soluția. În instanța contează faptele, adică ceea ce poate fi probat, în timp ce în mediere contează omul, adică sentimentele, trăirile și dorințele sale. În instanță există termene, în mediere întâlnirile se stabilesc în funcție de dorințele și disponibilitatea părților.

În instanță există căi de atac, în mediere nu, deoarece avem de-a face cu înțelegeri agreate de toate părțile și nu impuse de către o parte sau de către mediator celeilalte/celoralte părți. În instanță intri într-un sistem cu proceduri pe care, dacă nu le respecți, poți pierde procesul încă dinainte de a fi expusă povestea ta, în mediere nu trebuie prezentate probe, nu trebuie respectate proceduri pentru că, în mediere, nu există cuvântul “trebuie”, având în vedere că nimic nu se impune. În mediere se poate: să fii auzit, să asculți, să înțelegi, să fii înțeles, să oferi soluții.

Este important pentru evoluția unei societăți să existe variante multiple pentru rezolvarea situațiilor conflictuale și oamenii să le știe. Alegerea cu privire la varianta cea mai bună este doar a lor, în funcție de conflictul în care sunt implicați, de intensitatea acestuia și de personalitatea lor, iar avocatul poate fi lângă al său client indiferent de metoda aleasă pentru rezolvarea conflictului. Sigur că în instanță rolul avocatului va fi mult mai vizibil, clientul de cele mai multe ori fiind un spectator al luptei pe care o duce avocatul său pentru a-i proteja cât mai bine interesele, în timp ce într-o mediere rolul principal îl are clientul, avocatul urmărind desfășurarea procedurii și intervenind doar acolo unde situația o cere din punct de vedere juridic.

Medierea nu exclude avocatul, deși oricare din părțile unui conflict poate decide dacă dorește sau nu să fie asistată de avocat, așa cum se întâmplă și în majoritatea cazurilor ajunse în fața instanței. De obicei, părțile preferă să știe că au lângă ele o persoană care le ține partea, ceea ce un judecător sau un mediator nu poate face. Medierea lucrează cu totul alte instrumente decât profesiile juridice: medierea lucrează cu trăiri, cu sentimente, cu dorințe, într-un cuvânt cu sufletul oamenilor.

Tocmai de aceea o mediere nu seamănă cu alta, tocmai de aceea rezultatul unei medieri poate fi surprinzător pentru că interiorul fiecărui om este unic. În prezent, la noi se pune foarte mare accent pe informarea cu privire la mediere care, însă, reprezintă o mică parte a medierii pierzându-se astfel din vedere ceea ce este medierea, scopul și efectele acestei proceduri. Unul din efectele medierii se produce la nivel social, oferind o altă perspectivă conflictului care poate fi rezolvat prin deschidere și nu prin întorcerea spatelui. În plus, medierea responsabilizează omul, învățându-l să-și căute soluții împreună cu cel cu care se află în conflict pe care să le respecte, fără a aștepta ca altcineva ce nu este implicat în conflictul lor să ia o decizie cu privire la problema pe care o au.

În condițiile în care se dorește realizarea la nivel național a informării justițiabililor cu privire la această metodă alternativă procesului din instanță, este însă de înțeles de ce informarea cu privire la procedura medierii este considerată o etapă foarte importantă a medierii, dar nu trebuie uitat că adevărata muncă a mediatorului este reprezentată de ceea ce se întâmplă după ce părțile sunt de acord să apeleze la mediere, adică după semnarea contractului de mediere.

Informarea este o etapă de care este nevoie la acest moment, pentru a ajuta justițiabilul să înțeleagă opțiunile pe care le are în rezolvarea unui conflict; să știe că își poate soluționa disputa nu doar prin intermediul instanței, ci și prin mediere. Trebuie înțeles, însă, că în mediere accentul nu cade pe emiterea de documente și pe întocmirea acestora, ci pe rezolvarea conflictului prin căutarea și găsirea de soluții de către cei implicați în conflict, ceea ce se întâmplă prin comunicare, prin ascultare și înțelegere și nu prin intermediul completării sau semnării unor acte sau formulare tipizate.

Medierea este, în primul rând o artă, care, asemenea oricărei forme de artă, lucrează cu lucruri abstracte – cu trăirile umane. Mediatorul lucrează cu dorințele și nevoile părților și, abia după ce reușește magia de a le îmbina armonios astfel încât părțile să fie mulțumite, le aduce în planul concret, etapă în care rolul avocatilor este important deoarece aceștia pot ajuta ca înțelegerea părților să ia o formă juridică validă. Medierea și avocatura sunt două profesii complementare, colaborarea dintre mediator și avocat având un mare câștigător: clientul!

Deși studiile juridice ale mediatorului pot reprezenta un avantaj, atât pentru el, cât și pentru părți și avocați, mediatorului nu i se impune prin lege să aibă studii juridice, deoarece medierea nu este o profesie juridică. Asta nu înseamnă, însă, că nu există mediatori cu studii juridice! În orice caz, dacă studiile mediatorului într-un anumit domeniu ridică probleme pentru justițiabil nu trebuie uitat că potrivit legii medierii părțile au dreptul să își aleagă mediatorul, ceea ce înseamnă că acesta poate fi ales și în funcție de specializarea/specializările pe care le are pe lângă cea de mediator: de jurist, medic, inginer, specialist în asigurări ș.a.m.d.

Nu există o variantă de soluționare a conflictelor care să fie optimă la nivel general. Un conflict implică oameni; cum oamenii sunt unici și conflictele sunt unice și, de aceea, varianta cea mai bună de rezolvare a unui conflict nu poate fi știută decât de la caz la caz. Există rezolvări optime ale conflictelor pe care doar medierea le poate genera, așa cum există și situații conflictuale în care doar intervenția unui judecător poate aduce o rezolvare. De aceea, cel aflat în conflict trebuie să fie bine informat cu privire la variantele prin care își poate soluționa conflictul și, în baza unei informări corecte, să poată lua decizia cea mai bună pentru el în acea situație.

Așadar, când spunem mediere nu vorbim despre norme, termene și proceduri, ci despre comunicare, confidențialitate, flexibilitate, empatie, vindecare. Vorbim despre un alt mod decât cel clasic de a-și rezolva situația pentru cel aflat într-un conflict. Vorbim de o nouă opțiune pentru avocat, atunci când se gândește cum îi poate servi mai bine interesele clientului său.

Dana BARBU
mediator


Aflaţi mai mult despre ,

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Când spunem MEDIERE despre ce vorbim?”

  1. Ion BOBI-CAMPIAN spune:

    O abordare relativ noua si, surprinzator, „nepartinica” a mult discutatei „medieri”.Poate ca privita prin acest nou mod de abordare si interpretare a „medierii” ,se va finaliza disputa cu privire la acest subiect.Complemetaritatea activitatilor de mediator si avocat,prin prisma dispozitiilor legiuitorului,ar putea fi una din caile prin care cei implicati ar incepe practic o reforma in justitia de la noi care sufera tocmai prin „forma fara fond”.Daca legea,conform doctrinei,apare ca urmare a unor necesitati socio economice,dovada ca medierea si-a dovedit eficienta in tarile dezvoltate,la noi aceasta a fost impusa ca urmare a unor recomandari din afara,ceea ce denota,pe de o parte ca nu suntem inca la nivelul acelor tari si pe de alta parte explica retinerea si interpretarile „extremiste” ale acesteia,insa prin eficienta aplicarii sale in practica ar putea marca un salt in ceea ce priveste schimbarea mentalitatilor inradacinate la noi la toate nivelele si in toate structurile,respectiv faptul ca orice neintelegere sau divergenta de opinii poate si trebuie sa fie solutionata numai de instantele de judecata.Din pacate,poate fi interpretata si ca o reminiscenta a perioadelor in care „statul era in toate” si se apela la autoritatile sale pentru solutionarea tuturor litigiilor.Implementarea „medierii” in conditiile din tara noastra privita prin aceasta prisma a complementaritatii ar fi scopul si mijlocul reusitei pentru cei implicati,mediatori si avocati,inclusiv judecatori si ar produce scanteia unei efervescente de bun augur pentru justitiabili carora pana acum le-a fost inoculata ideea ca insasi amenintarea cu „darea in judecata”,constituia o amenintare si/sau o sanctiune premeditata.Media scrisa,audio si video ne-a oferit si ne ofera numeroase exemple prin care partile isi lanseaza reciproc avertismente de genul – „Lasa ca te invat eu minte,te dau in judecata”-.Justitiabilii romani din zilele noastre sunt intr-o goana desantata dupa castiguri materiale indiferent de mijloace si castigarea de notorietate in aceleasi conditii.Ori,in aceasta situatie este dificil sa se inteleaga ca un diferend se poate solutiona altfel decat prin puterea judecatoreasca.Autoarea articolului,ca mediator, a inteles acest deziderat si si-a argumentat de o maniera care o onoreaza punctul de vedere.

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.