Wolters Kluwer lansează Monitorul Jurisprudenței
24 mai 2013 | JURIDICE.ro
Monitorul Jurisprudenței este o publicație bilunară online, dedicată monitorizării jurisprudenței naționale recente și relevante.
Se diferențiază de alte publicații de gen prin modul unic de prezentare al spețelor – FIȘA SPEȚEI, concepută de un practician, pornind de la nevoile de informare specifice ale tuturor practicienilor dreptului.
În fiecare număr:
- cele mai relevante spețe de la Înalta Curte de Casație și Justiție și Curțile de apel din toată țara
- cele mai recente hotărâri judecătorești (ultimul semestru 2012-prezent) care acoperă majoritatea ramurilor de drept
- un mod de prezentare unic: fiecare speță are o FIȘĂ care sintetizează pentru Dumneavoastră
Mai multe detalii pe: WoltersKluwer.ro/info/publicatii/reviste-online/
Adrian Toni Neacșu, redactor șef Monitorul Jurisprudenței: „Monitorul Jurisprudenței reprezintă un nou mod de a citi hotărârile judecătorești: mult mai precis și mult mai organizat. Ne-am propus să eliminăm cât mai mulți timpi morți din documentarea juridică, într-o lume în care timpul este din ce în ce mai puțin iar volumul de informație din ce în ce mai mare.
Împreuna cu o echipă editorială de excepție am gândit Monitorul Jurisprudenței pentru a răspunde unor nevoi pentru care încă nu există instrumente de informare. Este un concept original, dezvoltat din perspectiva practicianului şi pentru a răspunde în primul rând unor necesităţi practice. Cred în necesitatea circulației și diseminării hotărârilor judecătorești, iar creșterea importanței lor în perioada următoare este o certitudine, în contextul intrării în vigoare prin noile coduri de procedură a unor instituții revoluționare de unificare a practicii judecătorești.
Monitorul Jurisprudenței este o publicație care va apărea la două săptămâni și va fi distribuită în format electronic. Este dedicată monitorizării jurisprudenței instanțelor naționale și va cuprinde cele mai noi și relevante hotărâri judecătorești. Centrul nervos al proiectului îl constituie fișa sintetică de jurisprudență, un concept original care va permite sintetizarea inteligentă și practică a hotărârii judecătorești, pentru o consultare de calitate și rapidă a ei.
Fişa sintetică pe care o propunem cititorilor noştri reprezintă esenţa fiecărei hotărâri judecătorești. Așa cum am spus în editorialul meu, specialiştii noştri pun astfel în valoare hotărârea judecătorească într-o acțiune similară sculptorului care, pentru a obține obiectul de artă, elimină din forma brută materialul de prisos.„
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro