« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Afaceri transfrontaliere
CărţiProfesionişti
 

Banat Model United Nations 2013. Sustainable development, as a responsibility to future generations. Raport final
29.05.2013 | Anda RALEŢCHI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

1. Prezentare generală a proiectului
Banat Model United Nations 2013 a avut loc în perioada 26-28 aprilie la Universitatea de Vest din Timișoara. Acest proiect este dedicat preponderent studenţilor din zona vestică a României care doresc să își dezvolte abilitățile de comunicare, argumentare, negociere și persuasiune, simultan cu îmbunătățirea cunoștiințelor despre instituțiile, relațiile și dreptul internațional.

De la un an la altul, am crescut ca număr de participanti, calitate și vizibilitate. Ca element de noutate, ediția de anul acesta a adus în prim-plan ca și temă centrală dezvoltarea sustenabilă. Există numeroase motive pentru care am ales acestă temă: pe de o parte, ea reprezintă unul din Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului și o prioritate ONU pe anul acesta – evidențierea rolului pe care îl au știința, tehnologia, inovația și cultura în promovarea dezvoltării sustenabile. Mai important însă, considerăm că problema moștenirii pe care o vom lăsa generațiilor următoare este una de majoră importanță, care din păcate nu este suficient conștientizată în Romania.

2. Scopul proiectului
Proiectul a urmărit familiarizarea participanţilor cu procedurile şi procesele decizionale specifice ONU și UE, simultan cu crearea unui mediu propice dezvoltării personale.

3. Obiective
1. dezvoltarea cunoștiințelor despre Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană a 60 de participanți
2. informarea participanților cu privire la posibilitățile de mobilitate, de participare la programe destinate dezvoltării lor profesionale și personale
3. promovarea importanței protejării mediului și dezvoltării sustenabile în rândul tinerilor
4. îmbunătățirea capacității de exprimare și discurs public în limba engleză a participanților
5. familiarizarea participanților cu un mediu multicultural și dezvoltarea empatiei
6. promovarea implicării civice în rândul participanților prin familiarizarea cu mecanismele decizionale ale instituțiilor politice
7. dezvoltarea abilităților de lucru în echipă și a competitivității participanților.

4. Comitete simulate
Consiliul de Securitate
Consiliul Economic și Social
Consiliul European

5. Ceremonia de deschidere
Ceremonia de deschidere s-a bucurat de prezența unor personalități importante ale mediului academic și diplomatic, speakerii invitați oferind un cuvânt de încurajare participanților, sfaturi despre cum se poartă o negociere sau, foarte important, ce înseamnă o carieră în diplomație, cu avantajele și dezavantajele care vin la pachet.
Primul în rândul speakerilor a fost E.S. Ambasadorul Olandei în România, domnul Matthijs van BONZEL. Acesta a susținut o prelegere foarte interactivă despre România și Uniunea Europeană, despre rolul pe care îl joacă și pe care îl poate juca România în cadrul acestei organizații, care sunt punctele de pe agenda UE care ar trebui să ne intereseze în mod special. În a doua parte a prelegerii lucrurile au devenit și mai interactive, E.S. încântând auditoriul deoarece a trecut la a răspunde întrebărilor participanților referitoare la cum se poartă o negociere, despre cum ar trebui să apere pozițiile statelor pe care el reprezintă, toate exemplificate din experiența personală.

01_BT_deschidere

6. Recepție diplomatică
Deoarece acest tip de proiecte este foarte fidel realității, nu a putut lipsi și o recepție diplomatică, unul din cele mai emblematice tip de activități din viața unui diplomat. Aceasta a avut loc la Restaurantul Rustic, gazdele creând o ambianță selectă ce a făcut participanții și invitații să se simtă ca și la o recepție organizată în marile capitale ale lumii. Nu a lipsit muzica live, studente ale Facultății de Arte din cadrul Universității de Vest au încântat pe toată lumea interpretând piese foarte cunoscute, la orgă și vioară. Pe lângă vorbitorii de la ceremonia de deschidere, pe lista invitaților s-au regăsit și cadre didactice din Universitatea de Vest precum și lideri ai organizațiilor non-guvernamentale de tineret din județul Timiș.

02_BT_tort

7. Despre dezvoltare sustenabilă
Deoarece tema proiectului reprezintă un aspect foarte important al unui astfel de eveniment, în a doua zi a fost organizată o prezentare pe această temă. Două reprezentante ale companiei Sustainalytics: Andrada Nițoiu și Maria Luiza Mihu au susținut o scurtă prezentare despre ce înseamnă dezvoltarea sustenabilă, cum văd și folosesc companiile acest concept. Ele au prezentat pe scurt compania lor, care se ocupă cu analizarea poziției și strategiilor companiilor private în ceea ce privește dezvoltarea sustenabilă, și apoi au prezentat participanților o ofertă de internship plătit la compania lor. Prin acest program tinerii vor învăța cum să facă research și să sintetizeze informații legate de dezvoltarea sustenabilă și își vor îmbunătăți cunoștințele legate de atitudinea companiilor față de acest concept.

8. Ceremonia de închidere
Aceasta a avut loc la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor. Aceasta a reprezentat un moment mai intim, la care au fost prezenți doar organizatorii și participanții. În cadrul acesteia s-au acordat diplomele de participare precum și premii pentru cei mai buni delegați din fiecare comitet.

:: Raportul complet

Anda RALEŢCHI
Deputy-Coordinator
Relaţii Publice si Comunicare
Asociaţia Tineretul ONU din România – Filiala Banat
+40 735 339 667
anda.raletchi@yahoo.ro
www.banat.unyouth.ro

 
Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, UNIVERSITARIA | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD