ICCJ. Admisibilitatea cererii de sesizare a CJUE cu o întrebare preliminară
29.05.2013 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară se face numai în situaţia în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validităţii unei norme comunitare. Sub acest aspect, întrebarea ce se poate adresa de instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii. În speţă, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei sesizarea CJUE cu următoarea întrebare preliminară: „Ce autoritate este competentă a aproba autorizarea unui ajutor de stat (sub formă de compensare) pentru care răspunderea juridică a statului român a fost angajată în temeiul O.U.G. nr. 128/2006, înainte de data aderării României la Uniunea Europeană, în condiţiile în care notificarea ajutorului de stat a fost realizată de Ministerul Administraţiei şi Internelor către Consiliul Concurenţei din România, în conformitate cu Legea nr. 143/ 1999 (act normativ care reglementa acordarea ajutorului de stat la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 128/2006)?”. Înalta Curte a apreciat că o astfel de cerere nu este o veritabilă cerere de sesizare a CJUE, petenta urmărind soluţionarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene. (Încheierea din 6 aprilie 2012, pronunţată de Sectia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene)
Corina CIOROABĂ
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi
aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi
Condiţiile de publicare,
Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail
redactie@juridice.ro!