Nu există Justiţie fără hotărârea judecătorească
29 mai 2013 | Adrian Toni NEACȘU
Apariţia unei noi publicaţii dedicată prezentării şi diseminării hotărârilor judecătoreşti ale instanţelor poate părea ușor riscantă şi oarecum inutilă.
Riscantă întrucât piaţa editorială publică deja multă jurisprudenţă a instanţelor iar publicul larg are de ceva vreme acces liber la baze de date conţinând sute de mii de hotărâri judecătoreşti. Inutilă întrucât profesionistul dreptului abia mai face faţă numărului incredibil de mare de hotărâri judecătoreşti aflate pe piaţă şi cu care este asaltat. Anual instanţele din România pronunţă peste 2,5 milioane de sentinţe şi decizii. Un număr foarte mare dintre acestea ajung să fie publicate într-o modalitate sau alta, mai devreme sau mai târziu.
Este cunoscut că circulaţia liberă a hotărârilor judecătoreşti a cunoscut o explozie după 2008, când prin proiectul Jurindex – indexul jurisprudenţei naţionale am creat şi impus un standard încă nedepăşit al accesului la hotărârile judecătoreşti. Atunci am şi definit de altfel principiul accesului liber la hotărârile judecătorești ca fiind dreptul oricărui cetăţean (al publicului) de a avea acces general şi gratuit la totalitatea hotărârilor judecătorești, de a avea acces la forma originală şi completă a acestora, de a utiliza liber şi a disemina copii ale hotărârilor judecătorești, precum şi dreptul părților din dosare de a le fi protejate datele cu caracter personal şi datele de identificare. Proiectul dezvoltat de mine iniţial la Tribunalul Vrancea, apoi în parteneriat cu Consiliul Superior al Magistraturii, a fost declanşatorul unei adevărate revoluţii în ceea ce priveşte accesul real şi concret al profesioniştilor şi publicului larg la jurisprudenţa instanţelor. Piața a fost asaltată de hotărâri judecătorești neprelucrate în niciun fel, pronunţate în toate fazele procesuale şi de către toate instanțele, cât mai apropiate de forma lor originală, chiar dacă asta însemna şi renunțarea la orice coerenţă ştiinţifică. Hotărârea judecătorească în sine a devenit obiectul unei circulaţii pur cantitative, a devenit o marfă.
Ei bine, acestea sunt circumstanţele pentru care spun răspicat că apariţia Monitorului Jurisprudenței nu este deloc riscantă şi în mod sigur nu este inutilă.
Publicaţia a fost gândită pentru a răspunde unor nevoi pentru care încă nu există instrumente de informare. Este un concept original, dezvoltat din perspectiva practicianului şi pentru a răspunde în primul rând unor necesităţi practice. Într-o piaţă saturată de hotărâri judecătoreşti distribuite în forma originală nestructurată, am gândit un concept în care, deşi hotărârea judecătorească rămâne personajul central, ea este valorificată superior prin sintetizare, structurare şi esenţializare. Fişa sintetică® pe care o propunem cititorilor noştri reprezintă esenţa juridică a fiecărei hotărâri judecătorești, miezul semnificativ al acesteia, raționamentul final şi pur al judecătorului. Specialiştii noştri pun astfel în valoare hotărârea judecătorească într-o acțiune similară sculptorului care, pentru a obține obiectul de artă, elimină din forma brută materialul de prisos.
Ca judecător înveţi destul de repede că unul din secretele meseriei este acela de a nu pierde timp prețios cu elemente nesemnificative, cu fapte colaterale, cu argumente marginale, cu descrieri verbioase ori cu dezvoltări logico-juridice periferice. Nodul gordian al oricărui dosar dedus judecății este problema de drept ridicată, iar actul de justiție propriu-zis reprezintă întotdeauna aplicarea unui text de lege anume la o situație de fapt extrem de concretă. Mă bucur că astăzi am şansa de a lansa un concept original care sintetizează experiența mea de 15 ani ca judecător.
Pe lângă noutatea absolută a însoţirii fiecărei hotărârii judecătorești de o Fişă sintetică®, care o valorifică structurat teoretic şi practic, Monitorul Jurisprudenţei îşi asumă şi alte valori care sunt convins că o vor defini ca fiind un instrument important de documentare rapidă şi de calitate pentru practicieni. Caracterul cât mai nou al jurisprudenței publicate şi rigoarea selecției efectuate vor contribui la creșterea calităţii de ansamblu a publicației pe care o lansăm azi.
În încheiere, cuvintele Lordului Neuberger of Abbotsbury, președintele Curții Supreme a Marii Britanii, „Nu există Justiţie fără hotărârea judecătorească”.
Aceste cuvinte vor rămâne înscrise pe frontispiciul publicaţiei noastre.
Adrian NEACŞU
redactor șef Monitorul Jurisprudenței
* editorial publicat in Monitorul Jurisprudenţei nr. 1/2013
* mulțumim Wolters Kluwer
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro