Probleme legate de taxele judiciare de timbru
31 mai 2013 | Alin CLINCEA
Articolul de faţă nu îşi propune o reiterare a temelor obişnuite în discuţiile despre taxele judiciare de timbru (ex. cuantumul uneori excesiv, alteori ridicol; afectarea dreptului de acces liber la justiţie etc.), ci prezentarea unor probleme punctuale întâlnite în practică şi pentru care ar fi necesară o reglementare mai bună.
1. Litigii privind funcţionarii publici
Legislaţia românească distinge între raportul juridic de serviciu specific funcţionarilor publici şi raportul juridic de muncă aplicabil generic persoanelor angajate. În mod criticabil, printr-o reglementare vagă, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici prevede la art. 117 că dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Printre prevederile legislaţiei muncii, relevante pentru discuţia de faţă, se află şi scutirea de taxă judiciară de timbru a cererilor în materie de conflicte de muncă (art. 270 din Codul muncii). Scutirea de taxă este prevăzută şi de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, la art. 15 lit. a).
În litigiile legate de raportul de serviciu al funcţionarilor publici se întâlneşte, într-adevăr, o taxă judiciară de timbru calculată după regulile aplicabile în materia contenciosului administrativ: fie 4 lei (art. 3 lit. m) prima liniuţă din Legea nr. 146/1997), fie 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 lei (art. 3 lit. m) a doua liniuţă din Legea nr. 146/1997).
Practica este neunitară. Pot fi găsite atât soluţii în care acţiunile sunt scutite de taxa judiciară de timbru (ex. Decizia civilă nr. 4097/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia civilă nr. 1223/2009 a Curţii de apel Bacău, Decizia civilă nr. 3230/2009 a Curţii de apel Craiova), cât şi soluţii în care acţiunile sunt supuse taxei judiciare de timbru (ex. Decizia civilă nr. 1919/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 1678/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 8/R/2008 a Curţii de apel Galaţi).
Esenţial nu este cuantumul mic al taxei, ci efectul neplăţii ei, de anulare a acţiunii sau a cererii, în cazul în care instanţa interpretează restrictiv legea.
Soluţia problemei poate fi dată printr-un recurs în interesul legii sau, mai bine, prin modificarea Legii nr. 146/1997 în sensul clarificării voinţei legiuitorului. Ar fi preferabilă o soluţie care să aplice un tratament nediscriminatoriu în privinţa timbrajului între funcţionarii publici şi salariaţi.
2. Daune morale
Prin O.G. nr. 11/1998 a fost adăugat un nou caz de scutire de la plata taxei judiciare de timbru (v. art. 15 lit. f1)): acţiunile şi cererile referitoare la stabilirea şi acordarea daunelor morale pentru prejudicii aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice (N.B. nu orice fel de daune morale).
Prevederea citată a fost abrogată prin O.G. nr. 34/2001. Cererile respective nu mai erau scutite de taxă.
La opt ani după abrogare, Decizia Curţii Constituţionale nr. 778/2009 declara neconstituţională prevederea abrogatoare din O.G. nr. 34/2001. În termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial actul normativ contestat nu a fost modificat pentru a fi pus în acord cu prevederile Constituţiei, astfel încât dispoziţiile relevante şi-au încetat efectele juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie. Scutirea de taxă devenea iarăşi operantă (?).
Situaţia este foarte similară cu cea privind abrogarea incriminării insultei şi a calomniei (v. Legea nr. 278/2006), urmată de declararea ca neconstituţională a prevederii abrogatoare (v. Decizia Curţii Constituţionale nr. 62/2007), apoi de menţinerea dezincriminării prin Decizia privind recursul în interesul legii nr. 8/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmată de recenta decizie a Curţii Constituţionale, încă nepublicată, care aparent menţine punctul de vedere al Curţii.
Iarăşi este preferabilă intervenţia autorităţii legislative. Sunt mai multe posibilităţi de rezolvare ce pot fi imaginate: reglementarea expresă a scutirii, stabilirea unei taxe fixe modice care să nu afecteze substanţa dreptului apărat, reglementarea în normele de tehnică legislativă sau în legea Curţii Constituţionale a efectelor pe care le poate avea decizia acestei instanţe prin care se constată că o prevedere abrogatoare este neconstituţională etc.
3. Obligaţii contractuale de întreţinere
O altă prevedere discutabilă a Legii nr. 146/1997 este cea referitoare la scutirea de taxă judiciară de timbru a acţiunilor şi cererilor referitoare la „obligaţiile legale şi contractuale de întreţinere„.
Cu preţul de a sublinia lucruri evidente, obligaţiile contractuale de întreţinere au ca temei un contract de întreţinere. De obicei, contractul de întreţinere se încheie cu titlu oneros între persoane vârstnice care au în proprietate anumite bunuri de valoare (ex. imobile) şi persoane care se obligă să efectueze prestaţii de întreţinere şi îngrijire în schimbul transferului proprietăţii asupra bunurilor celor dintâi.
În ipoteza în care există un contract de întreţinere şi creditorul întreţinerii solicită rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor asumate de debitor, se pune problema timbrării acţiunii.
Tipic, potrivit art. 2 alin. (11) din lege, instanţele stabilesc taxa la valoarea bunurilor ce fac obiectul transferului de proprietate, iar cuantumul taxei este semnificativ în raport cu veniturile celor ce datorează taxa. O interpretare pe care se fundamentează astfel de soluţii ar fi cea prezentată şi în Decizia civilă nr. 707/2011 a Curţii de apel Alba Iulia: cererea de constatare a nulităţii absolute (similar şi pentru rezoluţiune) a unui contract de întreţinere nu se încadrează în categoria „cererilor referitoare la obligaţii contractuale de întreţinere”.
Există, însă, şi semne ale unei practici judiciare care dă eficienţă scutirii de taxă şi în cazul acţiunilor privind rezoluţiunea contractelor de întreţinere (ex. Decizia civilă nr. 23/R/2008 a Curţii de Apel Oradea, Sentinţa civilă nr. 1578/2011 a Judecătoriei Oradea, o sentinţă a Judecătoriei Bârlad).
Această din urmă interpretare pare cea justă, dacă avem în vedere principiul de drept potius ut valeat quam ut pereat (actul, inclusiv cel normativ, trebuie interpretat în sensul aplicării sale, nu al neaplicării), dar şi interpretarea teleologică, după scopul urmărit de legislativ la edictarea normei privind scutirea de taxă.
Acţiunea în rezoluţiune discutată priveşte neîndeplinirea unor obligaţii contractuale de întreţinere. Dacă textul legal privind scutirea de taxă ar fi interpretat ca nereferindu-se şi la astfel de acţiuni, urmarea ar fi lăsarea fără aplicabilitate concretă a prevederii legii. Mai ales în contextul în care contractul de întreţinere nu avea o reglementare proprie în legislaţia anterioară noului Cod civil, cu greu pot fi concepute alte tipuri de acţiune care să privească obligaţii contractuale de întreţinere, dar care să nu includă şi rezoluţiunea contractului de întreţinere.
Cu privire la interpretarea teleologică menţionată, se poate aprecia că prevederea legală a avut ca scop protejarea unor categorii de persoane faţă de o sarcină pecuniară împovărătoare, în condiţiile în care obligaţia de întreţinere, fie legală, fie contractuală, a rezultat dintr-o stare de nevoie a acestora.
Este adevărat că în astfel de ipoteze se pot invoca drept remediu reglementările privind ajutorul public judiciar. În forma lor actuală, însă, acestea oferă numai iluzia ajutorului, prin condiţiile abrupte impuse şi prin necorelarea cuantumului efectiv al taxei cu veniturile solicitantului – ex. venit mediu net pe membru de familie de 300 lei pentru scutire totală sau de 600 lei pentru reducere cu 50% a taxei, indiferent dacă vorbim despre o taxă de 1500 lei sau despre una de 5000 lei.
Chiar dacă ordonanţa de urgenţă prevede la art. 8 alin. (3) că „ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii proporţional cu nevoile solicitantului”, sunt rare cazurile când se trece de analiza mecanică a încadrării în situaţiile menţionate anterior.
Problema poate primi acelaşi remediu ca şi cea expusă la punctul 1.
4. Plata
Art. 19 din Legea nr. 146/1997 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în care îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul fiscal debitorul taxei.
Tot legea prevede că debitorul taxei trebuie să suporte şi costurile operaţiilor de transfer al sumelor datorate ca taxă judiciară de timbru.
În cazul tipic, în litigiile civile reclamantul (sau cel care exercită o cale de atac) trebuie să plătească taxa în contul unităţii administrativ-teritoriale în care are domiciliul sau sediul fiscal. Numai dacă debitorul taxei nu are nici domiciliul, nici reşedinţa, nici sediul în România, taxa urmează a fi plătită în contul bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în care se află sediul instanţei la care se depune acţiunea sau cererea.
Există destule cazuri în care debitorul taxei are domiciliul, reşedinţa sau sediul într-o unitate administrativ-teritorială diferită de cea în care îşi are sediul instanţa.
Practica locală (cel puţin cea de la instanţele pe care le frecventez) este de plată a taxelor judiciare de timbru la casieriile din subordinea Primăriei Craiova, indiferent dacă debitorul taxei are domiciliul în acest oraş sau dacă, de pildă, are sediul în alt judeţ şi formulează un apel la Curtea de apel Craiova.
Chiar pagini de Internet aparţinând Curţii de apel Craiova conţin îndrumări ambigue, lăsând impresia unei opţiuni a plătitorului (exemplu, alt exemplu): „Platitorii pot achita taxele judiciare de timbru atat in evidenta fiscala, cat si la unitatile trezoreriei statului in raza carora acestia sunt luati in evidenta fiscala, cat si la unitatile trezoreriei statului in a caror raza teritoriala se afla sediile instantelor de judecata.”
Alte instanţe (ex. Tribunalul Bucureşti) preiau cuminte şi fidel prevederea legală.
Legea nr. 146/1997 nu prevede vreo sancţiune pentru plata greşită a taxelor sau vreun mecanism de transfer al sumelor greşit încasate. Ar fi excesivă anularea cererii pentru plata într-un cont greşit, după cum tot excesiv ar fi să i se ceară plătitorului să facă demersuri pentru ca unitatea care i-a încasat taxa să o transfere unităţii competente sau să ceară restituirea taxei conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală. Nu este clarificată nici ipoteza în care taxa este plătită de avocatul debitorului, în special, dacă acesta nu a precizat că îşi alege domiciliul la sediul profesional al avocatului.
Dacă legea ar fi aplicată cu stricteţe am putea ajunge la situaţii absurde în care plata unor taxe modice (ex. 2 lei pentru copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive sau irevocabile, 1 leu/pagină pentru legalizarea de copii de pe înscrisurile aflate la dosar, pentru fiecare exemplar de copie) ar trebui făcută în contul unei comune aflate la sute de kilometri depărtare de sediul instanţei. Sigur, există posibilitatea plăţii prin virament, însă cât de rezonabilă este plata unui comision de transfer mai mare decât suma transferată? Mai ales în condiţiile în care nu toate unităţile administrativ-teritoriale îşi publică pe Internet informaţii actualizate privind conturile în care se efectuează plăţi…
Chiar şi pentru a încasa bani birocraţia de stat preferă să paseze sarcina găsirii informaţiilor tot către plătitor, deşi ar avea mijloacele tehnice pentru a simplifica operaţiile administrative.
Ideal ar fi un sistem care să permită o dirijare automată a sumelor provenite din taxele judiciare de timbru, în funcţie de informaţiile de înregistrare fiscală. Mai precis, plăţile ar putea fi făcute într-un cont unic, oriunde în ţară, urmând ca sistemul informatic să le vireze automat în contul unităţii administrativ-teritoriale în care este înregistrat fiscal plătitorul.
Fără concluzii.
Alin-Cristian CLINCEA
avocat, Baroul Dolj
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
