Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Hotărârea CJUE în afacerea Scandic Distilleries. Incompatibilitatea legislaţiei fiscale române în domeniul accizelor cu art. 22 par. (3) din Directiva 92/12/CEE
03.06.2013 | Cosmin Flavius COSTAȘ

Secţiuni: CJUE, Dreptul Uniunii Europene, Fiscalitate, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

La data de 30 mai 2013, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat asupra întrebărilor preliminarea transmise de Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în afacerea C-663/11, Scandic Distilleries SA c. Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Starea de fapt: Scandic, o societate română, comercializează produse alcoolice în România și în alte state membre. În lunile februarie, martie, mai, iunie și iulie 2009, aceasta a pus în consum în România produse alcoolice destinate consumului în Republica Cehă și a plătit accize pentru aceste produse în România. Între luna septembrie 2009 și luna februarie 2010, Scandic a solicitat Direcției Generale, în temeiul articolului 22 din Directiva 92/12 și al articolului 1926 din Codul fiscal, rambursarea respectivelor accize. Cererile de restituire au fost formulate în conformitate cu articolul menționat din Codul fiscal și cu punctul 184 din normele metodologice. Scandic a respectat toate cerințele prevăzute în anexa nr. 11 la titlul VII din Codul fiscal, furnizând informații privind denumirea și codul de identificare fiscală ale destinatarului, descrierea produselor expediate, data recepției produselor, cantitatea recepționată și plata accizelor în statul membru de destinație. Cererile de restituire au fost depuse după ajungerea produselor în Republica Cehă. Scandic a explicat această întârziere prin faptul că nu dispunea de toate documentele prevăzute în anexa nr. 11 la titlul VII din Codul fiscal înainte de ajungerea produselor la destinație și de plata accizelor în statul membru de destinație. Scandic a afirmat că a acționat în acest fel întrucât a dorit să evite riscul respingerii cererilor de restituire ca fiind nesusținute de toate dovezile necesare, chiar dacă aceasta presupunea rambursarea cu o oarecare întârziere a sumelor pe care le achitase în avans. Potrivit Scandic, întrucât informațiile prevăzute în anexa nr. 11 menționată se referă, printre altele, la data recepției produselor și la cantitatea recepționată, era evident că aceste informații și documentele aferente nu puteau fi furnizate decât după livrarea produselor în statul membru de destinație. Scandic susține că, astfel, depunerea unei cereri de restituire complete nu era posibilă decât după livrarea și recepția produselor în cauză în Republica Cehă. De asemenea, Scandic arată că din modelul cererii de restituire prevăzut în anexa nr. 11 menționată rezultă că cererile de restituire trebuiau să fie depuse lunar, iar nu anterior trimiterii produselor accizabile într‑un alt stat membru.

Dat fiind că Direcția Generală nu a răspuns la cererile de restituire formulate de Scandic, aceasta a introdus o acțiune la Tribunalul Bihor, prin care solicita obligarea Direcției Generale la restituirea accizelor în cauză și la plata dobânzilor aferente. În apărare, Direcția Generală a arătat că toate documentele necesare potrivit articolului 1926 din Codul fiscal au fost furnizate. Cu toate acestea, Direcția Generală a precizat că refuza să dea curs cererii de restituire a accizelor pentru motivul că Scandic nu a solicitat restituirea respectivă anterior expedierii produselor într‑un alt stat membru, conform articolului 22 din Directiva 92/12.

Dispoziţii legale aplicabile: Art. 22 din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (JO L 76, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 129), astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/108/CEE a Consiliului din 14 decembrie 1992 (JO L 390, p. 124, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 170, denumită în continuare „Directiva 92/12”), are următorul cuprins:

Art. 22. (1) În situații corespunzătoare, produsele supuse accizelor care au fost puse în consum pot fi eligibile, la cererea unui comerciant în cursul activității sale, pentru rambursarea accizelor de către autoritățile fiscale din statul membru în care au fost puse în consum, dacă nu sunt destinate consumului în statul membru în cauză.
Totuși, statele membre pot refuza cererea de rambursare dacă nu sunt îndeplinite criteriile de corectitudine stabilite de statele membre în cauză.
(2) Pentru punerea în aplicare a alineatului (1), se aplică următoarele dispoziții:
(a) înainte de expedierea mărfurilor, expeditorul trebuie să prezinte o cerere de rambursare la autoritățile competente din statul său membru și să facă dovada plății accizelor. Totuși, autoritățile competente nu pot refuza rambursarea numai pe motive de neprezentare a documentului întocmit de aceleași autorități care certifică efectuarea plății inițiale;
(b) circulația mărfurilor menționate la litera (a) are loc în conformitate cu dispozițiile din titlul III;
(c) expeditorul înaintează autorităților competente din statul său membru exemplarul retransmis al documentului menționat la litera (b), adnotat corespunzător de destinatar, care trebuie fie să fie însoțit de un document care certifică garantarea accizelor în statul membru în care are loc consumul, fie să conțină următoarele detalii:
– adresa biroului în cauză al autorităților fiscale din statul membru de destinație;
– data acceptării declarației de către biroul în cauză, împreună cu numărul de referință sau de înregistrare al declarației;
(d) produsele supuse accizelor și puse în consum într‑un stat membru și purtând astfel o marcă fiscală sau de identificare a statului membru în cauză pot fi eligibile pentru rambursarea accizelor datorate autorităților fiscale ale statelor membre care au emis mărcile fiscale sau de identificare, cu condiția ca autoritățile fiscale din statul membru care le‑a emis să constate distrugerea mărcilor.
(3) În cazurile menționate la articolul 7, statul membru de plecare este obligat să ramburseze accizele plătite numai dacă accizele au fost plătite în prealabil în statul membru de destinație în conformitate cu procedura stabilită la articolul 7 alineatul (5).
Totuși, statele membre pot refuza această cerere de rambursare dacă nu îndeplinește criteriile de corectitudine stabilite de statele membre în cauză.
[…]
(5) Autoritățile fiscale din fiecare stat membru stabilesc procedurile și metodele de monitorizare care se aplică rambursării efectuate pe teritoriul lor. Statele membre se asigură că rambursarea accizelor nu depășește suma plătită efectiv.

În schimb, legislaţia fiscală naţională era redactată astfel:

Art. 1926 Cod fiscal(1) Un comerciant în timpul activității sale poate să solicite restituirea accizelor aferente produselor accizabile care au fost eliberate în consum în România, atunci când aceste produse sunt destinate consumului în alt stat membru, cu respectarea următoarelor condiții:
a) înainte de expedierea produselor, comerciantul expeditor trebuie să facă o cerere de restituire la autoritatea fiscală competentă și să facă dovada că acciza a fost plătită;
b) livrarea produselor către statul membru de destinație se face în conformitate cu prevederile articolului 1924;
c) comerciantul expeditor trebuie să prezinte autorității fiscale competente copia returnată a documentului prevăzut la articolul 1925, certificată de către destinatar, care trebuie să fie însoțită de un document care să ateste că acciza a fost plătită în statul membru de destinație. De asemenea, comerciantul expeditor va prezenta adresa biroului autorității fiscale competente din statul membru de destinație și data de acceptare a declarației destinatarului de către autoritatea fiscală competentă a statului membru de destinație, împreună cu numărul de înregistrare a acestei declarații.
(2) Pentru produsele supuse accizelor, care sunt marcate și eliberate în consum în România, se pot restitui accizele de către autoritatea fiscală competentă, dacă această autoritate a stabilit că marcajele respective au fost distruse în condițiile prevăzute în norme.
(3) În cazurile prevăzute la articolul 1923, autoritatea fiscală competentă va restitui acciza plătită doar atunci când accizele au fost plătite anterior în statul membru de destinație, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 1923 alineatul (5).
(4) În cazurile menționate la articolul 1928 alineatul (1), autoritatea fiscală competentă, la cererea vânzătorului, poate restitui acciza plătită atunci când vânzătorul a urmat procedurile prevăzute la articolul 1928 alineatul (4).

Art. 184 norme metodologice – (1) Comerciantul expeditor care dorește să solicite restituirea accizelor pentru produsele ce urmează a fi expediate pentru consum într‑un alt stat membru trebuie să depună la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe, înainte de expedierea produselor, o cerere de restituire, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 11, și să facă dovada că pentru acele produse accizele au fost plătite.
(2) După recepția produselor de către destinatar și plata accizei în statul membru de destinație, comerciantul expeditor va depune la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe, în vederea restituirii accizelor, documentele prevăzute la articolul 1926 alineatul (1) litera c) din Codul fiscal.
(3) Acciza de restituit va fi aferentă cantităților expediate și efectiv recepționate.
(4) Restituirea accizelor se face potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
(5) Pentru produsele supuse accizelor, care sunt marcate și eliberate în consum în România, și care sunt destinate consumului în alt stat membru, accizele se pot restitui de către autoritatea fiscală teritorială numai în limita unei valori corespunzătoare valorii accizelor aferente cantității de produse expediate. Dezlipirea marcajelor se face sub supraveghere fiscală, la solicitarea comerciantului expeditor.
(6) În situația în care un comerciant din România urmează să primească produse supuse accizelor eliberate în consum în alt stat membru, înainte de expedierea produselor de către furnizor, acesta va face o declarație cu privire la acest fapt la autoritatea fiscală teritorială. Pe baza acestei declarații, autoritatea fiscală teritorială va lua act de operațiunea care urmează a se desfășura și pentru care exigibilitatea accizelor ia naștere la momentul recepției produselor, termenul de plată fiind prima zi lucrătoare imediat următoare celei în care s‑au recepționat produsele.

Întrebările preliminare: Curtea de Apel Oradea, considerând că, pentru pronunțarea hotărârii sale, este necesară interpretarea dispozițiilor Directivei 92/12, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Contravine dreptului european (articolele 7 și 22 din Directiva 92/12 […], respectiv considerentele directivei) refuzul autorităților fiscale române de a da curs unei cereri de restituire a accizelor, în condițiile în care:

a) comerciantul care solicită restituirea accizelor a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor tehnice prevăzute de legislația națională pentru admisibilitatea cererii de restituire și în special a celor referitoare la:

(i)  dovada plății accizelor în România;

(ii) dovada expedierii produselor accizabile în alt stat membru;

b) potrivit exigențelor legislației fiscale române (articolul 1926 din Codul fiscal, punctul 184 din normele metodologice […] și anexa nr. 11 la titlul VII din Codul fiscal), unele documente ce trebuiau să însoțească cererea de restituire puteau fi furnizate doar după livrarea produselor accizabile în alt stat membru;

c) legislația fiscală română [punctul 184 alineatul (4) din normele metodologice, cu trimitere la articolul 135 din Codul de procedură fiscală] prevede un termen general de cinci ani pentru orice cerere de restituire/rambursare?

2) Articolul 22 [alineatul (2)] litera (a) din Directiva 92/12 […] trebuie interpretat în sensul că neformularea de către un comerciant a unei cereri de restituire a accizelor în statul membru unde accizele au fost plătite, înainte de livrarea produselor accizabile către alt stat membru, unde produsele sunt destinate consumului, conduce la pierderea dreptului comerciantului de a obține restituirea accizelor plătite?

3) În cazul în care răspunsul la a doua întrebare este afirmativ, soluția pierderii dreptului comerciantului de a obține restituirea accizelor, proiectată într‑o dublă impozitare a acelorași produse accizabile (în statul membru unde produsele accizabile au fost inițial eliberate pentru consum și, respectiv, în statul membru unde produsele sunt destinate consumului), este conformă cu principiul neutralității fiscale?

4) În cazul în care răspunsul la a doua întrebare este afirmativ, termenul extrem de scurt cuprins între data plății accizelor pentru produsele eliberate pentru consum într‑un stat membru și data expedierii produselor accizabile către alt stat membru, unde acestea sunt destinate consumului, poate fi considerat ca fiind conform cu principiile echivalenței și efectivității? Sub acest aspect, prezintă relevanță faptul că termenul general în care se poate solicita restituirea/rambursarea unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuții în statul membru în cauză este semnificativ mai lung?”

Observaţii: Urmând, în esenţă, concluziile avocatului general Eleanor Sharpston, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat după cum urmează:

Articolul 22 alineatele (1)-(3) din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse, astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/108/CEE a Consiliului din 14 decembrie 1992, trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care produse supuse accizelor și puse în consum într‑un stat membru, în care accizele au fost plătite, au fost transportate într‑un alt stat membru în care produsele respective sunt supuse accizelor și în care acestea au fost de asemenea plătite, o cerere de rambursare a accizelor plătite în statul membru de plecare nu poate fi respinsă numai pentru motivul că cererea amintită nu a fost formulată înaintea expedierii produselor menționate, ci trebuie analizată în temeiul alineatului (3) al articolului respectiv. În schimb, în cazul în care accizele nu au fost plătite în statul membru de destinație, o astfel de cerere poate fi refuzată în temeiul alineatelor (1) și (2) ale articolului menționat.

În ceea ce ne priveşte, apreciem că hotărârea Curţii lămureşte aspectul litigios, respectiv împrejurarea dacă o cerere de rambursare a accizelor poate fi respinsă pentru simplul motiv că anterior expedierii accizelor într-un alt stat membru nu a fost depusă o cerere formală de restituire, în condiţiile în care accizele au fost achitate în statul membru de plecare. Cu privire la această chestiune, Curtea s-a pronunţat categoric în favoarea aplicabilităţii art. 22 par. (3) din Directiva 92/12/CEE şi a indicat că ” … articolul 22 alineatul (3) din Directiva 92/12 nu prevede nicio obligație în ceea ce privește momentul la care cererea de rambursare trebuie să fie introdusă. În plus, mărfurile nu sunt supuse obligației de a circula în regim suspensiv, ci numai celei de a fi însoțite de un document menționat la articolul 7 alineatul (4) din această directivă” (par. 29). Curtea a reluat şi într-o altă formă acest argument, astfel:

În situația în care accizele au fost deja plătite în statul membru de destinație, ceea ce pare a fi cazul în cauza principală, este aplicabil articolul 22 alineatul (3) din Directiva 92/12, care prevede că singura condiție pentru rambursare este ca accizele să fi fost plătite în statul membru de destinație. Aceasta înseamnă că operatorul economic nu este obligat să introducă cererea de rambursare înainte de expedierea mărfurilor în cauză” (par. 35). S-a subliniat în acest context faptul că „Într‑o astfel de situație, rezerva potrivit căreia statul membru poate să nu dea curs cererii de rambursare atunci când aceasta nu îndeplinește criteriile de corectitudine pe care le stabilește nu se poate aplica în cazul în care cererea de rambursare nu a fost introdusă înainte de expedierea mărfurilor în cauză. Noțiunea „criterii de corectitudine” nu poate primi o interpretare care ar permite instituirea unei condiții prevăzute de Directiva 92/12 doar în cadrul unei alte situații privind o cerere de rambursare și care ar contraveni astfel articolului 22 alineatul (3) primul paragraf din directiva amintită” (par. 36).

Trebuie spus că în procedura desfăşurată în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, poziţia Guvernului român a fost susţinută de Polonia şi Portugalia, iar poziţia Scandic Distilleries SA de Comisia Europeană.

Societatea Scandic Distilleries SA a fost reprezentată în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi în faţa instanţelor naţionale de avocat Cosmin Flavius Costaş din Baroul Arad, asociat al Costaş, Negru şi Asociaţii – Societate Civilă de Avocaţi.

Asist. univ. drd. Cosmin Flavius Costaş
Facultatea de Drept, UBB Cluj-Napoca
avocat, Baroul Arad

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti