Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Contradicţii în reglementarea procedurii speciale de administrare a probei cu interogatoriu în NCPC
03.06.2013 | Cristina FARCAŞ-ŞURPANU

Noul Cod de procedură civilă (în continuare NCPC – n. red.) reia în general, în ceea ce priveşte proba cu interogatoriu, dispoziţiile cuprinse în vechea reglementare. Două prevederi noi, cele cuprinse în art. 194 lit. e) teza a III-a NCPC şi respectiv art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC, aplicabile în situaţia în care interogatoriul se administrează conform procedurii speciale stabilite în cuprinsul art. 355 şi 356 NCPC, respectiv atunci când întrebările trebuie comunicate în scris părţii chemate la interogatoriu, vor fi analizate în prezentul studiu ce îşi propune să evidenţieze atât caracterul lor contradictoriu cât şi inutilitatea art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC.

Art. 194 lit. e) teza a III-a NCPC prevede obligativitatea ataşării interogatoriului cererii de chemare în judecată în acele situaţii în care pârâtul trebuie să răspundă în scris la interogatoriu[1]. Art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC stipulează că în acele situaţii în care interogatoriul a fost propus peste termen şi trebuie comunicat în scris părţii chemate la interogatoriu, partea care l-a propus are obligaţia de a depune întrebările în termen de 5 zile de la încuviinţarea mijlocului de probă.

Este incontestabil că mai înainte de a fi administrat un mijloc de probă, acesta trebuie încuviinţat de instanţă, respectiv este necesar ca instanţa, în urma unei dezbateri contradictorii, să se pronunţe, asupra admisibilităţii, pertinenţei şi concludenţei mijlocului de probă propus (art. 237 alin. 2 pct. 7 şi art. 255 alin. 1 NCPC). Comunicarea interogatoriului împreună cu cererea de chemare în judecată în etapa administrativă constituie, astfel cum rezultă din chiar denumirea marginală a art. 203 NCPC, una din acele simple „măsuri pentru pregătirea judecăţii”, admisibilitatea, pertinenţa şi concludenţa mijloacelor de probă urmând a fi discutate la primul termen de judecată. În cazul particular al probei cu interogatoriu, pentru stabilirea pertinenţei şi concludenţei acestuia, instanţa trebuie să cunoască în detaliu întrebările propuse şi să le analizeze mai înainte de a obliga partea chemată la interogatoriu să prezinte răspunsurile sale.

Prevederea cuprinsă în art. 194 lit. e) NCPC are drept scop eliminarea practicii de largă răspândire, dar nelegale, create în aplicarea Codului de procedură civilă anterior, când instanţele încuviinţau proba cu interogatoriul ce trebuia administrat conform procedurii speciale şi acordau apoi un termen pentru ca partea care a propus proba să formuleze întrebările. Totodată, această dispoziţie legală contribuie la sporirea celerităţii procesului.

Prevederea cuprinsă în art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC, respectiv obligaţia impusă părţii care a solicitat peste termen încuviinţarea unui interogatoriu ce se administrează conform procedurii speciale, de a depune întrebările în scris în termen de 5 zile de la încuviinţare, face imposibilă analizarea pertinenţei şi concludenţei întrebărilor ce compun interogatoriul cu respectarea principiului contradictorialităţii. Depunerea întrebărilor după încuviinţarea interogatoriului implică faptul că instanţa analizează şi se pronunţă asupra pertinenţei şi concludenţei interogatoriului fără a cunoaşte întrebările la care partea care propune proba doreşte să obţină un răspuns şi că partea chemată la interogatoriu nu are ocazia de a dezbate pertinenţa şi concludenţa întrebărilor la care va fi obligată să răspundă sub sancţiunea prevăzută la art. 358 NCPC.

O astfel de interpretare a art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC contravine dispoziţiilor art. 14 alin. 5 şi art. 224 NCPC care impun instanţei obligaţia de a supune dezbaterii contradictorii a părţilor toate cererile formulate în cursul judecăţii.

S-ar putea totuşi argumenta că pentru a asigura respectarea principiului contradictorialităţii, prevederile art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC ar trebui interpretate în sensul că partea care solicită peste termen luarea unui interogatoriu conform procedurii speciale, are obligaţia de a indica oral în cursul şedinţei de judecată în care propune interogatoriul, întrebările pe care doreşte să le adreseze părţii adverse, urmând ca, în aceeaşi şedinţă, instanţa să le supună dezbaterii părţilor şi să le încuviinţeze pe cele care îndeplinesc criteriile prevăzute de lege. Ulterior, în termen de 5 zile de la data acestei şedinţe, partea care a propus proba ar trebui să depună întrebările încuviinţate şi în scris, pentru a fi comunicate.

Această interpretare a dispoziţiilor art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC, fără îndoială singura conformă cu exigenţele principiului contradictorialităţii, evidenţiază însă inutilitatea textului de lege şi incompatibilitatea sa cu scopul pentru care se pare că a fost prevăzut – acela de a asigura soluţionarea cu celeritate a procesului[2]. Acest punct de vedere este sprijinit de două argumente.

În primul rând, partea care propune peste termen un interogatoriu ce se administrează conform procedurii speciale trebuie să fie în măsură să prezinte întrebările în scris la termenul la care propune interogatoriul, deoarece are cunoştinţă de susţinerile părţii adverse cu privire la situaţia de fapt. În cazurile avute în vedere la art. 254 alin. 2 pct. 2 şi 5 NCPC, partea ar putea chiar să solicite efectuarea unei a doua strigări a cauzei, în aceeaşi şedinţă, pentru a depune întrebările în scris şi pentru a da posibilitatea instanţei să organizeze o dezbatere contradictorie asupra pertinenţei şi concludenţei întrebărilor propuse. Din această perspectivă, stabilirea prin lege a unui termen de 5 zile pentru depunerea interogatoriului în scris reprezintă un factor care determină prelungirea duratei procesului.

În al doilea rând, în conformitate cu dispoziţiile generale prevăzute la art. 241 alin. 4 NCPC, şi în lipsa reglementării de la art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC, instanţa ar fi avut oricum posibilitatea de a stabili un termen judecătoresc pentru depunerea în scris a întrebărilor în vederea comunicării. Termenul pe care instanţa l-ar fi putut stabili în conformitate cu dispoziţiile generale, ar fi putut fi chiar mai scurt de 5 zile, după împrejurările cauzei. În aceste condiţii, funcţia normei speciale ar putea fi îndeplinită chiar mai eficient, de norma generală, fapt ce face inutilă prevederea prin lege a unui termen pentru depunerea în scris a interogatoriului.

Este de notat şi că interpretarea în acest mod a art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC determină o prelungire inutilă a şedinţei de judecată deoarece grefierul trebuie să noteze pe lângă susţinerile părţilor (limitate în mod normal numai la întrebările criticate) şi întrebările propuse.

În cazul în care interogatoriul formulat în scris şi depus după şedinţă în vederea comunicării, ar include şi alte întrebări pe lângă cele încuviinţate de instanţă, partea chemată la interogatoriu este în drept să refuze să răspundă la aceste întrebări, invocând lipsa dezbaterilor contradictorii, cu consecinţa imposibilităţii aplicării sancţiunii prevăzute la art. 358 NCPC.

Se poate concluziona astfel că prevederile cuprinse în art. 254 alin. 4 lit. c) NCPC răspund numai în aparenţă obiectivului de sporire a celerităţii procesului civil, în realitate ele fiind nu doar inutile, ci şi susceptibile de a primi, mai ales prin prisma practicii dezvoltate sub imperiul reglementării anterioare, o interpretare contrară exigenţelor principiului contradictorialităţii.


[1] Aceeaşi obligaţie este prevăzută de art. 205 alin. 2 lit. e NCPC şi în sarcina pârâtului în cazul în care doreşte să propună proba cu interogatoriul reclamantului, iar aceasta se administrează conform procedurii speciale.
[2] BOROI G. (coord.): „Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, vol. I, p. 572.


Cristina FARCAŞ-ŞURPANU
judecător, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.