Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Recuperare creanţe
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Prezentare generală a noii legi privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ teritoriale
04.06.2013 | Gheorghe PIPEREA

Secţiuni: C. administrativ, Insolvență, Recuperare creanțe, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

1. Chestiuni preliminare

În prealabil merită menţionat faptul că OUG nr. 46/2013 a apărut în contextul iminenței unui nou Acord stand-by cu FMI. Pentru încheierea acestui acord, României i s-a impus reducerea arieratelor înregistrate de UAT (unităţile administrativ teritoriale) față de furnizori de bunuri, servicii și lucrări.

Aceasta este probabil raţiunea pentru care, în expunerea de motive, termenul „arierat” este menţionat obsesiv în expunerea de motive/justificarea urgenţei adoptării OUG.

Trebuie notată întârzierea cu care a fost adoptat acest act normativ care, deşi trebuia să intre în vigoare în termen de 6 luni de la apariţia Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, conform obligaţiei asumate de legiuitor prin art. 85 din Legea nr. 273/2006, el a fost adoptat la mai bine de 6 ani distanţă.

Tot cu titlu preliminar trebuie semnalată calitatea extrem de redusă a acestui act normativ din punctul de vedere al tehnicii legislative.  Redactorii reglementării în discuţie par a fi fost îngheţaţi în timp, înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, respectiv a Noului Cod de procedură civilă. Dovadă stau referirile la: litigii comerciale [art. 2 lit. m1) şi r1)], termen abandonat de Noul Cod civil şi înlocuit cu litigii între profesionişti; societăţi comerciale [art. 11 lit. g)] în condiţiile în care Legea nr. 31/1990 este intitulată în prezent legea societăţilor; hotărâri judecătoreşti irevocabile (art. 70), în condiţiile în care Noul Cod de procedură civilă a abandonat această caracteristică a hotărârilor judecătoreşti. Cea mai frapantă eroare de redactare a OUG nr. 46/2013 este însă cea de la art. 24 alin. (2) care face trimitere la prevederile art. 24 din Codul de procedură civilă. Scopul acestei trimiteri este legat de lipsa de aplicabilitate a instituţiei incompatibilităţii, după cum reiese din textul ordonanţei, însă trimiterea la art. 24 din Codul de procedură civilă este fundamental greşită, aceasta deoarece art. 24 din Codul de procedură civilă în vigoare la data adoptării OUG nr. 46/2013 este intitulat „Legea aplicabilă proceselor noi”. Este adevărat că vechiul Cod de procedură civilă trata instituţia incompatibilităţii în cadrul art. 24, însă este de nepermis ca un act normativ să facă trimitere la un text de lege  inaplicabil.

2. Criza financiară vs. Insolvenţă

Art. 2 din OUG nr. 46/2013 este rezervat definiţiilor termenilor importanţi. Trebuie semnalate două definiţii esenţiale pentru actul normativ supus discuţiei şi anume criza financiară şi insolvenţa.

Din câte se poate lesne observa din reglementarea art. 2 lit. m1), m2), r1) şi r2), atât criza financiară, cât şi insolvenţa sunt acele stări ale patrimoniului UAT, caracterizate prin existenţa unor dificultăţi financiare, prin lipsa acută de disponibilităţi băneşti, ce conduce la neachitarea obligaţiilor de plată, lichide şi exigibile, pe o anumită perioadă de timp.

Diferenţa dintre cele două stări (criza financiară şi insolvenţă) este dată de vechimea creanţelor şi de cuantumul acestora. Astfel, pentru a fi declarată criza financiară, creanţele trebuie să fie mai vechi de 90 de zile, iar cuantumul lor să depăşească 15% din bugetul general al unităţii administrativ-teritoriale respective. Pe de altă parte, insolvenţa va fi prezumată în ceea ce priveşte creanţele mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul general al unităţii administrativ-teritoriale.

3. Criza financiară

Un prim aspect ce este necesar a fi subliniat este reprezentat de faptul că, procedura de criză financiară nu este o procedură judiciară, ci este una pur administrativă ce este declanşată de autoritatea deliberativă care, în urma acestei hotărâri, mandatează ordonatorul de credit să întocmească un proiect de plan de redresare financiară. Criza financiară era reglementată şi anterior OUG nr. 46/2013 de art. 74 din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale. Se poate observa că o mare parte din prevederile art. 74 din Legea 273/2006 au fost încorporate în textele OUG nr. 46/2013.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că procedura crizei financiare nu reprezintă o etapă obligatorie şi anterioară procedurii de insolvenţă. Dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru insolvenţă, UAT intră în procedura insolvenţei fără a mai fi demarată, anterior, procedura de criză financiară.

Art. 3 din OUG nr. 46/2013 vorbește despre posibilitatea sesizării stării de criză financiară de către oricare dintre persoanele prev. de art. 74 din Legea 273/2006 (ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale, conducătorul compartimentului financiar-contabil din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, de ordonatorii secundari de credite şi ordonatorii terţiari de credite din cadrul serviciilor publice subordonate consiliului local, diverşi creditori etc.). În schimb, singura persoană obligată să sesizeze situaţia crizei financiare este ordonatorul principal de credite care, în caz de pasivitate va fi sancţionat contravenţional conform art. 114 alin. (1) din OUG nr. 46/2013.

Din analiza celor două texte mai sus indicate se desprinde concluzia că ordonatorul principal de credite este obligat să facă sesizarea, spre deosebire de celelalte persoane indicate de art. 74 din Legea 273/2006 care au doar facultatea de a face sesizarea privind existenţa situaţiei de criză financiară.

În termen de 5 zile de la adoptarea hotărârii de constatare a stării de criză de către autoritatea deliberativă, ordonatorul principal de credite trebuie să solicite înregistrarea acesteia în registrul local al situaţiilor de criză financiară al unităţilor administrativ-teritoriale, gestionat de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv Municipiului Bucureşti. Situaţiile de deschidere şi închidere a crizelor financiare se comunică lunar către MFP.

Totodată în termen de 5 zile lucrătoare de la adoptarea hotărârii prin care a fost declarată starea de criză financiară, se constituie comitetul pentru situaţii de criză financiară, prin ordin al prefectului.

Comitetul se convoacă de prefect şi va fi alcătuit din:
– primarul sau preşedintele consiliului judeţean;
– şeful compartimentului financiar-contabil;
– conducătorul serviciului public de interes local care a generat starea de criză financiară, după caz;
– un reprezentant al autorităţii deliberative;
– un reprezentant al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti;
– un reprezentant al structurii asociative a autorităţilor administraţiei publice locale din a cărei categorie face parte unitatea administrativ-teritorială în cauză.

În termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii de declarare a stării de criză financiară se elaborează planul de redresare financiară de către ordonatorul principal de credite împreună cu membrii comitetului pentru situaţii de criză financiară, cu avizul camerei de conturi teritoriale.

Art. 3 alin. (2) din OUG nr. 46/2013 stabileşte că autoritatea deliberativă îl mandatează pe ordonatorul principal de credite să elaboreze proiectul de plan de redresare financiară, iar art. 5 alin. (3) stabileşte că planul se elaborează în comun de ordonatorul principal de credite şi membrii comitetului pentru situaţii de criză. În aceste condiţii, se poate desprinde concluzia conform căreia ordonatorul principal de credite face un proiect al planului, iar apoi, elaborarea se face pe baza proiectului respectiv. Bineînţeles se poate pune problema duratei elaborării acestui proiect de plan, deoarece prevederile OUG nr. 46/2013 nu oferă nicio reglementare în acest sens.

Cu privire la cuprinsul planului de redresare, art. 5 alin. (4) stabileşte că acesta va cuprinde, printre altele, măsuri care să asigure prestarea serviciilor publice esenţiale de către autorităţile administraţiei publice locale pe durata aplicării planului de redresare financiară. OUG nr. 46/2013 defineşte serviciile publice esenţiale ca fiind: serviciile publice fără de care unitatea administrativ-teritorială nu poate funcţiona şi care vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului în termen de 75 de zile de la data intrării în vigoare a OUG nr. 46/2013.

Planul se aprobă prin hotărârea a autorităţii deliberative pe baza propunerii ordonatorului principal de credite, potrivit art. 74 alin. (9) din Legea 273/2006. Astfel, planul se supune spre aprobare autorităţii deliberative în 3 zile de la elaborare şi se adoptă în 5 zile de la depunere. Dacă nu se adoptă, autoritatea deliberativă îl reanalizează. Dacă nici după reanalizare nu se adoptă, se consideră aprobat în forma propusă de iniţiator. În concluzie, indiferent dacă autoritatea deliberativă îl adoptă sau nu, el se consideră aprobat.

Deşi planul se elaborează în comun de ordonatorul principal de credite şi membrii comitetului pentru situaţii de criză, OUG nr. 46/2013 reglementează distinct atribuţiile comitetului la elaborarea planului, respectiv:
– verifică estimarea veniturilor unităţilor administrativ-teritoriale şi analizează gradul de colectare a veniturilor proprii, estimează veniturile din impozitul pe venit şi sumele destinate echilibrării bugetelor locale;
– cercetează cauzele lipsei de fonduri şi furnizează soluţii cu privire la modalitatea de finanţare a activităţilor pentru îndeplinirea atribuţiilor din sarcina autorităţilor administraţiei publice locale.

Potrivit art. 7, planul poate fi modificat ori de câte ori este necesar, la cererea ordonatorului principal de credite dacă:
– apar date, informaţii sau fapte necunoscute la momentul aprobării acestuia;
– actele, datele, faptele necunoscute ar putea împiedica procesul de redresare financiară.

Noul plan se elaborează tot în comun de ordonatorul principal şi membrii comitetului pentru situaţii de criză, dar, de această dată OUG nr. 46/2013 stabileşte că el este supus numai aprobării autorităţii deliberative.

Implementarea planului este obligatorie pentru autoritatea administraţiei publice locale implicate şi pentru instituţiile şi serviciile publice de interes local sau judeţean, după caz, indiferent de forma de finanţare, care intră în sfera de responsabilitate a ordonatorului principal de credite.

Lunar, ordonatorul principal de credite transmite un raport cu privire la mersul planului către membrii comitetului şi către autoritatea deliberativă, iar Comitetul pentru situaţii de criză controlează îndeplinirea măsurilor cuprinse în plan (art. 10 din OUG 46/2013).

Încetarea crizei financiare se declară prin hotărâre a autorităţii deliberative, la cererea ordonatorului principal de credite şi cu avizul consultativ al comitetului pentru situaţii de criză financiară, dacă:
– timp de 180 de zile calendaristice nu s-au evidenţiat criteriile care au determinat declararea stării de criză financiară;
– sunt îndeplinite criteriile pentru declararea stării de insolvenţă, caz în care unitatea administrativ-teritorială este supusă procedurii insolvenţei.

O problemă apare cu privire la aplicarea art. 109 din OUG nr. 46/2013 în sensul că acesta statuează că procedura insolvenţei se închide printr-o hotărâre pronunţată de judecătorul sindic dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile stării de insolvenţă, chiar dacă nu au fost stinse toate creanţele, ceea ce poate însemna că restul creanţelor nestinse în procedura de insolvenţă vor fi cuprinse într-un plan de redresare aferent stării de criză financiară. La ce plan de redresare a stării de criză financiară însă se poate referi textul de lege, de vreme ce discutăm despre închiderea procedurii insolvenţei?

4. Insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale

4.1. Aspecte comune

Participanţii la procedura insolvenţei UAT sunt diferiţi de participanţii la o procedură de insolvenţă „de drept comun”.

Conform art. 5 din Legea nr. 85/2006 participanţii la procedura insolvenţei de drept comun sunt instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul

Conform art. 14 din OUG nr. 46/2013, printre participanţii la procedura insolvenţei UAT-urilor se regăsesc suplimentar: ordonatorul principal de credite al UAT, autorităţile deliberative (CL al comunei, oraşului sau municipiului, CJ sau CGMB). În schimb, lipseşte lichidatorul aceasta deoarece OUG nr. 46/2013 nu permite posibilitatea lichidării.

Principiul celerităţii se regăseşte şi în OUG nr. 46/2013, însă reglementarea este criticabilă: „(…) să asigure, cu celeritate, întocmirea documentelor şi realizarea operaţiunilor”. Din nefericire legiuitorul nu explică la ce operaţiuni şi documente a înţeles să se refere.”

Procedura de citare, comunicările sau anunţurile cu privire la alte acte de procedură îndeplinite în procedură se realizează, de regulă, conform NCPC. Această derogare de la prevederile art. 7 din Legea nr. 85/2006  care instituie drept regulă efectuarea procedurilor de citare şi de comunicare a actelor de procedură prin BPI ar putea avea consecinţe nefaste:
– celeritatea atenuată
– coşmar în procedura colectivă

Hotărârile judecătorului sindic se atacă cu recurs (deşi regula este apelul cf. NCPC), în termen de 10 zile (nu 7 zile, conform Legii 85/2006). Consecinţele sunt importante deoarece recursul va putea fi formulat doar pentru motivele limitativ prevăzute de art. 488 NCPC (8 motive de recurs), iar instanţa de recurs nu va putea modifica, ci doar casa şi rejudeca în condiţiile art. 498 NCPC.

4.2. Participanţii la procedura insolvenţei UAT

Instanţele judecătoreşti. Competenţa specială a judecătorului sindic este menţinută, urmând ca dosarul de insolvenţă să fie repartizat secţiei specializate a Tribunalului în a cărui rază teritorială respectivă se află UAT (spre ex., Trib. Ilfov pentru comunele aflate în apropierea municipiului Bucureşti). În privinţa recursurilor, competenţa va aparţine Curţilor de Apel.

Judecătorul sindic are următoarele atribuţii:

– pronunţă hotărâri pentru îndeplinirea atribuţiilor esenţiale prevăzute de lege: a) poate desfiinţa măsurile luate de administratorul judiciar chiar dacă nu au fost contestate, putând să citeze, în camera de consiliu, administratorul judiciar şi persoanele interesate (art. 46 OUG); b) judecă contestaţiile debitoarei – UAT şi opoziţiile creditorilor; c) judecă, de asemenea, contestaţiile formulate de UAT împotriva opoziţiei creditorilor la deschiderea procedurii, aşa cum în mod eronat prevede textul ordonanţei;
– desemnează administratorul judiciar, stabilindu-i atribuţiile şi onorariul, în limitele legii (nu mai mult de 150% x remuneraţia Primarului UAT sau Preşedintelui CJ). Cu privire la această limitare trebuie subliniat potenţialul ridicat de fraudă prin instituirea unei limite atât de reduse pentru o responsabilitate foarte mare;
– judecă acţiunile în anularea transferurilor de active efectuate anterior deschiderii procedurii şi acţiunile în anularea actelor frauduloase încheiate de ordonatorul principal de credite conform art. 73 şi 75. Legea mai foloseşte două noţiuni în materia acţiunii în anulare conform art. 73 şi 75: anularea actelor frauduloase şi anularea unui transfer patrimonial. Anularea transferurilor de active efectuate anterior deschiderii procedurii nu este echivalentă anulării actelor frauduloase, aceasta are în vedere alte acte, încheiate chiar în afara perioadei suspecte de 120 de zile
– judecă cererea de suspendare a procedurilor de executare silită împotriva UAT. În ceea ce priveşte această atribuţie, este necesar să semnalăm o mare inexactitate – unul dintre efectele deschiderii procedurii este suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra UAT. Prin urmare, asistăm la o suprapunere inexplicabilă a reglementării, deoarece nu pot fi indicate procedurile de executare ce ar putea fi suspendate în baza acestei atribuţii din moment ce suspendarea operează de jure.
– judecă cererea de suspendare a plăţilor efectuate de UAT către creditori în perioada cuprinsă între declararea stării de insolvenţă şi elaborarea planului de achitare a debitelor către creditori.

Adunarea creditorilor are următoarele atribuţii:
– examinează situaţiile financiare ale UAT, rapoartele redactate de comitetul creditorilor, măsurile luate de administratorul judiciar, impactul măsurilor luate de administratorul judiciar şi propune alte măsuri;
– numeşte comitetul creditorilor, compus din 3-7 creditori.
– soluţionează  contestaţiile formulate de creditori împotriva acţiunilor, măsurilor şi deciziilor comitetului creditorilor. În termen de 10 zile de la adoptare, orice creditor va putea formula o astfel de contestaţie. OUG nr. 46/2013 instituie totuşi o condiţie de exercitare a acţiunii civile, anume obligativitatea „sesizării comitetului creditorilor cu privire la măsurile adoptate”.

Comitetul creditorilor are următoarele atribuţii:
– solicită administratorului judiciar suspendarea atribuţiilor de ordonator principal de credite al UAT;
– introduce acţiuni în anularea unor transferuri cu caracter patrimonial făcute de UAT în dauna creditorilor (în ipoteza în care administratorul judiciar nu o face).

Administratorul judiciar

În OUG nr. 46/2013 nu sunt indicate criteriile ce trebuie avute în vedere de judecătorul sindic pentru a numi administratorul judiciar, nefiind stabilită nici modalitatea de selectare a acestuia, (nu există nici măcar obligaţia de a depune la dosar oferta). Singura condiţie impusă de OUG nr. 46/2013 este ca practicianul în insolvenţă să facă dovada, înainte de desemnarea sa, că este asigurat pentru răspundere profesională.

Creditorii nu au posibilitatea directă de a înlocui administratorul numit de judecătorul – sindic, aceasta competenţă aparţinând exclusiv judecătorului sindic care, pe parcursul procedurii, prin încheiere motivată (legea nu stabileşte gravitatea faptelor/ omisiunilor administratorului sau criteriile de apreciere) poate dispune înlocuirea administratorului.

Administratorul judiciar poate propune instituirea unor taxe locale/ taxe speciale noi care vor fi percepute doar până la încetarea situaţiei de insolvenţă. Caracterul bizar al acestei reglementări este dat de faptul că taxele pot fi percepute numai în schimbul unui serviciu public. Potrivit dispozițiilor Legii privind finanțele publice și ale Legii privind finanțele publice locale, autoritățile publice locale pot percepe taxe numai în schimbul furnizării unui serviciu public plătitorului de taxă. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) punctul (40) din Legea 500/2002 și art. 2 alin. (1) punctul (55), taxa este definită ca fiind „sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, […], pentru serviciile prestate acesteia de către […], o instituţie publică sau un serviciu public”.

Spre deosebire de procedura de drept comun, instituită de Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar nu poate rezilia sau denunţa unilateral contractele încheiate de UAT, ci va înainta doar propuneri către autoritatea deliberativă a UAT în acest sens.

În privinţa exercitării atribuţiilor manageriale, administratorul judiciar le va putea exercita exclusiv în ipoteza în care s-a suspendat acest drept ordonatorului principal de credite (suspendarea acestor atribuţii se dispune de judecătorul sindic la propunerea administratorului judiciar).

Alte atribuţii ale administratorului judiciar:
– avizează hotărârile autorităţilor deliberative şi actele ordonatorilor de credite privitoare la managementul resurselor umane;
– numai administratorul judiciar poate formula cerere de atragere a răspunderii persoanelor cu atribuţii de administrare a patrimoniului UAT.
– din art. 39 lit. j) rezultă că administratorul judiciar verifică modul de stabilire a creanţelor bugetare şi, atunci când este cazul, dispune recalcularea acestora conform prevederilor legale.
– în general, atribuţiile administratorului judiciar se limitează la a face propuneri autorităţilor deliberative sau recomandări judecătorului sindic (ex: propuneri pentru stabilirea de taxe, pentru încheierea de tranzacţii, descărcarea de obligaţii, renunţarea la garanţii, lichidarea unor bunuri ce fac parte din domeniul privat al UAT).

4.3. Deschiderea procedurii

Articolul 55 din OUG nr. 46/2013 indică actele ce trebuie depuse odată cu cererea voluntară de deschidere a procedurii insolvenţei, printre care se numără şi lista serviciilor publice esenţiale pe care unitatea administrativ-teritorială urmează să le furnizeze pe perioada desfăşurării procedurii.

Potrivit art. 56 al ordonanţei, în cazul în care lista cu actele indicate nu este depusă la dosar în termen util, cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă va fi respinsă.

Creditorii pot face opoziţie împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolventei formulate de ordonatorul de credite.

Dacă cererea este formulată de creditori, ordonatorul de credite poate formula contestaţie. Nedepunerea contestaţiei are ca rezultat automat deschiderea procedurii insolvenţei. Astfel, conform art. 63: „Dacă unitatea administrativ-teritorială nu contestă starea de insolvenţă în termenul prevăzut de art. 60 alin. (2), judecătorul-sindic pronunţă sentinţa de deschidere a procedurii de insolvenţă.”

De la data deschiderii procedurii insolventei sunt suspendate toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare demarate împotriva unităţii administrativ-teritoriale, conform art. 66. În aceste condiţii, aşa cum am arătat şi anterior, devine superfluă reglementarea de la art. 21 care reglementează atribuţiile judecătorului sindic printre care se numără şi suspendarea executărilor silite (lit. h)

Ca urmare a cererilor de înscriere la masa credală formulate de creditori se va constitui un tabel al creanţelor ce poate fi contestat atât de creditori cât şi de unitatea administrativ teritorială. Acest tabel este ţinut la grefa instanţei. Nu se va publica în BPI.

4.4. Planul de redresare

Planul de redresare vizează exclusiv procedura insolvenţei, întrucât, în ipoteza crizei financiare a unităţilor administrativ teritoriale, există planul de redresare financiară, instituţie diferită de planul de redresare din cadrul procedurii insolvenţei.

Planul de redresare va fi întocmit de administratorul judiciar împreună cu ordonatorul principal de credite. Având în vedere că articolele în discuţie nu disting, ordonatorul principal de credite poate participa la elaborarea planului de redresare chiar dacă, potrivit art. 41, această atribuţie de ordonator de credite a fost preluată de administratorul judiciar, ca urmare a suspendării calităţii de ordonator de credite.

Pentru a fi adoptat, planul de redresare va trebui să aibă avizul direcţiei generale a finanţelor publice judeţene/ mun. Bucureşti şi curţii de conturi, fiind totodată necesar a fi supus aprobării autorităţii deliberative.

Planul de redresare trebuie elaborat în 30 de zile de la numirea administratorului judiciar şi va fi comunicat de către acesta tuturor creditorilor, în notificarea ce la va fi trimisă precizându-se şi data şedinţei adunării creditorilor, ce are pe ordinea de zi deliberarea cu privire la acest plan.

Aprobarea planului de redresare se face de Adunarea creditorilor, cu votul majorităţii creditorilor, reprezentând 2/3 din valoarea creanţelor. Trebuie subliniat că, spre deosebire de procedura de insolvenţă de drept comun, planul nu se votează în funcţie de categorii distincte de creanţe, cu toate că, în articolele destinate definiţiilor, sunt reglementate aceste categorii.

În ceea ce priveşte conţinutul planului de redresare, din analiza art. 91-93 din OUG nr. 46/2013 rezultă că planul de redresare va cuprinde şi un plan de achitare a debitelor către creditori (trebuie sesizată folosirea termenului debit, deşi ordonanţa vorbeşte în general despre creanţă). Având în vedere folosirea conjuncţiei „şi”, rezultă că acest plan de redresare ar mai trebui să conţină şi alte menţiuni în afara planului de achitare a debitelor, cum ar fi măsuri ce vizează restructurarea UAT-ului, restrângerea aparatului administrativ, renunţarea sau chiar demararea anumitor investiţii etc.).

Legea nu indică modul în care se vor plăti aceste datorii. Se menţionează numai că planul de achitare va indica mijloacele şi termenele limită pentru lichidarea datoriilor fiecărui creditor. Din această reglementare ar rezulta că un creditor poate fi în mod discreţionar obligat să accepte o dare în plată sau poate accepta ca plata să se facă foarte târziu. Se menţionează de asemenea  că se vor negocia condiţiile de rambursare a datoriilor, precum şi condiţiile de rambursare însă nu sunt oferite criterii de negociere. Rămâne de văzut dacă această negociere va fi efectivă, având în vedere un numărul ridicat de creditori.

4.5. Acţiunea în anularea actelor frauduloase şi atragerea răspunderii

La o primă vedere, acţiunea în anulare reglementată de art. 73 şi urm. din OUG nr. 46/2013, nu se mai vrea (probabil dintr-o eroare) a fi doar o acţiune în reîntregirea patrimoniului. Asta întrucât art. 73 vorbeşte de acte frauduloase încheiate în dauna drepturilor creditorilor sau cu nerespectarea prevederilor legale. Această din urmă teză duce cu gândul la acţiunea în anulare/chiar nulitate absolută, de drept comun. Cu toate acestea, indiferent de dispoziţia legală nerespectată (aşa rezultă din interpretarea coroborată a textelor legale), acţiunea trebuie introdusă în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru depunerea raportului asupra cauzelor, dar nu mai târziu de 18 luni.

Perioada suspectă nu e cea de trei ani conform reglementării din Legea nr. 85/2006, ci a fost stabilită la 120 zile anterioare introducerii cererii de deschidere a procedurii. Aspectul referitor la introducerea cererii ca şi punct de plecare pentru calculul celor 120 zile anterioare, este de bun augur.

Textele care reglementează posibilitatea anularii actelor frauduloase sunt extrem de lacunare. În acest sens pot fi indicate prevederile art. 77 care are în vedere denunţarea/rezilierea contractelor. În primul rând, trebuie subliniat faptul că  administratorul judiciar nu are dreptul să denunţe sau să rezilieze contractele. El poate exclusiv să propună acest lucru consiliului local. În al doilea rând, trebuie notat faptul că, prin aceste proceduri, sunt prejudiciaţi grav cocontractanţii, întrucât, prin lege, nu li se mai acordă posibilitatea unor acţiuni în despăgubire după cum o face în procedura de drept comun art. 86 din Legea nr. 85/2006.

Art. 110 din OUG nr. 46/2013, care reglementează acţiunea în atragerea răspunderii este, de asemenea,  deficitară. La o primă analiză comparativă cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, rezultă faptul că, în art. 110, se vorbeşte de atragerea răspunderii pentru situaţia în care o anumită persoană a contribuit la intrarea în insolvenţă, spre deosebire de textul de lege corespondent din Legea nr. 85/2006  care sancţionează cauzarea stării de insolvenţă.

prof. univ. dr. Gheorghe PIPEREA
managing partner PIPEREA SI ASOCIATII

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti