Print Friendly, PDF & Email

PwC: Viitorul Guvernării
13.06.2013 | JURIDICE.ro

Organizaţiile din sectorul public din toată lumea se află în faţa unei mari provocări: cum să facă mai mult cu mai puţine resurse. Noua normalitate impune guvernelor şi organizaţiilor guvernamentale să furnizeze servicii accesibile într-un context de tăieri bugetare destinate reducerii deficitului.

Raportul PwC, The Future of Government (Viitorul Guvernării), se uită la transformările din ultimii şase ani, o perioadă în care guvernele s-au străduit să ţină pasul cu aşteptările în continuă schimbare ale cetăţenilor şi cu progresul rapid în domeniul tehnologiei – pe fundalul unei reduceri a fondurilor destinate serviciilor publice.

Daniel Anghel_1“Organizaţiile publice de mâine vor trebui să se comporte destul de diferit faţă de prezent: adaptându-se la schimbare precum un organism viu, creând prototipuri şi evoluând astfel încât să răspundă nevoilor societăţii pe măsură ce acestea cresc. O provocare majoră este descoperirea de noi căi pentru a derula colaborări strategice şi parteneriate cu alte sectoare ale societăţii. Nu subestimăm amploarea transformărilor necesare, în special pentru acele organizaţii care au mii de oameni în subordine. Realizarea transformării va solicita un leadership agil şi inspiraţional, precum şi o strategie pentru managementul talentelor axată pe atragerea, dezvoltarea şi retenţia oamenilor cu atitudinea şi comportamentele corespunzătoare” a declarat Daniel Anghel, Partener, Consultanţă Fiscală, Liderul echipei de Servicii pentru Sectorul Public, PwC România.

Cum se poate materializa această viziune? Pentru început, organizaţiile trebuie să se privească prin trei lentile diferite care să le ghideze comportamentul:
• Orientarea către cetăţean
• Echilibrul intern/extern
• Rezultate sustenabile

În plus, există patru caracteristici cheie pe care liderul din sectorul public trebuie să le aibă în viitor. Acestea vor influenţa comportamentele necesare pentru a livra rezultate şi impact:
Agilitate: pregătit să anticipeze situaţii, să se adapteze şi să reacţioneze rapid la evenimente neaşteptate şi într-o maniera eficientă din punct de vedere al costurilor;
Inovare: capabil să genereze idei şi să livreze modele, accelerându-le impactul;
Conectare: colaborează cros-sectorial/organizaţional/internaţional pentru a livra servicii prin parteneriate/proiecte de colaborare tip venture/creaţie/design;
Transparenţă: în această eră a erodării încrederii şi legitimităţii, este cu adevărat responsabil pentru acţiuni şi rezultate;

Concluziile raportului PwC arată că actorii din domeniul public trebuie să se comporte diferit faţă de trecut şi să-şi îmbunătăţească abilităţile de management necesare dirijării resurselor în mod eficace şi eficient.

Despre raport: Centrul de Cercetare pentru Sectorul Public (CCSP) este comunitatea online a PwC dedicată cercetării celor mai de presante aspecte şi provocări întâmpinate de guvern şi de organizaţiile din sectorul public, atât astăzi, cât şi în viitor. CCSP contribuie la schimbul de idei bazat pe colaborarea dintre decidenţii politici, formatorii de opinie, experţi, mediul academic şi practicieni la nivel internaţional.

Despre PwC: Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 180.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul PwC.


Aflaţi mai mult despre , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.