Comisia de revizuire a Constituţiei. Despre Casa Regală şi BOR
14 iunie 2013 | JURIDICE.ro
Joi, 13 iunie 2013, Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat un amendament potrivit căruia România recunoaşte rolul istoric al Casei Regale, al minorităţilor naţionale, al bisericii ortodoxe şi al celorlate culte religioase în constituirea şi modernizarea statului român.
Astfel, după articolul 1, alineatul (1) care prevede că „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, a fost introdus un nou articol, care în viitoarea Constituţie va avea următorul cuprins: „România recunoaşte rolul istoric în constituirea şi modernizarea statului român al Casei Regale, al minorităţilor naţionale, al bisericii ortodoxe şi al celorlate culte religioase„.
Amendamentul a fost adoptat cu majoritatea voturilor membrilor Comisiei de revizuire.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro