Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

INFO-DNA, 18 iunie 2013
18.06.2013 | Alexandra CONSTANTIN, Paula VÂRBAN, Alexandra CONSTANTIN


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Trafic de influenta si cumparare de influenta. Trimitere in judecata. D.N.A – Serviciul Teritorial Ploiesti

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Ploiesti au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:

O. A.-A., inspector de asigurari, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de trafic de influenta,

B. L., persoana fara calitate speciala, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de cumparare de influenta,

P. R. A., viceprimar al municipiului Ploiesti, in sarcina caruia s-a retinut complicitate la infractiunea de cumparare de influenta si

N. N., agent de paza, in sarcina caruia s-a retinut complicitate la infractiunea de cumparare de influenta.

in rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In perioada 22 martie 2013 – 8 aprilie 2013, inculpatul O. A. A., prin intermediul inculpatilor N. N. si P. R. A., a primit de la inculpatul B. L. suma de 200 de euro, lasand sa se creada ca are influenta asupra functionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Prahova, in scopul de a-i determina pe acestia sa-l reprogrameze pe inculpatul B. L. pentru susținerea probelor de examen in vederea obtinerii permisului de conducere intr-un timp cat mai scurt si fara respectarea procedurilor legale incidente. B. L. fusese respins la proba practica a acestui examen si dorea reexaminarea intr-un termen mai mic intrucat avea un contract de munca in strainatate.
Inculpatul B. L. a beneficiat de sprijinul inculpatului N. N. care i-a solicitat inculpatului P. R. A. sa intervina pe langa O. A. A. in scopul mentionat mai sus. La randul sau, P. R. A. a facut demersuri pe langa O. A. A. sa intervina la functionarii publici pentru programarea lui B. L. intr-un termen cat mai scurt.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Prahova. 

Precizam ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.
***

Fals intelectual, uz de fals, abuz in serviciu si asociere pentru savarsirea de infractiuni. Trimitere in judecata. D.N.A – Sectia de combatere a infractiunilor de coruptie savarsite de militari

Procurorii din cadrul Directiei nationale anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor de coruptie savarsite de militari au dispus trimiterea in judecata a inculpatului locotenent colonel T. I. din cadrul I.S.U. „Vlasca” (judetul Giurgiu), in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni:

fals intelectual si uz de fals in scopul ascunderii unei infractiuni de coruptie sau asimilate coruptiei, ambele in forma continuata, (cate doua acte materiale);
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial in forma continuata (2 acte materiale);
asociere pentru savarsirea de infractiuni, 
– complicitate la infractiunea de sustragere sau distrugere de inscrisuri oficiale in forma continuata (2 acte materiale).

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In calitate de membru al comisiei de concurs pentru ocuparea unor posturi de ofiteri, in cadrul I.S.U. „Vlasca” judetul Giurgiu, in cursul lunii octombrie 2007, inculpatul T. I. impreuna cu presedintele comisiei, ceilalti doi membri ai acesteia si secretarul tehnic, a aderat la o asociere de tip infractional initiata anterior de fostul inspector sef G. M. (trimis in judecata intr-o alta cauza penala). In cadrul acelei comisii, la cererea lui G. M., inculpatul T. I. a falsificat doua borderouri individuale de concurs si, ulterior, cele doua foi de concurs pentru a ajuta doi candidati sa fie declarati admisi prin frauda. Inculpatul T. I. l-a ajutat pe președintele comisiei sa sustraga atat borderourile initiale, dar si foile de concurs initiale ale celor doi candidati, din dosarele de concurs si sa le inlocuiasca cu cele falsificate. In acest fel au fost lezate interesele legale la doua parti civile (candidati ce au fost declarati respinsi, deoarece locurile lor au fost ocupate prin frauda, dar care trebuiau declarati admisi, in mod legal).

Precizam ca prezentul dosar penal s-a format prin disjungere din cauza in care s-a dispus trimiterea in judecata a unui numar de 53 de inculpati, in legatura cu fraudarea rezultatelor concursului pentru ocuparea mai multor posturi de ofiteri si subofiteri, desfasurat la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Giurgiu, in cursul anului 2007. Printre cei trimiși in judecata se afla si colonel G. M., fost inspector sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Vlasca” Judetul Giurgiu, precum si celelalte persoane la care se face referire in prezentul comunicat, respectiv presedintele comisiei, ceilalti doi membri ai acesteia si secretarul tehnic (detalii comunicat nr. 303/VIII/3 din 28 iulie 2010).

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti. 

Precizam ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.
***

Luare de mita, trafic de influenta si efectuarea de operatiuni financiare incompatibile cu functia de primar. Incepere urmarire penala. D.N.A–Serviciul teritorial Cluj. 

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Cluj au inceput urmarirea penala fata de C. C., primar al municipiului Baia Mare, in sarcina caruia s-au retinut urmatoarele infractiuni:

– luare de mita in forma continuata,
trafic de influenta in forma continuata,
– efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia pe care o indeplineste.

Din rezolutia de incepere a urmaririi penale intocmita de procurori a rezultat urmatoarea stare de fapt:

In cursul anilor 2011 – 2013, invinuitul C. C., primar al municipiului Baia Mare, a pretins si primit sume de bani cu titlu de foloase necuvenite de la reprezentantii a cinci societati comerciale, pentru a-si incalca atributiile de serviciu si pentru a favoriza aceste societati comerciale in procedurile de achizitie publica organizate de Primaria municipiului Baia Mare, atat cu ocazia atribuirii contractelor cat si pe parcursul derularii acestora.
De asemenea, in perioada februarie – mai 2013, invinuitul C. C., in calitate de primar al municipiului Baia Mare, a efectuat operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia pe care o detine, prin intermediul a doua persoane din anturajul sau care erau, in mod aparent, reprezentantii legali a doua societati comerciale. Concret, in cursul lunii mai 2013, in scopul achizitionarii unei licente pentru un post de televiziune, invinuitul C. C. a facut demersuri pentru modificarea actionariatului celor doua firme astfel incat apropiatii sai sa devina actionari si/sau administratori ai acestor societati comerciale.

In cauza, procurorii efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane.

Citarea cu mandat de aducere a invinuitului C. C. s-a facut conform prevederilor art. 183 alin. 2 Cod de procedura penala, in interesul bunei derulari a anchetei penale.

Invinuitului i s-au adus la cunostinta acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala.

Facem precizarea ca inceperea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

***

Evaziune fiscala. Retinere. D.N.A

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie efectueaza cercetari penale fata de urmatoarele persoane:

T. A., unic asociat si administrator de fapt al SC DALY GEBERY SRL, cetatean turc, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de evaziune fiscala in varianta agravata, prin omisiunea de declarare a achizitiilor intracomunitare de legume si fructe.

A.-A. A.-Y.-E-L., cetatean iordanian, in sarcina caruia s-a retinut complicitate la infractiunea de evaziune fiscala in varianta agravata, prin omisiunea de declarare a achizitiilor intracomunitare de legume si fructe.

Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat urmatoarea stare de fapt:

In perioada decembrie 2011-martie 2012, inculpatul T. A. a efectuat achizitii de legume si fructe din state ale Uniunii Europene, prin SC DALY GEBERY SRL, dar a omis sa le declare, in scopul de a se sustrage de la stabilirea obligatiilor catre bugetul de stat, respectiv de la plata TVA-ului de 24%. In desfasurarea activitatilor, inculpatul T. A. a fost ajutat de A.-A. A.-Y.-E- L.
Initial, asociati si administratori ai firmei au figurat alte doua persoane care au acceptat sa semneze actele necesare inregistrarii firmei si desfasurarii activitatilor comerciale, la solicitarea lui A.-A. A.-Y.-E-L. si T. A.

Prejudiciul adus bugetului de stat ca urmare a acestor activitati este evaluat la suma de peste 2,2 milioane euro, conform unei expertize contabile efectuate in cauza.

Celor doi inculpati li s-au adus la cunostinta acuzatiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala.

La data de 18 iunie 2013, procurorii au dispus retinerea lui T. A. si a lui A.-A. A.-Y.-E-L. pe un termen de 24 de ore, urmand a fi prezentati la Tribunalul Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.

La instrumentarea acestei cauze procurorii au beneficiat de sprijinul lucratorilor din cadrul Serviciului Roman de Informatii.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala necesara in vederea propunerii unor masuri preventive, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

::sursa: www.pna.ro

Paula VÂRBAN
Alexandra CONSTANTIN
student, Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti
internship, Societatea de Stiinte Juridice

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate