Judecătorul spaniol se întreabă în legătură cu folosirea abuzivă a contractelor de muncă pe perioadă deteterminată de către universitate (C-190/13)

Situația de fapt:
1. contracte de muncă încheiate cu administrația publică
2. profesor universitar
3. lipsa măsurilor de prevenire a utilizării abuzive a unor contracte pe durată determinată succesive

Dispoziții incidente: Directiva 1999/70/CE

Clauza 3

Definiții (clauza 3)
(1) În sensul prezentului acord, “lucrător pe durată determinată” reprezintă o persoană care are un contract sau un raport de muncă pe durată determinată, încheiate direct între angajator și lucrător, în care încetarea contractului sau a raportului de muncă este determinată de condiții obiective, cum ar fi împlinirea termenului, îndeplinirea unei sarcini determinate sau producerea unui eveniment determinat.
(2) În sensul prezentului acord, termenul “lucrător pe durată nedeterminată comparabil” desemnează un lucrător care are un contract sau un raport de muncă pe durată nedeterminată, în cadrul aceleiași instituții, cu aceeași muncă sau ocupație, ținându-se seama de calificare sau competențe.
Dacă nu există un lucrător cu contract pe durată nedeterminată comparabil în aceeași instituție, comparația se face prin referire la convenția colectivă aplicabilă, sau dacă aceasta nu există, în conformitate cu legislația, convențiile colective sau practicile naționale.

Clauza 5

Măsuri de prevenire a abuzurilor (clauza 5)
(1) Pentru a preveni abuzurile care rezultă din folosirea contractelor sau a raporturilor de muncă pe durată determinată succesive, statele membre, după consultarea partenerilor sociali, în conformitate cu legislația, convențiile colective și practicile naționale, și partenerii sociali introduc, acolo unde nu există măsuri legale echivalente de prevenire a abuzului, într-un mod care să ia în considerare nevoile unor sectoare și categorii specifice de lucrători, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
(a) motive obiective care să justifice reînnoirea unor asemenea contracte sau raporturi de muncă;
(b) durata totală maximă a contractelor sau raporturilor de muncă pe durată determinată succesive;
(c) numărul de reînnoiri ale unor asemenea contracte sau raporturi de muncă.

(2) Statele membre, după consultarea partenerilor sociali, și partenerii sociali stabilesc, acolo unde este cazul, în ce condiții contractele sau raporturile de muncă:
(a) sunt considerate “succesive”;
(b) sunt considerate contracte sau raporturi de muncă pe durată nedeterminată.

Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Administrative, Universitatea din Craiova