Îmbunătățirea legislației privind malpraxisul medical – o himeră
20 iunie 2013 | Mihai COSTACHE
Am citit noul proiect de lege privind modificarea Legii nr. 95/2006, proiect al carui scop declarat este sa imbunatateasca procedura de despagubire a pacientilor ce au suferit prejudicii datorita malpraxisului medical.
Tin de la inceput sa spun ca sunt dezamagit de acest proiect de lege si cred ca nu va ajuta cu nimic pacientii sa isi obtina despagubirile mai rapid decat pana acum.
Desi proiectul de lege poate suporta multe critici fiind evidenta activitatea de lobby a asiguratorilor si a organizatiilor profesionale din domeniul medical, am sa ma rezum la un aspect ce nu este discutat in public si cred ca nici Colegiul Medicilor nu este constient de importanta sa.
Daca se doreste cu adevarat o rapida despagubire a victimelor malpraxisului, atunci trebuie lasata gestiunea cazurilor aparute in sarcina unitatilor medicale. Acestea trebuie sa adopte in cazurile de malpraxis medical o atitudine pro-pacient ce poate fi rezumata in sintagma „informeaza victima, recunoaste vinovatia si ofera o justa despagubire”.
A-ti recunoaste vinovatia este o puternica declaratie care poate influenta ulterior atitudinea victimei fata de medic. Si cu toate astea, in sistemul sanitar romanesc se foloseste pe scara larga o atitudine „neaga tot si suna-ti avocatul” indiferent de cat de evidenta este eroarea medicala. Asumarea culpei este evitata deoarece se considera ca o asemenea atitudine va duce, in mod automat, la un proces de malpraxis si la o solutie defavorabila medicului.
Recunoasterea culpei de catre medic fata de victima poate fi o modalitate eficienta (in SUA, este folosita cu succes de catre 36 de state ale uniunii) de a controla costurile provocate de malpraxisul medical, ea influentand in mod hotarator decizia pacientului de a initia un proces judiciar sau nu.
O atiutidine ”informeaza victima, recunoaste vinovatia si ofera o justa despagubire” va incuraja medicii si unitatile medicale sa informeze pacientul din proprie initiativa ori de cate ori identifica o eroare medicala, sa investigheze si sa explice victimei cauzele si – daca eroarea este imputabila medicului – sa isi asume fapta si prejudiciul. Apoi, impreuna cu asiguratorul si unitatea medicala sa ofere o justa despagubire in ideea de a preveni o potentiala actiune civila sau penala (preferata de victime pentru scutirea de la plata taxelor de timbru pentru daunele solicitate).
Evident, nu este exclus dreptul pacientului de a consulta un avocat inaintea acceptarii ofertei in conditiile in care admiterea greselii de catre medic nu va putea fi folosita in fata instantei ca proba.
De asemenea, proiectul de lege nu instituie o procedura prealabila obligatorie (similara cu cea prevazuta de fostul art 720 CPC in materie comerciala) in care partile sa discute litigiul fara teama ca ceea ce se negociaza va fi folosit impotriva medicului sau pacientului in cazul unui proces.
Aceasta procedura prealabila ar trebui sa oblige ambele parti la o deplina cooperare, atat din partea medicului – care va fi obligat sa puna la dispozitia partii intreg dosarul medical si explicatiile necesare – cat si din partea victimei – care va oferi toate datele pertinente privind istoricul sau medical sau dovada daunelor materiale suferite.
O asemenea procedura ar avea rolul de a pune partile fata in fata, de a discuta cazul atat pe baze juridice cat si medicale. Odata determinata rezonabilitatea cererii victimei din punct de vedere medical, o intalnire intre medic, spital si pacient ar trebui sa fie obligatorie.
Informatiile detinute de ambele parti implicate ar trebui sa fie comunicate in mod complet, astfel incat pacientul sa poata obtina o opinie din partea unui expert-parte cu privire la temeinicia pretentiilor sale.
Discutiile trebuie sa se concentreze pe posibilitatea de a evita litigiul si de a oferi compensatii rezonabile victimei fara implicarea – deseori inutila – a tot felul de comisii si experti numiti pe cine stie ce criterii. Cine isi cunoaste mai bine fapta si prejudiciul decat subiectii implicati in mod direct? De ce sa nu lasam gestiunea cazurilor de malpraxis pe seama unitatilor medicale si, in special a asiguratorilor, instituind doar reguli clare de procedura in cadrul carora cazurile sa fie discutate, negociate si tranzactionate de catre parti.
In mod cert, pacientii vor prefera sa incaseze sume mai mici cu titlu de daune in conditiile in care plata s-ar face mult mai rapid decat sa astepte o solutie din partea judecatorului intr-un interval de timp mult mai mare.
Dar nu este de acceptat nici atitudinea sfidatoare sau indiferenta ce exista astazi din partea spitalelor si medicilor (in special cei din sistemul public de sanatate) in urma careia nu exista nici cea mai mica comunicare intre parti.
Nici macar panaceul universal la problemele justitiei – medierea – nu isi are loc in aceasta batalie dintre pacienti si medici.
Atat timp cat legea nu obliga medicul, unitatea medicala si asiguratorii sa participe la o procedura prealabila inter partes, gratuita si limitata in timp (si care sa suspende prescriptia dreptului la actiune) si initiata de catre pacient, despagubirea rapida a victimelor prin instituirea unor comisii si comitete care sa analizeze cazurile este iluzorie si nu va face decat sa favorizeze alegerea procedurii penale ca fiind cea mai buna cale de a obtine daunele interese.
Probabil ca medicii prefera sa mearga la parchet sau in instanta decat in cabinetul avocatului sa intalneasca victima. Cred ca, dupa un timp se vor satura si ei sa petreaca mai mult timp dand declaratii decat consultand bolnavi.
Mihai COSTACHE
avocat
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
