NCPC. Taxa judiciară de timbru aferentă cererilor de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare
21 iunie 2013 | Cosmin Radu MITROI
La scurt timp după intrarea în vigoare a NCPC, am constatat că, unele instanţe, şi-au schimbat practica statornicită cu privire la modul de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru datorat pentru introducerea unor cereri de chemare în judecată având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.
De obicei, aceste cereri au o frecvenţa destul de mare pe rolul instanţelor din provincie şi sunt formulate în temeiul unor antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate, în majoritatea cazurilor, cu privire la imobile terenuri agricole.
Astfel, la stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru, unele instanțe țin seama de noile dispoziţii din NCPC referitoare la competenţa materială, mai exact art. 104 alin. 1 NCPC potrivit căruia, în cererile având că obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor (a imobilelor) se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale.
Conform acestei noi abordări, discutabilă în opinia mea, taxa judiciară de timbru în această materie se stabiliește avându-se în vedere valoarea impozabilă a terenului care a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, instanţele solicitând organelor fiscale competente dovezi cu privire la valoarea de impozitare a terenului în litigiu.
Consider că această criticabilă soluție a fost generată de o greşită interpretare a art. 104 NCPC, prin necorelarea acestui text cu celelalte dispoziţii ale capitolului I din Titlul III NCPC, dar mai cu seama de confuzia dintre normele procesuale referitoare la competenţa materială şi normele legale speciale privitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru – Legea nr. 146/1997.
Cu toate că această problemă a fost pusă în discuţie de principiu[1], unele instanţe continuă să aplice dispoziţiile art. 104 alin. 1 NCPC pentru a determina valoarea taxei judiciare de timbru aferentă cererilor în materia amintită.
În cele ce urmează, voi expune succint, schematic, motivele pentru care apreciez că stabilirea taxei judiciare de timbru ar trebui să se facă în continuare prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 146/1997 şi nu ţinându-se cont de articolele din NCPC, care reglementează, de fapt, determinarea competenţei materiale după criteriu valoric.
În primul rând, trebuie observat că art. 104 alin. 1 din NCPC este plasat în cadrul secţiunii a II-a a capitolului I, Titlul III NCPC, secţiune care poartă denumirea „Determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de instanţa”.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor capitolului I din titlul III al NCPC, reiese cu îndestulătoare evidenţă că aceste reglementări se referă în mod exclusiv la stabilirea competenţei materiale după valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, introducându-se astfel un criteriu valoric de determinare a acestei competenţe.
În acest context, se poate observa că prin art. 104 alin. 1 NCPC, legiuitorul a intenţionat să deroge de la dispoziţiile art. 98 alin. 1 NCPC stabilind că, atunci când cererea de chemare în judecată are că obiect un drept real asupra unui imobil, determinarea competenţei materiale nu se va face prin raportare la valoarea obiectului arătată în cerere de către reclamant, ci va fi avut în vedere un criteriu valoric obiectiv ce reiese din valoarea de impozitare a imobilului.
De asemenea, prevederea articolului 194 alin. 1 lit. c teza a II-a Cod procedură civilă se referă la faptul că, în cazul imobilelor, cererea de chemare în judecată nu va cuprinde valoarea imobilului după prețuirea reclamantului, așa cum se prevede de teza I, lit. c a art. 194 alin. 1 NCPC, ci valoarea imobilului ce va fi arătată in cerere va trebui să fie obligatoriu valoarea impozabilă a imobilului. Prin această dispoziție, s-a impus astfel și obligația reclamantului de a depune odată cu cererea de chemare in judecată și anumite inscrisuri doveditoare cu privire la valoarea impozabilă a imobilului.
Prin introducerea acestui crietriu obiectiv de stabilire a valorii imobilului (fără expertiză preţuitoare) în vederea determinării competenţei materiale, probabil că legiuitorul a urmărit să evite şi să cenzureze situaţiile în care părţile pot influenţa competenţa materială a instanţei, subevaluând ori supraevaluând imobilul în litigiu.
În orice caz, consider că art. 104 alin. 1 din NCPC nu poate fi folosit drept temei legal pentru determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru, pentru care există dispoziţii speciale în vigoare în Legea nr. 146/1997, pentru simplul fapt, evident după părerea mea, că art.104 alin. 1 NCPC se referă doar la stabilirea unui crieriu valoric obiectiv de determinare a competenţei materiale.
În al doilea rând, trebuie observat că în materia taxelor judiciare de timbru, dreptul comun este încă reprezentat de Legea nr. 146/1997.
Potrivit art. 31 alin. 2 din această lege, taxarea cererilor pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să țină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile se face la valoarea imobilului declarat de părţi. În cazul în care valoarea declarată de părţi este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiză întocmită de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la această din urmă valoare.
Această dispoziţie legală este încă în vigoare, nu a fost abrogată în niciun fel, şi trebuie în continuare să fie aplicată şi să îşi producă efectele cu aceeaşi forţă cu care s-a impus şi anterior NCPC.
Faptul că NCPC a intrat în vigoare ulterior Legii nr. 146/1997 nu înseamnă că legea privitoare la taxele judiciare de timbru nu îşi păstrează în continuare caracterul special şi derogator de la dreptul comun, reprezentat în prezent de NCPC.
Consider ca fiind vădit neîntemeiată opinia potrivit căreia dispoziţiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 ar fi fost abrogate indirect prin art. 83 alin. 1 lit. k din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului Cod civil.
Art. 83 alin. 1 lit. k din Legea nr. 76/2012 se referă la abrogarea, la data intrării în vigoare a NCPC, a oricăror dispoziţii contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale.
Aşa cum arătam mai sus, se poate observa că dispoziţiile art. 104 alin. 1 NCPC se referă exclusiv la determinarea competenţei materiale în cazul litigiilor ce au ca obiect bunuri imobile, pe când dispoziţiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 reglementează modul de stabilire al cuantumului taxei judiciare de timbru în cazul unor cereri ce au că obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic referitoare la bunuri imobile.
Consider că este de domeniul evidenţei că, prin prisma obiectului de reglementare (competenţă materială/taxa judiciară de timbru), dispoziţiile art. 104 alin. 1 NCPC şi art. 31 alin. 2 din Legea 146/1997, nu pot fi în niciun caz socotite ca fiind contrare în sensul art. 83 alin 1 lit. k din Legea nr. 76/2012, astfel încât prevederile din legea taxelor judiciare de timbru să fie considerate abrogate.
În al treilea rând, presupunând, prin absurd, că dispoziţiile art. 104 alin. 1 NCPC ar constitui reglementări în raport de care s-ar stabili cuantumul taxei judiciare de timbru, chiar și în acest caz, apreciez că acest articol ar fi absolut inaplicabil cererilor ce au ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.
Într-adevăr, din lecturarea dispoziţiilor articolului amintit, se poate lesne observa că aceste reglementări se referă exclusiv la cererile având că obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, cu alte cuvinte se aplică acţiunilor reale imobiliare.
Foarte recent, ICCJ a tranşat o veche divergenţă doctrinară şi jurisprudențială cu privire la natura acţiunilor civile prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil, stabilind prin Decizia RIL nr. 8/2013 că acţiunile menţionate au caracterul unor acţiuni personale imobiliare.
Acestea sunt motivele pentru care consider că art. 104 alin. 1 din NCPC nu poate constitui o dispoziţie legală prin prisma căreia să se stabiliească cuantumul taxei judicare de timbru în cadrul cererilor având că obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic. În fine, îmi exprim speranța că practica instanţelor la care m-am referit ca fiind eronată, să fie una izolată şi care să se estompeze până la dispariţie, pe măsură ce se va crea o jurisprudență clară în legatură cu interpretarea dispozițiilor NCPC pe care le-am analizat.
[1] Prof.Univ.Dr. Gabriel Boroi – Conferința INM din 21.03.2013; Liviu Zidaru – Conferința INM din 21.03.2013 – Proiect româno-elveţian „Asistenţă pentru consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor legi” – Program comun formare continuă la nivel centralizat-formare continuă la nivel descentralizat, www.inm-lex.ro.
Cosmin Radu MITROI
judecător, Judecătoria Roșiorii de Vede
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
