Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ a decis: funcția de șef de secție a unui spital public nu este incompatibilă cu calitatea de deputat sau senator

21.06.2013 | JURIDICE.ro

Echipa de avocați ai STOICA & Asociații, compusă din Valeriu Stoica, partener fondator, și Dan-Rareș Răducanu, partener senior, au reușit miercuri, 19 iunie 2013, să demonstreze Înaltei Curți de Casație și Justiție că funcția de șef de secție a unui spital public nu este o funcție de conducere specifică unei instituții publice în accepțiunea Legii nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Prin urmare, această funcție nu este incompatibilă cu calitatea de deputat sau senator.

În concret, în urma publicării în presa românească, la data de 15 noiembrie 2010, a articolului intitulat „Senatorii Mircea Diaconu, Paul Ichim şi Mircea Cinteză riscă să rămână fără mandat”, prin care se insinua că mandatul de senator al prof. univ. dr. Mircea Cinteză ar fi incompatibil cu funcţia de şef al Secţiei de cardiologie a Spitalului Universitar, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a sesizat din oficiu.

În urma cercetărilor, ANI a întocmit Raportul de evaluare nr. 5036/G/II/2011, prin care a constatat că prof. univ. dr. Mircea Cinteză s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 decembrie 2004 – 1 aprilie 2005, precum şi din 1 septembrie 2005 până la data redactării Raportului. Pe cale de consecinţă, s-a dispus comunicarea Raportului de evaluare către Senatul României în vederea luării măsurilor legale.

Deși inițial Curtea de Apel București a respins contestația formulată de prof. univ. dr. Mircea Cinteză, la termenul de miercuri, 19 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat fără echivoc: ”Admite recursul, modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului. Anulează raportul de evaluare nr. 5036/2011 emis de ANI.”

Pronunțând această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere distincția care trebuie să fie făcută între o simplă funcție de administrare a calității actului medical desfășurat într-o secție a unui spital public și funcția de conducere a spitalului, care presupune repartizarea și gestionarea banului public.


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership