Secţiuni » Jurisprudenţă » CJUE
Jurisprudenţă CJUE (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene)
DezbateriProfesionişti
 1 comentariu

Procedura hotărârii preliminare la CJUE şi jurisprudenţa instanţelor române. Sinteză
24.06.2013 | Marin VOICU

Secţiuni: CJUE, Dreptul Uniunii Europene, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

*Textul conferintei Procedura hotararii preliminare la CJUE si jurisprudenta instantelor romane

I. Coordonate majore ale raportului dintre instantele UE si instantele interne ale statelor membre

1. Sediul materiei si importanta reglementarii

1.1. Sediul materiei

1.1.1. Art. 4 din Tratatul Uniunii Europene (TUE):

“In temeiul principiul cooperarii loiale, Uniunea si statele membre se respecta si se ajuta reciproc in indeplinirea misiunilor care decurg din tratate”.

1.1.2. Tratatul de Functionare a UE (TFUE) art. 267 (ex. art. 234 TCE si art. 177 TCE)

“Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte, cu titlu de preliminare, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor;

b) validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii;

In cazul in care o asemenea chestiune se invoca in fata unei instante dintr-un stat membru, aceasta poate, in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privinta ii este necesara pentru a pronunta o hotarare, sa ceara Curtii sa se pronunte cu privire la aceasta chestiune.

In cazul in care o asemenea chestiune se invoca intr-o cauza pendinte in fata unei instante nationale ale carei decizii nu sunt supuse vreunei cai de atac in dreptul intern, aceasta instanta este obligata sa sesizeze Curtea.

In cazul in care o asemenea chestiune se invoca intr-o cauza pendinte in fata unei instante judecatoresti nationale privind persoana supusa unei masuri privative de libertate, Curtea hotaraste in cel mai scurt timp”.

1.2. Importanta reglementarii

1.2.1. Art. 267 din TFUE (ex. 234 TCE) reglementeaza procedura hotararilor preliminare, una dintre prevederile cele mai interesante ale Tratatului; autorii acesteia nu si-au imaginat care va fi importanta acestui text pentru faurirea dreptului comunitar si asupra relatiei dintre sistemele de drept national si cel comunitar. Acest articol este “bijuteria Coroanei” de competenta a CJUE.[1]

1.2.2. Procedura trimiterii preliminare, asadar, a fost de o importanta cruciala pentru faurirea si dezvoltarea dreptului comunitar, caci jurisprudenta creata in aceasta procedura de CJUE (fost CJCE) a fundamentat si afirmat constant marile principii ale dreptului UE, precum suprematia dreptului comunitar, efectul direct, subsidiaritatea si proportionalitatea, s.a.

In acelasi timp, acest mecanism procedural prin care instantele nationale s-au angajat intr-un dialog direct cu instanta UE asupra domeniului si modului de aplicare a dreptului comunitar, a constituit si mijlocul principal de modelare a raportului dintre sistemele de drept national si cel comunitar”[2].

Treptat, raportul dintre CJUE si instantele nationale – initial, orizontal si bilateral, a devenit vertical si multilateral, acestea fiind, in fapt, considerate ca „autoritati care asigura respectarea si aplicarea dreptului comunitar si parte esentiala a ierarhiei judiciare a intregii Comunitati, cu CEJ situate in varful ierarhiei”.

2. Contributia jurisprudentei CJUE (CJUE, CEJ) prin procedura hotararii preliminare la crearea si afirmarea principiilor generale ale dreptului comunitar al UE

2.1. Principiile generale ale dreptului comunitar. Suprematia (prioritatea), efectul direct si aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar

Principiile generale ale dreptului comunitar au fost initiate si formulate in hotararile Curtii de Justitie de la Luxemburg si, apoi, introduse in TCE sau in tratatele modificatoare, fiind inscrise, ca atare, in Constitutia Uniunii Europene, semnata la Roma, la 29.10.2004 si consacrate, acum, in TUE si TFUE–Lisabona:

a) natura juridica si semnificatia dreptului comunitar si aplicabilitatea directa, au fost creatia principala din hotararile Costa–Enel–1994, Wlat Wilhelm (1968), Internationale H.–1970 si Simmenthal II–1978 si altele, in care se afirma si alte principii generale

b) TCE a creat propria ordine juridica comunitara, care a devenit parte integranta a ordinii juridice ale statelor membre, pe care instantele acestora sunt obligate sa o respecte (Costa–Enel);

c) sistemul juridic nascut din Tratat, izvor independent de drept, nu poate fi, datorita naturii sale speciale, surclasat de normele juridice interne, fiind superior acestora (Costa–Enel);

d) conflictele intre reglementarile comunitare si cele nationale trebuie rezolvate aplicand principiul prioritatii dreptului comunitar (Walt Wilhelm);

e) validitatea masurilor adoptate de institutiile comunitare poate fi interpretata numai in lumina dreptului comunitar, ca si efectul sau direct (Internationale H);

f) respectarea drepturilor fundamentale este parte integranta a principiilor generale de drept, aparate de Curtea de Justitie (Internationale  H);

g) aplicabilitatea directa a dreptului comunitar inseamna aplicarea deplina si uniforma a reglementarilor sale in toate statele membre, incepand cu data intrarii in vigoare si cat timp vor fi in vigoare (Simmenthal II);

h) o instanta nationala are obligatia sa aplice dreptul comunitar si sa-i asigure efectul direct deplin, inlaturand, chiar din oficiu, orice norma contrara interna (Simmenthal III).

2.2. Alte principii ale dreptului UE

a) considerente importante tinand de principiul sigurantei juridice fac imposibila, in principiu, redeschiderea problemei, caci ar afecta efectul direct al dreptului comunitar si neretroactivitatea acestuia (Defrenne–1976);

b) principiul nediscriminarii se aplica tuturor raporturilor juridice, indiferent de locul unde se nasc si unde isi produc efectele (Walrave si Koch–1974);

c) in raport de importanta fundamentala a principiului tratamentului egal al persoanelor, sub toate aspectele, dispozitiile dreptului comunitar trebuie, in acest domeniu, interpretate strict (Speta Marshall–1986);

d) in aplicarea principiul cooperarii, prevazut de art. 5 din Tratat, instantele nationale trebuie sa asigure protectia legala la care persoanele au dreptul, ca efect direct al dreptului comunitar (Factosfane II-1990);

e) principiul libertatii de asociere, consacrat  de CEDO (art. 11)  si de tratatele  constitutionale ale statelor membre, constituie  unul din drepturile fundamentale garantate in ordinea juridica comunitara (Bosman–1995);

f) principiul subsidiaritatii  nu poate permite ca libertatea interna a asociatilor de drept privat sa aduca atingere exercitiului drepturilor conferite de Tratat (Bosman pag. 9-1995);

g) in aplicarea principiului proportionalitatii, ridicat la rangul de principiu general de drept comunitar, legalitatea reglementarii comunitare este subordonata conditiei ca mijloacele folosite sa fie adecvate realizarii  obiectivului urmarit in mod legitim si nu sa depaseasca ceea ce este necesar (Industrias P.-1996).

2.3. Unele rezolvari de principiu prin hotarari date in procedura preliminara.

a) Jurisprudenta comunitara si obligatia de “loialitate comunitara”

Principiul cooperarii loiale obliga Statele membre sa raspunda intr-un termen rezonabil cererilor de informare formulate de Comisie  in urma unei plangeri referitoare la violarea dreptului comunitar (Hot Comisia c/Grecia 24.VI.1992); de asemenea, acest principiu impune aceleasi obligatii institutiilor comunitare (Hot Alsacia International–TPI, din 6.VII.2000).

b) Autonomia institutionala

Curtea de Justitie a considerat ca revine judecatorului national competenta de a “stabili, printre diverse proceduri interne, pe cele care sunt cel mai adecvate pentru a garanta drepturile individuale conferite de dreptul comunitar” (Hot. Lück, din 4.IV.1968)

Mai recent, Curtea a subliniat ca, “posibilitatea, pentru justitiabili, de a avea drepturile lor protejate prin caile de recurs interne,  constituie esenta acestui sistem de protectie jurisdictionala” (CJCE, Hot. Area Cova, 1.II.2001).

Asadar, aceasta obligatie impusa statelor membre este o obligatie de rezultat si nu o obligatie de mijloace.

c) Plenitudinea de competenta a judecatorului national in exercitarea functiei sale comunitare

Curtea de Justitie a statuat ca protectia  justitiabililor necesita recunoasterea plenitudinii de competenta in favoarea judecatorului  national in exercitarea functiei sale comunitare, el fiind, “in consecinta, judecatorul de drept comun in aplicarea dreptului comunitar” (Hot. Simmenthal, 9.III. 1978).

Aceasta plenitudine  de competenta a judecatorului national se manifesta, in special, in cadrul  chestiunii prejudiciale[4], Curtea statuand ca “o regula de drept national priveste posibilitatea  justitiabililor ca sa nu statueze in ultima instanta, putand sa-si exercitae facultatea de a sesiza Curtea de Justitie  cu problemele de interpretarea dreptului comunitar referitoare la situatia juridica in discutie” (CJCE, 16 ianuarie 1974, Hot. Rheimmühlen, 166/1973).

d) Principiile de efectivitate si de echipolenta

Curtea a stabilit ca “protectia asigurata justitiabililor trebuia sa fie, in toate cazurile, efectiva si concreta (CJCE, 9.VII.1985, Hot. Bazetti, 179/1984),

e) Exercitarea drepturilor dobandite direct din dreptul comunitar

Curtea de la Luxemburg recunoaste justitiabililor din statele membre un anumit numar de drepturi pe care le au direct din dreptul comunitar si pe care ordinea juridica nationala  trebuie, in mod imperativ, sa le garanteze.

3. Noul mediu normativ si jurisprudential european pentru instantele romane[5]

3.1. Aplicarea descentralizata a dreptului comunitar. Principiul subsidiaritatii

Intr-o comunitate formata din 27 de state membre, principiul subsidiaritatii constituie cheia de bolta a aplicarii dreptului comunitar, fiind consacrat, ca atare, si in TUE (art. 5).

In dreptul european, in general, sunt fixate obligatiile de rezultat, lasandu-se statelor destinatare libertatea de a alege mijloace de a indeplini aceste obligatii.

Aceste obligatii comunitare de rezultat se impun tuturor auoritatilor interne ale statelor membre, inclusiv, in cadrul competentelor lor, autoritatilor jurisdictionale[6].

3.2. Unitatea dreptului european si diversitatea contextelor nationale[7]

Aplicarea dreptului comunitar este conditionata, in statele membre, de respectarea particularitatilor fiecarui sistem juridic national, desi, normele comunitare tind a fi realizate in plan national cu un continut identic si cu o egala eficacitate[8].

Jurisprudenta europeana consacra, cu elocventa, ca unitatea dreptului european este compatibila cu un anumit pluralism social si cultural; legislatiile nationale urmaresc un scop justificat in privinta dreptului comunitar, fiind de competenta statelor membre in a alege mijloacele cele mai adecvate si in respectul exigentelor decurgand din dreptul comunitar, in special, ale principiului proportionalitatii.

3.3. Configuratia puterii judiciare europene

Fenomenul puterii judiciare europene a fost remarcat in doctrina si, apoi, aprofundat[9], iar aceasta emergenta a puterii judiciare in Europa a fost chiar supusa unui examen critic.

M. Cappelletti, citat viguros de O.J. Guillarmot, releva, analitic, perspectiva fenomenului prin raportare la trei dezvoltari paralele:

– noul constitutionalism, ilustrat de intarirea, in unele tari europene, a formelor jurisdictiei constitutionale, la nivel de stat,

– un nou transnationalism, prin intarirea si largirea cooperarii internationale judiciare, si

– un nou regionalism, in special, in Consiliul Europei si iu Uniunea Europeana, in care cresc riscurile potentiale ale conflictelor intre normele nationale si cele europene.

Acesti factori esentiali au contribuit la accentuarea necesitatii unui control judiciar eficace, ca fiind singurul mijloc de sanctionare a conflictelor dintre norme si de a restabili, la nivel national si, la cel supranational, echilibrul intre puterile legislativa si executiva. Consecinta a fost o expansiune considerabila a controlului judiciar in Europa, atat la nivel national, cat si la cel international.

Legitimitatea acestei expansiuni a puterii judiciare este data, pe de o parte, de intarirea garantiilor jurisdictionale oferite individului in plan national, dar, mai ales, supranational, ceea ce a mobilizat pe judecatorul nationala si l-a personificat, substantial, pe cel european (Strasbourg si Luxemburg).

Pe de alta parte, cooperarea care s-a instalat si care este cheia de bolta a succesului jurisdictiilor nationale, dintre judecatorul national si cel european, reduce riscurile jurisprudentiale care pot surveni in interpretarea si aplicarea dreptului european.

Autoritatea hotararilor adoptate de cele doua jurisdictii europene si forta lor de penetrare in sistemele juridice nationale, ale statelor membre, constituie, totodata, factori de importanta majora in aplicarea dreptului european, dar si in integrarea juridica europeana. Efectul direct produs in planul normativ national, in practicile administrative si in jurisprudenta interna, dar si in mediul valorilor etice si culturale nationale, atesta finalitatea expansiunii puterii judiciare europene in ultimii ani.

4. Compatibilitatea puterii judiciare interne cu exigentele dreptului UE[10]. Responsabilitatea judecatorului national.

4.1. Unele elemente de compatibilitate a puterii judiciare interne cu exigentele dreptului comunitar:

a. o putere judiciara independenta si un corp de magistrati de cariera apt sa preia si sa aplice acquis-ul comunitar;

b. o putere judiciara aflata intr-o adevarata cursa de pregatire si de insusire a dreptului comunitar si a celui european al drepturilor omului;

c. o organizare judiciara moderna si compatibila cu standardele europene;

d. un mecanism de competente si proceduri judiciare simplificate, transparente, eficace si operative si mai putin costisitoare;

e. o puternica autoguvernare administrativa a puterii judecatoresti, care sa garanteze independenta si functionalitatea acesteia in deplin acord cu principiile si exigentele europene, asigurand increderea a cetatenilor in judecatorul national si in responsabilitatea sa de judecator comunitar.

4.2. Responsabilitatea judecatorului national – factor primordial in asigurarea eficacitatii puterii judiciare. In calitatea sa de judecator comunitar, judecatorul national este, fara indoiala, liantul intre principiul autonomiei institutionale a statelor membre, pe de o parte, si limitele acestui principiu cuprinse in notiunea efectului util al dreptului comunitar, in nediscriminarea procedurala, in respectul exigentelor sau regulilor procedurale comunitare, pe de alta parte. Pe acest fond, se contureaza responsabilitatile specifice ce-i revin judecatorului national:

a) Cooperarea loiala cu institutiile comunitatii constituie, conform art. 5 TCE, una din supremele obligatii ale judecatorului national, caci ea consta in legatura directa si speciala a institutiilor comunitare cu autoritatile judiciare ale statelor membre, insarcinate sa vegheze la aplicarea si respectarea dreptului comunitar in ordinea juridica nationala[11];

b) interpretarea dreptului procedural national conform cu dreptul european;

c) excluderea regulilor procedurale nationale contrare dreptului comunitar obligatia imperativa a judecatorului national de a nu aplica regula procedurala nationala contrara dreptului comunitar, este una din responsabilitatile specifice ale judecatorului, ilustrata la nivel de principiu, in hotararea Simmenthal din 9.03.1978[12] a Curtii de Justitie.

Asadar, de principiu, orice judecator national, sesizat in cadrul competentei sale, are obligatia de a aplica integral dispozitiile dreptului comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le confera particularilor, lasand inaplicabile toate dispozitiile, eventual contrare, ale legii nationale, fie anterioare sau posterioare regulii comunitare;

d) facilitatea accesului liber al individului la drepturile garantate in dreptul comunitar

e) indeplinirea de catre judecator national, a obligatiilor ce-i revin din efectul util al dreptului comunitar[13]

Observam ca, paralel cu aceasta progresiva comunitarizare, care fondeaza competentele jurisdictionale ale judecatorului national, asistam si la un proces de interactiune intre jurisdictiile nationale si jurisdictia comunitara, fenomen care, in ultimii ani, a dobandit noi dimensiuni, in special in domeniul drepturilor omului, generate, mai ales, de fecundarea reciproca a dreptului comunitar si a Conventiei europene a drepturilor Omului[14].

4.3. Contributia dreptului european  la formarea judecatorului national

Dreptul european, in mod evident, contribuie la imbogatirea culturala si juridica a judecatorului national. Dreptul comunitar nu este un drept strain, nici un drept exterior. Acest drept este propriu fiecaruia din statele noastre, ca dreptul sau national; dar el are si aceasta particularitate de a fi, in acelasi timp, o valoare comuna pentru noi toti[15].

In aplicarea dreptului european, prin executia sa interna, in special de catre judecatorul national, prima responsabilitate a acestuia este de a executa cu buna credinta regulile sale (pacta sunt servanda – art. 26 din Conventia de la Viena asupra dreptului tratatelor). Pe de alta parte, primatul dreptului european si efectul sau util impun aplicarea directa de o maniera prezumata.

Dreptul european solicita, insa, si rolul creator al judecatorului, caci, in fata unei lacune eventuale, judecatorul national trebuie sa procedeze conform art. 31-33 ale Conventiei de la Viena si sa se inspire din solutiile consacrate de doctrina dreptului european si din jurisprudenta curtilor de la Strasbourg si Luxemburg.

Asadar, astazi, judecatorul national, permanent in contact cu jurisprudenta europeana, reprezentata direct in plan intern, se afla intr-o conditie interactiva creativa cu colegii sai europeni.

II. Caracterele si perspectivele procedurii hotararii preliminare 

5. Hotararea pronuntata are ca obiect numai INTERPRETAREA si nu aplicarea dreptului UE

Textul art. 267 TFUE, ca si jurisprudenta constanta a CJUE, atribuie Curtii puterea de a interpreta tratatele si actele juridice derivate ale institutiilor UE, insa nu-i permite sa aplice norma comunitara la faptele dintr-o cauza anume, aflata pe rolul instantelor interne competente.

Asadar, cooperarea loiala intre Curte si instantele interne, impun delimitarea clara si precisa a prerogativelor fata de norma comunitara a UE. Curtea interpreteaza dreptul UE, iar instantele interne aplica interpretarea Curtii intr-o cauza aflat in curs de judecata.

“Disponibilitatea CJUE  de a oferi raspunsuri foarte specifice a ajutat efectiv la estomparea liniei de democratie dintre interpretare si aplicare. Cu cat este mai detaliata hotararea preliminara, cu atat mai putin are de facut instanta nationala, de cat sa execute hotararea din speta[16], iar Curtea isi mentine la puterea maxima controlul asupra aplicarii si dezvoltarii dreptului UE intr-un anumit domeniu[17].

6. Principalele obiective ale reformei procedurii hotararii preliminare.

6.1. Volumul si durata unei proceduri preliminare au fost argumente de baza in declansarea reformei procedurale si institutionale la CJUE; simplificarea procedurii, in anumite cazuri, instituirea “procedurilor accelerate in cazuri urgente”, a “ordonantei motivate”, noua forma de “procedura preliminara de urgenta”, infiintarea Tribunalului de prima instanta, cu prerogative in  aceasta procedura s.a., au generat reducerea duratei procedurii, dar volumul a fost intr-o continua crestere.

6.2. Asa cum se releva in doctrina[18], s-au impus si alte “ajustari”, in procedura Curtii si in cea interna a Statelor membre, privind initierea si sesizarea Curtii cu trimiterea preliminara:

– limitarea instantelor nationale care pot sesiza Curtea;

– instituirea unui mecanism de filtrare la Curte, bazat pe noutatea sau importanta problemelor sesizate;

– instanta nationala sa propuna raspunsul la intrebare;

– in perspectiva sa se realizeze “trasformarea sistemului dintr-unul bazat pe trimitere, intr-unul de control ierarhic (din Documentul UE –Viitorul sistemului judiciar al UE–propuneri si reflectii-mai 1999–USJ);

– crearea unor organe jurisdictionale descentralizate, care sa faca parte din “masinaria   judiciara la nivel national si regional”;

– conferirea mai multor prerogative catre Tribunalul UE in procedura preliminara, s.a.

6.3. Asadar, in aceste circumstante evolutive, reforma “arhitecturii judiciare” a UE si a statelor membre, cu privire speciala la durata procedurilor preliminare, calitatea interpretarii dreptului UE si responsabilitatea aplicarii sale, va trebui sa ramana, in continuare, pe agenda.

III. Semnificatia si importanta juridica a primei evaluari exhaustive[19] asupra raportului dintre instantele romane si CJUE in procedura hotararii preliminare

7. In ultimele 6 decenii, Romania a fost total absenta din spatiul ideologic, cultural, si mai ales, din cel real, practic, al constructiei europene, in timp ce, la inceput, 6 state, si apoi, succesiv, 25, au edificat si extins UE, iar alte popoare, precum cel helvetic si cel norvegian „n-au marcat decat un entuziasm discret in privinta constructiei europene”[20].

Pentru judecatorul si avocatul roman, dreptul comunitar si jurisprudenta CJUE au fost, pana in anii 2000 “enigme vestice”, ulterior, elemente oarecum “stranii”, subiecte “tentante”, iar in ultimii ani (in special din 2007), sunt “tinte decisive”, catre care, in mod angajant “navigheaza”, cu mult curaj, in special in procedura hotararii preliminare.

In definitiv, functiile pe care judecatorul national este chemat sa le indeplineasca in aplicarea dreptului european, se inscriu, pe deplin in finalitatea politica si culturala pe care o reprezinta integrarea progresiva si pacifista a tarilor pe continent, fara exceptii”[21].

Intr-adevar, judecatorul national este judecator de drept comun al dreptului comunitar, dar aceasta competenta a sa “trebuie sa se conjuge cu cea a CJUE in materia interpretarii dreptului comunitar si in aprecierea validitatii dispozitiilor sale de drept derivat”[22].

Daca multiplicitatea jurisdictiilor nationale creeaza riscul diversitatii nefaste a aplicarii dreptului UE, incredintarea puterii de interpretare autonoma a acestuia, in mod exclusiv, judecatorul comunitar a constituit solutia optima, care a asigurat interpretarea si aplicarea uniforma si identica a dreptului UE in tot spatiul Uniunii Europene.

8. Lucrarea de teorie si practica, ce a prilejuit acest editorial, a fost elaborata de cei trei autori – doi dintre ei, reputati cercetatori in stiinta dreptului si al treilea, un tanar, deja prestigios judecator de cariera, dar si cercetator si publicist remarcabil in domeniul juridic, dupa aproape 3 ani de cautari, selectii, prelucrari, adaptari si structurari, ale unui material foarte voluminos din solutiile instantelor.

Abordarea teoretica si comparativa a principiilor procedurii preliminare (cap. I) cu exemple adecvate si de actualitate, produce in ochii cititorului si in mintea acestuia suficienta “lumina” si “deschidere” catre “pista” de intelegere mai clara si adecvata a celorlalate capitole care au o pondere de exemplificare si examinare a jurisprudentei CJUE in cauzele Romaniei si a solutiilor instantelor romane de trimitere:

-cap. II – Refuzul instantei nationale de a incuviinta o cerere de trimitere preliminara;

-cap. III – Trimiterea preliminara in cauza “Tipa” si jurisprudenta instantelor romane privind libera circulatie a persoanelor;

-cap. IV – Trimiterile preliminare in cauzele Tatu si Nisipeanu si jurisprudenta instantelor romane in materia taxelor auto;

-cap. V –  Suspendarea judecarii actiunii principale de instanta de trimitere;

-cap. VI – Mentinerea, modificarea si retragerea trimiterii preliminare de  catre instanta nationala;

-cap. VII – Procedurile accelerate in cauzele Romaniei;

-cap. VIII – Procedura in fata instantei nationale dupa primirea raspunsului CJUE si

-cap. IX – Revizuirea pentru incalcarea principiului prioritatii dreptului UE.

In capitolul final, autorii fac o interesanta prezentare statistica, dar si, oarecum, analitica, de concluzii, asupra calitatii judiciare a trimiterii si solutionarii cauzelor, cu unele accente, chiar sarcastice si observatii “exotice”, ceea ce da o anumita savoare lecturii.

Desi, unele din observatii, sugestii sau concluzii nu le impartasim in totalitate sau in forma expusa, dam o inalta apreciere lucrarii, prin volumul insemnat de informatii, date si repere bibliografice, numarul mare de hotarari relevante ale CJUE si documentarul exhaustiv al cauzelor si trimiterilor instantelor romane, toate fiind de o vadita utilitate profesionistilor si de o insemnata valoare stiintifica.


[1] Paul Craig si Grainne de Burca, “Dreptul Uniunii Europene”, editia a IV-a, Editura Hamangiu, 2009, p. 576.
[2] P. Craig si G. de Burca – op. cit. , p. 578.
[3] Ibidem.
[4] F. Dubois “Manuel. Droit et pratique de l’Union Européenne”, 2004, Paris, p. 422.
[5] Marin Voicu ‘Jurisprudenta comunitara”, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2005, pp. 31 si urmatoarele.
[6] CJCE, hot. Von Colson si Kamann din 10.04.1984, Rec. 1984, p. 1891.
[7] O. J. Guillarmot, “Juge national face au droit communantaire”, Bruxelles, 1993, p. 54.
[8] P. Pescatore, ‘L`application du droit communautaire dans les états membres”, Luxemburg, 1976, p. VI.
[9] Mauro Cappelletti, ²Balance of powers, human rights and legal integration: new challenges for Europeans judges², Berlin, Humbold, 1990, pp. 341-352.
[10] Marin Voicu, op. cit., pp. 66-67.
[11] CJCE, Ordonanta Zwartveld din 13.07.1990, citata de O.J.Guillarmod, p. 209.
[12] CJCE, hot. Simmennthal din 9.03.1978 (d. 106/77), in Rec. 1978, p. 629.
[13] Ami Barav “La function communantaire du juge national”, teza de doctorat, 15.12.1983, Strasbourg, p. 612, citat repetat de O.J. Guillarmod (ex. p. 213 si urm).
[14] Jorn Pipkorn, „Le Communauté européenne et la Convention européenne des droits de l`homme”, in RTDH, Bruxelles (Bruylant), 1993, p. 221.
[15] Pierre Pescatore, op. cit., 1976, Office des publications officielles des CE, p. VI-27.
[16] P. Craig, si G. de Burca, op. cit., p. 619.
[17] Cauzele C-46 si 48/93 Braserie du Pêcheur SA c. Germania.
[18] P. Craig si de Burca, pp. 621 si urmatoarele.
[19] M. Sandru, M Banu, D. Calin “Procedura trimiterii preliminare. Principii de drept al UE si experiente ale sistemului  roman de drept”, Editura C. H. Beck, 2013.
[20] O. Guillarmod, p. 23.
[21] Olivier J Guillarmod, op. cit., p. 33.
[22] J.G. Hugle “L’application du droit communantaire par le juge national”, Gaz Eur. Du Palais nr. 15, 1997, p. 15.


Prof. univ. dr. MARIN VOICU
Fost judecator la CEDO, membru de onoare al AOS, profesor de drept comunitar

* mulţumim Curierul Judiciar nr. 4/2013

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti