Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Despre câini, pisici, cai, măgari şi asini în avocatură

24 iunie 2013 | Mădălin NICULEASA

Drept comercial
Gratuit pentru membri

Parcă niciodată nu a fost mai actuală vorba lui Socrate vorbită când se întorcea din Agora şi un prieten îl întreabă ce a văzut acolo – mulţi oameni şi foarte puţini cetăţeni. Aşa şi în avocatură: mulţi politicieni, manageri, oameni de afaceri, oameni de marketing, politicieni ai politicilor profesionale, multe persoane interesate, organe ale profesiei, dar din ce în ce mai puţini avocaţi. Am avut norocul, în stagiatură, să prind avocatura în forma ei clasică, aceea care era mult mai atentă la interesul legitim al clientului decât la aspectele de marketing ale profesiei, aceea care se preocupa de relaţia cu judecătorul strict din considerente profesionale şi de argumentare. Artizanii acestei forme de exercitare a profesiei sunt puşi între paranteze sau se pun între astfel de semne din ce în ce mai des. Mulţi simt că nu-şi mai găsesc locul în avocatură în condiţiile în care confraternitatea este afectată în mod semnificativ de avocaţii – oameni de afaceri, de avocaţii-politicieni, de avocaţii-marketing pur, de avocaţii-organele profesiei, de avocaţii-judecători, etc. Este dificil să identificăm summa divisio tipologia din avocatură. Mă rezum doar la cele mai semnificative.

Problema nu este că există astfel de tipologii şi categorii umano-profesionale ci faptul că avocatura, stricto sensu, a devenit un context temporar şi pasager pentru aceştia, un instrument colateral bun pentru a justifica apartenenţa la o anumită categorie politică sau intelectuală, atât şi nimic mai mult. Foarte puţini îşi mai propun astăzi să moară avocaţi şi în avocatură, şi din ce în ce mai mulţi îşi propun să folosească avocatura ca o pistă de lansare spre noi meleaguri profesionalo-politice. Vizitatorii din avocatură fac din ce în ce mai mult rău acestei profesii, întrucât ei afectează esenţa acesteia atât prin deprinderile pe care le aduc cu ei cât şi prin lipsa de respect faţă de aceasta. Astfel vedem avocaţi arestaţi pentru infracţiuni de corupţie, avocaţi care conduc instituţii publice dar în mod ineficient, avocaţi politicieni care contribuie la legi la fel de inexacte şi ineficiente, avocaţi care sunt vizitatori şi în avocatură dar şi în magistratură sfârşind condamnaţi penal. Ar trebui găsită o modalitate juridică astfel încât legea de organizare a profesiei de avocat să protejeze profesia de vizitatorii din avocatură. Poate ar trebui interzis prin lege ca cei care nu trăiesc din avocatură ci au alte preocupări să se numească avocaţi!!!

Nimeni nu poate sau nu trebuie să fie catâr totdeauna şi nediferenţiat. Uneori este bine să fi şi câine dar şi pisică, alteori este bine să fi cal sau asin. Ideea este că nimeni nu rămâne neschimbat independent de context, însă există nişte constante şi coordonate care nu se schimbă orice s-ar întâmpla. Or sub acest aspect, din ce în ce mai des observ cum oameni care sunt avocaţi, atunci când sunt puşi în alte contexte profesionale (judecători, arbitrii, etc.) nu-şi mai păstrează nimic din esenţa profesiei. Totuşi, această profesie are multe lucruri demne de menţionat în orice context. Dacă aş menţiona şi numai deschiderea spre dialog, grija spre interesul clientului, ascultarea şi argumentarea şi tot este suficient. Or, mulţi dintre noi uită şi de aceste lucruri când, în mod temporar îşi schimbă activitatea profesională.

Revenind la fiecare dintre tipologiile de mai sus. Le luăm pe rând.

Avocaţii-oameni de afaceri sunt foarte prezenţi în avocatură, fiind pasageri şi vizitatori doar prin gînduri şi simţăminte, altfel sunt prezenţi 100% în această profesie întrucât de aici îşi câştigă banii. Astfel de persoane sunt mai întâi oameni de afaceri şi apoi avocaţi, fiind astfel oameni de afaceri care înţeleg cât de cât dreptul şi nu invers. Toate relaţiile determinate de aceştia sunt afectate, întrucât un prestator de servicii care ştie orice dar mai puţin ceea ce spune că ştie să facă, este inutil atât ocupaţiei sale cât şi clienţilor. Aceştia fac ceea ce spune Michel Foucault în Naşterea Biopoliticii atunci când vorbeşte despre neoliberalismul american, adică reuşesc să cuantifice şi aspectele necalculabile sau necuantificabile, abordarea fatală pe termen mediu şi lung profesiei întrucât interesul clientului nu prea poate fi totdeauna cuantificat. Astfel de persoane sunt atât în formele micro de exercitare a profesiei cât şi în formele macro ale avocaturii, forme „cuantificate” de Chambers and Partners. Nenorocirea cu aceştia este că îşi bat joc de profesie şi de drept exclusiv din grija banului; Sfântul Ban justifică şi iartă tot, inclusiv ignorarea dreptului sau a deontologiei profesiei.

Avocaţii-politicieni sunt, de asemenea, o prezenţă vie în profesia noastră. Înainte de a discuta despre aceştia o nuanţă trebuie adusă avocaţilor politicieni întrucât această profesie din totdeauna a avut astfel de învecinări cu politica. Zoe Cămărăşescu în Amintiri vorbeşte despre avocatul-politician Titu Maiorescu delimitând foarte clar interesul şi respectul pe care le acorda acesta avocaturi. În prezent lucrurile sunt diferite, întrucât o parte pleacă din avocatură şi se duc în politică, o parte sunt cu fundul în două luntre, iar o altă parte se întorc în profesie după ce momentan au lămurit-o cu politica, fie pentru că partidul lor a intrat în opoziţie, fie pentru că partidul i-a trecut pe linie moartă. Ideea este că fiecare din subcategoriile mai sus menţionate înţeleg să nu mai dea nimic profesiei ci doar să folosească ceea ce profesia le-a dat. Păcatul acestora, asemenea celor menţionaţi mai sus, este că aduc în avocatură „înţelegerea” lor din politică, doresc să rezolve probleme profesionale cu instrumente politice.

Avocaţii-marketing pur sunt acea specie de avocaţi care au înţeles repede că avocatura clasică nu aduce milioanele de EUR motiv pentru care regulile clasice de business trebuie aduse în politică. Să ne înţelegem. Nu am nimic cu marketingul în profesie atâtă vreme cât respectă proporţia corectă între marfa vândută şi efectul obţinut. Altfel, pervertirea efectului sau mai corect spus exagerarea efectului exclusiv prin criterii de marketing nu are nicio treabă cu profesia. Prea mult marketing publicitar în detrimentul marketingului de conţinut; doar poze fără idei. Nimeni nu mai convinge ci toată lumea vinde. Aneta Bogdan în Branding pe frontul de est explică ce înseamnă proporţia corectă ce trebuie să existe în campaniile de marketing/branding între valoriile clamate şi implementarea acestora prin convingere. Problema cu această categorie de avocaţi este că de asemenea sunt neracordaţi substanţial la profesie ci trăiesc doar din reflecţia oglinzii create, reflecţie care poate fi şi este de multe ori înşelătoare atât pentru clienţi cât şi pentru restul societăţii.

Avocaţii-organele profesiei se simt în piaţa şi pentru că numărul avocaţilor a crescut. Precizez că nu împărtăşesc opiniile lui Bakunin relative la anarhism, astfel încât înţeleg foarte bine nevoia de organizare şi conducere a profesiei de avocat. Gândurile mele sunt trezite de deprinderile şi preocupările anumitor avocaţi aflaţi în conducerea profesiei. Ideea de castă pe care o cultivă în ultimii 20 de ani aceste persoane, ideea că „doar noi sau moştenitorii noştrii” avem acces la conducerea profesiei, ideea că „ştim noi mai bine cum trebuie procedat” imi repugnă în mod organic. Calitatea de „organ al profesiei” a devenit o calitate moştenită; dacă nu eşti în cercul agreat al puterii nu ajungi nicăieri. Şi mai este ceva. În mod normal accederea în astfel de poziţii necesită mult sacrificiu individual întrucât este nevoie de timp şi dedicare pentru a da eficienţa necesară poziţiei, însă în unele cazuri la noi lucrurile sunt diferite. Ascensiunea este văzută ca o formă de expunere media şi de marketing, ca o formă de îmbunătăţire a vandabilităţii tale de avocat în faţa clientului. Or tocmai aceasta este tărăşenia. Faptul că din aceste poziţii te ocupi strict de interesele tale şi mai puţin de ale profesiei; autonomizarea interesului organelor de conducere în faţa intereselor profesiei este o realitate.

Avocaţii-judecători sau judecătorii-avocaţi sunt deopotrivă de vicioşi pentru ambele profesii. Judecătorii care devin avocaţi o fac de cele mai multe ori din necesitate (penală sau de altă natură), foarte puţini schimbând macazul din raţiuni de compatibilitate sau din convingere. Or un om care intră într-o organizaţie exclusiv din necesitate foarte greu îşi găseşte locul acolo. Avocaţii care devin judecători, de asemenea o fac, de cele mai multe ori, din necesitate. Paradoxul este că avocaţii care au fost judecători îi cuprinzi relativ repede, după gesturi şi atitudine, în timp ce judecătorii care au fost avocaţi se lasă mai greu descoperiţi, parcă le este ruşine să recunoască aceasta.  Nevoia te ajută să construieşti.

dr. Mădălin-Irinel NICULEASA
Avocat


Aflaţi mai mult despre

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Despre câini, pisici, cai, măgari şi asini în avocatură”

  1. Mihaela IONESCU spune:

    Conlucrez cu o societate clasata in Chambers dar si in alte directoare si atat eu cat si alti colegi ne simtim lezati de sustinerea usor calomnioasa a acestui confrate din care reiese ca „ne batem joc” de profesie de dragul banului. JURIDICE.ro parca era un spatiu al moderatiei nu de exprimare a unor trairi care frizeaza impolitetea…

  2. Ștefan VLAD spune:

    Eu nu vad nici urma de impolitete in articolul dlui Niculeasa. Articolul surprinde un fenomen incontestabil, care trebuie rostit. Nimic nu e nepoliticos aici.

  3. Mihaela IONESCU spune:

    Consider in continuare o gafa atat articolul cat si (mai ales) publicarea acestuia. Si iata ca in loc de scuze si precizari, apar vajnici aparatori ai calomniei si atacurilor la persoana. Chiar nu mai exista respect intre confrati? Oare ar trebui la randul nostru sa il acuzam pe autor de un fel de lasitate avand in vedere ca pana nu demult a fost si dansul in doua societati clasate in Chambers? Sau sa sa ii apreciem scrierea intrucat ne calomniaza sub pretextul zugravirii unor „fenomene incontestabile”? Uimitor ca dansul sau redactia JURIDICE nu are nici o reactie.

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.