Secţiuni » Arii de practică » Protective » Protecţia consumatorilor
Protecţia consumatorilor

Prejudiciul adus economiei UE din cauza plăților întârziate


27 iunie 2013 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Flux informații, Protecția consumatorilor

Domnul Florin-Aurel MotiuMiercuri , 26 iunie 2013,  la Ramada Majestic Bucharest Hotel, Directoratul-General al Comisiei Europene pentru Intreprinderi si Industrie a organizat un seminar despre problema platilor intarziate si despre modul in care noua Directiva Europeana (2011/7/EU) isi propune sa o rezolve, potrivit unui comunicat.

Seminarul a reprezentat o oportunitate pentru participanti de a afla mai multe detalii despre problema platilor intarziate si despre noile masuri luate pentru a adresa problema.

Au tinut speech-uri urmatorii:Doamna Maria Grapini_Claudia Rosianu si Domnul Florin-Aurel Motiu
Iulia Deutsch, şef-adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti
Maria Grapini, Ministru Delegat pentru IMM –uri, mediul de afaceri şi turism
Kristian Johansen, reprezentant al Comisiei Europene în cadrul Directoratului General pentru Întreprinderi şi Industrie
Florin-Aurel Moţiu, Secretar de Stat (Vice-Ministru), Judecător, Ministerul de Justitie
Madeleine Bosch, Intrum Justitia
Josef Busuttil, Director General al Malta Association of credit Management şi Vice Presidente al Federation of European Credit Management Associations.

Au participat la discutiile din cadrul mesei rotunde si:
Marius-Eugen Opran – Preşedinte UGIR 1903, Uniunea Generală A Industriaşilor din România
Iuliu Stocklosa – Vice-Preşedintele Camerei de Comerţ a Bucureştiului

Maria Grapini: „Onorată asistenţă, Doamnelor şi domnilor, Îmi face o deosebită plăcere sa patricip la acesta manifestare şi mă bucur că am posibilitatea să împărtăşesc cu dvs. unele aspecte vizând combaterea întârzierii efectuării plăţilor în tranzacţiile comerciale care, în opinia mea, sunt esenţiale din perspectiva completării prevederilor legate de legislaţia care guvernează piaţa internă şi care vor contribui la facilitarea condiţiilor de creditare pentru IMM-uri. Apreciem ca foarte bine venită campania de informare organizată de Comisia Europeană în cadrul căreia se circumscrie şi actuala reuniune. Avem certitudinea că evenimentul de astăzi va contribui la conştientizarea operatorilor economici, în special a IMM – urilor cu privire la drepturile conferite de legislaţia comunitară privind combaterea plăţilor întârziate.

Contextul european

Conform evaluărilor Comisiei Europene, în Uniunea Europeană se pierd anual 450.000 de locuri de muncă, iar datoriile rămase de plătit se cifrează la peste 20 de miliarde EUR. Aproximativ 60% dintre întreprinderile europene au probleme de lichiditate, din cauza plăţilor întârziate. IMM-urile sunt cele mai expuse si cele mai vulnerabile in raport cu efectuarea plăţilor Pentru a stopa acest fenomen, a fost adoptată Directiva 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale.

Acest act comunitar concretizează unul din cele zece principii incluse în Small Business Act.

Directiva se aplică atât raporturilor între operatorii economici (întreprinderi), cât şi raporturilor dintre acestea şi autorităţile publice.
Noua reglementare UE introduce un regim mai sever al obligaţiilor autorităţilor publice, scopul declarat al instrumentului european fiind cel de a crea mecanisme suficient de persuasive pentru ca autorităţile publice să achite în termen cât mai scurt obligaţia de plată a preţului bunurilor/prestaţiilor.

Pe cale de consecinţă este evident că aplicarea directivei 2011/7/UE are impact favorabil asupra mediului de afaceri şi a IMM-urilor în special, mai ales în actuala situaţie economică, în condiţiile în care accesul la credite a devenit dificil. Întârzierile la plată constituie un obstacol major în calea liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor în cadrul pieţei unice şi poate denatura semnificativ concurenţa. Totodată plăţile întârziate pot afectecta grav competitivitatea, rentabilitatea şi viabilitatea întreprinderilor, în special a IMM-urilor.

Realitatea pentru întreprinderile europene, şi în special pentru IMM-uri, este că întârzierea efectuării plăţilor pentru bunurile livrate şi serviciile prestate poate conduce la faliment, cu efect direct asupra creşterii şomajului. Ca urmare, întreaga economie europeană este afectată de acest fenomen.

România
În vederea promovării competitivităţii mediului de afaceri, în special a IMM -urilor şi pentru consolidarea funcţionalităţii pieţei româneşti, ca parte integrantă a pieţei interne a Uniunii Europene, prevederile Directivei 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale au fost transpuse prin Legea nr. 72/2013, care a intrat în vigoare în luna aprilie.

Sunt convinsă că prevederile Legii 72/2013 vă sunt cunoscute, dar aş dori să punctez patru dinte acestea:
• Obligaţia autorităţilor publice de a plăti pentru bunurile şi serviciile pe care le achiziţionează în termen de 30 de zile, cu excepţia instituţiilor publice din domeniul sănătăţii şi entităţile publice care furnizează servicii medicale de sănătate, pentru care termenul de plată este de 60 de zile.
• Obligaţia întreprinderile, în raporturile dintre ele, de a efectua plăţile în maximum 60 de zile, cu anumite excepţii prevăzute de lege, şi posibilitatea acestora de a conveni efectuarea plăţii în mod eşalonat.
• Rata dobânzii penalizatoare pentru plăţile întârziate este stabilită la 8 puncte procentuale peste dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României.
• Posibilitatea întreprinderilor de a contesta în instanţele naţionale clauzele şi practicile injuste, legea precizând situaţiile în care acestea devin abuzive.

În ultimii trei ani, peste 30.000 de IMM-uri din România au dispărut ca urmare a blocajului financiar. Blocajul financiar a fost generat şi de autorităţile publice care au plătit cu întârzieri valoarea produselor, serviciilor şi lucrărilor livrate/executate de IMM-uri.
Anterior intrării în vigoare a legislaţiei privind combaterea plăţilor întârziate, în România termeniul mediu de plată al autorităţilor publice către întreprinderi era de circa 45 de zile.

Am certitudinea că punerea în aplicare a legii Legii nr. 72/2013 va pune capăt aşa numitei “culturi a întârzierilor “ în cadrul contractelor cu autorităţile publice. În acest sens, consider că un rol important revine şi organizaţiilor patronale care trebuie să se implice cu toată responsabilitatea în punerea în aplicare a art. 18[1] al Legii.

Ca ministru pentru IMM-uri şi mediu de afaceri vă asigur de întreaga disponibilitate de colaborare cu reprezentanţii structurilor patronale şi de sprijin în dialogul cu celelalte autorităţi publice.

Concluzionând, nu pot decât să întăresc că legiferarea unui mecanism care prevede efectuarea cu promptitudine a plăţilor este de natură să îmbunătăţească fluxurile de numerar ale întreprinderilor, şi, pe cale de consecinţă, să consolideze competitivitatea acestora pe termen lung. De asemenea, efectuarea a plăţilor într-un interval de timp cert contribuie la crearea unui climat de încredere pentru investitori. Efectul benefic este cu atât mai puternic cu cât obligaţia de a achita cu celeritate datoriile este reciprocă, ea fiind impusă nu doar operatorilor economici ci şi autorităţilor statului.

În încheiere doresc, încă o dată, să vă mulţumesc pentru organizarea şi participarea dumneavoastră la acest eveniment”.

:: detalii


[1] Art. 18 (1) Oranizaţiile patronale reprezentative, potrivit legii, şi membrii acestora veghează la respectarea drepturilor conferite de prezenta lege.
(2) Autorităţile publice colaborează cu organizaţiile patronale reprezentative pentru promovarea drepturilor conferite prin prezenta lege.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică