BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 
4 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Întrebare preliminară cu privire la noţiunea de “unitate” în contextul unei concedieri colective. UPDATE: Concluziile Avocatului general

06.02.2015 | Mihaela MAZILU-BABEL
Newsletter
Instagram
Facebook

5 februarie 2015: Avocatul general oferă Curții următoarea soluție:

”În lumina celor de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate în cauza C‑182/13 de Industrial Tribunals (Northern Ireland) (Regatul Unit), la a patra întrebare adresată în cauza C‑392/13 de Juzgado de lo Social nº 33 de Barcelona (Spania) și la întrebările adresate în cauza C‑80/14 de Court of Appeal (England and Wales) (Regatul Unit) după cum urmează:
„Noțiunea unitate în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective are același înțeles pe care îl are în contextul articolului 1 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din directiva respectivă. Această noțiune desemnează unitatea în care lucrătorii vizați de concediere sunt încadrați pentru îndeplinirea atribuțiilor lor, aspect care trebuie stabilit de instanța de trimitere. Acest lucru nu împiedică statele membre să adopte norme de punere în aplicare în temeiul acestei noțiuni care, fără a reduce nivelul de protecție minimă, sunt mai favorabile pentru lucrători. Este de competența instanței de trimitere să verifice dacă aceasta este situația.”(s.n.-M.M.-B.)

În cauza C‑392/13, propunem Curții să răspundă la prima, la a doua şi la a treia întrebare după cum urmează:
„Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 98/59 se opune unei dispoziții de drept național, precum articolul 51 alineatul 1 din Ley del Estatuto de los Trabajadores din 29 martie 1995, în temeiul căreia trebuie să existe cel puțin cinci încetări ale contractelor de muncă fără acordul lucrătorilor în cauză, pentru alte motive decât cele economice, tehnice, organizatorice sau legate de producție, pentru ca aceste încetări să poată fi luate în considerare în scopul de a stabili dacă au avut loc concedieri colective.
Potrivit interpretării corecte a articolului 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 98/59, toate concedierile colective efectuate în cadrul contractelor de muncă încheiate pe durată determinată sau pentru sarcini specifice sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei menționate, cu excepția situației în care aceste concedieri au loc înainte de data expirării acestor contracte sau a realizării sarcinii. Este irelevant dacă motivele de încetare a unor astfel de contracte sunt aceleași. Acest lucru nu împiedică statele membre să adopte norme care, fără a reduce nivelul de protecție minimă, sunt mai favorabile pentru lucrători.” (s.n.-M.M.-B.)

Pentru întreg cuprinsul concluziilor, a se vedea aici.

***

27 iunie 2013: Judecătorul britanic solicită lămuriri cu privire la noţiunea de “unitate” în contextul unei concedieri colective (C-182/13  Lyttle și alții)

Situaţia de fapt:
1. Calcularea numărului de angajați concediați
2. Interpretarea expresiei „cel puțin 20”
3. Acest număr priveşte numărul de concedieri din toate unităţile aparținând aceluiași angajator sau numărul de concedieri dintr-o singură unitate

Dispoziţii incidente: articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Directiva 98/59  privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective

Definiții și domeniul de aplicare

Articolul 1
(1) În sensul prezentei directive:
(a) “concedieri colective” reprezintă concedierile efectuate de un angajator dintr-unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana lucrătorului, în cazul în care, conform opţiunii statelor membre, numărul concedierilor este:
(i) fie, pentru o perioadă de 30 de zile:
– de cel puţin 10 în unităţile care încadrează în mod normal mai mult de 20 și mai puţin de 100 de lucrători;
– de cel puţin 10 % din numărul lucrătorilor în unităţile care încadrează în mod normal cel puţin 100, dar nu mai mult de 300 de lucrători;
– de cel puţin 30 în unităţile care încadrează în mod normal cel puţin 300 de lucrători;
(ii) fie, într-o perioadă de 90 de zile, de cel puţin 20, indiferent de numărul lucrătorilor angajaţi în mod normal în unităţile respective;
(b) “reprezentanţii lucrătorilor” reprezintă reprezentanţii lucrătorilor prevăzuţi de legislaţiile sau practicile statelor membre.

În scopul calculării numărului de concedieri prevăzut la litera (a) primul paragraf, încetarea contractului de muncă care se produce la iniţiativa angajatorului dintr-unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana lucrătorului, este asimilată concedierilor, cu condiţia existenţei a cel puţin cinci concedieri.
(2) Prezenta directivă nu se aplică în cazul:
(a) concedierilor colective efectuate în cadrul contractelor de muncă încheiate pe perioade de timp limitate sau pentru sarcini specifice, cu excepţia cazurilor în care aceste concedieri au loc înainte de data expirării sau realizării acestor contracte;
(b) lucrătorilor din administraţia publică sau din instituţiile de drept public (sau, în statele membre în care acest concept nu este cunoscut, de organisme echivalente);
(c) echipajelor navelor maritime.

Mihaela MAZILU-BABEL
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Administrative, Universitatea din Craiova

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 4 de comentarii cu privire la articolul “Întrebare preliminară cu privire la noţiunea de “unitate” în contextul unei concedieri colective. UPDATE: Concluziile Avocatului general”

  1. Alin CLINCEA spune:

    Chiar dacă nu priveşte fix obiectul trimiterii preliminare expuse, mi-a atras atenţia prevederea articolul 1 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) sub un al aspect: îmi pare mie sau legea românească nu transpune directiva în privinţa acestui punct?

    Legea nr. 53/2003 – Codul muncii
    Articolul 68
    (1) Prin concediere colectivă se înţelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de:
    a) cel puţin 10 salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi mai mult de 20 de salariaţi şi mai puţin de 100 de salariaţi;
    b) cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar mai puţin de 300 de salariaţi;
    c) cel puţin 30 de salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 300 de salariaţi.
    (2) La stabilirea numărului efectiv de salariaţi concediaţi colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul şi acei salariaţi cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din iniţiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiţia existenţei a cel puţin 5 concedieri.

  2. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    aveți dreptate. Propun să fie notificată Comisia Europeană de către orice persoană interesată/sindicat.
    Pe de altă parte, dispoziția din directivă la care faceți trimitere poate dobândi un efect direct vertical (nu și orizontal). De aceea, în situația în care o concediere colectivă este realizată de către o autoritate publică în calitatea sa de angajator ( în sensul jurisprudenței Foster – nu-mi explic de ce această cauză foarte importantă nu a fost tradusă și în limba română în secțiunea de jurisprudență istorică a Curții), angajatul va putea fără probleme opune dispozițiile din directivă chiar dacă acestea nu au fost transpuse în Codul Muncii – cum este de altfel și cazul prezent.

    Redau din jurisprudența Dominguez
    38 Cu toate acestea, trebuie amintit că, în cazul în care justițiabilii pot invoca o directivă nu împotriva unui particular, ci a unui stat, aceștia pot invoca directiva în cauză indiferent de calitatea în care acționează statul menționat: de angajator sau de autoritate publică. Astfel, în ambele cazuri, trebuie să se evite posibilitatea ca statul să obțină avantaje de pe urma încălcării de către acesta a dreptului Uniunii (a se vedea în special Hotărârea din 26 februarie 1986, Marshall, 152/84, Rec., p. 723, punctul 49, Hotărârea din 12 iulie 1990, Foster și alții, C‑188/89, Rec., p. I‑3313, punctul 17, precum și Hotărârea din 14 septembrie 2000, Collino și Chiappero, C‑343/98, Rec., p. I‑6659, punctul 22).

    39 Astfel, printre entitățile față de care se pot invoca dispozițiile unei directive de natură a avea efecte directe figurează un organism care, indiferent de forma sa juridică, a fost însărcinat în temeiul unui act al autorității publice să îndeplinească, sub controlul acesteia din urmă, un serviciu de interes public și care dispune, în acest scop, de puteri exorbitante în raport cu normele aplicabile în relațiile dintre particulari (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Foster și alții, punctul 20, și Collino și Chiappero, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 aprilie 2007, Farrell, C‑356/05, Rep., p. I‑3067, punctul 40).

  3. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    S-a pronunțat Curtea:

    Noțiunea „unitate” utilizată la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul (ii) din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective trebuie interpretată în același mod ca noțiunea utilizată la litera (a) punctul (i) a aceluiași paragraf.

    Articolul 1 alineatul (1) primul paragraf litera (a) punctul (ii) din Directiva 98/59 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care prevede o obligație de informare și de consultare a lucrătorilor în cazul concedierii, într‑o perioadă de 90 de zile, a cel puțin 20 de lucrători dintr‑o anumită unitate a unei întreprinderi, iar nu în cazul în care numărul cumulat al concedierilor în toate unitățile sau în anumite unități ale unei întreprinderi în aceeași perioadă atinge sau depășește pragul de 20 de lucrători.

    Pentru întreg cuprinsul deciziei, a se vedea aici.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate