Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Executare silită
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Executor judecatoresc Florin Traian Copuzeanu
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Grupul de contracte. O teorie a haosului

27.06.2013 | Gheorghe PIPEREA

1. Conceptul

Grupul de contracte inseamna doua sau mai multe contracte cu individualitate proprie dar legate intre ele, printr-un element comun tuturor contractelor din grup. Elementul comun poate fi obiectul lantului de contracte. Spre exemplu, un imobil este vindut succesiv mai multor cumparatori; o marfa este vinduta de la proprietar catre distribuitor, retailist si, in final, catre consumator; o marfa este transportata de mai multi carausi succesivi. De asemenea, elementul comun poate fi obiectivul contractantilor, adica faptul ca toate contractele din grup concura la realizarea aceluiasi scop.

Grupul de contracte poate fi vazut ca un hiper-spatiu al contractului, o alta dimensiune a acestuia, similara spatiului virtual al internetului (care este un non-loc, intrucit este peste tot si nicaieri). Daca in mod traditional privim contractul bilateral in cele trei dimensiuni spatiale ale sale (libertatea de vointa, forta ogligatorie si relativitatea efectelor) si in dimensiunea sa temporala (riscul contractului), integrarea sa intr-un grup de contracte il face sa urce, sa se inalte (up-load) intr-o a cincea dimensiune, virtuala, partial incomprehensibila. Important, esential este de a gasi un hyper-link catre aceasta a cincea dimensiune a contractelor. Este ceea se si-ar putea propune o teorie a haosului in dreptul afacerilor.

In functie de acest element comun sau obiectiv final comun care trebuie atins prin executarea contractelor ce se reunesc intr-un grup de contracte, putem avea[1]:
(i) grupul de contracte cu structură lineară: înstrăinarea succesivă prin operaţiuni juridice de aceeaşi natură a unui bun (grup de structură lineară omogen: vinzari succesive, cum ar fi vinzarea marfii de la producator, la distribuitor, la retailist si, in final, la consumator) sau realizarea unui bun şi transmiterea lui către un anumit client (grup de structură lineară heterogen: vinzare materii prime si materiale, fabricare marfa, vinzare catre distribuitor, retailist, consumator);
(ii) grupul de contracte cu structură radiantă: constructia si darea in functiune a unei autostrazi presupune un contract central pe care se grefeaza mai multe contracte punctuale sau mai multe subcontracte; contractul de antrepriză generala însoţit de contracte de subantrepriză, de contracte de racordare la utilitati etc. sau prefigurate de contracte de realizare a proiectului arhitectural pentru obtinerea de avize de urbanism si autorizatii de contructie ori, ulterior, de contracte de management imobiliar pentru eficienta administrare a imobilului etc.; contractul de transport generat de contractul de vinzare cumparare a unei cantitati de marfa ce trebuie sa circule de pe o piata pe alta genereaza; de regula, pentru acest obiectiv se incheie un simplu contract de transport, dar acesta poate fi incheiat direct cu transportatorul sau prin intermediul unui expeditionar, poate presupune transporturi succesive realizate de transportatori de acelasi tip din tari diferite sau de transportatori de mai multe tipuri (multimodal, intermodal – marfa circula cu trenul pe o anumita portiune din itinerariu si cu vaporul sau cu camionul, pe alte portiuni, ori camionul cu marfa este incarcat el insusi pe vapor, din portul de destinatie continuindu-si traseul pina la destinatia finala), iar siguranta transportului este asigurata prin mai multe tipuri de asigurare, fie a marfii transportate, fie a raspunderii transportatorului pentru integritatea marfii, fie a mijlocului de transport);
(iii) ansambluri de contracte: contracte legate între ele prin identitate de cauză (scop comun), cum ar fi contractul de vânzare-cumpărare a unui bun şi contractul de împrumut pentru finanţarea cumpărării acelui bun si de ipoteca in vederea garantarii rambursarii imprumutului sau operatiunea de leasing (finantare achizitie, asigurare casco, inchiriere in vederea utilizarii exclusive, cumparare la pretul dat de valoare reziduala) ori operatiunea de franchising (vinzarea unui model de afaceri).

In cazul grupului liniar de contracte (vinzari succesive, vinzare-antrepriza-vinzare, vinzare de la producator, la distribuitor, detailist si in final la consumator), se poate promova o actiune in raspundere civila contractuala contra transmitatorilor succesivi, in baza unei obligatii de garantie care se transmite dobinditorilor succesivi[2]. De altfel, o astfel de actiune este permisa consumatorului si in baza legislatiei consumatorului relativa la raspunderea profesionistului pentru produsele cu defecte, dar in caz de raspundere contractuala, acesta beneficiaza de prezumtiile relative la culpa si la fapta ilicita, ceea ce ii face mai facila actiunea.

În cazul grupului radiant de contracte si al ansamblului de contracte există un contract principal şi unul sau mai multe contracte accesorii sau subsidiare[3]. Grupul radiant de contracte este rezultatul conexităţii dintre contractul principal şi contractele accesorii sau subsidiare, în scopul executării obiectului contractului principal. Asadar, obiectivul (scopul final) al grupului de contracte este unic si comun. Executarea, în totul sau în parte, a contractului principal se asigură prin executarea contractelor accesorii sau subsidiare. Intrucit scopul contractului este realizarea intereselor partilor contractante, inseamna ca la nivelul grupului de contracte se poate vorbi de cooperarea tuturor participantilor la grupul de contracte la realizarea acestui interes. De aceea, debitorul din contractul principal poate răspunde faţă de creditor pentru faptele de neexecutare ilicită lato sensu aparţinând debitorilor din contractele accesorii. Astfel, antreprenorul principal va fi răspunzător faţă de clientul său pentru faptele subantreprenorilor, cărora le-a încredinţat, în totul sau în parte, executarea contractului de antrepriză; mandatarul va răspunde faţă de mandant pentru neexecutarea mandatului de către submandatar; cărăuşul principal poate răspunde de faptele tuturor cărăuşilor succesivi până când bunul ajunge la destinatar; expediţionarul răspunde pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiei de transport de către cărăuşii cărora le-a încredinţat mărfurile pentru a fi predate la o anumită destinaţie[4]. De altfel, in anumite conditii, creditorul din contractul principal poate pretinde, intr-o actiune directa, executarea prestatiilor datorate de debitorii din contractele subsecvente sau anterioare, accesorii contractului principal.

2. Grupul de contracte si principiul relativitatii efectelor

Contractele, mai ales cele bilaterale, sunt guvernate de principiul relativitatii efectelor, reglementat de art.1280 Cciv, principiu conform caruia contractele nu pot genera efecte „decit intre partile contractante” (mai precis, fata de parti si avinzii lor cauza), daca prin lege nu se prevede altfel. Contractele nu pot beneficia, nici dauna tertilor : res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest. De altfel, conform art.1270 Cciv, contractul legal facut are putere de lege intre partile contractante, doar prin vointa acestora (sau din cauze prevazute de lege) putindu-se modifica contractul. De aceea, executarea in natura, silita sau de buna voie, a contractului, precum si eventualele despagubiri pentru neexecutarea sau intirzierea in executare incumba partii-debitor si avinzilor sai cauza.

Pentru a asigura echilibrul prestatiilor si emolumentul contractului fiecaruia dintre parti, legea sau instantele pot interveni in contract, reconstruindu-l sau revizuindu-l la nevoie, ori impunind sanctiunea nulitatii partiale a contractului.

Pe de alta parte tertii, care sunt straini de contract, sunt tinuti totusi sa respecte realitatea juridica creata de parti si se pot prevala de efectele contractului, fara insa a avea dreptul sa ceara executarea lui (art. 1281 Cciv). Intr-adevar, contractul nu este o „lume clonata”[5], separata de realitate si de timp, ci o realitate juridica, o modalitate prin care lumea este modificata in permanenta prin optiunea umana de a contracta. Contractele sunt opozabile tertilor ca realitate juridica, in sensul ca, desi intre partile contractului si terti nu s-a nascut niciun raport juridic obligational din semnarea si executarea contractului intre parti, totusi, tertii nu pot ignora consecintele juridice ale contractului fara a impieta asupra drepturilor si intereselor partilor. Orice persoana avind obligatia generala de pasivitate, adica de a nu face nimic de natura a impieta asupra demersurilor de realizare a drepturilor partilor izvorite din contract. Respectul raporturilor juridice create de alte persoane este o datorie a fiecareia dintre noi, acesta fiind o cerinta absoluta si necesara a ordinii juridice[6]. Cu toate acestea, tertii pot ignora consecintele contractului partilor, daca acesta este simulat. Simulatia este o exceptie de la principiul opozabilitatii fata de terti a contractului.

Exceptiile clasice de la principiul relativitatii efectelor contractului sunt stipulatia pentru altul si actiunile directe in care tertii invoca raspunderea contractuala a partilor. Codul civil a adaugat in aceasta categorie de exceptii promisiunea faptei altuia (art. 1283).

Perfect valabile in continuare si in dreptul afacerilor, aceste principii si exceptii privesc, totusi, punctual contractul, ca si cind acesta ar fi o celula izolata a unui organism. Tinind de mecanica clasica a contractelor, aceste principii si exceptii clasice trebuie completate si ajustate pentru a putea fi utilizate si la nivelul complexitatii intreprinderii-organism. Sistemele complexe si haotice, asa cum este si interprinderea, nu sunt deterministe, ci cvasi-indeterminabile, cauze mici, insignifiante, putind provoca efecte enorme in sistem. Teoria grupurilor de contracte si raspunderea contractuala pentru fapta altuia sunt dezvoltari sau aplicatii recente ale principiului solidarismului contractual, care pot fi considerate exceptii de la principiul relativitatii efectelor contractului[7], dar care pot fi vazute ca solutii rezonabile de aproximare a acestor efecte enorme pe care le pot determina in sistem cauzele mici.

Traditional si intuitiv, din perspectiva principiului relativitatii efectelor contractului, intrucit suntem in prezenta mai multor contracte individuale, participantii la semnarea si executarea grupului de contracte care nu sunt in relatii contractuale directe, nu ar putea sa invoce sau sa suporte efecte ale contractelor la care nu sunt parte. Cu toate acestea, intrucit in cazul grupului de contracte exista un interes comun al tuturor participantilor la lantul de contracte din grup, nu se poate spune ca acei participanti care nu sunt in relatii contractuale directe cu alti participanti sunt terti desavirsiti[8] fata de contractele acestora, ci mai degraba ca sunt parti indirecte (sau „parti extreme”, in formularea doctrinei romanesti care s-a aplecat asupra problemei[9]) ale contractelor din grup. Destinatarul in contractul de transport, desi nu este parte initiala a acestuia, devine parte aderenta la contract, fie prin acceptarea expresa a transportului, fie prin preluarea marfii transportate, aderare ce face implicit legatura cu intregul lant de contracte care graviteaza in jurul interesului comun al participantilor – ajungerea marfurilor la destinatie – si care este generat de contractul originar, vinzarea marfii, dar facut posibil de un eventual contract de expeditie, de o succesiune de transportatori de acelasi fel (transport succesiv) sau diferiti (transport combinat, intermodal sau multimodal) si de unul sau mai multe contracte de asigurare. A nu executa contractele din grup in asa fel incit sa se realizeze obiectul sau obiectivul grupului de contracte (concilierea intereselor participantilor la lantul de contracte) inseamna a nu executa lato sensu contractul principal[10] sau, mai in tenta teoriei haosului, inseamna a nu executa hyper-contractul (grupul de contracte = un hyper-contract). La nivelul grupului de contracte, deci, se pune aceeasi problema ca si la nivelul contractului individual, adica, problema concilierii intereselor partilor. In virtutea solidarismului contractual, extins la nivelul grupului de contracte, fiecare dintre participantii la lantul de contracte este dator sa coopereze cu ceilalti participanti in vederea realizarii intereselor care au stat la baza incheierii contractelor. In consecinta, in baza obiectivului final al contractului principal, se poate cere executarea sau se poate angaja raspunderea oricaruia dintre debitorii din contractele subsecvente sau subsidiare (extreme, adica de la capatul lantului contractual). Este contra-intuitiv si greu de acceptat in prezenta unor prejudecati, dar real si foarte prezent in practica : intr-o asemenea ipoteza, suntem in prezenta unei adevarate raspunderi contractuale pentru fapta altuia.

Jurisprudenta franceza s-a aratat sceptica fata de admisibilitatea unei raspunderi contractuale pentru altul in contractele care nu fac parte dintr-un grup linear, considerind ca partile contractante „extreme” din grupurile de contracte nu sunt in relatii contractuale directe si, deci, ei sunt terti unii fata de altii, o raspundere contractuala intre acesti terti neputind exista decit daca legea reglementeaza expres o actiune directa (cum sunt actiunea mandantului contra submandatarului sau actiunea proprietarului contra subantreprenorului ori actiunea lucratorilor contra proprietarului constructiei)[11]. 

Actiunile directe sunt mecanisme expres reglementate in lege prin care creditorul unei obligatii generate de un contract initial sau principal poate pretinde plata acelei obligatii direct de la debitorul unei obligatii generate de un contract subsecvent sau subsidiar. Spre exemplu, intr-un contract de mandat in care mandatarul a submandatat, in mod normal, principiul relativitatii efectelor contractului ar impune ca mai intii mandatarul sa ceara socoteala mandatarului sau (sub-mandatarul, in raport de primul mandant) iar mandantul sa ceara socoteala mandatarului, fara ca mandantul sa aiba dreptul de a cere socoteala direct sub-mandatarului. Totusi, legea permite mandantului sa pretinda sub-mandatarului sa ii predea tot ce a obtinut in baza mandatului. La fel, legea permite lucratorilor sa ceara plata salariilor de la proprietarul constructiei aflate in lucru, actiune care se formuleaza nu in baza unei raspunderi de tip delictual a proprietarului casei, ci in baza unui contract de construire cu patronul lucratorilor ; proprietarul constuctiei poate pretinde de la subantreprenor executarea obligatiei sau despagubiri ; proprietarul marfii transportate (expeditor sau destinatar, dupa caz) poate pretinde de la expeditionar despagubiri in cazul deteriorarii marfii transportate sau de la carausul initial, in cazul deteriorarii de catre carausul succesiv a marfii transporate ; utilizatorul are, in temeiul contractului de leasing, dreptul de a-l actiona in raspundere direct pe furnizor, in cazul reclamatiilor privind livrarea, calitatea, asistenta tehnica, service-ul necesar utilei folosinte a bunului luat in leasing, garantia pentru vicii etc., cu toate ca, teoretic, intre furnizor si utilizator nu exista raporturi contractuale directe, ci numai intre furnizor si finantator si intre acesta din urma si utilizator. Din moment ce suntem in prezenta unei raspunderi contractuale pentru fapta altuia, inseamna ca toate facilitatile de proba aplicabile raspunderii contractuale, inclusiv prezumtiile, sunt aplicabile. Asadar, creditorul nu va trebui sa probeze decit existenta contractului si apartenenta acestuia la un grup (linear sau radiant) sau la un ansamblu de contracte, culpa si fapta ilicita fiind prezumate. Daca prejudiciul este evaluat anticipat sub forma unei clauze penale, nici prejudiciul nu mai trebuie dovedit. Pe de alta parte, pentru ca participantii la grupul de contracte sunt intr-o dependenta functionala similara cu cea in care se afla partenerii intr-un contract propriu-zis de lunga durata, grupul de contracte releva un domeniu special de aplicabilitate a principiului solidarismului contractual, conform caruia un contractant „extrem” (aflat la o anumita extrema a lantului contractual) va putea formula contra unui alt participant, cu care nu se afla in raporturi contractuale directe, o actiune in raspundere contractuala pentru fapta altuia, in care va putea pretinde despagubiri pentru nerealizarea obiectului contractului principal.

3. Teoria

In fizica, economie, biologie si in meteorologie, haosul este starea de dezordine și iregularitate a unui sistem, a cărui evoluție în timp, deși guvernată de legi simple și exacte, este extrem de sensibilă la condițiile inițiale sau exterioare si, deci, imprevizibila. O mică variație a acestor condiții sau o infimă perturbație exterioară poate produce rezultate complet diferite, astfel că, pe termen lung, comportamentul sistemului nu poate fi prevăzut. Majoritatea sistemelor din natură, economie, societate etc. au un comportament haotic, adica imposibil de prezis sau controlat (organismele vii, vremea, economia, societatea etc.). De altfel, exista o intreaga teorie a haosului, o disciplina contra-intuitiva ce isi propune sa studieze comportamentul unor sisteme, care ar trebui să fie determinabile logic, deterministe, dar care sunt impredictibile. Este o teorie care, cel putin aparent, se opune principiilor mecanicii, fixate de Isaac Newton, dupa care, daca poti determina cauzele miscarii intr-un sistem dinamic, poti determina, calcula, explica, prezice sau preconiza si efectele acestora. Este ceea ce in fizica si filozofie se numeste determinism. Desi teoria mecanicii newtoniene este in continuare exacta in ce priveste corpurile mari, ea este inutila si inaplicabila corpurilor infime. Particulele cuantice sunt in afara oricarei reguli ale mecanicii, intrucit ele exista (sub forma de particule, multe dintre ele „dovedite” doar teoretic) si nu exista (sub forma de unda, care inseamna forma sau anticiparea materiei) in acelasi timp. De aceea a fost teoretizata o mecanica cuantica, menita a explica paradoxul unor astfel de particule de a fi in doua locuri in acelasi timp sau pe acela de a exista sau nu in functie de faptul ca sunt supuse analizei sau nu…

Teoria haosului este o teorie probabilului, a aproximarii (fara a fi o teorie aproximativa, adica incompleta). Dupa formula popular cunoscuta sub denumirea de butterfly effect (efectul fluture)[12], micile diferente la nivelul conditiilor initiale (cauze mici) declanseaza in sistem reactii in lant (efecte enorme) care fac imposibila predictia comportamentului sistemului pe termen lung. Perturbatia exterioara, elementul de hazard care schimba totul, este la inceputul lantului cauzal, dar este acolo si atunci in mod complet neasteptat, asa cum se intimpla sa existe o lebada neagra la mai multe generatii de lebede, toate albe. Este vorba de fenomenul de black swan, pe care in ultima vreme il includ in analizele lor cu privire la efectele crizei economice chiar si bancherii (aceeasi care, in primi ani ai crizei gaseau de cuviinta sa isi justifice greselile prin afirmatii de gen : criza nu putea fi prevazuta).

A teoretiza haosul inseamna a analiza modul in care cauzele mici determina efecte enorme. Inseamna a gasi o solutie rezonabila sindromului celulei stagnante.

Caracteristica aproximatiei (care nu neaga determinismul, ci il completeaza) este proprie chiar si sistemelor care sunt deterministe in mod obisnuit. Se poate calcula cu precizie traiectoria unei planete, dar nu se pot determina efectele devierii sale de la traiectorie produse de un asteroid. Se stie cu precizie ca microbii ating un punct in care nu se mai pot dezvolta si, deci, mor, intrucit victimele capata in timp imunitate, dar in cazul epidemiilor cauzate de virusi sau de alti agenti patogeni nu se poate prezice extensia epidemiei, si atunci se izoleaza pacientul sau grupul de pacienti pentru a nu-i afecta si pe cei sanatosi. Se poate estima cu o anumita precizie ce efecte vor avea multitudinea de contracte ale unui profesionist (contractele sunt, de altfel, fapte juridice incheiate cu intentia de a produce efecte…), dar nu se poate determina cu precizie destinul unui contract care depinde de hazardul moral al comportamentului multitudinii de co-contractanti. Tot ceea ce se poate spera este o aproximare a acestor efecte. Pentru viabilitatea organsimului, aceasta aproximare este suficienta.

Efectul „fluture” sau fenomenul “lebada neagra” poate fi exemplificat si in viata de zi cu zi a juristului. Un accident de masina in urma caruia o conducta de gaze a fost lovita de soferul care incerca sa evite pietonul, provocind o explozie care a distrus citeva cladiri, nu ar fi avut loc daca pietonul nu ar fi raspuns la mobil in timp ce traversa strada la 5 m de trecerea de pietoni, daca pietonul nu ar fi raspuns sotiei la telefon chiar in momentul in care trecea strada prin loc nepermis, daca sotia nu l-ar fi sunat chiar in acel moment, daca ea insasi nu ar fi fost jefuita de un ins, care nu ar fi jefuit pe nimeni daca nu ar fi avut o imperioasa nevoie de bani pentru… ceva.

Un mare hotel de 5 stele din Bucuresti nu ar fi intrat in insolventa, daca banca la care societatea gestionara a hotelului avea o linie de credit nu ar fi fost in suspendare de activitate timp de 3 saptamini, suspendare care nu ar fi avut loc daca societatea mama nu ar fi decis sa vinda activitatea (sucursala) sa din Romania, care decizie nu s-ar fi luat daca acea banca nu ar fi fost obligata la ea in tara la implentarea unei proceduri de bail – in (salvare de la faliment cu resursele „interne” ale bancii, inclusiv cu depozitele clientilor). Un director de firma nu ar fi fost acuzat intr-un proces penal pentru emitere de cecuri fara acoperire daca banca la care firma respectiva avea o linie de credit nu ar fi inchis facilitatea, fara notificare prealabila, iar secretara directorului nu ar fi fost retinuta pe aeroport pentru a fi incercat sa plateasca niste cumparaturi facute in dutty-free cu un card de credit ce era dependent, la rindul sau, de linia de credit inchisa de banca; iar firma nu ar fi ajuns in insolventa daca facilitatea nu ar fi fost retrasa de banca[13]. De altfel, fenomenul de black swan este inclus in ultima vreme in rapoartele asupra crizei publicate de banci globale, cum este Societe Generale.

4. Solidarismul contractual si grupul de contracte: impreuna

In virtutea solidarismului contractual, extins la nivelul grupului de contracte, fiecare dintre participantii la lantul de contracte este dator sa coopereze cu ceilalti participanti in vederea realizarii intereselor care au stat la baza incheierii contractelor. In consecinta, in baza contractului principal, se poate cere executarea sau se poate angaja raspunderea oricaruia dintre debitorii din contractele subsecvente sau subsidiare (extreme, adica de la capatul lantului contractual). Este contra-intuitiv si greu de acceptat in prezenta unor prejudecati, dar real si foarte prezent in practica : intr-o asemenea ipoteza, suntem in prezenta unei adevarate raspunderi contractuale pentru fapta altuia. In cazul unei pluralitati de contracte legate intre ele, contractantii aflati la extremele lantului contractual pot formula si actiuni in raspundere delictuala contra partii responsabile. Spre exemplu, in cazul unor produse cu defecte, consumatorul poate sa-l actioneze in raspundere delictuala atit pe vinzator, cit si pe distribuitor si producator, inclusiv in solidar, pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a utilizarii sau consumului produsului cu defecte. La fel, un subantreprenor poate fi actionat in raspundere delictuala de proprietarul imobilului cu vicii, pentru orice prejudicii cauzate de aceste vicii sau utilizatorul unui bun pe care il detine in baza unei operatiuni de leasing poate sa-l actioneze in judecata pe producatorul bunului pentru vicii ascunse ale acestuia. Numai ca, in aceste situatii, trebuie indeplinite toate conditiile raspunderii civile delictuale (fapta ilicita, prejudiciu, legatura de cauzalitate, culpa), inclusiv conditiile de proba ale acestora. Or, in cazul grupului de contracte, din moment ce suntem in prezenta unei raspunderi contractuale pentru fapta altuia, inseamna ca toate facilitatile de proba aplicabile raspunderii contractuale, inclusiv prezumtiile, sunt aplicabile.

Ceea ce „stim” sau credem ca stim este intuitiv, este din domeniul evidentei, al certitudinii. Este un domeniu vecin si conex celui al prejudecatilor. Ceea ce la prima vedere ne contrazice certitudinile sau prejudecatile si chiar ne contrariaza este contra-intuitiv. Dar nu inseamna ca aceasta aparenta bulversanta nu este reala sau exacta. Nu poti nega realitatea contra-intuitiva doar pentru ca nu o poti intelege sau accepta. In domeniul dreptului suntem obisnuiti cu un limbaj tehnic, aparent in-inteligibil pentru mirean, lucram cu prezumtii, dam tehnicilor sau formelor juridice certitudini si subiectivitate si, deseori, operam si cu prejudecati. Ridicam mult prea des aceste prejudecati la rang de principii, crezind ca facem astfel stiinta din ceva ce este, mai degraba, o doctrina. Sunt „adevaruri” de tip subiectiv pe care, cu sau fara coerenta, dar mai mult inconstient, le intuim. Aceasta nu inseamna ca preceptele noastre sunt corecte si, cu atit mai mult, nu inseamna ca ceea ce pare ca le ultragiaza nu este corect.

Principiul fortei obligatorii a contractelor si principiul relativitatii efectelor acestora sunt subintelese pentru juristi. Ele sunt intuitive, conforme cu ceea ce „stim” (inclusiv cu prejudecatile noastre). In schimb, solidarismul contractual si grupul de contracte sunt contra-intuitive. Nu sunt conforme cu ceea ce „stim”, banuim sau ne place sa credem. Unii avocati chiar confunda notiunea de solidarism contractual cu solidaritatea sociala si notiunea de grup de contracte cu grupul de celule stem depozitate in facilitati criogenice. Solidarismul contractual si grupul de contracte sunt contra-intuitive, intrucit par sa contrazica, primul, principiul fortei obligatorii a contractului, al doilea, principiul relativitatii efectelor contractului. Dar ele exista, nu pot fi negate. Solidarismul contractul este el insusi un principiu demonstrativ (nu si normativ) si, in plus, se justifica in ideea salvgardarii continuitatii contractului. Grupul de contracte este prezent chiar in Noul Cod Civil in mai multe aplicatii particulare ale sale, cum ar fi actiunile directe si raspunderea contractuala pentru altul, dar este, in plus, necesar pentru asigurarea continuitatii ansamblului de contracte si pentru asigurarea emolumentului final al acestuia. Aceste doua notiuni contrariaza, chiar socheaza la prima vedere. Dar ele sunt realitati. Nu le poti ignora si, cu atit mai putin, nu le poti nega. Si atunci, ceea ce trebuie sa faci este nu sa incerci sa le neutralizezi negindu-le (asa cum facea Papa de la Roma in anul 1969, decretind ca Dumnezeu nu va accepta niciodata ca astrul sau nocturn sa fie „pingarit” de om; si totusi Neil Armstrong a asolizat pe Luna in acel an in care eu eram inca in stadiul de proiect…), ci sa le utilizezi.

Ce e util sau necesar este sa incerci sa gasesti in aceste teorii contra-intuitive solutii pentru:
(i) continuitatea unui contract aflat in criza sau a unui grup de contracte care poate fi aneantizat de criza sau patologia unuia dintre ele si asigurarea emolumentului contractului pentru ambele/toate partile contractului;
(ii) antrenarea raspunderii si participarea la risc, atit a partilor contractului, cit si a participantilor la grupul de contracte.

Grupul de contracte nu trebuie vazut doar ca un potential proces care sa tinda, dupa caz, (i) la executarea in natura a contractelor pentru a se obtine plata, in sens de solutio, a obligatiilor generate, sau, in caz de esec al executarii in natura, (ii) la antrenarea raspunderii contractuale pentru fapta altuia, eventual prin mijlocirea unei actiuni directe. In dreptul afacerilor sunt sesizate rar instantele de judecata, mai ales din motive de lipsa a celeritatii. Potentialele litigii sunt evitate fie prin revizuirea contractelor, fie prin diferite metode alternative de solutionare a disputelor (negociere, conciliere, mediere, arbitraj), in instanta ajungindu-se doar in mod exceptional. In dreptul afacerilor esentiala este continuitatea si fundamentale sunt cistigarea (sau pastrarea) increderii si evitarea riscului ca mici cauze (cum sunt contractele punctuale) sa produca efecte enorme (esecul intregului grup de contracte sau colapsul intreprinderii). Continuitatea, increderea, riscul, cele trei caracteristici fundamentale ale afacerii, domina orice contract al profesionistului, totul gravitind in jurul lor. De aceea, cea mai importanta consecinta a aplicabilitatii principiului solidarismului contractual la nivelul grupului de contracte, vazut ca un hyper-contract, este prezervarea utilitatii contractului. Partile contractului si „partile” hyper-contractului sunt solidar datoare sa asigure realizarea continutului acestora si, la nevoie, supravietuirea lor. Aceste parti directe si indirecte ale contractului sunt parteneri la cistig (fiecare urmarind un emolument din incheierea si executarea contractului) si la riscurile presupuse de executarea contractului, fiecare dintre ele fiind datoare sa il puna pe celalalt in postura de a-si realiza emolumentul si fiind indreptatita sa pretinda celorlalte parti aceeasi „contraprestatie” sau atitudine. In acest fel se asigura echilibrul contractual, adica situatia initiala de win-win (toate partile cistiga) sau situatia extrema de lose-lose (toate partile pierd, in vederea redobindirii viitoare a emolumentului contractului). Grupul de contracte este haotic, intrucit contra-partea sau comportamentul sau contractual este un adevarat risc de hazard (inclusiv hazard moral) pentru parte, intrucit contra-partea poate fi, obiectiv sau subiectiv, in situatia de a nu-si executa coerent propria prestatie. Acest fapt sau aceasta omisiune este o cauza mica, infima, la nivelul ansamblului de contracte, dar efectele sale pot fi enorme, prin progresie sau repercursiune ducind la esecul intregului ansamblu si, in extremis, la colapsul intreprinderii oricaruia dintre partile directe sau indirecte ale hyper-contractului. Opunind coerenta si proportionalitatea individualismului (discretionar sau abuziv), solidarismul contractual ne arata, mai ales in situatii de criza sau de potential conflict, ce ar trebui sa fie contractul, si nu ceea ce este contractul. Or, nu solutiile transante ale „mecanicii clasice” a teoriei generale a obligatiilor ne sunt necesare pentru a asigura continuitatea, pentru a re(cladi) increderea si a evita riscul, ci prudenta si diligenta profesionistului in a prezerva utilitatea contractului. Cum nu poti lua camasa de pe un om dezbracat, este mai eficient ca profesionistul sa evite apelul imediat si invariabil la constringerea debitorului, permitindu-i acestuia ca, prin aminarea scadentei, aminarea executarii silite sau a rezilierii, prin revizuirea contractului sau prin alte metode de reconstructie a relatiilor contractuale, sa isi recapete puterea de a-si executa obligatiile din contract. In acest fel, un risc de impreviziune sau de insolvabilitate care ar prejudicia creditorul se poate transforma in avantaj pentru el, intr-o noua relatie contractuala profitabila pentru ambele parti. Pentru a evita consecintele riscante ale aplicabilitatii principiilor clasice ale teoriei contractului (forta obligatorie si relativitatea efectelor) acestea vor putea fi supuse re-echilibrarii prestatiilor pe care le pot genera. In extremis, doar in caz de esec al eforturilor de re-echilibrare si cu scopul de a trata efectele deja produse ale suferintei unuia sau unor dintre contractele din grup, urmeaza a fi izolate si extrase din grup, prin mijloace „chirurgicale”, cu grija maxima de a nu afecta organismul in ansamblu. In caz contrar, colapsul devine inevitabil.

5. Sindromul celulei stagnante

Celulele sunt in permanenta miscare, iar miscarea lor este o conditie a viabilitatii tesutului care compune organele si a organismului compus din organe, in ansamblul sau. Celulele se misca nu numai in spatiu, ci si in timp : se nasc ca celule stem (celule sursa, din care evolueaza toate celulele „specializate”), evolueaza ca celule ale unui tesut anume si mor dupa un program care permite altor celule sa le inlocuiasca pe cele initiale. Daca aceasta miscare la aceasta scala infinitezimala se opreste, daca celula stagneaza subit si imprevizibil pentru intregul program genetic, ea moare instantaneu si inainte de vreme; „informatia” este preluata automat de alte celule, care se opresc si ele; tesutul din care fac parte aceste celule stagnante se necrozeaza; organul este afectat si organismul nu mai functioneaza la capacitate; si mai grav, organismul intra in colaps si moare. O cauza mica, imprevizibila, genereaza o reactie in lant enorma. Este ceea ce, in biologie, se numeste „sindromul celulei stagnante”. Oricit de curios ar parea, acest sindrom e perceptibil si in societate si, in mod indirect, in economie si in drept. Daca un individ isi pierde suflul, el se opreste; inconstient, el transmite informatia aproapelui lui (familie, vecini, colegi, concetateni), care capata tendinta de a se opri si care sfirsesc si ei prin a se opri; increderea, oxigenul necesar respiratiei sociale, devine evanescenta, se evapora; organismul social se gripeaza si, rind pe rind, tesuturile (relatiile sociale, afacerile, inclusiv cele bancare…) mor, ducind faliment (failure). Ca sa functioneze din nou la capacitate, organismul aflat intr-o asemenea deficienta trebuie sa consume (bani, medicamente sau mai multa energie) ori sa fie supus unei operatii chirurgicale care sa elimine tumoarea sau tesutul necrozate. Iar toate acestea costa. Oare aceste costuri sunt inevitabile? Nu s-ar putea corecta cauza infima care genereaza aceste consecinte enorme? In definitiv, nu e nevoie decit de o doza homeopatica, ba chiar infinitezimala, de oxigen!

Sa incercam sa privim intreprinderea, o afacere organizata in care se vehiculeaza contracte, ca pe un organism care are organe constituite din tesuturi, constituite, la rindul lor, din celule : contractele sunt celule, contractele cadru, contractele complexe si grupurile de contracte pe care le incheie acelasi titular de întreprindere sunt tesuturi sau organe ale intreprinderii – organism, iar grupurile de contracte cu mai multi participanti sunt tesuturile mediului economic, ale pietei relevante pe care activeaza intreprinderea, in colaborare cu alte intreprinderi sau in concurenta cu ele. Pentru a evita sau trata sindromul celulei stagnante, un contract profesional aflat in suferinta va putea fi supus re-echilibrarii prestatiilor pe care le poate genera, doar in caz de esec al eforturilor de re-echilibrare urmind a fi izolat si extras din tesut sau din organism, prin mijloace „chirurgicale”, cu grija maxima de a nu afecta organismul in ansamblu.



[1] Pentru aceasta clasificare, a se vedea : L. Pop., Tratat de drept civil. Obligatiile, vol. II (Contractul), Ed. Universul juridic, 2009, p. 697.
[2] Curtea de Casatie franceza, in plen, a pronuntat o astfel de decizie in 1979 (a se vedea culegerea de decizii pe 1979, in Bulletin des arrets civiles I, 1980, nr.242).
[3] A se vedea I. Deleanu, Grupurile de contracte si principiul relativitatii efectelor contractului – raspunderea contractuala pentru fapta altuia, in Dreptul nr.3/2002, p. 12.
[4] L.Pop, op.cit., p.698.
[5] Termen folosit de A. – S. Courdier – Cuisinier, Le solidarisme contractuel, edition Litec, Paris, 2006, p. 283.
[6] Paul Vasilescu, Relativitatea ctului juridic. Repere pentru o noua teorie a actului juridic privat, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003, p. 88.
[7] Notiunea de «grup de contracte», relativ noua, este teoretizata in doctrina franceza, dar si la noi. A se vedea, pentru doctrina franceza : B. Teyssié, Les groups de contrats, thèse, Montpellier, 1975 ; M. Bacache-Gibeili, La relativité des conventions et les groupes de contrats, L.G.D.J., Paris, 1996, p. 115 şi urm. ; G. Viney, Groupes de contrats et responsabilité du fait d΄autrui, în „Les effets du contrat à l΄égard des tiers”, sous la direction de M. Fontaine et J. Ghestin, L.G.D.J., 1992, p. 335 şi urm; Fr. Terré, Ph. Simler, Yv. Lequette, Droit civil. Les obligations, Dalloz, Paris, 2005, p. 91-93. Pentru doctrina noastra, a se vedea I. Deleanu, Grupurile de contracte si principiul relativitatii efectelor contractului – raspunderea contractuala pentru fapta altuia, in Dreptul nr.3/2002, p.15-17, precum si L. Pop, Raspunderea civila contractuala pentru fapta altuia, in Dreptul nr.1/2003, p.66-67. O raspundere civila contractuala pentru fapta altuia a fost teoretizata si in dreptul transporturilor. A se vedea : O. Capatina, Gh. Stancu, Dreptul transporturilor. Partea generala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, precum si Gh. Piperea, Dreptul transporturilor, CH Beck, ed. a 2-a, 2005, p.52-53.
[8] L. Pop, op.cit., p.573, unde se citeaza si doctrina franceza (Fr. Terre, Ph. Simler, Yv. Lequette, op.cit., p. 507).
[9] L. Pop, op.cit., p. 573; I. Deleanu, op.cit., p. 45.
[10] I. Deleanu, op.cit., p. 45.
[11] Curtea de Casatie franceza, plenul curtii, decizia din 12 iulie 1991, in Revue Trimestrielle de Droit Civil, 1991, p.75o.
[12] Primul teoretician al haosului a fost un meteorolog, Edward Lorenz, care, in urmarea unor experimente facute in 1961, a constatat ca nici un sistem de predictie a vremii (forecast), oricit de sofisticat, nu poate oferi o prognoza corecta pe mai mult de o saptamina (de aici, probabil, refrenul cintecului „ne mintim ca la meteo”…). El a explicat astfel acest principiu : o simpla miscare de aripi ale unui fluture in Europa, desi atit de (aparent) inofensiva, ba chiar frumoasa, poate antrena un uragan in Pacific. Explicatia a fost preluata de mass media si de scenaristii de film de la Hollywood, devenind celebra.
[13] Pentru o exemplificare a acestei situatii, posibila in practica, data fiind noua reglementare din Codul civil a facilitatii de credit ne-angajante, a se vedea Gh. Piperea, in Fl. Baias s.a., Noul cod civil, comentariu pe articole, CH Beck, 2012, p.2164.


Prof. univ. dr. Gheorghe PIPEREA
Managing Partner PIPEREA & ASOCIATII


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Grupul de contracte. O teorie a haosului”

  1. Ștefan VLAD spune:

    Un articol deosebit. Teorii seducatoare si in acelasi timp corecte.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan