Directiva privind procedurile comune de acordare şi retragere a protecţiei internaţionale
04.07.2013 | Adina-Elena OPREA

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 180 din 29 iunie 2013 a fost publicată Directiva 2013/32/UE A Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare şi retragere a protecţiei internaţionale.
Scopul directivei este de a stabili proceduri comune de acordare şi retragere a protecţiei internaţionale în temeiul Directivei 2011/95/UE.
Directiva se aplică tuturor cererilor de protecție internațională depuse pe teritoriul statelor membre, inclusiv la frontieră, în apele teritoriale sau în zonele de tranzit ale statelor membre, precum și retragerii protecției internaționale.
Directiva intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.