Despre (ne)incriminarea insultei și calomniei
3 iulie 2013 | Adrian Toni NEACȘU
A fost publicată motivarea Deciziei nr. 206/2013 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4145 alin. (4) din Codul de procedura penală. Prin această decizie Curtea a constatat că „dezlegarea dată problemelor de drept judecate” prin Decizia ÎCCJ – Secţiile Unite nr. 8 din 18 octombrie 2010, este neconstituţională, contravenind mai multor prevederi Constituţie şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007. În concret, Curtea Constituţională a sancţionat soluţia adoptată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, în Secţiunile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii din 18 ianuarie 2007.
Astfel, prin Decizia nr. 62/ 2007, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, partea referitoare la abrogarea art. 205, art. 206 şi art. 207 din Codul penal.
În considerentele acestei decizii, Curtea a reţinut, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii normelor abrogatoare, că acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice. Ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62/2007, practica instanţelor judecătoreşti a devenit neunitară. Unele instanţe au considerat dispoziţiile art. 205-207 din Codul penal ca fi ind în vigoare, în timp ce alte instanţe au considerat dimpotrivă că aceste prevederi au fost și rămân abrogate.
Prin Decizia nr. 8/2010, Secţiile Unite ale ÎCCJ au admis recursul în interesul legii „cu privire la consecinţele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62/2007 […] asupra activităţii dispoziţiilor art. 205, art. 206 şi art. 207 din Codul penal” şi au stabilit că: „Normele de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 şi art. 206 din Codul penal, precum şi prevederile art. 207 din Codul penal privind proba verităţii, abrogate prin dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007 a Curţii Constituţionale, nu sunt în vigoare.” Prin recenta decizie Curtea Constituţională a reincriminat, pentru viitor, în mod expres insulta și calomnia. Mai exact, Curtea Constituţională reţine că decizia sa determină restabilirea, pentru viitor, a efectului general obligatoriu al Deciziei nr. 62/2007 şi a aplicării normelor de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 şi art. 206 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal privind proba verităţii, cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie Motivarea Curţii Constituţionale nu face decât să adâncească și mai mult confl ictul juridic creat prin pronunţarea deciziei în data de 29 aprilie 2013. Curtea Constituţională se poziţionează în mod explicit în conflict de competenţă cu instanţa supremă, susţinând că aceasta și-a încălcat limitele atribuţiilor constituţionale și statuând explicit că în această situaţie decizia în interesul legii nu este obligatorie, iar efectele ei trebuiesc anulate.
Situaţia în care sunt puși în acest moment judecătorii este una imposibilă. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii pentru viitor de la data publicării lor în Monitorul Ofi cial. Pe de altă parte, aceeași Constituţie precizează expres că instanţa de jurisdicţie constituţională are competenţa de a se pronunţa doar cu privire la neconstituţionalitatea legilor și a ordonanţelor, niciodată a hotărârilor judecătorești. Potrivit art. 126 alin. (3) din legea supremă, misiunea constituţională a ÎCCJ este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. Potrivit Codului de procedură penală, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în procedura recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Potrivit art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară atât nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale cât și a deciziilor pronunţate de ÎCCJ în soluţionarea recursurilor în interesul legii.
Nu există și nu poate exista o ordine de prioritate.
La acest moment nu știe nimeni dacă insulta și calomnia au fost reincriminate. Exact această incertitudine a incriminării mă face să cred că judecătorii vor fi mai degrabă tentaţi să nu dea efecte deciziei în forţă a Curţii Constituţionale. Oricum, instanţele vor fi cele chemate să găsească soluţia ieșirii dintr-un paradox care în realitate nu are nici o soluţie, pentru că nu trebuia să se ajungă aici. Teoretic, o jurisprudenţă contradictorie a instanţelor ar putea determina din nou provocarea unui recurs în interesul legii, astfel încât, similar Curţii Constituţionale, instanţa supremă să se pronunţe singură în propria-i cauză. Până la acel moment însă, destul de sigur, va intra în vigoare noul Cod penal (1 februarie 2014) care nu conţine prevederi referitoare la incriminarea insultei sau calomniei, voinţa legiuitorului român fi ind fermă și egală din 2007 până în prezent.
Adrian NEACŞU
redactor șef Monitorul Jurisprudenței
* editorial Monitorul Jurisprudenței nr. 3/2013
* mulțumim Wolters Kluwer
Felicitari domnului Neacscu pentru material, a pus punctul pe i… Din pacate barfa, batjocura, dispretul fara obiect, superioritatea fara baza si munca sunt politica de stat in Romania, nu cred ca toti romanii se simt bine in acest mediu, e ceea ce face ca multi sa paraseasca tara, e unul din motivele principale, nematariale… Un om e o valoare de la Dumnezeu, daca nu e privit asa de societate, a devenit obiect… de studiu… Mai mult respect!!
Multumesc.
sincer, mie rezolvarea mi se pare extrem de simpla. in caz de dubiu, profita inculpatul.
atit timp cit nu este clar daca faptele sunt sau nu incriminate, inculpatul trebuie scos de sub UP sau achitat, dupa caz.
efectele sunt aceleasi insa calea procedurala este diferita.
Desigur asa este si poate trebuia indicat in mod expres asta in articol. Pe de alta parte, nu pot sa ma fac ca nu vad galagia facuta de unii apostoli ai reincriminarii si atunci am preferat sa fiu rezervat si sa nu fortez zeii imprevizibilitatii.
problema este pusa in mod gresit, o lecturare a deciziei Curtii nr. 838/2009 ar prilejui un raspuns serios problemei discutate,
in orice caz, la redactarea articolului nu s-au avut in vedere principiile care guverneaza ierarhia actelor normative: o hotarare, fie ea a ICCJ in solutionarea unui recurs in interesul legii, nu poate crea legi sau fi contrara legii intrucat acest atribut ar duce la incalcarea principiul separatilor puterilor (autoritatilor publice din care face parte si autoritatea judecatoreasca);
departe de mine gandul de a spune ca, Curtea Constitutionala face doar lucruri bune – vezi deciziile de neconstitutionalitate in vechea forma a legii ANI, precum si decizia referitoare la noua ineptie a referendumului de revizuire a legii fundamentale in cazul prezentei a 30 % din alegatori – totusi trebuie subliniat ca instanta suprema, ma refer la ICCJ, produce cu mult mai multe erori de apreciere decat instanta de contencios constitutional.
cumva domnul/doamna ANONIM doreste sa sublinieze ca ne aflam in prezenta unei „race to the bottom”? Ce relevanta are ca ICCJ produce cu mult mai multe erori de apreciere decat instanta de contencios constitutional (presupunand ca asa ar fi)? – niciuna! Sau avem cumva un top si oferim premii?