Curtea de Apel Ploiești. Ziua Justiției 2013
8 iulie 2013 | JURIDICE.roPrima duminică a lunii iulie marchează, începând cu anul 1994, sărbătorirea “Zilei Justiției”, eveniment în cadrul căruia se procedează la analiza activității desfășurate de sistemul judiciar cu preponderență asupra componentei privind creșterea calității actului de judecată, transparența și eficientizarea acestuia, precum și asupra verificării gradului de încredere al publicului în rezultatele și desfășurarea actului de judecată, potrivit unui comunicat, semnat de jud. Cristina Georgescu, purtător de cuvânt.
Fără a se îndepărta de contextual socio-economic actual, asupra căruia își pune amprenta diminuarea resurselor financiare, Curtea de Apel Ploiești înțelege ca, în acest an, să celebreze “Zilei Justiției”, prin inițierea unui demers de autoevaluare a propriei activități desfășurate în ultimii 3 ani, mai exact în perioada 2010-2013, în vederea sublinierii atât a progreselor puse în evidență de eforturile desfășurate de magistrați, și de restul personalului implicat în realizarea actului de justiție, dar și a impasurilor care îi marchează activitatea, în încercarea sperăm, reușită, de recepționare a așteptărilor celorlalte autorități ale statului.
Pornind de la evoluția situației statistice în ultimii 3 ani observăm că elementul determinant care își pune amprenta asupra activității Curții de Apel Ploiești îl constituie creșterea anuală semnificativă a volumului de activitate, datorată în principal modificărilor legislative prin schimbări de competență, modificarea sau suprimarea unor grade de jurisdicție și adoptarea unor acte normative care au generat formularea de noi acțiuni judiciare din partea unor largi categorii de justițiabili.
Dacă în anul 2010 numărul dosarelor aflate pe rolul Curții de Apel Ploiești se situa la 9718, se remarcă faptul că, la finele anului 2012, acesta s-a dublat, practic, fiind înregistrate 18.042 de dosare pentru ca, doar în primul semestru al anului 2013, pe rolul Curții de Apel Ploiești să fie înregistrate nu mai puțin de 16.000 de cauze. Se evidențiază astfel, în cadrul acestor statistici, o creștere considerabilă a volumului de activitate a secției a II-a civilă (fosta secție comercială, de contencios administrativ și fiscal) prin repartizarea spre soluționare a cauzelor vizând binecunoscutele “taxe de poluare”, dar și o amplificare a volumului de activitate în ceea ce privește cauzele penale sau având ca obiect litigiile izvorând din raporturile de muncă ori asigurări sociale.
Subliniind dezideratul major a eficientizării actului actului de judecată, în condițiile în care numărul personalului instanței nu a fost la rândul lui sporit, Curtea de Apel Ploiești a depus serioase eforturi atât din partea echipei de conducere cât și a personalului de execuție, pentru a înregistra o operativitate cât mai mare și a crește numărul de cauze soluționate, dar și de a accelera perfecționarea pregătirii profesionale a întregului personal, prin participarea constantă la diverse forme de pregătire profesională instituționalizată, inclusiv prin derularea unor proiecte cu parteneri europeni, încheierea unor protocoale și parteneriate de colaborare cu alte instituții și inițierea unor sondaje de opinie interne și externe asupra calității actului de justiție.
Curtea de Apel Ploiești a continuat și în ultimii 3 ani asigurarea unei informări adecvate a justiţiabililor cu privire la proceduri, tipuri de acte, program de lucru, drepturi şi obligaţii – prin ghiduri, completare şi actualizare portal, afişare la punctele de lucru cu publicul.
Informarea s-a realizat şi prin publicarea şi actualizarea datelor prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public și de asemenea prin creşterea gradului de utilizare a metodelor de informare alternative cu privire la procese – proiectul „speak to me”, site-ul www.just.ro și de asemenea prin analizarea rezultatelor sondajelor de opinie referitoare la calitatea actului de justiție, sondaje care au reliefat creșterea constantă a încrederii și satisfacției publicului și a celorlalți participanți la procedurile judiciare, față de funcționarea instanței în general, de colaborarea cu judecătorii și cu restul personalului instanței.
O analiză comparativă a situației solicitărilor adresate Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Ploieşti, din ultimii 3 ani a reliefat o creştere a numărului de cereri adresate acestui compartiment al instanţei, de la 157 solicitări de informaţii de interes public şi 222 petiţii, în anul 2010, la 215 solicitări de informaţii de interes public şi 178 petiţii, în anul 2012.
Nu se poate omite însă, ca element ce umbrește activitatea și eforturile depuse de întreg personalul intanței, lipsa unor rezultate concrete, palpabile în ceea ce privește asigurarea infrastructurii necesare derulării unui act de justiție la standardele cele mai înalte, întrucât lipsa resurselor financiare suficiente împiedică în continuare finalizarea proiectului aflat în construcție al Noului Palat de Justiție, ceea ce face ca și pe viitor instanța să își desfășoare activitatea în condiții absolut improprii de spațiu.
În perspectivă, Curtea de Apel Ploiești își reafirmă constanta preocupare pentru reducerea duratei de soluționare a cauzelor, asigurarea transparenței actului de justiție, participarea la formele de perfecționare a tuturor categoriilor de personal, de natură a contribui atât la specializarea judecătorilor, cât și la unificarea practicii judiciare, în vederea implementării realităților juridice ale spațiului unic european.
Judecător Cristina Georgescu