ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Despre impozite şi evaziune
08.07.2013 | Gabriel BIRIŞ


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Cele mai multe din statele lumii îşi bazează finanţele bugetului pe impozite plătite de cetăţenii şi companiile rezidente. Acţiunea statului – aceea de a colecta impozitele – a născut în mod natural şi reacţiunea: neplata impozitelor. Asistăm în toată lumea la un joc de-a şoarecele şi pisica: statul reglementează impozite iar contribuabilii încearcă să le evite.

Trebuie să distingem însă între două tipuri de neplată a impozitelor:
– primul tip este evaziunea fiscală. Evaziunea fiscală este faptă penală şi, ca orice infracţiune, este definită în legislaţie şi se sancţionează inclusiv cu închisoare;
– al doilea tip este “evitarea” fiscală şi constă în folosirea lacunelor legii fiscale pentru a reduce sarcina fiscală. Evitarea, dacă nu se produce prin încălcarea legii, nu este sancţionată.

Am tot scris despre problemele pe care evaziunea le creează României. În 2009 am afirmat public că evaziunea deja afectează, în multe moduri, siguranţa naţională. Câteva luni mai târziu am văzut evaziunea înscrisă oficial în lista de ameninţări la siguranţa naţională. Am avut şi o serie de ordonanţe, ordine pentru combaterea evaziunii. Atunci am spus despre toate acestea că sunt „joc de glezne”. Adică, ne facem că facem dar nu facem.

Acum vedem că subiectul a ajuns şi la Bruxelles. Domnul Barroso a vorbit despre problemele pe care evaziunea, estimată de domnia sa la 1 trilion de euro (mai mult decât deficitele cumulate ale statelor UE) le creează. A vorbit despre cum europenii îşi „parchează” câştigurile prin paradisuri fiscale şi despre nevoia ca schimbul de informaţii între autorităţile fiscale din statele UE să funcţioneze mai bine. Adăugând şi armagedonul pornit în urmă cu câteva luni împotriva Ciprului, ne putem aştepta la o serie de măsuri „dure” împotriva evaziunii.

Din cele spuse de domnul Barroso, specialistul din mine a distins două direcţii posibile de acţiune: una – principală, îndreptată împotriva schemelor de „planificare” fiscală şi cea de a doua – secundară, de combatere a evaziunii propriu-zise.

Prima direcţie produce deja efecte: schimb de informaţii, secret bancar anihilat în cele mai multe state din Europa, inclusiv în Elveţia. Singura care pare să reziste asaltului rămâne Austria. Problema nu este însă aici. Este bine ca oamenii să respecte legea, să plătească impozite pentru bunul mers al societăţii. Problema este că despre genul acesta de subiecte nu trebuie vorbit, trebuie doar acţionat. În momentul în care şeful Comisiei Europene deschide acest subiect, mulţi dintre investitorii care folosesc în acest moment ţări europene pentru structurarea investiţiilor vor începe să îşi pună întrebări cu privire la stabilitatea legislaţiei fiscale din respectivele ţări şi vor începe să se uite la alternative. Din păcate pentru UE acestea există din belşug… Ceea ce înseamnă că importante capitaluri vor pleca spre zone mai prietenoase iar asta în mod sigur nu va fi de ajutor pentru bătrâna Europă.

Avansarea în această direcţie mai înseamnă şi creşterea birocraţiei asociată „luptei” cu evaziunea, vor apărea noi declaraţii fiscale, noi birocraţi care să le administreze. Adică vom duce competitivitatea Europei pe culmi ale gloriei.

La noi, vedem declaraţii de dată recentă cu privire la controalele ce vor fi făcute în cazul unor “bogătaşi”, despre care se crede că nu pot să îşi justifice averea. Astfel de controale sunt posibile ca urmare a introducerii metodelor de control indirect, în 2010. Să vedem însă şi cât de eficiente vor fi aceste controale în lipsa instrumentului de bază în orice control pe care se bazează orice comparaţie: sistemul de referinţă.

Fără un sistem de referinţă, adică informaţia cu privire la cât era patrimoniul personal la începutul perioadei controlate, mă întreb cum se va putea analiza eficient corectitudinea declaraţiei fiscale? Cum vor putea dovedi inspectorii că sumele ce nu pot fi justificate de contribuabil nu provin din activităţi care s-au făcut în perioade ce deja s-au prescris? Greu de crezut în eficienţa acestor controale când este evident că voinţa legiuitorului a fost să îi lipsească de instrumentele necesare unui control eficient.

Nu stiu exact situaţia din alte ţări, ea nu poate fi însă mult diferită decât cea de la noi. Mă bazez pe câteva exemple celebre în care s-a făcut mult tam-tam în legătură cu sume uriaşe “parcate” în străinătate de diverse persoane sau firme pentru ca anchetele să dovedească că nu s-a încălcat nici o lege. Trebuie înţeles că marile companii sau investitori au consilieri de top, consilieri care au un singur scop în viaţă: să ştie legile, să le înteleagă breşele şi să le folosească pentru a reduce sarcina fiscală pentru clienţii lor. Sunt foarte rare cazurile în care unii sunt nepricepuţi şi îşi expun clienţii în faţa autorităţilor.

Punerea însă în lumina reflectoarelor a unor astfel de personalităţi dă senzaţia că autorităţile fiscale îşi merită banii cu care sunt plătiţi, iar politicienii şi banii şi voturile primite.

Eu unul cred că direcţia trebuie să fie alta: în loc de a complica din ce în ce în ce mai mult legislaţia fiscală, de a creşte în mod continuu costurile de administrare, ar fi mult mai eficient ca impozitele să fie păstrate la nivele rezonabile iar legislaţia simplificată. O legislaţie simplă, cu cote de impozitare decente, fără excepţii, ar fi mult mai eficientă decât ce avem noi acum în ţările cu economii cât de cât dezvoltate.

Ce mă îngrijorează însă cu adevărat este că am auzit prea puţin vorbindu-se de faptul că legislaţia europeană în materia TVA (principalul venit la bugetul celor mai multe state din UE) este o invitaţie la fraudă. Modul de funcţionare al TVA-ului în tranzacţiile comerciale din UE (lanţul de TVA se “rupe” printr-o achiziţie intracomunitară urmată de o vânzare pe teritoriul naţional, dând astfel intermediarului posibilitatea de a colecta TVA fără să îl şi plătească furnizorului) dă posibilitatea intermediarilor să dispară cu sume uriaşe datorate bugetului. Dacă la această problemă adăugăm şi faptul că în unele state din UE (printre care evident se află şi România) codul de TVA se acordă fără ca acţionarul real al companiei să fie cunoscut, ne putem explica uşor cum doar printr-o singură schemă de fraudă dispar peste 110 miliarde de Euro din bugetele statelor UE. Pentru România, doar paguba din această schemă de fraudă este mai mare decât întreg deficitul bugetului consolidat.

Cum poate fi rezolvată problema? Simplu, dacă taxarea inversă care este deja regulă la achiziţiile intracomunitare s-ar aplica şi în tranzacţiile naţionale, infractorii s-ar vedea lipsiţi de obiectul muncii: banii de furat ar dispărea pur şi simplu.

Să explic însă ce înseamnă taxare inversă. Modul normal în care ştim noi că funcţionează TVA–ul este următorul:
– vânzătorul înregistrat ca plătitor de TVA emite factura şi colectează TVA;
– la rândul său, deduce TVA pentru achiziţiile făcute;
– lunar, plăteşte diferenţa dintre TVA colectat şi dedus bugetului de stat. Dacă TVA colectat este mai mic decât cel dedus, poate să ceară statului rambursarea diferenţei (altă sursă de fraudă, de corupţie, dar şi de blocaj financiar).

În cazul taxării inverse, nu vânzătorul colectează TVA, ci cumpărătorul. Dacă cumpărătorul are drept sa deducă TVA-ul respectiv, face compensarea direct în decont (TVA colectat = TVA deductibil) şi nu plăteşte suma respectivă bugetului de stat. Dacă nu are drept de deducere, o plăteşte bugetului (TVA colectat = TVA de plată). Evident, taxarea inversă poate funcţiona doar în tranzacţiile între companii (B2B), nu între companii şi consumatorul final (B2C).

Pe lângă eliminarea fraudei de tipul celei menţionate mai sus, aplicarea acestei metode (deja aplicată la tranzacţiile între comercianţi din state diferite ale UE) ar mai avea şi alte avantaje:
– eliminarea rambursărilor ilegale de TVA;
– reducerea corupţiei asociată rambursărilor de TVA;
– reducerea semnificativă a blocajului financiar;
– reducerea semnificativă a costurilor de administrare, atât pentru companii cât şi pentru state.

Ar creşte doar riscul fraudei în retail, dar acolo măsurile de control pot fi mult mai uşor gândite şi aplicate.

Nu am însă mari speranţe că ceea ce trebuie să se întâmple se va şi întâmpla. Sunt însă convins că vom vedea în continuare foarte mult circ pe această temă. Şi nu numai în România…

av. dr. Gabriel BIRIŞ
BIRIŞ GORAN

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate