UE reglementează recunoaşterea reciprocă a măsurilor de protecţie în materie civilă
09.07.2013 | Adina-Elena OPREA

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 181 din 29 iunie 2013 a fost publicat Regulamentul (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind recunoaşterea reciprocă a măsurilor de protecţie în materie civilă.
Adoptarea Regulamentului face parte din obiectivul UE de a menţine şi dezvolta un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, în cadrul căruia să fie facilitat accesul la justiţie, în special prin reglementarea principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă.
Rolul Regulamentului este acela de a stabili normele pentru un mecanism simplu şi rapid de recunoaştere a măsurilor de protecţie dispuse într-un stat membru în materie civilă. În acest sens, art. 4 al Regulamentului prevede că o măsură de protecție dispusă într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără să fie nevoie de nicio procedură specială și este executorie fără să fie necesară o hotărâre de încuviințare a executării.
Regulamentul a fost adoptat la Strasbourg la 12 iunie 2013, intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi se aplică de la 11 ianuarie 2015.