Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Recuperare creanţe
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

ICCJ. Întreruperea cursului prescripţiei prin recunoaşterea datoriei
12.07.2013 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ

Secţiuni: Procedură civilă, Recuperare creanțe, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul în care recunoaşterea datoriei este voluntară, neîndoielnică, pură şi simplă, nefiind afectată de nicio condiţie sau rezervă din partea autorului ei, ea este de natură să producă efectul întreruptiv al cursului prescripţiei dreptului material la acţiune, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 (art. 2538 NCC). Înalta Curte a precizat că, prin îndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus, efectul întreruptiv al prescripţiei se produce de drept (ipso iuris), chiar dacă recunoaşterea este făcută în cursul derulării procedurii de executare silită (în speţă, executarea silită în temeiul unor bilete la ordin). Prin urmare, noua prescripţie care începe să curgă după întreruperea prin efectul recunoaşterii este de aceeaşi natură cu cea înlăturată, adică prescripţia dreptului material la acţiune stricto sensu, iar nu a dreptului de a cere executarea silită. (Decizia nr. 404 din data de 5 februarie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenţii)

Corina CIOROABĂ

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti