Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

INFO-DNA, 19 iulie 2013
19.07.2013 | Lorina PÎRVAN, Paula VÂRBAN, Lorina PÎRVAN


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Luare de mita, fals material in inscrisuri oficiale, trafic de influenta, abuz in serviciu contra intereselor publice si fals intelectual. Retinere. D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiesti

In completarea comunicatului de presa cu nr. 479/VIII/3 din 28 mai 2013 privind pe inculpatele O.V., presedinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova si O.G., Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa comunice urmatoarele:
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie–Serviciul teritorial Ploiesti efectueaza cercetari penale fata de inculpatele:

B.I., membru al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, in sarcina careia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
luare de mita, in forma continuata,
abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial, in forma continuata,
complicitate la infractiunea de inselaciune, in forma continuata si
fals intelectual, in forma continuata si

I.G.-N., asistenta medicala in cadrul Spitalului judetean Prahova, in sarcina careia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
trafic de influenta, in forma continuata,
complicitate la infractiunea de inselaciune, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata,
fals material in inscrisuri oficiale, in forma continuata.

Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori a rezultat urmatoarea stare de fapt:

In perioada 2010–2012, inculpata B.I., in calitate de membru al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, a primit, prin intermediar, suma totala de 13.200 lei, in mai multe transe, pentru ca, in virtutea atributiilor de serviciu, sa dispuna incadrarea in grad de handicap si eliberarea certificatelor de handicap pentru un numar de 21 de persoane.
De asemenea, in perioada 2009–2012, prin incalcarea atributiilor de serviciu, inculpata B.I. a contribuit la eliberarea, in mod ilegal, a unui numar de 49 de certificate de incadrare in grad de handicap.
Toate aceste persoane nu sufereau de bolile mentionate in cuprinsul certificatelor si, implicit, nu aveau dreptul la beneficiile prevazute in lege pentru gradul de handicap stabilit, astfel ca au obtinut, in mod ilegal, suma totala de 475.000 lei, reprezentând indemnizatii de handicap, indemnizatii de insotitor si bugete complementare personale.

La randul sau, in perioada 2009–2012, inculpata I.G.-N., asistenta medicala la Spitalul judetean Prahova, a primit de la mai multe persoane, suma totala de aproximativ 21.000 lei lasand sa se creada ca, in mod direct sau prin intermediar, are influenta asupra membrilor Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova si ii poate determina sa stabileasca un grad de handicap si sa elibereze certificate medicale pentru aceste persoane. Pentru ca persoanele de la care a primit sumele de bani sa obtina pe nedrept certificate medicale de incadrare in handicap, inculpata I.G.-N. a transmis catre membrii comisiei documentele necesare si sumele de bani, a redactat personal, in fals, referate si scrisori medicale. Beneficiarii acestor certificate medicale au incasat in mod ilegal suma totala de 253.000 lei, reprezentand indemnizatii de handicap, indemnizatii de insotitor si bugete complementare personale.

Inculpatelor li s-au adus la cunostinta acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala. La data de 19 iulie 2013, procurorii au dispus retinerea inculpatelor pe un termen de 24 de ore, urmand a fi prezentate Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventiva pe un termen de 30 de zile.

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala necesara in vederea propunerii unor masuri preventive, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

***

Luare de mita si spalare a banilor. Trimitere in judecata. D.N.A. – Servicul Teritorial Oradea

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie–Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatului M.F., primar al comunei Zarand, jud. Arad, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de luare de mita si spalare a banilor.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In perioada aprilie–iulie 2013, invinuitul M.F., in calitate de primar al comunei Zarand, jud. Arad, respectiv presedinte al Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Zarand, a acceptat promisiunea de a primi suma de 40.000 euro, de la un denuntator, cu titlu de mita. M.F. a acceptat sa primeasca acesti bani pentru ca, in virtutea functiilor detinute mai sus, sa semneze/avizeze mai multe documente (planuri de incadrare in tarla si certificatele fiscale aferente) necesare denuntatorului pentru a inscrie in Cartea funciara dreptul de proprietate asupra unui teren in suprafata de 250 ha situat pe raza comunei Zarand.
Din suma de 40.000 euro acceptata, invinuitul M.F. a primit de la denuntator, in doua transe, sumele de 5.000 lei si 250 euro in cursul lunilor mai si iunie 2013. Cu ocazia primirii sumei de 5.000 lei, in data de 29 mai 2013, pentru ascunde adevarata provenienta, M.F. a disimulat primirea cu titlu de mita a banilor sub forma unui contract de imprumut incheiat cu denuntatorul.

La data de 12 iulie 2013, invinuitul M.F. a primit de la denuntator suma de 10.000 de euro, reprezentand o a treia transa din suma de bani acceptata anterior si, cu aceasta ocazie, procurorii au procedat la constatarea infractiunii flagrante.
La data de 13 iulie 2013, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventiva a inculpatului M.F. pe un termen de 29 de zile.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiteri din cadrul Directiei Generale Anticoruptie-Serviciul Judetean Anticoruptie Bihor si S.R.I.-Sectia Judeteana Bihor.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Bihor.

Precizam ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

***

Favorizare a infractorului. Trimitere in judecata. D.N.A.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a inculpatului B.G.C.A., fost inspector general al Inspectoratului de Stat in Constructii (I.S.C.), in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de favorizare a infractorului.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

La data de 22 mai 2012, inculpatul B.G.C.A., in calitate de inspector general al I.S.C., a emis catre Inalta Curte de Casatie si Justitie o adresa prin care I.S.C. contesta existenta prejudiciului in cauza penala aflata in curs de judecare privind pe inculpatii I.P.J., G.D., N.A., P.B., P.M.I., M.C.V.. Inculpatul a emis aceasta adresa la numai doua zile de la numirea sa in functie si inainte de preluarea efectiva a atributiilor specifice functiei de inspector general al I.S.C. De asemenea, documentul a fost emis cu incalcarea dispozitiilor legale, a normelor interne privind circuitul documentelor si intr-un sens contrar intereselor legitime ale I.S.C.
Mai mult, inculpatul B.G.C.A. a premeditat savarsirea infractiunii, deoarece primele ordine emise de acesta in calitatea sa de inspector general al ISC vizau exclusiv facilitarea transmiterii catre instanta a acestei adrese prin care ii favoriza pe inculpatii judecati de instanta suprema.
Conform documentului semnat de inculpat, in cauza penala respectiva, I.S.C. nu ar fi inregistrat nici un prejudiciu financiar–contabil si nu s-ar fi putut constitui parte civila in procesul penal, invocand in sprijinul afirmatiilor facute, printre altele, un Raport al Curtii de Conturi pentru anul 2004 care nu exista.
In acel dosar, prin Sentinta penala nr. 176 din 30 ianuarie 2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie ii obligase pe inculpatii N.A., J.P.I., G.D., P.M.I., P.B. in solidar cu SC EUROGRAFICA SRL la 3.337.452,5 lei (RON) despagubiri civile catre ISC si respectiv pe inculpatii J.P.I., G.D., P.M.I., P.B. in solidar cu partea responsabila civilmente SC A ROND SRL si inc. V.M.C.in solidar cu partea responsabila civilmente SC EUROGRAFICA SRL la 3.143.931,9 lei (RON) cu titlu de despagubiri civile.
In aceste conditii, adresa emisa de B.G.C.A. crea premisele administrarii de probe suplimentare si venea in sprijinul apararii inculpatilor.

Efectele acestui document au fost inlaturate ca urmare a adresei de revenire transmisa de catre I.S.C. Ulterior, prin decizia penala nr. 60 din 20 iunie 2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie–Completul de 5 judecatori a dispus condamnarea inculpatilor si obligarea acestora la plata de despagubiri civile catre I.S.C. in cuantumul sumelor mentionate mai sus.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Precizam ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta, spre judecare, situatie care nu poate in niciun fel sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

***

Luare de mita. Retinere. D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie–Serviciul teritorial Oradea efectueaza cercetari penale fata de invinuita A.C.E., in calitate de comisar in cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor–Comisariatul Judetean de Protectie a Consumatorilor Bihor, in sarcina careia s-a retinut infractiunea de luare mita, in forma continuata.

Din Rezolutia de incepere a urmaririi penale intocmita de procurori a rezultat urmatoarea stare de fapt:

In perioada 12 aprilie 2013-19 iulie 2013, invinuita A.C.E., in calitate de comisar in cadrul A.N.P.C. – Comisariatul Judetean de Protectie a Consumatorilor Bihor, cu ocazia unor controale de specialitate efectuate la magazinul apartinand unei societati comerciale din Oradea, a pretins in mod injust suma totala de 2.000 lei, din care a primit efectiv suma totala de 1.500 lei, de la reprezentantii legali ai acestei firme (denuntatori in cauza).
Banii au fost primiti cu titlu de mita pentru a nu aplica sanctiuni contraventionale, cu valori cuprinse intre 3.000 si 10.000 lei, pentru mai multe nereguli constatate la magazinul apartinand societatii comerciale sus-mentionate.

La data de 19 iulie 2013, invinuita a primit de la denuntatori suma de 500 lei, reprezentand o parte din banii pretinsi, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infractiunii flagrante.

Invinuitei i s-au adus la cunostinta acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala.

La data de 19 iulie 2013, procurorii au dispus retinerea invinuitei pe un termen de 24 de ore, urmand a fi prezentata Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventiva pe un termen de 29 de zile.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiteri din cadrul Directiei Generale Anticoruptie-Serviciul Judetean Anticoruptie Bihor si S.R.I. – Sectia Judeteana Bihor.

Facem precizarea ca inceperea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

:: sursa: www.pna.ro

Paula VÂRBAN
Lorina PÎRVAN
student, Universitatea Romano-Americana, Facultatea de Drept
internship Societatea de Stiinte Juridice

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate