RIL promovat. Recunoaşterea vinovăţiei de către inculpatul judecat pentru o pluralitate de infracţiuni în a cărei alcătuire intră o infracţiune pedepsită cu detenţiunea pe viaţă
22 iulie 2013 | Andrei PAP
Procurorul General al României, domnul Tiberiu-Mihail Niţu, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii întrucât la nivelul instanţelor s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 3201 alin. 7 fraza a II-a din Codul de procedură penală, în ipoteza unui proces penal având ca obiect o pluralitate de infracţiuni (concurs) în a cărei alcătuire intră şi o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, iar săvârşirea tuturor infracţiunilor este recunoscută de către inculpat.
Optica jurisprudenţială
1. Potrivit unei orientări jurisprudenţiale, în ipoteza menţionată, s-a făcut aplicarea procedurii simplificate bazate pe pledoaria de vinovăţie exclusiv infracţiunilor care nu sunt pedepsite cu detenţiune pe viaţă, concomitent cu aplicarea procedurii de drept comun pentru infracţiunea sau infracţiunile (în formă consumată sau tentată) a căror sancţiune prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, ca pedeapsă unică sau alternativă.
În suţinerea acestui punct de vedere, subliniindu-se că ipoteza în discuţie nu are o consacrare normativă, s-a argumentat că, în cazul pluralităţii de infracţiuni, există o pluralitate de acţiuni penale care, sub aspect substanţial, nu sunt indivizibile, ci independente; pentru acest motiv, este posibilă aplicarea distinctă, în aceeaşi cauză, a art. 3201 din Codul de procedură penală numai acelor infracţiuni care îndeplinesc condiţiile legale. Totodată, s-a arătat că acţiunea penală, sub aspectul tragerii la răspundere, este indivizibilă, motiv pentru care o disjungere a acţiunii penale este neîntemeiată, chiar nelegală.
De asemenea, s-a susţinut că efectuarea obligatorie a cercetării judecătoreşti şi judecata cauzei conform procedurii comune nu este rezultatul voinţei inculpatului, ci voinţa legiuitorului (art. 3201 alin. 7 fraza ultimă din Codul de procedură penală) sau a judecătorului (art. 3201 alin. 8 din acelaşi cod), context în care nu se poate face abstracţie de conduita procesuală a inculpatului care, anterior începerii cercetării judecătoreşti, a declarat expres că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecarea să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte şi că nu solicită administrarea de probe.
Această orientare îşi găseşte confirmarea expresă în jurisprudenţa instanţei supreme, respectiv decizia penală nr. 3291 din 16 octombrie 2012 a Secţiei Penale.
2. Într-o altă orientare de jurisprudenţă, în aceeaşi ipoteză, s-a considerat că este exclusă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală, judecarea cauzei urmând a se face, pentru toate infracţiunile, potrivit procedurii de drept comun.
În argumentarea acestui punct de vedere, s-a arătat că procedura reglementată de dispoziţiile sus-menţionate nu poate fi aplicată decât unitar, cu privire la întreaga cauză, iar nu fragmentat, în raport de fiecare din infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Şi această orientare îşi găseşte expresia în jurisprudenţa instanţei supreme, respectiv decizia penală nr. 2551 din 16 august 2012 a Secţiei Penale.
Opinia Procurorului General este în sensul că al doilea punct de vedere concordă cu litera şi spiritul legii.
:: Textul integral al recursului în interesul legii
Andrei PAP
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
