ICCJ. Disjungerea cererii reconvenţionale. Competenţa de soluţionare
22 iulie 2013 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, pentru stabilirea competenţei materiale de soluţionare a unei cereri reconvenţionale care a fost disjunsă de cererea principală, sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 Cod procedură civilă (art. 123 NCPC) potrivit cărora cererile accesorii sau incidentale vor fi judecate de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală, conform principiului „accesorium sequitur principale”. Prin urmare, chiar dacă prin cererea reconvenţională ar fi fost solicitate pretenţii care ar fi atras competenţa de soluţionare a unei instanţe superioare, având în vedere faptul că aceasta nu a fost formulată pe cale principală, ci pe cale incidentală, ca o formă de apărare a pârâtului faţă de pretenţiile reclamantei, competenţa rămâne câştigată de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală, în speţă judecătoria. În ceea ce priveşte competenţa teritorială, natura juridică a litigiului fiind una comercială, pe lângă dispoziţiile de drept comun sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 Cod procedură civilă (art. 113 NCPC) care reglementează competenţa teritorială alternativă. În speţă, reclamantul din cererea principală a ales Judecătoria Craiova, astfel că Înalta Curte a stabilit în favoarea Judecătoriei Craiova competenţa de soluţionare a cererii reconvenţionale. (Decizia nr. 573 din 13 februarie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect nulitatea unui act neevaluabil în bani şi obligaţia de a face)
