SUA. Ghid pentru judecători referitor la arbitrajul comercial internaţional
22 iulie 2013 | Mihaela APOSTOL
Arbitrajul comercial internaţional a devenit un mijloc popular de rezolvare a diferendelor internaţionale, iar din ce în ce mai frecvent le este solicitat instanţelor din SUA să se pronunţe asupra unor cereri care au legătură cu arbitrajul comercial internaţional. Deşi intervenţia instanţelor judiciare în asemenea cazuri este minimă şi se rezumă doar la anumite situaţii precise, s-a considerat necesar întocmirea unui material informaţional practic pentru a veni în sprijinul judecătorilor.
Astfel, Centrul Judiciar Federal a redactat un ghid referitor la arbitrajul comercial internaţional. În mai puțin de 100 de pagini, ghidul oferă o imagine de ansamblu asupra acestei ramuri de drept, care a devenit mijlocul preferat de soluționare a litigiilor comerciale transfrontaliere.
Chiar dacă judecătorii nu se confruntă cu zilnic cu asemenea situaţii, numărul lor este din ce în ce mai mare. Acest lucru este confirmat şi de statistici, de exemplu, în 2011 au fost depuse la Camera Internațională de Comerț (ICC), Curtea Internațională de Arbitraj 796 de cereri de arbitraj ce au implicat 2293 părți din 138 de țări și teritorii independente.
Ghidul nu are drept scop descrierea în detaliu a arbitrajului comercial internațional, ci este redactat concis şi structurat pentru a oferi cititorului o înțelegere de bază a principiilor fundamentale ale arbitrajului comercial internațional înainte de a aborda probleme specifice ce apar în cadrul unui litigiu.
Principalele secţiuni fac referire la:
– difererenţele dintre arbitrajul comercial internaţional şi alte modalităţi de rezolvare a diferendelor, inclusiv arbitrajul naţional;
– conceptele fundamentale: arbitrajul instituţionalizat vs. arbitrajul ad-hoc, izvoare de drept, competenţă jurisdicţională;
– rolul instantelor federale în materia arbitrajului comercial internaţional înainte de începerea proceduri de arbitraj, în timpul şi după încheierea acesteia;
– problemele speciale în legatură cu părţile implicate în arbitrajul comercial internaţional.
Mihaela APOSTOL
Masterand, Universitatea din București, Facultatea de Drept
Internship Societatea de Științe Juridice
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro