Adio, nulitate absolută?

23 iulie 2013 | Cătălin OROVICEANU

Oricine lucreaza in domeniul dreptului societatilor s-a lovit macar odata de art. 132 alin. 3 din Legea nr. 31/1990. Acolo, se discuta despre posibilitatea ca unele hotarari AGA sa fie lovite de nulitate absoluta, fara insa a se preciza care ar fi motivele.

1. Ce a fost?

Daca deschidem lucrari doctrinare dedicate Legii nr. 31/1990, vedem construita o intreaga teorie a acestei nulitati absolute, precum si precizate o serie de cauze de nulitate absoluta in materia hotararilor AGA. Teoria respectiva a fost formulata prima data de profesorul I. L. Georgescu pornind de la anumite dispozitii ale Codului comercial Carol al II-lea (varianta 1938), care instituiau un caracter de ordine publica pentru majoritatea prevederilor referitoare la societatile comerciale. Teoria respectiva a fost preluata si in doctrina de dupa 1989, probabil prima lucrare in acest sens fiind cea a celor patru profesori de la Facultatea de Drept – Universitatea din Bucuresti: Stanciu Carpenaru, Sorin David, Catalin Predoiu, Gheorghe Piperea.

In ce ma priveste, nu mi s-a parut niciodata corecta aceasta teorie. Cei care o sustineau au omis, dupa parerea mea, doua aspecte. Pe de o parte, Legea nr. 31/1990 nu cunoaste o prevedere similara privind calificarea ca fiind de ordine publica a anumitor dispozitii ale sale. Din aceasta perspectiva, era usor hazardat sa se sustina un caracter de ordine publica pentru anumite dispozitii din materia AGA, fara sprijinul unui text legal. Pe de alta parte, s-a omis ca insusi Codul comercial Carol al II-lea fusese modificat in 1940 pentru a elimina prevederea care instituia caracterul de ordine publica. Prin urmare, la acel moment, teoria profesorului I. L. Georgescu nu mai avea un suport normativ si ar fi fost normal ca ea sa nu mai fie preluata peste ani.

Acestor doua aspecte teoretice le-as adauga si unul practic: introducerea unei incertitudini perpetue in circuitul societar. In diferite discutii, mi s-a argumentat ca teoria respectiva nu este atat de nociva, ca trebuie invocat un interes pentru a se admite o actiune in anulare pe motiv de nulitate absoluta. Corect, insa, doar pentru creditori si alti terti, nu si pentru actionari, care nu par, in lumina art. 132, tinuti sa justifice in mod primordial un interes, atata timp cat exista o incalcare a legii.

Dintr-un anumit reflex, si instantele au preluat aceasta teorie, astfel incat au existat suficiente decizii (inclusiv ale Inaltei Curti) care afirmau existenta unor cauze de nulitate absoluta in materie de hotarari AGA. Din cate am vazut, mare parte dintre acestea nu se oboseau sa precizeze de ce incalcarea unei dispozitii atragea nulitatea absoluta, ci pur si simplu considerau aceasta nulitate absoluta ca un dat.

Punctele de vedere impotriva acestei teorii au fost, dupa cunostinta mea, destul de putine. Daca nu ma insel, singurele publicate sunt ale domnului Lucian Bojin, in articole publicate intr-un Supliment din 2006 si in numarul 2/2010 al Pandectelor Romane.

2. Ce va fi?

Oricum, ce a fost a trecut. Cred ca aceasta teorie nu se mai sustine in prezent, in baza art. 1252 din Noul Cod Civil. Pe scurt, acesta instituie o prezumtie de nulitate relativa, in sensul ca, atunci cand legea nu indica in mod clar ca incalcarea unei dispozitii atrage nulitatea absoluta, urmeaza a fi incidenta nulitatea relativa.

Personal, cred ca textul are incidenta si in materia societatilor. Prin urmare, dupa aparitia Noului Cod Civil, nu prea mai putem discuta de nulitati absolute in materia societatilor (si in materia hotararilor AGA, in special). Cel mult, putem accepta incidenta nulitatii absolute cand se incalca normele penale din Legea nr. 31/1990 (dar si acolo cu unele rezerve) sau in cazul art. 15 din lege. In rest, avand in vedere ca Legea societatilor nu precizeaza sanctiunea care intervine pentru incalcarea dispozitiilor sale (sau o precizeaza neindestulator, facand referire numai la „nulitate”, fara alte detalii), pare natural sa opereze prezumtia de nulitate relativa. Am sustinut opinia aceasta in doua articole, publicate in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 1/2011 si, mai ales, in Curierul Judiciar nr. 11/2012.

PS:

1. Din pacate, pana acum nu pare sa existe jurisprudenta in acest sens. Probabil pentru ca, mai nou (dupa Mica Reforma), actiunile in anularea hotararilor AGA se „opresc” la Curtile de Apel, iar marea majoritate a jurisprudentei care se publica provine de la Inalta Curte. Probabil cititorii JURIDICE.ro vor fi recunoscatori pentru orice decizie in acest sens.

2. Problema poate fi avuta in vedere si cu privire la art. 153^22 din Legea nr. 31/1990 sau chiar cu privire la art. 241 din Legea nr. 297/2004. Recent, a aparut un articol in Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 2/2013 care afirma, in continuarea, nulitatea absoluta pentru aceste dispozitii (inclusiv pentru art. 241 din Legea pietei de capital, care, vorbind despre anulare, e clar – cred eu – ca exclude nulitatea absoluta).

dr. Cătălin OROVICEANU
avocat senior CLIFFORD CHANCE BADEA

Evenimente programate