Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
5 comentarii

Noua procedură a ordonanţei de plată
29.07.2013 | Alexandra WEISMAN, Alexandra WEISMAN

JURIDICE - In Law We Trust

1. Apariția noii proceduri a ordonanței de plată în locul vechilor proceduri ale somației și  ordonanței de plată

Din data de 15 februarie 2013, procedura ordonanței de plată este reglementată la art. 1013-1024 din noul Cod de Procedură Civilă (NCPC) ca procedură unică, specială și rapidă de recuperare a creanțelor.

Actele normative care se aplicau în această materie, respectiv OG nr. 5/2001 privind somația de plată și OUG nr. 119/2007 privind ordonanța de plată au fost abrogate din data de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a NCPC.

2. Aplicabilitatea noii proceduri a ordonanței de plată

Noua procedură a ordonanței de plată este aplicabilă în privința creanțelor certe, lichide și exigibile, constând din obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Conform art. 3 alin. (2) Codul civil, „profesionist” este cel care „exploatează o întreprindere”.

Noțiunea de „autoritate contractantă” reprezintă, în sensul stabilit de art. 1013 alin. (3) din NCPC:

„a) orice autoritate publică a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acţionează la nivel central, regional sau local;

b) orice organism de drept public, altul decât cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:

(i) este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a);

(ii) se află în subordinea sau este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a);

(iii) în componenţa consiliului de administraţie ori, după caz, a consiliului de supraveghere şi directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiţi de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a);

c) orice asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b).”

Definirea noțiunilor de „creanță certă”, „creanță lichidă” și „creanță exigibilă” se regăsește în art. 662 alin. (2) raportat la art. 632 alin. (2) din NCPC, în art. 662 alin. (3) și (4) din NCPC. Astfel, creanța este considerată a fi certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu”, iar titlurile executorii sunt reprezentate de „hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”. „Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui” și „creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată”.

Sunt exceptate de la procedura ordonanței de plată creanțele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență.

3. Condițiile judecării cererii privind ordonanța de plată: procedura prealabilă a somării debitorului și procedura prealabilă a informării privind medierea

Pentru ca instanța să rețină și să judece cererea privind emiterea ordonanței de plată, creditorul trebuie să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii a somării debitorului.

Astfel, anterior introducerii cererii la instanță, creditorul va trebui să îi comunice debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

Somația trimisă de creditor întrerupe prescripţia extinctivă potrivit dispoziţiilor punerii în întârziere prevăzute la art. 2540 Cod civil, care se aplică în mod corespunzător, conform cărora: prescripţia este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripţia, numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere”.

Deși s-ar putea înţelege că somația are, în acest caz, și valoarea punerii în întârziere a debitorului, este preferabil ca, pentru evitarea oricărui dubiu sau eroare de interpretare în privința acestui aspect, în textul somației să se menționeze expres și faptul că somația constituie și punerea în întârziere a debitorului. De asemenea, este necesar ca aceasta să respecte cerințele prevăzute de art. 1522 Cod civil. Cerințele punerii în întârziere vor trebui respectate, dacă debitorul nu se află de drept în întârziere, încadrându-se într-una dintre situațiile prevăzute de art. 1523 Cod civil.

Potrivit art. 2540 Cod civil care se aplică în materie, pentru a nu se prescrie dreptul de a formula cererea privind ordonanța, această cerere trebuie formulată și depusă la instanță în termen de 6 luni de la data transmiterii somației de către creditor debitorului.

Începând din data de 15 februarie 2013, conform art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cei care vor să demareze un proces civil al cărui valoare este de peste 50.000 lei, o pot face doar dacă participă, anterior declanșării acțiunii la instanță sau după declanşarea procesului, până la termenul dat de instanţă în acest scop, la o ședință de informare privind posibilitatea soluționării litigiului prin mediere.

Conform art. 2 alin. (12) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă. Conform art. VII din OUG nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, dispozițiile referitoare la sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare in judecată se aplică numai proceselor începute după data de 1 august 2013.

În conformitate cu art. 61 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor sau la propunerea oricăreia dintre acestea ori la recomandarea instanţei, cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune potrivit legii.

Informarea privind medierea este gratuită, iar medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului.

Conform art. 2 alin. (13) din Legea medierii nr. 192/2006, ședința de informare privind avantajele medierii poate fi parcursă în prezența părților nu doar de către un mediator, ci și de un judecător, procuror, consilier juridic, notar sau avocat.

Potrivit Ghidului Consiliului de Mediere pentru organizarea și desfășurarea ședinței de informare privind medierea, conținutul informării cu privire la mediere va cuprinde, fără a se limita la, elementele relevante cu privire la definirea medierii și principiile acesteia, rolul mediatorului, drepturile și obligațiile părților, avantajele medierii, efectele juridice ale acordului de mediere, posibilitatea obținerii pe cale necontencioasă a unei hotărâri judecătoreşti de consfințire a acordului de mediere și posibilitatea autentificării de către notarul public a acordului rezultat din mediere.

Conform aceluiași ghid, părțile au libertatea să își aleagă mediatorul.

Conform art. 602 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, procedura de informare privind medierea, incluzând şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice.

Pentru desfăşurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de către instanţele judecătoreşti sau arbitrale va fi suspendată la cererea părţilor, în condiţiile prevăzute de art. 62 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, raportat la art. 242 alin. 1 pct. 1 din NCPC, iar potrivit art. 62 alin. (2) și (3) din Legea nr. 192/2006, cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăşurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere, cererea de repunere pe rol fiind scutită de taxa judiciară de timbru.

La închiderea procedurii, mediatorul va transmite instanţei de judecată acordul de mediere şi procesul-verbal de încheiere a medierii în original şi în format electronic, dacă părţile au ajuns la o înţelegere sau doar procesul-verbal de încheiere a medierii în situaţia în care conflictul dintre părți nu s-a soluționat prin mediere.

Potrivit art. 63 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 192/2006, în cazul în care litigiul a fost soluţionat prin mediere, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre de expedient care constituie titlu executoriu, dispoziţiile art. 432–434 din NCPC fiind aplicabile în mod corespunzător. Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru învestirea acesteia.

4. Elementele pe care trebuie să le conțină cererea de emitere a ordonanței de plată

Conform art. 1016 alin. (1) din NCPC, cererea privind emiterea ordonanței de plată va trebui să cuprindă următoarele elemente:

  • numele şi prenumele, domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului;
  • numele şi prenumele, codul numeric personal, dacă este cunoscut, şi domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, dacă sunt cunoscute, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar;
  • suma ce reprezintă obiectul creanţei, temeiul de fapt şi de drept al obligaţiei de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata şi orice element necesar pentru determinarea datoriei;
  • suma ce reprezintă dobânzile aferente sau alte despăgubiri ce se cuvin creditorului, potrivit legii;
  • semnătura creditorului.

La cerere se anexează înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate şi orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia.

Dovada comunicării somaţiei prevăzute la art. 1014 alin. (1) se va ataşa cererii sub sancţiunea respingerii acesteia ca inadmisibilă.

Cererea şi actele anexate la aceasta se depun în copie în atâtea exemplare câte părţi sunt, plus unul pentru instanţă.

Dispozițiile art. 1016 alin. (1) din NCPC privind conținutul cererii de emitere a ordonanței de plată se vor întregi, în mod corespunzător, cu prevederile art. 148, 193 şi 194 din acelaşi cod, referitoare la condiţiile generale pentru orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti, procedura prealabilă sesizării instanţei şi cuprinsul cererii de chemare în judecată care, de asemenea, trebuie respectate de cel care formulează cererea privind emiterea ordonanței de plată.

5. Competența pentru judecarea cererii privind emiterea ordonanței de plată

Conform art. 1015 din NCPC, instanța competentă să soluționeze în fond cererea de emitere a ordonanței de plată este instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să judece fondul cauzei în primă instanță.

Coroborând articolul anterior menționat cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j), respectiv ale art. 95 pct. 1 din NCPC, ajungem la concluzia că instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să judece fondul cererii privind ordonanța de plată este judecătoria, dacă cererea are o valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti sau tribunalul, dacă cererea are o valoare de peste 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

Coroborând articolul anterior menționat cu prevederile art. 107, respectiv 108, 109, 110, 111, 112 sau 113 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din NCPC, ajungem la concluzia că instanța competentă din punct de vedere teritorial să judece fondul cererii privind ordonanța de plată este instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.

În cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz.

În cazul persoanei juridice de drept privat care are dezmembrăminte, cererea de emitere a ordonanței de plată se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.

Cererea de emitere a ordonanței de plată formulată împotriva unei asociaţii, societăţi sau altei entităţi fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, se poate introduce la instanţa competentă pentru persoana căreia, potrivit înţelegerii dintre membri, i s-a încredinţat conducerea sau administrarea acesteia. În cazul lipsei unei asemenea persoane, cererea se va putea introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre membrii entităţii respective.

Cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.

În caz de pluralitate de pârâți, cererea pentru emiterea ordonanței de plată formulată împotriva mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

În afară de instanțele prevăzute mai sus, legea stabilește o competență alternativă a instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea unui contract.

Totodată, când pârâtul exercită în mod statornic, în afara domiciliului său, o activitate profesională ori o activitate agricolă, comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se poate introduce şi la instanţa în circumscripţia căreia se află locul activităţii respective, pentru obligaţiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc.

6. Petitul cererii de emitere a ordonanței de plată

Prin cererea privind emiterea ordonanței de plată se poate solicita instanței emiterea ordonanței de plată asupra debitorului, pentru obligațiile de plată certe, lichide și exigibile.

De asemenea, pentru perioada de timp dintre data la care facturile au devenit scadente și exigibile și data efectuării plății fiecărei facturi, creditorul poate cere și plata de către debitor a penalităților și dobânzilor de întârziere prevăzute contractual sau, în lipsa unei asemenea prevederi contractuale, dobânzile penalizatoare pentru întârziere prevăzute și calculate conform art. 1017 alin. (1) și (2) pct. 3 din NCPC, în temeiul căuia: „(1) Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României. Rata de referință în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru. (2) Creanța produce dobânzi după cum urmează: 3. de la data la care debitorul a fost pus sau este de drept în întârziere, potrivit legii”.

Totodată, prin cererea privind emiterea ordonanței de plată se poate solicita instanței, în temeiul art. 1017 alin. (3) din NCPC, și obligarea debitorului la plata daunelor-interese constând din cheltuielile efectuate de creditor pentru recuperarea creanței sale, ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor sale de către debitor.

Desigur, în temeiul art. 453 din NCPC se poate cere instanței și obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de creditor în legătură cu litigiul, constând din: taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat.

Creditorul poate solicita ca judecarea cauzei sale să se facă și în lipsă, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 din NCPC.

7. Procedura de judecată a cererii privind emiterea ordonanța de plată

Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înţelegere a părţilor asupra modalităţilor de plată. Citaţia va fi înmânată părţii cu 10 zile înaintea termenului de judecată. La citaţia pentru debitor se vor anexa, în copie, cererea creditorului şi actele depuse de acesta în dovedirea pretenţiilor.

Debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată. În cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa, faţă de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului. Întâmpinarea nu se comunică reclamantului, care va lua cunoştinţă de cuprinsul acesteia de la dosarul cauzei.

În cazul în care creditorul declară că a primit plata sumei datorate, instanţa ia act de această împrejurare printr-o încheiere definitivă, prin care se dispune închiderea dosarului.

Când creditorul şi debitorul ajung la o înţelegere asupra plăţii, instanţa ia act de aceasta, pronunţând o hotărâre de expedient, care este definitivă şi constituie titlu executoriu.

Debitorul poate să conteste creanța, așa după cum se precizează la art. 1020 din NCPC. Dacă debitorul procedează astfel, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, pe baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților.

Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele cu înscrisurile, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere, debitorul putând fi chemat din nou în judecată în baza procedurii de drept comun.

În situația în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere.

În cazul în care debitorul nu contestă creanța, instanța va emite ordonanța de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.

Dacă instanţa, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum şi a declaraţiilor părţilor, constată că pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată.

Dacă instanţa, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanţa de plată numai pentru această parte, stabilind şi termenul de plată. În acest caz, creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului datoriei.

Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părţile se înţeleg în acest sens.

În cazul creanţelor reprezentând obligaţii de plată a cotelor din cheltuielile comune faţă de asociaţiile de proprietari, precum şi a cheltuielilor de întreţinere ce revin persoanelor fizice corespunzător suprafeţelor locative pe care le folosesc ca locuinţe, instanţa, la cererea debitorului, va putea, prin excepţie, să dispună stabilirea unui termen de plată mai mare ori eşalonarea plăţii, ţinând seama de motivele temeinice invocate de debitor în ceea ce priveşte posibilităţile efective de plată.

Ordonanța de plată emisă pentru toată sau pentru o parte din suma solicitată de creditor se va înmâna părților prezente sau se va comunica fiecărei părți lipsă.

Ordonanța de plată devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare. Acest aspect este unul favorabil creditorului față de procedura introducerii cererii de chemare în judecată potrivit dreptului comun, în care hotărârea nu mai este executorie după etapa judecării pe fond a cauzei, indiferent dacă se referă la profesioniști sau la neprofesioniști.

8. Durata totală a procedurii de emitere a ordonanței de plată

În cazul în care debitorul nu contestă creanţa prin întâmpinare, ordonanța de plată se emite în cel mult 45 de zile de la introducerea cererii, fără a intra în calcul perioada necesară pentru comunicarea actelor de procedură şi întârzierea cauzată de creditor, inclusiv ca urmare a modificării sau completării cererii.

În orice caz, și dacă debitorul contestă creanța, cererea privind emiterea ordonanței de plată ar trebui soluționată într-un termen scurt, dat fiind caracterul special și rapid al procedurii ordonanței de plată și necesitarea citării părților în regimul pricinilor care impun urgență.

9. Calea de atac împotriva ordonanței de plată

Împotriva ordonanţei de plată emise, împotriva încheierii de respingere a cererii de emitere a acesteia sau împotriva ordonanței de plată parțiale se poate formula cerere în anulare de către debitor sau, după caz, de către creditor, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării ordonanței de plată sau încheierii instanței.

Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerinţelor prevăzute pentru emiterea ordonanţei de plată, precum şi, dacă este cazul, cauze de stingere a obligaţiei ulterioare emiterii ordonanţei de plată. Dispoziţiile art. 1020 din NCPC privitoare la posibilitatea de contestare a creanței de către debitor și la gestionarea apărărilor acestuia se aplică în mod corespunzător.

Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa care a pronunţat ordonanţa de plată, în complet format din 2 judecători.

Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi încuviinţată la cererea debitorului, numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum va fi fixat de instanţă.

Dacă instanţa învestită admite, în tot sau în parte, cererea în anulare, aceasta va anula ordonanţa de plată, în tot sau, după caz, în parte, pronunţând o hotărâre definitivă. În acest caz creditorul va putea formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun având ca obiect recuperarea sumelor pretinse sau părții din aceste sume necuprinse în ordonanța de plată parțială.

În cazurile în care creditorul a formulat cerere în anulare, dacă instanţa învestită admite cererea în anulare, va pronunţa o hotărâre definitivă prin care va emite ordonanţa de plată, dispoziţiile art. 1021 din NCPC aplicându-se în mod corespunzător.

Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este definitivă, înţelegându-se, prin aceasta, că este și irevocabilă, întrucât de la intrarea în vigoare a NCPC, hotărârile definitive și irevocabille se numesc doar „definitive”, înțelegându-se prin aceasta că sunt și irevocabile. Astfel, conform art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească „definitiva și irevocabilă” sau, după caz, „irevocabilă”, se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească „definitivă”.

10. Executarea ordonanței de plată

Ordonanţa de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea cererii în anulare.

Prin urmare, aceasta constituie titlu executoriu, conform art. 362 alin. (2) din NCPC, fără a mai fi necesară învestirea acesteia cu formulă executorie.

Ordonanţa de plată devine definitivă (deci, în vechii termeni, și irevocabilă) ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare.

Împotriva executării silite a ordonanţei de plată partea interesată poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât neregularităţi privind procedura de executare, precum şi cauze de stingere a obligaţiei ivite ulterior rămânerii definitive a ordonanţei de plată.

11. Valoarea noii taxe de timbru datorate pentru cererea privind emiterea ordonanței de plată

Cererea privind emiterea ordonanței de plată se timbrează la valoarea de 200 lei, conform art. 6 alin. (2) din OG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 392/2013 și intrată în vigoare în data de 28 iunie 2013.

Anterior intrării în vigoare a OG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, vechile proceduri ale somației și ordonanței de plată se timbrau, inițial, la valoarea fixă de 39 lei, conform art. 3 lit. o1) din Legea nr. 146/1997, apoi la valoarea fiixă de 150 lei, conform art. 2 alin. (13) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbre, modificată și, ulterior, abrogată, la care se adăuga un timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, conform art. 3 din OG nr. 32/1995, abrogată.

12. Elemente de noutate aduse de noua procedură a ordonanței de plată

Faţă de procedura prevăzută de vechea legislaţie, noua procedură prezintă anumite elemente de noutate semnificative, dintre care:

definirea și menționarea autorităților contractante care pot fi parte la această procedură;

faptul că în citația pentru debitor se va preciza că este obligatoriu să depună întâmpinarea cu cel puțin 3 zile anterioare datei când are loc termenul de judecată, menționându-se că, în situația nedepunerii întâmpinării, instanța poate considera această împrejurare ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului;

– faptul că întâmpinarea nu se comunică reclamantului, care va lua la cunoștință de cuprinsul acesteia de la dosarul cauzei;

– faptul că cererea în anulare poate fi introdusă și de către creditor; în actele normative anterioare relative la somația sau ordonanța de plată nu exista posibilitatea pentru creditor de a introduce această cerere;

faptul că prin art. 362 alin. (2) din NCPC a fost eliminată procedura investirii cu formulă executorie  a ordonanței de plată, aceasta constituind titlu executoriu; în reglementările anterioare, ordonanța de plată prevăzută de OUG nr. 119/2007, abrogată, constituia titlu executoriu, dar somația de plată prevăzută de OG nr. 5/2001, abrogată, trebuia învestită cu formulă executorie.

13. Aplicarea în timp a dispozițiilor privitoare la ordonanța de plată

Conform art. 3 și art. 6 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile, deci inclusiv cele privitoare la ordonanța de plată, se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. Procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.

Totuși:

– termenele procedurale prevăzute de legile speciale, aflate în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă și

– potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa”.

Prin urmare, având în vedere că, potrivit art. 1013 alin. (1) din NCPC, procedura ordonanței se aplică cu privire la sumele de bani care rezultă dintr-un contract civil și că potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 aspectele legate de executarea contractului sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii acestuia, rezultă că, dacă contractul a cărui neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligațiilor de plată ale debitorului a fost încheiat de părți înainte de data intrării în vigoare a NCPC (deci, înainte de data de 15 februarie 2013), procedura ordonanței de plată se va urma în conformitate cu dispozițiile legislației vechi (OG nr. 5/2001 privind somația de plată, respectiv OUG nr. 119/2007 privind ordonanța de plată) și nu în conformitate cu prevederile NCPC.

Dacă, însă, contractul civil din care rezultă obligațiile de plată certe, lichide și exigibile ale debitorului, s-a încheiat după data de 15 februarie 2013 – data intrării în vigoare a NCPC, atunci dispozițiile acestui cod vor fi pe deplin aplicabile procedurii ordonanței de plată.

avocat Alexandra WEISMAN

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Noua procedură a ordonanţei de plată”

  1. Ovidiu STERIAN spune:

    Felicitări pentru articol, cu o mică observaţie : conform art. 60 indice 1 al. 1) lit. f) din Legea nr. 92/2006 teza de excepţie, în cazul în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013-1.024 ( sn. procedura ordonanţei de plată )sau la cea prevăzută la art. 1.025-1.032 ( procedura cu privire la cererile cu valoare redusă ) din Legea nr. 134/2010 , NU sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii.
    Rezultă astfel că nu este obligatorie participarea la sedinţa de inofrmare cu privire la avantajele medierii în cazul procedurii somaţiei de plată, acesta fiind un avantaj în plus al acestei proceduri.

  2. ANONIM spune:

    Exista doua erori grave, in opinia mea, in cuprinsul acestui articol, pe care va rugam sa le rectificati pentru a nu induce lumea in eroare.
    1. Cea sesizata de domnul Ovidiu, respectiv faptul ca pocedura informarii nu este obligatorie pentru ordonanta de plata si
    2. Începând din data de 15 februarie 2013, conform art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cei care vor să demareze un proces civil al cărui valoare este sub 50.000 lei, ci nu peste 50.000 lei, asa cum GRESIT se mentioneaza in articol.

  3. Constantin STANCU spune:

    (1)În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:
    a)în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;
    b)în materia dreptului familiei, în situaţiile prevăzute la art. 64;
    c)în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
    d)în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;
    e)în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;
    f)în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la Registrul Comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedurile prevăzute la art. 999-1018 din Codul de procedură civilă;
    g)în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu condiţia ca victima să îşi exprime consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul.
    (2)În sensul alin. (1), dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii într-o anumită materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.

    • Ovidiu STERIAN spune:

      Dvs. cred că ați prezentat art. 60 indice 1 în forma în care acest text de lege a fost prevăzut de Legea nr. 115/2012, ori, la acest moment aceea formă NU mai este actuală, fiind modificată prin OUG nr. 90/2012.

      Astfel, lit. f) a alin. (1) al art. 60^1 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 90 din 12 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 21 decembrie 2012, iar la data prezentei are următoarea formă :

      ART. 60^1*)
      (1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:
      ………………………………………………………………….
      f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1.013-1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.