Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

O viață de judecător. Episodul 3: Inculpatul nu vede
01.08.2013 | Ion TURCU

Secţiuni: Opinii
JURIDICE - In Law We Trust

Faptele pe care intenționez să le prezint s-au petrecut pe vremea când eram înmatriculat la grupa mică a grădiniței de pe strada Decebal, dar autenticitatea lor mi-a fost garantată de martori oculari, avocați a căror credibilitate este mai presus de orice dubiu. Cei doi agenți formați la Moscova și atașați cu rol de supraveghere pe lângă nucleul conducerii superioare de partid, Vasile Luca și Ana Pauker, au inițiat în anul 1946 un proiect care a devenit decret și care era menit să combată actele de subminare a economiei naționale prin sabotaj. Astfel, de exemplu, Securitatea cu trupele ei speciale descindea într-o comună, inspecta zona culturilor agricole și nota câteva nume de proprietari care nu au prășit destul de temeinic ori nu au semănat, ori nu au cules, pe scurt, au sabotat producția agricolă și, în același timp, au fost refractari la ideea comasării terenurilor și a constituirii gospodăriilor agricole colective.

Lupta de clasă se desfășura exact așa cum o prevăzuse tătucul Stalin și uneori rezistența elementelor contrarevoluționare îmbrăca forme violente. ”Universitățile” din Gherla, Aiud și din alte localități din Ardealul de nord erau pline de dușmani ai clasei muncitoare, dar mai rămăseseră prin munți și rebeli periculoși care nu ezitau să-i suprime fizic pe activiștii de partid care făceau exces de zel.

Îmi amintesc că în manualul de literatură română, alături de Mihai Beniuc, A. Toma și alți eiusdem farinae figurau și poeziile de început de carieră ale poetului Dan Deșliu, printre care: ”Minerii din Maramureș”, ”Szilvester Andrei salvează abatajul” și ”Lazăr de la Rusca”. Acest din urmă poem îl bătea de departe pe ”Mărul de lângă drum” de Beniuc. Stilul ”Plugușorul” facilita mult sarcina de partid în compunerea la comandă a baladei. Cred că acest ”poem” este unic în literatura universală care conține indice de subsol. Iată contextul: ”Și-a rămas deschis-acasă/Carte-aceea luminoasă/Drept la fila-n care scrie/Cu slove de hărnicie/Cum crescu ogorul mare/Din măruntele ogoare.” După cuvântul ”luminoasă” era plasat indicele de subsol, iar la subsol ce credeți că găseam? Cursul scurt (sic!) de istorie a P.C.(b) U.S. Eroul Lazăr fusese suprimat de ”bandele de contrarevoluționari” așa că nu se glumea cu lupta de clasă. În ochii mei, Dan Deșliu s-a reabilitat pentru că, spre deosebire de A. Toma, M. Beniuc, M. Banuș, ș.a. care au rămas prizonierii angajamentului politic, inclusiv în opera lor lirică. Un sfert de secol mai târziu, devenit membru al Uniunii scriitorilor, Dan Deșliu a scris poezii de dragoste atât de frumoase încât nu sunt cu nimic mai prejos de lirica altor poeți, inclusiv autorii cuprinși în manualele școlare. Mi-a rămas în memorie o întâlnire provocată de hazard, la vila scriitorilor din Neptun, în luna iulie a anului 1979, când fiul meu avea 2 ani. Întâlnirea s-a produs în holul de la parter. Când l-a văzut pe micuțul Mihai, Dan Deșliu s-a repezit la el și l-a sufocat cu îmbrățișări. Eu m-am simțit dator să fac prezentările: ”Mihai, el este poetul Dan Deșliu, iar eu i-am învățat poeziile la școală.”. Cuvintele au avut un efect de măciucă, pentru că poetul știa la ce mă refer și încă mai trăia regretul de a se fi compromis ca poet. Am continuat: ”Și tu o să îi înveți poeziile, altele, mult mai frumoase, pe care le scrie acum.” A respirat ușurat și m-a privit cu recunoștință nedisimulată.

Metodele luptei de clasă nu erau pretutindeni aceleași. Despre un celebru profesor universitar șef de clinică se spune că tratându-l pe Petru Groza i-a pretins un onorariu astronomic și fiind întrebat de pacient dacă nu cumva a exagerat, profesorul a răspuns: ”Fiecare concepe lupta de clasă în felul lui.”. Pentru cei care se întâlnesc pentru prima oară cu numele lui Petru Groza, oferim următoarele relații: la 6 martie 1945, Petru Groza, avocat la Deva, a acceptat să conducă un guvern de largă concentrare democratică, la care au participat și unele partide istorice.

Așadar, în vreme ce lupta de clasă se ascuțea, ”dușmanul nu dormea” iar Decretul contra sabotajului făcea ravagii prin satele românești, din Ardeal. Procedura se desfășura în regim de urgență, ca infracțiune flagrantă, de competența Tribunalului Militar. Celor arestați li se desemna, din oficiu, un apărător. Ce putea pleda apărătorul în această situație nu este greu de ghicit. Cu dușmanul de clasă și cu ascuțirea luptei de clasă era exclusă acordarea de circumstanțe atenuante personale așa că avocații desemnați din oficiu se limitau să lase la aprecierea instanței pedeapsa ce va fi aplicată inculpatului.

Această monotonie a fost ruptă în ziua în care un mărunt avocățel (cca. 1,50 m înălțime și cca. 50 kg greutate, dar înzestrat în compensație cu un organ de mulți decibeli) a îndrăznit să ceară cu insistență aplicarea celor mai largi circumstanțe atenuante inculpatului pe care a fost desemnat să-l asiste, dată fiind infirmitatea gravă pe care o prezintă. Colonelul care prezida ședința s-a uitat în boxă și apoi la avocat, să vadă dacă nu glumește și convingându-se că avocatul vorbește serios, l-a admonestat și l-a somat să precizeze la ce infirmitate se referă. Avocatul a cerut respectuos, dar ferm să deschidă volumul X la fila Y pentru a se convinge. Colonelul a deschis dosarul și a început să citească primul rând din fila menționată. Avocatul l-a ghidat spre ultimul rând de pe filă. Aici, colonelul a citit cu voce tare următorul text: ”De asemenea, vă mai informăm că inculpatul nu vede…” Aici se termina textul de pe recto-ul filei și întorcând fila colonelul a citit continuarea: ”…cu ochi buni regimul nostru democrat-popular”. Când avocatul studiase dosarul două file se lipiseră și pentru avocat textul se sfârșea pe recto. Așadar, în opinia avocatului, inculpatul era orb, dar se pare că orb a fost norocul avocatului din ziua aceea, că a scăpat fără arestare. Din ziua menționată și până la abrogarea Decretului contra sabotajului, el nu a mai apărut niciodată la Tribunalul Militar.

Așa cum se întâmplă adeseori cu ființele plăpânde fizic, avocatul nostru a trăit încă mult și bine. L-am recunoscut în ziua participării la primul referendum pentru Constituție, unde venise să participe la vot.

Pățania avocatului s-a sfârșit fără consecințe grave, deși neglijența lui în studiul dosarului era impardonabilă, chiar dacă studiul era inutil. Astăzi ne întrebăm cum stă cu conștiința un judecător care nu-și dă osteneala să cunoască perfect dosarul și se bazează pe impresiile cu care va rămâne după audieri?

De la judecătorii și procurorii militari ai regimului stalinist la procurorii epocii de aur, unele s-au schimbat, altele ba. Cititorii vor judeca, după ce vor urmări și episodul 4.

prof. univ. dr. Ion TURCU
magistrat-pensionar

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti